Actiune in regres. Decizia nr. 2423/2014. Tribunalul ARGEŞ

Tribunalul ARGEŞ - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 2423/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 15587/280/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2423/2014

Ședința publică de la 28 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. D.

Judecător I. P.

Judecător R. V.

Grefier R. N.

S-a luat în examinare, spre soluționare, recursul formulat de recurenta-reclamantă . SA împotriva sentinței civile nr. 7404/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată-pârâtă fiind ., având ca obiect acțiune in regres.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-pârâtă prin avocat M. M. ce substituie pe avocat M. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se depune la dosar delegatie de substituire pentru intimata-pârâtă.

Intimata-pârâtă, prin avocat, arată că nu mai are cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat si solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Tribunalul, față de această împrejurare, de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimata-pârâtă, prin avocat, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată întrucât în mdo corect instanta a constatat că temeiul legal nu este aplicabil respectiv OG 91/2002 iar ceea ce se depune cu titlu de practică respectiv hotărârea Judecătoriei Sector 4, nu are legătură cu cauza de față.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față, deliberând constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 09.08.2011, sub nr._, reclamanta ., precizată ulterior ca fiind . SA, a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de_,11 lei reprezentând contravaloare despăgubiri achitate de către reclamantă în baza asigurării facultative casco, plata dobânzii legale calculată de la data pronunțării sentinței executorii până la data plății integrale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 17.01.2009 în urma uni incendiu a fost afectat în totalitate autoturismul marca D. L. cu nr. de înmatriculare_, asigurata Casco la . Poliției nr. 8013646A.

Prin adresa Poliției Cândești nr._/02.02.2009 s-a stabilit că în noapte de 16/17.01.2009 autoturismul marca D. L. cu nr. de înmatriculare_ a luat foc, iar ca urmare a constatărilor reprezentanților ISSU Petrodava al jud. N., rezultă că incendiul s-a produs ca urmare a unui scurt circuit la instalația electrică a autoturismului. Aceeași cauză de producere a incendiului a fost stabilită și prin Raportul de Expertiză Tehnică extrajudiciară întocmit de Conf. Dr. ing. C. N. la solicitarea reclamantei.

În baza raportului de asigurare facultativă Casco, . a deschis dosarul de daună nr._-51, achitând pentru asiguratul păgubit, despăgubirea în cuantum de_,11 lei, conform ordinului de plată nr._/17.02.2009.

Cuantumul despăgubirii acordate reprezintă valoarea pentru daună totală, stabilită având în vedere faptul că valoarea reparației este mai mare decât diferența dintre valoarea reală și valoarea epavei, corespunzător avariilor constatate prin procesul-verbal de constatare întocmit de către inspectorul de daune al ..

La data de 16.11.2009 reclamanta a notificat pârâta răspunzătoare de producerea avariilor datorate de viciile ascunse ale autoturismului pentru a încerca soluționarea amiabilă a litigiului, dar aceasta nu a răspuns favorabil.

A considerat că acțiunea este formulată în termenul de 3 ani de prescripție prevăzut de art. 11 din Legea nr. 240/2004, pentru realizarea dreptului la despăgubire. Invocă în acest sens și disp. art. 11 alin. 3 din decretul nr. 167/1958.

Termenul înăuntrul căruia puteau fi descoperite viciile este termenul convențional stabilit prin contractul de garanție. Împlinirea termenului de prescripție de 6 luni pentru reclamarea viciilor nu aduce atingere termenului de garanție al produsului care este stipulat în favoarea consumatorului și pentru care pârâta răspunde conform OG nr. 21/1992.

Vânzătorul, in termenul stabilit in contractului de garanție, răspunde de toate deficientele de calitate ale produselor, corespunzătoare obligațiilor de predare.

"Termenul de garanție este definit ca limita de timp, stabilita de producător, in cadrul căruia produsul achiziționat trebuie sa-si păstreze caracteristicile calitative prescrise".

In temeiul OG 21/1992 privind protecția consumatorilor, cumpărătorii au dreptul de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa produse care ar putea sa le prejudicieze viata, sănătatea ori sa le afecteze drepturile si interesele legitime.

Potrivit art. 12 din ordonanța, cumpărătorii prejudiciați au dreptul de a cere vânzătorului, repararea prejudiciului, pentru pierderile suferite ca urmare a deficientelor constatate in cadrul acestui termen, fara a se face vreo distincție intre vicii ascunse sau aparente.

Având in vedere cele menționate, solicită să se constate ca incendiul din data de 16/17.01.2009 s-a produs înăuntrul termenului de garanție (30 de luni de la data efectiva de livrare a vehiculului - 06.04.2007), astfel ca in temeiul art. 11 din Legea 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, "Dreptul acțiune pentru repararea pagubelor, ce decurge din prevederile prezentei legi, se prescrie în termen de 3 ani, care curge de la data la care reclamantul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de existenta pagubei, a defectului și a identității producătorului.

Potrivit art. 2 din Legea 240/2004, "orice altă persoană, care importă un produs în România în vederea vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activității proprii de comercializare în cadrul societății, este considerată producător al acestuia și răspunde în aceeași măsură ca și producătorul" (alin. 3).

In temeiul art. 12 din aceeași lege "Acțiunea pentru repararea pagubelor produse este de competența instanței de judecată în a cărei rază teritorială s-a produs paguba, se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului"

Temei de drept - Dreptul de regres al . câștigat prin subrogare legala la data plații despăgubirii 17.02.2009, respectiv obligația corelativa a persoanei răspunzătoare privind repararea prejudiciului cauzat, prin plata sumei reprezentând contravaloarea reparațiilor.

Temei legal aplicabil - art.22 din Legea 136/1995, OG 21/1992, art. 11 din Legea 240/2004.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 C.pr.civ.

S-au anexat cererii înscrisuri (f. 6-38, 104-147, 156-174).

Ulterior reclamanta a precizat denumirea societății ca urmare a fuziunii . prin absorbție cu . schimbarea denumirii în . SA.

Pârâta, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nedodevită și neîntemeiată.

De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii in răspundere civilă întemeiate pe prevederile OG. 21/1992 și L. 240/2004.

Potrivit prevederilor art. 2 pct. 2 din OG 21/1992, modificată și republicată, privind protecția consumatorilor, consumatorul este „persoana fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care cumpără, dobândește, utilizează ori consumă produse sau servicii, în afara activității sale profesionale". Or, solicită să se observe și să se constate că atât reclamanta, S.C. G. Asigurări S.A.., cât și proprietarul vehiculului, S.C. Volksbank VB Leasing RO 1FN S.A., și chiar utilizatorul vehiculului. S.C. Cosii T. AND S.R.L, sunt persoane juridice (comercianți/profesioniști) și nu pot avea calitatea de consumatori.

De asemenea, potrivii prevederilor art. 6 din Legea 240/2004. republicată, privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, pentru angajarea răspunderii civile a producătorului, persoana prejudiciată trebuie să facă dovada pagubei, a defectului si a raportului de cauzalitate dintre defect fi pagubă "

Art. 2 din același act normativ indicat, definește paguba astfel:

„1. prejudiciul cauzal prin moartea sau vătămarea integrității corporale sau a sănătății unei

persoane;

2.deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiția ca bunul respectiv să fte m mod normal destinat folosinței ori consumului privat și să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal. iar valoarea lui să fie mai mare de 200 lei;

3.deteriorarea sau distrugere oricărui bun, altul decât produsul cu defecte cu condiția ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinței ori consumului crivat și să fi

fost folosit de persoana prejudiciată pentru auz sau consum personal, iar valoarea lui să fie mai mare decât echivalentul în lei a 500 euro.”

Or, din interpretarea logică și sistematică a prevederilor legale enunțate, rezultă faptul că dispozițiile Legii 240/2004, republicate, nu își găsesc aplicabilitate în speța de față, întrucât potrivit acestora producătorul răspunde doar pentru pagubele constând în vătămări corporale sau deteriorări/distrugeri ale oricărui bun, altul decât produsul cu defecte.

S-a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune împotriva reclamantei, considerând cererea reclamantei ca fiind tardiv introdusă.

Astfel, fiind vorba despre o acțiune privitoare la viciile ascunse ale unui bun, solicită să se constatate în mod obiectiv că, de la data descoperirii viciilor invocate de către reclamantă și până la data chemării în judecată a S.C. A. D. SA a trecut un interval de timp mai mare de 6 luni, în cauză devenind astfel aplicabile prevederile art. 5 ind. 2 și art. II ind. 3 din Decretul 167/1958, republicat, privind prescripția extinctivă (în vigoare la momentul introducerii acțiunii).

Mai mult decât atât, solicită să se constate, în mod obiectiv, că, de la data cumpărării și predării către cumpărător a autoturismului (06.04.2007) și până la data chemării în judecată a S.C. A. D. S.A. (2011), a trecut un interval de timp mai mare de un an de zile, în cauză găsindu-și din nou aplicabilitatea prevederile art. 5 și art. 11 din Decretul 167/1958 republicat privind prescripția extinctivă; de fapt, de la data cumpărării autoturismului (2007) și până la data înregistrării acțiunii (2011) au trecut mai mult de 3 ani de zile (termenul general de prescripție), în cauză putând deveni astfel aplicabile prevederile art. I și art. din Decretul 167/195S republicat - privind prescripția extinctivă.

În ceea ce privește fondul cauzei se arată că la data de 06.04.2007, S.C. VOLKSBANK. LEASING România a achiziționat de la reclamantă un autoturism D. L. Break.

În ceea ce privește incidentul produs la autoturism în dala de 17.01.2009 și invocat de către reclamantă, învederăm faptul că pârâta nu a fost înștiințată, despre acest eveniment.

A precizat că, odată cu achiziționarea autoturismului, cumpărătorul a primit, semnat și acceptat și Carnetul de Garanție al autoturismului - document ce reprezintă un veritabil contract încheiat între părți.

Conform prevederilor Carnetului de Garanție al autoturismului (capitolul „Garanția comercială vehicul nou" la pagina 9 din camei): «Garanția comercială vehicul nou nu se aplică si constructorul este absolvit de toate responsabilitățile in următoarele caturi: (...) în cazul producerii de accidente pentru care există suspiciuni că ar fi fost provocate de unele defecțiuni de fabricație. Clientul este obligat sa anunțe imediat A. D. s.a. sau o unitate service autorizată D., fără a interveni la vehicul în scopul constatării cauzelor care au determinai defecțiunea".

Or, în cazul de fată, proprietarul automobilului nu a anunțat societatea pârâtă despre eveniment, nici imediat, nici mai târziu, astfel că nu a putut avea cunoștință despre producerea vreunui incident la autoturismul în cauză, societatea noastră neavând cunoștință despre niciuna din informațiile esențiale care ar fi trebuit să-i fie puse la dispoziție, precum:

-locul unde se afla automobilul la momentul producerii evenimentului sau unde se află în prezent;

-dacă automobilul a fost conservat în condițiile legii după producerea incendiului și ce s-a petrecut cu el între momentul incidentului și momentul prezent;

-dacă automobilul a fost expertizat de vreun reprezentant din rețeaua autorizată de service a producătorului;

-dacă automobilul a fost în vreun fel afectat de intervenția echipelor ISU, de mutarea de la locul incidentului etc;

-în ce condiții a fost încheiat procesul-verbal de intervenție de Către ISU N.,

În această situație, manifestă serioase dubii asupra legitimității cererii reclamantei. Mai mult decât atât, își manifestă îndoiala că, în momentul de față, realizarea unei expertize neutre, imparțiale, cu participarea tuturor părților în respectul legii, va putea conduce la concluzii pertinente, având în vedere faptul că reclamanta nu i-a anunțat la timp despre producerea incidentului și a permis chiar intervenții asupra automobilului în perioada scursă de la incident și nană în prezent.

Cum A. D. S.A. nu a avut cunoștință despre producerea incidentului la autoturismul D. L., s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a exprima un punct de vedere pertinent si a se apăra.

Prin urmare, nerespectând si încălcând obligațiile ce îi reveneau conform Carnetului de Garanție al automobilului D. L., reclamanta nu este în drept să solicite eventuale despăgubiri societății pârâte, astfel că solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiata.

Ceea ce este esențial în această speță este faptul că reclamanta nu dovedește in nici un fel, „fără dubiu/cu certitudine» că a existat un viciu ascuns al autoturismului, suficient și necesar declanșării incendiului”

Potrivit art. 1169 cod civil „cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie să o dovedească": cum existența unui viciu ascuns nu poate fi prezumată, aceasta este obligatoriu a fi dovedită printr-o expertiză tehnică efectuată de un organism tehnic neutru".

Or, raportul de constatare tehnică încheiat de către ISU N. nu este și nu poate avea valoarea unui raport de expertiză; acest proces-verbal nu face altceva decât să prezinte niște situații ipotetice care „ar fi putut" conduce la incendiu, dar nu arată cu certitudine cauza care a

provocat incendiul (raportul vorbește despre cauze probabile de aprindere și nu de certitudini; un scurtcircuit la autoturism ar putea avea drept cauză probabilă o intervenție neautorizată asupra sistemului electric prin montarea unei alarme, a unei siguranțe necorespunzătoare, a unui bec de

putere mai mare etc. din păcate, în practică au fost înregistrate numeroase situații, în care utilizatorii au instalat pe autoturism diverse accesorii neconforme și neautorizate, producând astfel defecțiuni autoturismului pe care acestea au fost montate).

Mai mult decât atât, raportul de constatare tehnică stabilește ca împrejurare determinantă: „cablu electric defect sau cu izolația deteriorată în urma unei acțiuni fizice sau mecanice”, fapt ce presupune o intervenție neautorizată asupra vehiculului, de către factori externi.

În ceea ce privește raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, acesta a fost realizat fară a înștiința și convoca pe reprezentanții societății noastre în vederea participării la lucrările expertizei și fără a ne solicita măcar un punct de vedere cu privire la aprecierile sale. Atât expertul, cât și reclamanta care a dispus efectuarea unei expertize, au ignorat și încălcat normele legale imperative (art. 208 Cod procedură civilă) referitoare la convocarea părților în vederea / participării la lucrările expertizei, ..omitând" a cita și înștiința pârâta cu privire la desfășurarea unei expertize.

Astfel, experții/specialiștii/reprezentanții societății pârâte nu au avut posibilitatea de a participa la lucrările expertizei, nu au avut cunoștință despre aceasta si nici nu au putut exprima un punct de vedere pertinent, că expertul N. nu s-a adresat societății pârâte pentru a solicita documentație tehnică, acces la dispozitive de testare sau măcar un punct de vedere cu privire la întrebările sau aprecierile sale, punându-ne astfel în imposibilitatea de a ne exprima.

În aceste condiții concluzionează că această expertiză a fost efectuată cu ignorarea drepturilor pârâtei și a dispozițiilor legale și nu îi poate fi opozabilă.

A solicitat să se facă aplicarea principiului „in dubio pro reo” si să se constate faptul că nu poate fi atrasă răspunderea subscrisei pe baza unor presupuneri, neconfirmate cu certitudine și potrivit normelor imperative de procedură.

Pentru aceste considerente solicită admitere excepțiilor invocate, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar să se constate că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris si în consecință, să se respingă acțiunea ca tardiv introdusă, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nedovedită si neîntemeiată.

În drept, au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă, ale Decretului 167/1958, prevederile Carnetului de Garanție al automobilului D. L..

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, proba cu expertiza tehnică specialitatea auto, raportul de expertiză fiind depus la dosar la filele 206-218.

Prin sentința civilă nr. 7404/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Piteși s-a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

La data de 17.01.2009 în urma unui incendiu a fost afectat în totalitate autoturismul marca D. L. cu nr. de înmatriculare_, asigurat Casco la . Poliției nr. 8013646A.

În baza raportului de asigurare facultativă Casco, reclamanta a deschis dosarul de daună nr._-51, achitând pentru asiguratul păgubit, despăgubirea în cuantum de_,11 lei, conform ordinului de plată nr._/17.02.2009.

Reclamanta își întemeiază pe de o parte acțiunea pe dreptul de regres dobândit prin subrogare legala la data plații despăgubirii 17.02.2009, respectiv obligația corelativa a persoanei răspunzătoare privind repararea prejudiciului cauzat, prin plata sumei reprezentând contravaloarea reparațiilor, iar pe de altă parte pe prevederile OG. 21/1992 și L. 240/2004, arătând că acțiunea este formulată în termenul de 3 ani de prescripție prevăzut de art. 11 din Legea nr. 240/2004, pentru realizarea dreptului la despăgubire, iar termenul înăuntrul căruia puteau fi descoperite viciile este termenul convențional stabilit prin contractul de garanție. Împlinirea termenului de prescripție de 6 luni pentru reclamarea viciilor nu aduce atingere termenului de garanție al produsului care este stipulat în favoarea consumatorului și pentru care pârâta răspunde conform OG nr. 21/1992.Vânzătorul, in termenul stabilit in contractului de garanție, răspunde de toate deficientele de calitate ale produselor, corespunzătoare obligațiilor de predare.

În primul rând instanța apreciază că reclamanta în calitatea sa de asigurător CASCO nu poate invoca în favoarea sa prevederile OG. 21/1992 și L. 240/2004.

Ori în cauză reclamanta nu are o asemenea calitate de cumpărător, și nici prin subrogare în drepturile persoanei păgubite nu poate să dobândească o astfel de calitate

În consecință cererea sa astfel întemeiată este inadmisibilă întrucât prin subrogare potrivit art.22 din 136/1995 reclamanta asigurător nu poate dobândi decât drepturile păgubitului împotriva celui vinovat de producerea accidentului, deci o subrogare exclusiv în sfera delictualului, nicidecum nu poate dobândi drepturi în temeiul unui contract de vânzare cumpărare în baza căruia ar deveni incidente disp. art.2 din OG 21/1992, de natură să facă .

De aceea instanța apreciază că pentru argumentele de mai sus că nu poate fi reținută ca întemeiată nici excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune privind viciile ascunse, câtă vreme reclamanta nu deținea un asemenea drept.

În plus din concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză instanța reține că de vreme ce cauza producerii incendiului nu se poate stabilii cu exactitate, nu se poate formula un răspuns coerent la acest obiectiv. Expertul cauzei emite ipoteza că mai degrabă sursa incendiului indică o eroare umană nicidecum un viciu ascuns.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta . SA criticând-o pentru următoarele motive:

-. În mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca urmare a analizării superficiale a probatoriului administrat în cauză și nu a înțeles că în speță sunt aplicabile disp.Legii nr. 240/2004.

Mai susține recurenta că expertiza efectuată de expertul judiciar este evident părtinitoare și nu lămurește cauza ,concluzia exprimată de expert este doar o ipoteză avansată de acesta .

Potrivit I.S.U. ,dar și expertului, cauza incendiului este o defecțiune la cablajul sistemului de închiderea centralizată a autoturismului .

Astfel, răspunderea părții . ,este o răspundere personală, directă și legală în conformitate cu disp.Legii nr. 240/2004 și totodată este o răspundere contractuală asumată în baza certificatului de garanție față de proprietarul autovehiculului avariat în incendiu și implicat – față de asiguratul subrogat în drepturile proprietarului despăgubit.

Pentru aceste considerente, se solicită admiterea recursului .

Prin întâmpinare, intimata – pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat .

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și în raport de probatoriul administrat în cauză,tribunalul va constata următoarele:

Primul motiv de recurs prin care se susține că instanța de fond a ignorat dispozițiile legale incidente în cauză este întemeiat .

Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt aplicabile disp.Legii nr.240/2004 pentru că în speță sunt incidente disp.art. 9 din acest act normativ, dispoziții în baza cărora persoana vătămată ori prejudiciată are posibilitatea de a pretinde despăgubiri în temeiul răspunderii contractuale sau extracontractuale, ori al altui regim special de răspundere existent la data intrării în vigoare a acestei legii ( 22.06.2004) .La alin.2 din acest text de lege se prevede expres că societățile de asigurări au drept de regres împotriva producătorului, conform legislației în vigoare, pentru sumele pretinse persoanelor prejudiciate .

Așadar, din interpretarea dispozițiilor legale mai sus enunțate rezultă că societățile de asigurare se pot subroga în drepturile persoanei păgubite pentru sumele plătite acestora.

Motivul doi de recurs nu este întemeiat.

Astfel, din concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, tribunalul va reține că expertul nu a putut formula un răspuns concret cu privire la cauza producerii incendiului .

În plus, raportul de constatare tehnică încheiat de ISU N. nu este și nu poate avea valoarea unui raport de expertiză, pentru a putea fi reținut de instanță în dovedirea pretențiilor reclamantei, pentru că acest proces verbal nu face altceva decât să prezinte niște situații ipotetice care ar fi putut conduce la declanșarea incendiului .

Așadar, tribunalul va constata că în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta nu a dovedit mai presus de orice dubiu că vina pentru producerea prejudiciului aparține pârâtei .

Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 312 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 274 C.pr.civ. va obliga recurenta la 1790 lei cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă . SA împotriva sentinței civile nr. 7404/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată-pârâtă fiind .

Obligă recurenta la 1790 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2014

Președinte,

A. D.

Judecător,

I. P.

Judecător,

R. V.

Grefier,

R. N.

Red A.D.

Tehn D.T. 2 ex.

03.11.2014

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2244/2014. Tribunalul ARGEŞ		Actiune in regres. Decizia nr. 201/2014. Tribunalul ARGEŞ →

Actiune in regres. Decizia nr. 2423/2014. Tribunalul ARGEŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Decizia nr. 2423/2014. Tribunalul ARGEŞ