Obligaţie de a face. Decizia nr. 2244/2014. Tribunalul ARGEŞ

Tribunalul ARGEŞ - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 2244/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 1855/280/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2244/2014

Ședința publică de la 09 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D. B.

Judecător A. D.

Judecător S. I. Ț.

Grefier M. I.

S-a luat spre examinare pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta G. D. E. împotriva Sentinței civile nr. 8615/25.10.2013 și a încheierii de ședință din data de 8 februarie 2013, pronunțate de Judecătoria Pitești, intimați fiind pârâții S. V., D. A., D. F., D. I. și D. F., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurenta – reclamantă, avocat C. C. care depune delegație de substituire pentru av Iunker C., intimata – pârâtă S. V. personal și asistată de avocat Ș. L., aceasta reprezentând și pe intimatul – pârât D. A., celelalte părți lipsind.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-au depus la dosar, la data de 24.09.2014 de către recurentă un set cu 3 planșe foto, după care:

Apărătorul intimaților depune înscrisuri și 4 planșe foto.

Părțile prin apărători, solicită proba cu înscrisuri.

Având în vedere cererea de probatoriu formulată prin cererea de amânare, instanța apreciază ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisuri, o încuviințează potrivit art. 305 raportat la art. 167 C.p.c.

Părțile, prin apărători, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de administrat în cauză, împrejurare față de care Tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe asupra fondului.

Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului și casarea sentințelor recurate, întrucât nu există autoritate de lucru judecat, astfel cum reține prima instanța, având în vedere că nu există identitate de cauză. Solicită respectarea dreptului de servitute în baza unui înscris obținut ulterior soluționării dosarului_ . Mai mult arată apărătorul recurentei că instanța în acel dosar a admis cererea și a instituit un drept de servitute cu piciorul, în consecință instanța apreciat că nu există o altă cale de acces. Mai arată apărătorul recurentei că instanța trebuie să administreze nemijlocit toate probele nu să facă referire la un alt dosar. Cu privire la .. C., apărătorul recurentei arată că este o râpă și nu face legătura directă cu . fie avut în vedere și faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, au fost reluate susținerile părților, în dispozitiv a fost admisă autoritatea de lucru judecat, iar în considerente nu se face nicio motivare. Totodată arată că înțelege să solicite cheltuieli judecată reprezentând onorariu de avocat și taxă de timbru.

Apărătorul intimaților solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată. În susținere arată că în dosarul_ aceleași reclamante solicitau respectarea unei servituți de trecere. Mai arată apărătorul intimaților că suprafețele de teren provin de la același autor, chiar dacă s-au obligat să constituie servitute de trecere la încheierea contractului de donație, acest lucru nu a fost respectat. Totodată mai arată apărătorul intimaților că instanța a stabilită că terenul recurenților nu este loc înfundat pentru că are acces pe . cu N. V., realizarea legăturii care impune anumite amenajării din partea reclamantei, cheltuieli de amenajare care nu erau împovărătoare pentru recurentă. Mai mult arată apărătorul intimaților, că recurenții au acceptat molozul din modernizarea . arată apărătorul intimaților că terenul recurentei nu este loc înfundat și instanța a stabilit o cale de acces provizorie cu piciorul pe proprietatea D., până își amenajează calea de acces. De asemenea mai arată că terenul intimaților este împrejmuit cu autorizație de construcție și titlu de proprietate, iar modalitatea de trecere pe care o solicită recurenta creează prejudicii imobilelor. În concluzie arată că instanța de fond s-a pronunțat corect dând eficiență autorității de lucru judecat și nu este posibil ca invocând un act nou, din 1941 să înființeze o servitute, întrucât terenul are deschidere la calea publică. Solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

Față de actele existente la dosar și susținerile părților prezente prin apărători, instanța reține cauza spre soluționarea cererii de recurs

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față ;

Constată că, prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 02.02.2012 sub nr._ reclamanta G. D. E. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții S. V., D. A., D. F., D. I. și D. F., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați aceștia să-i respecte drumul de servitute, constituit de către autorii acesteia, drum de servitute ce străbate terenurile pârâților (fond aservit), pe care pârâții au înțeles să îl restrângă prin ridicarea unor garduri făcând practic făcând practic accesul la imobilele proprietatea acesteia conform procesului verbal din data de 17 iunie 1941 legalizat de Arhivele Statului; să fie obligați pârâții la ridicarea construcției amplasate pe drumul de servitute, sau să fie autorizata să le ridice ea pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin actul de donație nr. 5547/04.11.1936 donatorii E. G. și G. R.- bunicii săi, respectiv donatoarea-mama autoarei sale-E. G., mama sa, iar donatorul, tatăl autoarei sale-I. R.-tatal său-donatorii devenind prin căsătoria copiilor lor, cuscri, au transmis în proprietate, donatarilor I. R. și E. G. (ulterior după casatorie R. ), părinții săi, un teren situat în ., (porțiunea de teren situat între terenul constituit dotă fiicei sale M. M. la răsărit și porțiunea ce-și rezerva sieși la apus, spre vecinătatea cu Regimentul 6 Artilerie), cu o lățime de 7 m și o lungime de 65 m, începând dinspre vecinătatea G. I. dinspre miază-noapte spre restul terenului său de proprietate de la miază-zi, așa încât porțiunea donata are lățimea de 65 m, lungimea de 7 m și se învecinează la răsărit cu dota fiicei sale M. M., la miază-zi cu G. I., la răsărit și miază-zi cu restul său de proprietate.

A susținut reclamanta că, în contract s-a stipulat faptul că ,, eu donatorul G. R., sunt obligat să procur donatarilor, drumul necesar pentru ieșirea la . . proprietatea mea alăturată, fie pe proprietatea fiicei mele M. M., cu lățimea necesară pentru căruță, drumul urmând să deservească, atât pentru donatari cât și pentru proprietarul terenului din care se va lăsa acest drum”.

Prin procesul verbal încheiat in data de 17 iunie 1941, intre A. R. G., R. Constanta, M. M. si R. I. (tatăl său), primul fiind bunicul sau (R. G.), iar ceilalți fiii acestuia, s-a stabilit ca, pentru satisfacerea posibilității de intrare a fiecărui proprietar la proprietatea sa, se constituie dreptul de servitute pentru fiecare proprietar, in felul următor: "I. Gh. si E. R. (părinții noștri), proprietarii parcelei nr. 2496, pe o lungime de 85 m si o latime de 2,50 m., in sarcina imobilelor 2495 (prop. M. M.), 2498 (prop. Constanta R.), si 2497 (prop. G. R.)".

Acest drept de servitute, constituit in favoarea autorilor săi, asa cum autorii lor se obligaseră prin actul de donație nr. 5547/4.11.1936, apare inscris si in procesele-verbale pentru întocmirea Cărților Funciare ale imobilelor ai căror proprietari sunt persoanele amintite mai sus, astfel:

-Procesul-verbal nr. 2498, pe numele proprietarului R. T. si Constanta (născuta R.) si Foaia de date pentru Cartea Funciara: "in folosul acestui imobil este dreptul de servitute de trecere pe o lungime de 55 m si latime de 2,50 m in sarcina parcelei 2495 (prop. M. M.) si 2497 (prop. G. R.), iar in sarcina acestui imobil "este servitutea cu drept de trecere pe o lungime de 16 m si latime de 2,50 m in folosul parcelelor 2497, 2495, 2496 (.>

-Procesul-verbal nr. 2496, pe numele proprietarului R. I. si R. E. si Foaia de date pentru Cartea Funciara: "in folosul acestui imobil este dreptul de servitute de trecere pe o lungime de 85 m si latime de 2,50 m in sarcina parcelei 2497 (prop. G. R.), 2498 (prop. Constanta R.), 2495 (prop. M. M.), recunoscut de proprietarii acestor parcele.

-Procesul-verbal nr. 2497, pe numele proprietarului R. C. G. si Foaia de date pentru Cartea Funciara: "in folosul acestui imobil este dreptul de servitute de trecere pe o lungime de 85 m si latime de 2,50 m in sarcina parcelei 2495 (prop. M. M.) si 2498 (prop. R. T. si Constanta), 2496 (prop. R. I. si E.), iar in sarcina acestui imobil "este servitutea cu drept de trecere pe o lungime de 86 m si latime de 2,50 m, in folosul parcelelor 2498, 2495, 2496 (.>

Reclamantei și surorii salea, in prezent decedata, li s-a reconstituit dreptul de proprietate, de pe urma autorilor mei, R. I. si R. E., pentru o suprafața de teren, ce nu are ieșire la calea publica.

Istoricul terenului său si a celorlalte proprietăți amintite mai sus, este următorul:

Inițial, la adresa . din Pitești (fosta . un singur corp de proprietate, aparținând bunicilor mei, G. R. si S. R.. Aceștia au avut 5 copii: M., I. (tatăl nostru), Constanta, A. si D.. Ulterior, aceștia au donat si si-au inzestrat copiii, la căsătorie, " cu parti din acest teren.

Anterior incheierii actului de donație, mai sus aratat, prin actul dotai nr. 3240/20.06.1931, G. si S. R. (părinții tatălui nostru, I. R.), au transmis fiicei acestora, sora tatălui său, in considerarea viitoarea sale casatorii cu domnul D. M., dreptul de proprietate asupra unei case vechi, cu doua camere si antreu, si asupra unui teren, pe care este situata construcția, situate in Pitești, .: N: Moștenitori I., S: proprietate R. Gh. si S., E: .: Proprietate R. G. si S..

M. M. V. (fosta R., sora tatălui nostru), vinde conform actului 4989/26.10.1977 soților D. D. si L., o casa cu 4 camere si anexe si un garaj din PFL, situate pe terenul aferent, cu vecinătățile: N: Bucsan I. Gh, S: R. T. si moștenitori R. I., E: . Rdulescu I..

Ulterior, prin Adresa nr._/30.09.1991 a Primăriei Pitești, moștenitoarei soților D., parata din prezenta cauza, S. V., i se aduce la cunoștința faptul ca, prin Hotărârea nr. 68/21.08.1991, a Comisiei Locale Funciare i "S-a atribuit in proprietate suprafața de 304 m.p, aferenta casei cumpărate.

Mai apoi, prin Titlul de proprietate nr. 7851/16.04.1993 eliberat de Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 304 m.p., situați in ., Pitești, Argeș, pe numele paraților S. V. si D. A., fiii soților D. D. si L., aceasta suprafața de teren fiind corectata pe titlul de proprietate, suprafața de 304 m.p. teren, corectandu-se si modificandu-se in 385 m.p., fara nici o baza legala si fara a se face insa vreo mențiune de ce s-a procedat de aceasta maniera. Urmează sa luați act de faptul ca, Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, a validat-o pe parata S. V., numai cu suprafața de 304 m.p. teren, iar aceasta n-a contestat niciodată validarea, pentru cei 304 m.p. teren. Terenul, asa cum rezulta din titlul de proprietate, are următoarele vecinătăți: N: Busan Gh, E: . Curte, V- R. A..

Pentru diferența de 81 m.p. teren, nu exista niciun inscris din care sa rezulte ca parata S. V. a fost validata si pentru aceasta suprafața sau care sa explice de unde rezulta aceasta diferența de teren in plus.

Prin Actul de schimb nr. 885/16.07.1999, parații S. V. si D. A., dau 12,6 m.p. in coltul nord-estic de la . m., L=21 m.) soților I. M. si R. si primesc de la aceștia 21,67 m.p. in coltul nord-vestic (1=0,6 m., L=36,12 m.), prin acest schimb modificandu-se forma inițiala a proprietății pe latura nordica.

Prin Actul Dotai nr. 9166/1938, R. Constanta, cealaltă sora a tatălui nostru, a fost inzestrata de către bunicii mei paterni (G. si S. R.), la căsătoria acesteia cu T. R., cu un teren in suprafața de 115 m.p. ("lățimea la . m, la fund: 7,60 m., lungimea de 15 m. pe o parte si- 16 m. pe alta"), situat pe aceeași . . răsărit cu . cu restul proprietății mele, la miază-noapte cu D. M. si la miaza-zi cu moștenitorii Ionota G., zis S., dimpreună cu construcția de pe el compusa din doua camere si un antreu vechi". De asemenea, i-au mai fost donate, "in fundul curții", 12 m.p. necesari construirii unei magazii, trecerea fiind "de-a valma prin curte."

Prin contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere din data de 16.10.1992, R. E., a doua soție a lui T. R., transmite soților D. M. F. si D. I. imobilul in suprafața de 115 m.p. cu vecinătățile: N: S. A., S: C. F. si S. V., E: . R. A. C..

Prin actul de donație 1567/15.11.1962, R. Gh. A. C. donează fratelui sau, R. Gh. I., tatăl nostru, pentru întregirea proprietății sale, 1.200 m.p., cu următoarele vecinătăți: N: I. Gh. I. si proprietatea donatorului, S: Gh. M., E: rest proprietate donator (R. A.), V-Ministerul Forțelor Armate. In actul de donație, se precizează faptul ca, terenul este moștenit de la R. S. (bunica noastră paterna), in baza Certificatului de Moștenitor nr. 108/1961, R. A. C. fiind unicul moștenitor, prin renunțarea la succesiune a celorlalți moștenitori.

Prin contractul de vanzare-cumparare nr._/14.07.1995, moștenitorii defunctului R. Gh. A. C. vand lui I. I. V., o casa cu 6 incaperi si magazie si terenul aferent in suprafața de 301 m.p., imobil moștenit conform Certificatului de Moștenitor 27/1963 si Certificatul Moștenitor Suplimentar 77/1973, cu vecinătățile: N: S. V., S: S. si R., E: R. E., V: R. A. si G. D..

Conform contractului de schimb nr. 1755/30.05.2006, acest imobil devine proprietatea Paius C. M., care, la rândul ei, in 2006, il vinde deținătorilor actuali, parații D. I. si F..

Toate construcțiile amintite mai sus, asa cum ele au trecut de la un proprietar la altul, sunt situate in aceeași curte, parații D. F. si soții D. I. si D. F., având imobile situate unul in spatele celuilalt, iar parații S. V. si D. A., având locuința paralela cu a celorlalți parați.

Se mai arată că între aceste construcții, trebuia sa existe drumul de servitute, instituit in favoarea imobilului pe care noi il dețin in prezent, având lungimea de 85 m si lățimea de 2,5 m, asa cum acesta a fost stabilit, de comun acord, de autorii părților, prin procesul-verbal dresat la data de 17 iunie 1941.

Proprietatea sa este situata la terminarea caii de acces, in continuarea acesteia si nu are ieșire la calea publica.

Inițial, o lunga perioada de timp, respectiv timp de peste 67 de ani, acest drum de servitute a fost respectat, aceasta ajungând la imobilul său pe acest drum de servitute. Insa, parații S. V. si D. A. au inteles, sa blocheze, aceasta cale de acces prin parcarea autoturismului proprietatea lor, chiar in dreptul caii de acces, ulterior, ridicând un gard, prin care si-au imprejmuit proprietatea, sa edifice chiar si o scara la imobilul casa proprietatea acestora, ocupând, fara drept, din drumul de servitute constituit in favoarea imobilului nostru.

La solicitarea acesteia, adresata paraților S. V. si D. A., de a-i permite accesul la imobilul proprietatea sa, lasand libera calea de acces către acesta, parații i-au sugerat ca ar fi bine sa parchez mașina peste . privata, in imediata apropiere a Centrului Medical E. sau pe unde altundeva pot.

In aceste condiții, nu poate ajunge la proprietatea sa decât pe jos, pe o -porțiune de drum foarte ingusta, in care un autoturism nu are loc, desi, autorii săi, inițial, au prevăzut o servitute cu o latime de 2,5 m. pe care putea intra si o caruta, dar pe care, in prezent, poate intra si o mașina.

A arătat că a fost nevoita, de multe ori, pentru a ajunge la imobilul său, sa apeleze la bunăvoința vecinilor de pe latura de nord, unde se afla construita o grădinița, proprietatea statului. Dar, aceștia i-au comunicat faptul ca nu-i mai pot permite sa trecă prin curtea gradinitiei cu autoturismul, având in vedere specificul activității desfășurate de aceasta instituție.

Astfel, sunt pusa in situația de a nu putea intra in curtea imobilului proprietatea mea, in condițiile in care aveam stabilit, in mod legal, un drept de servitute, prin acordul autorilor noștri, pentru a putea intra si cu autoturismul, dar pe care parații au inteles sa nu o respecte.

In situația in care ar avea nevoie de servicii medicale, pompieri, Smurd, nu ar avea cum sa ajungă la proprietatea sa deoarece nu mare cale de acces.

Având in vedere ca parații au construit pe drumul de servitute instituit de autorii mei, proprietarii inițiali ai terenului, solicită ca parații sa fie obligați sa-si ridice construcții amplasate de drumul de servitute sau sa fi ea autorizata sa le ridice, pe cheltuiala lor, cu cheltuieli de judecata.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, sa dispună obligarea paraților la respectarea drumului de servitute, constituit in favoarea terenului meu (fond dominant), de către autorii mei, drum de servitute ce străbate terenurile paraților (fond aservit) si pe care aceștia au inteles sa il restrângă, prin ridicarea unor garduri, ceea ce face, practic, imposibil accesul său, la imobilele proprietatea sa; obligarea paraților sa-si ridice construcțiile amplasate de drumul de servitute sau sa fie ea autorizata sa le ridice, pe cheltuiala lor; cu cheltuieli de judecata.

In drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 755 si urm., art. 767, art. 1528 Noul Cod Civil.

La data de 18.05.2012 reclamanta își precizează cererea de chemare în judecata solicitând a se stabili de către instanța modalitatea de exercitare a servituții de trecere cu piciorul și auto conform actului de donație nr. 5547/04.11.1936 încheiat între bunicii acesteia –donatorii E. G. și G. R. și I. R. donator care prin căsătoria copiilor lor au devenit cuscrii și au transmis în proprietate donatarilor părinții reclamantei I. R. și E. G., terenul situat în ., cu o lățime de 7 m, și o lungime de 65 m ce se învecinează la răsărit cu dota fiicei sale M. M., miază-zi G. I., răsărit și miazănoapte rest de proprietate iar prin procesul verbal încheiat la 17.06.1941 între R. G., R. C., M. M. și R. I., respectiv bunicul și fiii acestuia s-a stabilit că este necesar să se constituie dreptul de servitute astfel, I. G. și E. R. proprietarii parcelei 2496 pe o lungime de 85 m și o lățime de 2,50 m în sarcina imobilelor 2495 proprietatea M. M., 2498 proprietatea C. R. și 2497 G. R..

A solicitat ca instanța să oblige pe pârâți să-și ridice construcțiile amplasate pe drumul de servitute sau să fie autorizata aceasta să le ridice pe cheltuiala lor.

La data de 22.06.2012 reclamanta G. D. E., a formulat precizare la cererea de chemare în judecată (filele 83-86, 191-194, ) sub aspectul temeiului de drept si al motivării in fapt, in sensul ca, pe calea ACȚIUNII CONFESORII, solicitând

-obligarea paraților sa ii respecte dreptul meu de trecere (drept de servitute de la lotul proprietatea subsemnatei, la calea publica (actuala . a fost stabilit prin convenția din 17 iunie 1941, înscrisa in cartea funciara a localității Pitești, conform procesului verbal nr. 2495/41, respectiv pe o lungime de 85 metri si o latime de 2.5 metri, pe toata lungimea caii de acces;

-obligarea paraților sa ridice obstacolele amplasate pe calea de trecere sau, in caz de refuz, sa fie autorizata aceasta sa le ridice, parații urmând sa suporte costurile ridicării.

-cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii s-a arătat că aceasta este proprietara imobilului situat in Pitești, ., Județul Argeș. Terenul a aparținut autorului G. R., care 1-a dobândit prin vanzare-cumparare de la autoarea sa. Mărita R., la data de 6 martie 1913. Din suprafața de teren, dobanditorul G. R. a impartit si a transmis către cei 5 desecendenti ai sai, loturi mai mici prin acte dotale. Către tatăl meu, I. R. (fiul lui G. R.), a fost transmisa prin Actul de donație, înregistrat la Administrația Financiara Argeș, sub nr. 5547 din 4 noiembrie 1936, si la Tribunalul Argeș, sub nr 2507 din 4 noiembrie 1936, suprafața de teren pe care o dețin in prezent in proprietate.

Ca efect al aplicării dispozițiilor Legii Fondului Funciar, surorii sale R. A. si acesteia le-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafața de teren ce a aparținut tatălui lor, I. R.. pe vechiul amplasament. Este vorba despre o suprafața de 772 m.p., situata in ., din intravilanul Municipiului Pitești, cu vecinii la nord- proprietate de stat si proprietatea C., la est- proprietate de stat si R. A., la sud -R. I. si proprietate de stat si la vest proprietate de stat. Pe numele acestora a fost eliberat Titlul de proprietate nr._ din 9 august 2003, de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Argeș.

Suprafața astfel reconstituita, la fel ca si suprafața deținuta de autorul acestora, R. I., anterior recunoașterii dreptului de proprietate in temeiul Legii Fondului Funciar, nu a avut ca vecinătate o cale publica de acces.

A mai arătat că, au folosit ca drum de acces spre calea publica suprafața de teren ce aparține paraților, situata la est de terenul său, suprafața ce se interpune intre lotul lor si . Cazărmii), pana la momentul la care parații S. V. si D. A. nu le-au mai permis accesul pe aceeași suprafața, parata S. V. edificând un gard pe un alt amplasament decât cel inițial si au îngustat astfel suprafața de teren afectata accesului nostru la calea publica.

La data de 23 ianuarie 2008, sora sa R. A., impreuna cu aceasta, s-a adresat Judecătoriei Pitești, solicitând sa li se asigure dreptul de trecere la calea publica de către parații: D. F., D. I., D. F., S. V. si D. A..

In motivarea cererii, s-a susținut ca le-a fost constituit un drept de servitute prin Actul de donație nr. 5547/1936 si ca au folosit aceasta cale o perioada indelungata de timp. Cauza a format obiectul Dosarului nr._ . In acest dosar, la termenul din 9 iulie 2008, s-a depus o precizare a cererii inițiale, prin care s-a solicitat ca parații sa respecte dreptul de servitute, iar in cazul in care instanța constata ca nu a fost stabilit anterior un astfel de drept, sa ni se constituie un drept de servitute. S-a mai solicitat ca parații sa fie obligați sa demoleze gardul amplasat parțial pe suprafața reclamata ca fiind afectata de dreptul de servitute.

La data de 22 decembrie 2009, Judecătoria Pitești pronunța Sentința civila nr. 9139, prin care admite cererea principala in parte si instituie in favoarea terenului proprietatea noastră (R. A. - in prezent decedata, si acesata), teren situat in Pitești, ., Județul Argeș si in sarcina terenurilor deținute de parați, un drept de trecere cu piciorul pe terenul identificat in raportul de expertiza D. I. (fila 171 din acel dosar), pe o lungime de 52,9 metri pana la . cu culoare galbena pe schița, delimitat pe latura de sud de linia punctata si la nord de linia rosie-albastra.

Judecătoria Pitești a reținut in cuprinsul Sentinței nr. 9139 din 22 decembrie 2009, ca prin actul de donație nr. 5547 din 4 noiembrie 1936, autorii noștri. I. R. si E. G., au dobândit o suprafața de teren, fara insa sa se instituie si un-drept de servitute care sa asigure accesul pana la . . de donație s-a menționat doar ca donatorul se obliga să procure drumul necesar de ieșire la . reținut ca, pârâții sunt succesorii descendenților lui G. R., succesori care au primit loturi din fosta proprietate G. R. si ca, reclamantele, au uzat de calea de acces cu piciorul si cu autoturismul pana la momentul la care parata S. V. si-a edificat un gard care a ingustat porțiunea de acces, gard care, prin modul de amplasare, nu a mai permis accesul cu autoturismul.

Din cuprinsul Actului de donație nr. 5547 din 4 noiembrie 1936, s-a reținut ca, acest înscris nu are valoare constitutiva in ceea ce privește un drept real de servitute, pentru ca doar s-a inserat o simpla obligație de a constitui un astfel de drept in viitor. S-a decis ca, nu sunt titularele unui drept real de servitute si s-a apreciat necesar sa se analizeze temeinicia cererii de constituire a unui drept de servitute. Soluția a fost de constituire a unui drept de servitute pe o suprafața de teren ce aparține paraților, având configurația stabilita de instanța in forma identificata prin raportul de expertiza D. I..

Tribunalul Argeș a menținut hotărârea primei instanțe, pronunțata in dosarul nr._, pronunțând la data de 29 octombrie 2010, Decizia nr. 1732/R, prin care a respins recursul declarat de reclamantă.

Sentința nr. 9139 din 22 decembrie 2009, a Judecătoriei Pitești, stabilește cu putere de lucru judecat ca, nu am uzat de un înscris prin care le-a fost constituit un drept de servitute in favoarea terenului nostru, situat in Pitești, ., Județul Argeș, drept in temeiul căruia sa putem solicita paraților sa ne respecte dreptul de trecere si stabilește in favoarea acestora un drept de trecere (ni se constituie pe cale judecătoreasca un drept de servitute) cu piciorul, nu si cu autoturismul. Acțiunea in respectarea dreptului de servitute (acțiunea confesorie) a fost respinsa cu motivarea ca, nu deținem un înscris prin care sa li se fi constituit anterior un astfel de drept.

Ulterior datei de 29 octombrie 2010, cand a devenit irevocabila Sentința nr. 9139 din 22 decembrie 2008, la 9 noiembrie 2011, au obținut de la Arhivele Statului o copie de pe inscrisul din 17 iunie 1941, prin care s-a constituit un drept real de servitute in favoarea lotului deținut de autorii, I. si E. R., si in sarcina loturilor având numerele cadastrale 2495, 2498 si 2497, pe o lungime de 85 metri si o latime de 2.5 metri, drept de servitute care asigura accesul pana la stada Cazărmii (actuala . acordul proprietarilor loturilor (atat a fondurilor dominante cat si a fondurilor aservite) si mențiunea expresa ca, se constituie un drept de servitute. Acest drept a fost înscris in Cartea Funciara, devenind astfel opozabil erga omnes.

Înscrisul astfel obținut nu este un inscris nou, in sensul dispozițiilor art. 322 punctul 5 din Codul de procedura civila, astfel incat sa mai poată uza de calea revizuirii. Chiar daca acest înscris stabilește o alta situație de fapt decât cea reținuta de instanța de judecata in dosarul nr._, arată ca nu sunt in situația in care acest inscris sa fi fost reținut de partea potrivnica sau sa nu fi fost infatisat dintr-o imprejurare mai presus de voința noastră.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri s-a arătat că:

Nu li se poate opune autoritatea de lucru judecat in aceasta situație, pentru ca diferă cauza din dosarul inițial si cea din prezenta acțiune. Exista identitate de parti si de obiect (daca avem in vedere ea s-a solicitat in dosarul nr._ sa ni se respecte un drept de servitute constituit prin titlu, la fel cum solicitam si in prezenta cauza), insa nu este identitate de cauza.

Situația de fapt calificata juridic in prezentul dosar, este diferita de situația de fapt calificata juridic in dosarul nr._ .

Susțin că în Dosarul nr._, a fost respinsă cererea acestora in respectarea dreptului real (acțiunea confesorie), cu motivarea ca, nu au un titlu prin care sa le fi fost constituit acest drept), iar in prezenta cauza solicita sa le fie respectat dreptul de servitute, drept constituit printr-un inscris care nu a fost prezentat in cauza anterioara.

O soluție pronunțata in prezenta cauza nu este de natura sa contrazică soluția din dosarul nr._, cata vreme in dosarul nr._, nu a existat un titlu prin care sa se fi constituit un drept de servitute. Respingerea cererii de respectare a dreptului dc servitute si admiterea cererii de stabilire a unui drept de servitute a fost urmarea faptului ca. instanța, in prima cauza, a reținut ca nu au un titlu prin care sa ne li fost constituit un drept de servitute.

In drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132 Cod proc.civ.

La data de 22.06.2012 pârâții S. V. și D. A. formulează întâmpinare solicitând respingerea cererii formulate ca nefondată și respingerea acțiunii pe cale de excepție, cu cheltuieli de judecata.

Pârâții au arătat că reclamanta a solicitat stabilirea condițiilor de exercitare a servituții de trecere cu piciorul și auto stabilita prin actul de donație nr. 5547/04.11.1936 și procesul verbal din 17.06.1941.

Obiectul supus judecații îl reprezintă excepția autorității de lucru judecat atât ca excepție procesuală conform art 1201 C.civ. și art. 1066 C.pr.civ. dar și al prezumție lucrului judecat, art. 1200 pct. 4 C.civ. cu referire la art. 1202 alin 2 C.civ. în baza sentinței civile nr. 9139/22.12.2009 dosar_ unde reclamanta având aceeași calitate și în aceeași cauza în contradictoriu cu pârâții invoca servitutea de trecere prevăzuta în actul de proprietate respectiv actul de donație nr. 5547/04.11.1936.

Prin sentința pronunțata s-a stabilit că autorii G. și S. R. au înstrăinat copiilor lor părți din proprietate fără a constitui un drept de servitute de trecere în favoarea vreunui teren iar precizarea înscrisă în actul de donație de a constitui de către donator un drum de acces nu valorează titlu motiv pentru care nu se poate reține că a existat o servitute în favoarea fondului reclamantei și în sarcina fondurilor aparținând în prezent pârâților.

Instanța a stabilit că pentru constituirea unei servituți de trecere cu auto ar fi prea împovărător pentru pârâți, iar pentru pârâții S. și D. exercitarea dreptului de proprietate asupra terenului deținut în temeiul unui titlul de proprietate perfect valabil, edificarea împrejmuirii nu aduce atingere drepturilor celorlalți pârâți motiv pentru care s-a respins cererea de împrejmuire a gardului acestora.

Existența unei servituți de trecere a fost analizată de către instanța de judecata în dosarul n_ în cauza operand efectul pozitiv al lucrului judecat, care are legătura cu cauza litigioasă.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesitații de stabilitate juridică și evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Raportat la hotărârea menționata mai sus, există autoritate de lucru judecat fiind îndeplinite condițiile art. 1201 C.civ. traseul servituții de trecere cu piciorul pe terenul identificat trasat în schița anexa la raportul de expertiza D. I. care face parte integranta din hotărâre.

Reclamanta cu rea-credința încearcă, folosind o terminologie diferită, respectarea servituții de trecere stabilita în dosarul nr._ dar, nu poate nega autoritatea de lucru judecat întrucât s-ar crea premisele instabilitații juridice, reclamanta având posibilitatea să reia judecata ca și când instanța nu s-ar fi pronunțat asupra acesteia.

Este necesar ca terenul proprietatea reclamantei să aibă calitatea de loc înfundat potrivit art. 616 C.civ. conform căruia se înțelege a fi ,,acel loc care nu are nicio ieșire la calea publică dar și la situația în care aceasta ieșire ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă”.

În speța de față, în spatele proprietății reclamantei există . C. ce asigura accesul la . fiind constituită de administrația locală a Municipiului Pitești prin Hotărârea Consiliului Local nr. 90/1998, fiind amenajata scopului pentru care a fost înființata iar reclamanta are doar obligația de executare a unor lucrări pentru folosirea acestei cai de acces, acesta fiind și raționamentul pentru care i s-a acordat reclamantei prin sentința civilă nr. 9139/22.12.2009 irevocabilă, servitutea de trecere cu piciorul pe terenul pârâților până la finalizarea acestor lucrări.

A considerat ca în cauza nu-și găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 616 C.civ. deoarece terenul reclamantei are ieșire la calea publică și care poate deveni practicabil cu anumite cheltuieli suportabile.

Referitor la sentința irevocabilă nr. 9139/2009 în dosarul nr._ se arată că, autorii pârâților au dobândit în proprietate suprafața de 385 mp prin contractul de vânzare-cumpărare nr 1989/26.10.1976 de la M. M. care i-a fost donata aceasta suprafața de teren de către părinții săi prin actul dotal nr._/20.06.1931, act care nu asigura o servitute de trecere proprietarilor vecini, nefiind constituită.

A considerat că pârâții își exercita dreptul de proprietate asupra terenului în temeiul unui titlul de proprietate și proces verbal de punere în posesie perfect valabile, fără ca reclamanta să conteste parcursul reconstituirii dreptului de proprietate, aceasta având calitatea de terț, iar împrejmuirea terenului s-a realizat în mod legal cu autorizație de construire, fiind amplasat lângă rigola de scurgere a apelor pluviale și bordura casei, fiind imposibil în fapt ca reclamanta să treacă cu auto pe suprafața de teren rămasa neocupata între locuințele pârâților S. și D..

În drept au fost inovate dispozițiile ar 1200 pct. 4 C.civ., art. 1201 C.civ., 1202 alin 2 C.civ., art. 616 și 618 C.civ., 274 C.pr.civ.

La data de 21.09.2012 pârâții au formulat întâmpinare la cererea precizatoare din data de 22.06.2012 prin care a solicita respingerea cererii formulate ca nefondată și menținerea excepției autorității de lucru judecat privind sentința civilă nr. 9139/22.12.2009 dosar_ având ca obiect obligarea pârâților la să asigure servitutea de trecere pe terenurile lor și în baza căreia în mod irevocabil s-a respins cererea reclamantelor fata de S. V. și D. A. motivat de faptul că nu există un drept de servitute pe care să-l asigure reclamantei și nu sunt motive care să conducă la desființarea împrejmuirii cu gard a proprietății pârâților deoarece, atributele dreptului de proprietate au fost exercitate în mod legal în baza unui titlu valabil încheiat iar accesul cu autoturismul pe traseul solicitat ar aduce grave prejudicii construcțiilor existente pe teren în acest moment, existând pericolul avarierii lor.

Actul invocat de reclamantă nu valorează titlu deoarece autoarea lor M. M. nu și-a dat acordul pentru constituirea unui drept de servitute ci consecința înscrierii în cartea funciara a localități.

Dacă autorii reclamantei ar fi avut constituit un drept de servitute legal, acesta ar fi fost menționat în actul lor de proprietate și în cadastru iar dacă dreptul pârâților ar fi fost grevat de un astfel de drum de servitute, era necesar ca acesta să fie menționat în actul de proprietate și în cartea funciară.

A considerat că nu se mai impune a fi analizat dreptul real de servitute constituit în favoarea reclamantei deoarece terenul acesteia nu are caracter de loc înfundat, existând pe o latura a proprietății reclamantei asigurata ieșirea la calea publică, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 90/1998 .

Servitutea de trecere încetează în momentul în care dispare caracterul de loc înfundat indiferent de modul în care s-a stabilit conținutul concret al servituții de trecere: prin convenție, hotărâre judecătorească sau prescripție achizitivă .

Instanța suprema a statuat că servitutea de trecere își găsește justificarea dacă persistă scopul pentru care a fost creata și încetează dacă încetează și scopul pentru care a fost creată.

Existența titlului pentru servitutea de trecere a fost analizata de către instanța de judecată și s-a statuat irevocabil că un astfel de drept nu exista fiind respinsă cererea reclamantei pentru obligarea pârâților la respectarea servituții de trecere iar reclamanta își poate asigura accesul la drumul public direct din terenul proprietatea sa, reclamanta având obligația să-și facă practicabilă ieșirea la . proprietății.

La data de 09.11.2012 parata Dumtirascu F. a formulata întâmpinare prin care a arătat că prin „precizarea la cererea de chemare în judecată" formulată pentru termenul de judecată din data de 22 iunie 2012 reclamanta a investit instanța de judecata cu soluționarea unei acțiuni confesorii de servitute, potrivit calificării exprese date de parte acestei acțiuni.

Arată că reclamanții au solicitat ca instanța să dispună obligarea sa, alături de ceilalți pârâți, în sensul să-i fie respectă pretinsa servitute de trecere creată prin convenția din 17 iunie 1941, pe o lungime de 85 m și o lățime de 2,5 m, servitute înscrisă în cartea funciară, precum și să fie obligata să ridice obstacolele amplasate pe calea de trecere. Susține că nu i-a fost comunicată această convenție din anul 1941 împreună cu precizarea acțiunii.

A solicitat instanței să dispună respingerea acțiunii astfel precizate ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

A susținut că, între părțile din prezenta cauză au mai existat alte două dosare civile, nr._, soluționat prin sent. civ. nr. 9139/22 decembrie 2009 și nr._/280/2007, soluționat prin sent. civ. nr. 1569/18.02.2011, dosare în care s-a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pîrîților să respecte servitutea de trecere creată anterior anului 1940.

Dosarele de mai sus au fost soluționate irevocabil, instanța de judecată dispunând constituirea unei servituti de trecere cu piciorul, conform amplasamentului stabilit prin expertiza întocmită de d-l expert D. I., pe o lungime de 52,9 m .

Prin acțiunea de față reclamanta G. D. solicită instanței să dispună obligarea pârâților, să-i respecte servitutea de trecere stabilită prin convenția din 17 iunie 1941, al cărei amplasament are o lungime de 85 m și o lățime de 2,5 m.

S-a constatat că, după pronunțarea și rămânerea irevocabilă a Sentințelor de mai sus, aceeași reclamantă solicită instanței, pe cale ocolită, desființarea sent. civ. nr. 9139/22.12.2009, dar fără a se fi folosit o cale extraordinară de atac prevăzută de lege.

Or, atît timp cît deja există creată o servitute de trecere prin sent. civilă nr. 9139/22.12.2009, instanța de judecată nu poate lua în considerare ca fiind aplicabile două servituti de trecere, create în favoare aceluiași beneficiar, prin acte diferite - convenție și hotărîre judecătorească, pe un amplasament parțial diferit.

Efectele sentinței civile nr. 9139/22.12.2009 nu pot fi înlăturate decît printr-o altă hotărîre judecătorească de retractare sau de reformare a acestei sentințe și nicidecum pe calea unei acțiuni separate, așa cum a procedat reclamanta în cauza de față.

Cu ocazia efectuării cercetării locale la data de 10.04.2009, fila 248 din dosarul nr._, proprietatea reclamantei se învecinează pe o latura cu . ce asigură accesul din . Curtea Căminului nr. 11, existînd și o poartă care are ieșirea în această curte.

De asemenea, s-a constatat existența stâlpilor de la porțile de acces din curtea reclamantei pe această alee de mai sus, . accesul autovehiculelor.

În aceste condiții, instanța de judecată a statuat irevocabil cu privire stabilirea servitutii de trecere doar cu piciorul pe terenul său și al soților D., nu și cu autoturismul, fiind soluționată astfel irevocabil modalitatea de exercitare a servitutii de trecere prin curtea sa.

Împotriva acestei sentințe irevocabile aceeași reclamantă a solicitat ca instanța să-i recunoască posibilitatea să treacă cu autoturismul prin curtea sa, deși această cerere a fost deja soluționată.

În aceste condiții există autoritate de lucru judecat, excepție întemeiată pe situația expusă anterior.

Deși reclamanta pretinde că ar fi fost constituită prin titlu (convenția părților) servitutea la care face referire în acțiunea introductivă, nu întemeiază acțiunea sa în drept în sensul că nu face nicio referire la dispozițiile legale aplicabile în speță, cele din vechiul cod civil sub imperiul cărora s-ar fi constituit servitutea de trecere sau cele din actualul cod sub imperiul cărora se soluționează prezenta cerere.

Se impune ca reclamanta să-și precizeze acțiunea de fată, de a indica natura obstacolelor, care sunt acestea să evalueze și să timbreze corespunzător potrivit Lg nr.146/1997.

In drept, au fost inovate dispozițiile . art. 115 c.pr.civ.

S-au depus la dosar înscrisuri, s-a solicitat proba cu înscrisuri .

În cauza a fost dispusă atașarea dosarelor nr._ și nr._/280/2007

La data de 15.03.2013 instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 244 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._, proces care a fost repus pe rol la data de 22.05.2013.

Prin decizia civilă nr. 1296/2013 dosar nr._ s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenți împotriva devizei civile nr. 750/08.03.2012 dosar nr._/280/2007, ca inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 8615/25.10.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a admis excepția autorității de lucru judecat .

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta G. D. E., în contradictoriu cu pârâții S. V., D. A., D. F., D. I., și D. F. și a obligat pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei. către pârâta S. V..

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, reclamanta G. D. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții S. V., D. A., D. F., D. I. și D. F., pe calea acțiuni confesorii obligarea paraților la respectarea dreptului de trecere la Calea Publica- . din 17 iunie 1941, înscrisa in cartea funciara a localității Pitești, conform procesului verbal nr. 2495/41, respectiv pe o lungime de 85 metri si o latime de 2.5 metri, pe toata lungimea caii de acces; obligarea paraților sa ridice obstacolele amplasate pe calea de trecere, in caz de refuz, sa fie autorizata aceasta sa le ridice, parații urmând sa suporte costurile ridicării, cu cheltuieli de judecata.

Pârâții S. V. și D. A. formulează întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii formulate ca nefondate și respingerea acțiunii reclamantei, pe cale de excepție considerând că în cauză există autoritate de lucru judecat conform art. 1201 C.civ. și 166 C.pr.civ. dar și a prezumției lucrului judecat art. 1200 pct. 4 C.civ., art. 1202 alin 2 C.civ. în baza sentinței civile nr. 9139/22.12.2009 dosar_ unde reclamanta G. D. E. are aceeași calitate și aceeași cauza în contradictoriu cu aceeași pârâți invocând servitutea de trecere prevăzuta în actul vechi de proprietate, actul de donație nr. 5547/04.11.1936.

Existența unei servituți de trecere a fost analizată de către instanța de judecata în dosarul n_ în cauza operand efectul pozitiv al lucrului judecat, care are legătura cu cauza litigioasă.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesitații de stabilitate juridică și evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

A arătat că reclamanta a solicitat ca instanța să dispună obligarea sa, alături de ceilalți pârâți, în sensul să-i fie respectă pretinsa servitute de trecere creată prin convenția din 17 iunie 1941, pe o lungime de 85 m și o lățime de 2,5 m, servitute înscrisă în cartea funciară, precum și să fie obligata să ridice obstacolele amplasate pe calea de trecere. Susține că nu i-a fost comunicată această convenție din anul 1941 împreună cu precizarea acțiunii.

A solicitat instanței să dispună respingerea acțiunii astfel precizate ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Or, atît timp cît deja există creată o servitute de trecere prin sent. civilă nr. 9139/22.12.2009, instanța de judecată nu poate lua în considerare ca fiind aplicabile două servituti de trecere, create în favoare aceluiași beneficiar, prin acte diferite - convenție și hotărâre judecătorească, pe un amplasament parțial diferit.

Efectele sentinței civile nr. 9139/22.12.2009 nu pot fi înlăturate decât printr-o altă hotărâre judecătorească de retractare sau de reformare a acestei sentințe și nicidecum pe calea unei acțiuni separate, așa cum a procedat reclamanta în cauza de față.

Cu ocazia efectuării cercetării locale la data de 10.04.2009, fila 248 din dosarul nr._, proprietatea reclamantei se învecinează pe o latura cu . ce asigură accesul din . Curtea Căminului nr. 11, existând și o poartă care are ieșirea în această curte.

De asemenea, s-a constatat existența stâlpilor de la porțile de acces din curtea reclamantei pe această alee de mai sus, . accesul autovehiculelor.

Împotriva acestei sentințe irevocabile aceeași reclamantă solicită ca instanța să-i recunoască posibilitatea să treacă cu autoturismul prin curtea sa, deși această cerere a fost deja soluționată.

În aceste condiții există autoritate de lucru judecat, excepție întemeiată pe situația expusă anterior.

Legiuitorul a prevăzut ca „trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă” (art.618 C.civ.).

In legătura cu modul de constituire a servitutilor, s-a retinut ca servituțile necontinue sunt acelea care au trebuință de faptul actual al omului spre a fi exercitate, cum este este dreptul de trecere, de a lua apă din fântână, de a paște vite și alte asemenea (art.622 alin.3 C.civ.), iar „titlul constitutiv al servituții, în privința servituților ce nu se pot dobândi prin prescripție, nu poate fi înlocuit decât prin titlu de recunoaștere a servituții și dat din partea proprietarului locului aservit”.

Prin urmare, servitutea de trecere este o servitute de trecere necontinua si neaparenta, astfel incat ea nu poate fi constituita decat prin titlu, iar nu si prin prescriptie (art.624 C.civ.).

S-a reținut ca imobilele-terenuri ce aparțin parțlor provin din acelasi corp de proprietate, apartinand autorilor G. si S. R.. Acestia au instrainat copiilor parti din proprietate, fara a constitui insa vreun drept de servitute de trecere in favoarea terenului detinut in prezent de reclamante, desi la acel moment se stia ca aceasta suprafata nu are iesire directa la . . in actul de donatie ce constituie actul primar de proprietate al reclamantelor, s-a stipulat obligatia asumata de donator de a constitui un drum de acces nu valoareaza titlu, astfel incat nu se poate retine ca a existat o servitute constituita in favoarea fondului reclamantelor si in sarcina fondurilor apartinand in prezent paratilor.

Pentru constituirea servitutii de trecere. este necesar ca fondul dominant sa aiba calitatea de teren infundat. Ori, in conditiile in care, asa cum s-a retinut mai sus, exista in spatele proprietatii reclamantelor o alee ce asigura accesul la . constituita de administratia locala a Municipiului P., nu se poate sustine ca suntem in prezenta unui teren infundat. Este adevarat ca in prezent nu este posibila iesirea la aceasta alee, fiind necesare amenajari, insa acesta nu este un motiv pentru a face admisibila cererea de constituire a servitutii. Astfel, jurispudenta a arătat ca ori de cate ori locul are ieșire la calea publica pe un drum care, in anumite împrejurari, este impracticabil, dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli, dispozitiile art.616 C.civ. nu isi gasesc aplicarea. Rămâne la aprecierea instantei sa hotareasca, in functie de situatia de fapt, asupra consecintelor unor astfel de inconveniente si greutati.

Ori, instanta a apreciat ca reclamantele pot asigura, pe propria cheltuiala, accesul la ., neputandu-se retine o imposibilitate absoluta de a accede la acest drum public.

Mai mult chiar, referitor la constituirea unei servituti de trecere cu autovehiculul, instanta constata ca, si in situatia in care s-ar aprecia ca terenul reclamantelor este infundat, un astfel de drum de trecere ar fi mult prea impovorator pentru parati. Pentru aceasta instanta retine ca paratii S. si Dănila si-au exercitat dreptul de proprietate asupra terenului detinut in temeiul unui titlu de proprietate perfect valabil, edificarea imprejmuirii neaducand atingere drepturilor celorlalte parti. S-a sustinut ca acesti parati ar detine in porprietate o suprafata mai mare decat cea pentru care s-a facut validarea in temeiul legii nr.18/1991 (385 mp fata de 304 mp), insa instanta constata ca titlul de proprietate in care se mentioneaza suprafata de 385 mp nu a fost contestat de parti, in sensul anularii lui partiale, constituirea dreptului de proprietate pentru suprafata mai mare nefiind facuta in detrimentul reclamantelor sau al celorlalti parati. .

In condițiile in care parata S. si-a imprejmuit terenul, prin exercitarea corecta a atributelor dreptului de proprietate, suprafata de teren ramasa neocupata de constructii, apartinand paratilor D. si D. nu permite ., avand o latime necorespunzatoare. In plus, accesul cu autoturismul ar aduce grave prejudicii constructiilor existente pe aceste terenuri, existand pericolul avarierii lor data fiind nevoia de a se trece prin imediata apropiere a caselor.

In concluzie, retinand ca terenul reclamantelor nu este infundat, insa avand in vedere ca pentru a se face practicabila iesirea la . proprietatii sunt necesare lucrari de o anumita complexitate, timp in care reclamantele nu pot ajunge la proprietatea lor, instanta va admite in parte cererea de constituire a dreptului de servitute, in sensul ca, in temeiul art.616 C.civ., va institui in favoarea imobilului-teren apartinand reclamantelor, situat in P., ., jud. Arges, si in sarcina imobilelor-terenuri, apartinand paratilor D. F., D. I. si D. F., situate in P., ., jud. Arges, o servitute de trecere cu piciorul, cu lungimea de 52,9 m lungime, pe terenul identificat cu culoarea galbena pe schita anexa la raportul de expertiza intocmit de exp. D. I. (f.171), teren delimitat la Sud de linia punctata si la Nord de linia rosie/albastra.

Între părțile din prezenta cauză au mai existat alte două dosare civile, nr._, soluționat prin sent. civ. nr. 9139/22 decembrie 2009 și nr._/280/2007, soluționat prin sent. civ. nr. 1569/18.02.2011, dosare în care s-a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pîrîților să respecte servitutea de trecere creată anterior anului 1940.

Dosarele au fost soluționate irevocabil, instanța de judecată dispunând constituirea unei servituti de trecere cu piciorul, conform amplasamentului stabilit prin expertiza întocmită de d-l expert D. I., pe o lungime de 52,9 m .

Prin cererea prezentă reclamanta G. D. solicită instanței să dispună obligarea pârâților, să-i respecte servitutea de trecere stabilită prin convenția din 17 iunie 1941, al cărei amplasament are o lungime de 85 m și o lățime de 2,5 m.

Or, atâta timp cît deja există creată o servitute de trecere prin sentința . civilă nr. 9139/22.12.2009, instanța de judecată nu poate lua în considerare ca fiind aplicabile două servituti de trecere, create în favoare aceluiași beneficiar, prin acte diferite - convenție și hotărâre judecătorească, pe un amplasament parțial diferit.

În cauză operează excepția autorității de lucru judecat conform art.1201CC raportat la art. 166 c,pr.civ, atât ca excepție procesuală, dar și a prezumției lucrului judecat conform art. 1200 pct.4 c.civ., cu referire la art. 1202 alin 2 C.civ., având în vedere că prin sentința civilă nr. 9139/22.12.2009, în care reclamanta și pârâții din prezenta speță, au avut aceeași calitate, invocând servitutea de trecere prevăzută în actul vechi de proprietate. S-a reținut că există deja o hotărâre definitivă și irevocabilă, prin care reclamanta a solicitat servitute de trecere. ,motiv pentru care instanța pe fond va respingerea actiunii, astfel cum a fost precizată, ca nefondată, având în vedere că între părțile din prezenta cauză, au mai existat alte două dosare civile, cu nr._ și_/280/2007, care au fost solutionate irevocabil, instanța dispunând constituirea unei servituți de trecere cu piciorul, conform amplasamentului stabilit prin expertiza întocmită în cauză, pe o lungime de 52,9 .

Puterea de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca un efet al hotărârii ci ca o prezumție legală prin art.1204 pct.4 CC și ca o excepție procesuală prin art. 166 C.pr.civ. Efectele puterii de lucru judecat prezintă un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul sau într-un alt litigiu.

In speță reclamanta nu mai putea sa ceară din nou respectarea dreptului de servitute înscris în convenția din anul 1941 având în vedere că prin hotărârile pronunțate în mod irevocabil, s-a stabilit cu putere de lucru judecat constituirea unei servituți de trecere cu piciorul conform amplasamentului stabilit prin expertiza efectuată în cauză expert D. I. pe o lungime de 52,9m. (sentința civilă 9139/2009 dosar_ ). Lucrul judecat are mai multe efecte între care exclusivitatea care face sa nu fie posibil un nou litigiu dacă există tripla identitate de părți,obiect și cauză dar și obligativitatea ca părțile sa se supună hotărârii Judecătorești .iar autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat.

Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii ,sau cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa .

S-a reținut că există deja o hotărâre definitivă și irevocabilă, prin care reclamanta a solicitat servitute de trecere. ,motiv pentru care instanța va admite excepția autorității de lucru judecat iar pe fond va respinge acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca nefondată, având în vedere că între părțile din prezenta cauză, au mai existat alte două dosare civile, cu nr._ și_/280/2007, care au fost solutionate irevocabil, instanța dispunând constituirea unei servituți de trecere cu piciorul, conform amplasamentului stabilit prin expertiza întocmită în cauză, pe o lungime de 52,9 .

In temeiul art.274 c.pr.civ a obligat pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei. către pârâta S. V.

Împotriva încheierii din 08.02.2013 și a sentinței a declarat recurs reclamanta G. D. E. care le-au considerat nelegale și netemeinice după cum urmează:

Instanța de fond în mod greșit a respins proba cu interogatoriu, expertiză tehnică de specialitate și proba cu cercetare la fața locului prin încheierea de ședință din 08.02.2013 cu motivarea că aceste categorii de probe au fost administrate în dosarul nr._ pentru ca ulterior prin sentința civilă nr. 8615/2013 să se admită excepția autorității de lucru judecat .

Referitor la criticile ce vizează încheierea de ședință din 08.02.2013 se invocă motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct.7,8 și 9 și art. 304 ind.1 C.pr.civ. solicitându-se casarea acesteia și a hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea pe fond a cauzei .

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără a arăta motivele pe care se sprijină interpretând în mod greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia .

Astfel, în cauză nu se poate reține autoritatea de lucru judecat întrucât nu există identitate de cauză juridică cu acțiunea soluționată în cadrul dosarului nr._ în care s-a respins cererea recurentei de respectare a drumului de servitute în cadrul acțiunii confesorii cu motivarea că aceasta nu deține un titlu prin care să-i fost constituit acest drept ,iar prin prezenta cauză se solicită din nou să-i fie respectat dreptul de servitute .

Prin urmare, în caua anterioară s-a reținut că recurenții nu sunt titularii unu drept de servitute întrucât nu există un înscris în care să li se fi constituit un asemenea drept, iar în prezenta cauză se invocă faptul că sunt titularii unui drept de servitute stabilit convențional prin titlu potrivit înscrierilor din registrele de publicitate imobiliară la nivelul anului 1941 .

Astfel, se arată că în situația în care cererea are o nouă cauză juridică, neexaminarea acesteia constituie o încălcare a art. 6 lain.1din CEDO arătându-se că dreptul dobândit de recurenți a fost exercitat în mod neîntrerupt până la momentul la care pârâta Sogronie V. a îngustat porțiunea destinată accesului și nu a mai permis accesul cu autoturismul, dreptul acestora nefiind pierdut prin neuz, prin prescripție servitutea de trecere fiind una necontinuă și neaparentă .

Astfel, se arată că actul prin care a fost constituit un drept real de servitute a fost constituit în anul 1941 și înscris în cartea funciară în baza principiului libertății convențiilor fiind in vigoare legea 115/1938 fiind valabil întocmit și rămas valabil și după reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile legii fondului funciar pe vechiul amplasament ,astfel că suprafața reconstituită pârâților a fost grevată de dreptul de servitute stabilit în favoarea autorilor reclamanților avându-se în vedere principiul că servitutea este prin natura ei perpetuă păstrându-se astfel și după anul 1995 când pârâtei i-a fost eliberat un nou titlu de proprietate pentru același teren .

Astfel, deși prin sentința ciivlă nr. 9139/22.12.2009 s-a stabilit în favoarea proprietății recurenților un drept de trecere cu piciorul în raport de constituirea în mod convențional în anul 1941 a unui drept real de servitute, recurenta are un interes actual pentru a solicitat în instanță recunoașterea în baza acestui act a unui drept de acces cu autoturismul la proprietatea sa,astfel că se impune respingerea excepției autorității de lucru judecat.

Se mai arată că actul prezentat înscris în 1941 în cartea funciară reprezintă un act nou și care are opozabilitate față de terți conform procesului verbal nr. 2495/1941 ,astfel că pârâții trebuie să fie obligați să ridice obstacolele amplasate pe calea de trecere, iar în caz de refuz recurenta să fie îndreptățită să le ridice pe cheltuielile lor .

Se mai precizează că terenul deținut de recurentă nu are ieșire în mod direct la calea publică respectiv la . C., existând o cale de acces impracticabilă care ar determina trecerea pe proprietățile altor persoane .

Se mai arată că,prin prezenta cerere se solicită obligarea pârâților să-și respecte dreptul de servitute așa cum a fost stabilit prin convenția din. 17z.06.1941 înscrisă în cartea funciară Pitești conform procesului verbal nr. 2495/1941 pe o lungime de 85 m și o lăți,e de 2,5 m invocându-se astfel temeiuri distincte ale dobândirii dreptului astfel că nu există identitate de cauză între prezenta acțiune și cea care face obiectul dosarului nr._ .

Se mai invocă faptul că hotărârea atacată cuprinde dispoziții contradictorii făcându-se referire la vecinătăți greșite și înscrisuri care nu concordă cu realitatea precum și la amplasamente eronate ale terenurilor și căilor de acces.

De asemenea, s-a apreciat în mod greșit că nu se poate constitui o servitute de trecere cu autovehiculul întrucât ar fi prea împovărător pentru pârâți chiar dacă proprietatea sa este loc înfundat neavând o altă cale de acces cu un mijloc de transport, iar cheltuielile pentru a-și asigura accesul spre Alea Dr. I. C. sunt împovărătoare pentru recurentă fiind nevoită să traverseze mai multe proprietăți cu diferență mare de nivel între acestea ,aspecte care însă nu au legătură cu obiectul pricinii și care este reprezentat de o acțiune confesorie și n ude constituirea unui drept de servitute.

S-a apreciat în mod contradictoriu pe de o parte că M. M. nu și-a dat acordul pentru constituirea unui drept de servitute, iar pe altă parte înscrisul conține acordul proprietarilor loturilor pentru constituirea dreptului de servitute, nefiind indicate dispozițiile legale aplicabile în speță ,deși au fost precizate în drept de către reclamantă dispozițiile art 755, 767, 1528 Noul cod civil.

Se mai invocă faptul că actul din 1941 este semnat de M. M. pentru constituirea drumului de servitute dându-și astfel acordul pentru constituirea acestuia reținându-se eronat că reclamanta ar avea amplasată o poartă spre . ar traversa o altă proprietate ,acces care nu poate fi folosit fiind o diferență de nivel care împiedică astfel trecerea în acest mod .

Intimații legal citați au formulat întâmpinare la data de 27.05.2014 prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că instanța de fond a motivat o hotărâre legală și temeinică în temeiul art. 1201 C.civ. și art.166 C.pr.civ. în cauză existând autoritate de lucru judecat față de soluția pronunțată în dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 9139/22.12.2009 pronunțată de judecătoria pitești rămasă irevocabilă prin care s-a statuat că n u există constituită servitute de trecere în vreun act primar de proprietate, nu se poate constitui o servitute de trecere cu autovehiculul pe amplasamentul solicitat de reclamanți, întrucât un astfel de drum de trecere ar fi prea împovărător pentru pârâți, fiind realizată împrejmuirea în mod legal ,astfel că în cauza de față n u se mai pot readuce în fața instanței o chestiune litigioasă deja rezolvată printr-o hotărâre judecătorească anterioară pentru că altfel s-ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil garantat de art.6 din CEDO.

Se invocă și faptul că cele statuate prin hotărârea judecătorească menționată se bucură se o prezumție pozitivă a lucrului judecat, iar procesul verbal din 17.06.1941 nu face dovada unui drept de servitute constituit prin convenție drumul de trecere fiind stabilit în mod irevocabil cu piciorul, neexistând posibilitatea reală a trecerii cu autovehiculul pe această cale ,aspecte confirmate cu ocazia cercetării la fața locului și prin raportul de expertiză întocmit în respectiva cauză.

La dosar părțile au depus înscrisuri ,respectiv planșe foto potrivit art. 305 C.pr.civ.

Examinând încheierea și sentința recurată prin prisma criticilor formulate și care se încadrează în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. precum și analizând cauza sub toate aspectele potrivit art. 304 ind. 1 Cpr.civ. ,tribunalul în raport de actele și lucrările dosarului constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Analizând critica ce vizează în principal modul în care instanța de fond a soluționat excepția autorității de lucru judecat prin prisma lipsei identități de cauză juridică ,tribunalul va reține că în examinarea situației de fapt calificată juridic trebuie pornit de la motivele în fapt și în drept pentru care s-a formulat o a doua cerere de chemare în judecată cu același obiect și între aceleași părți .

Astfel, prin prezenta cauză s-a solicitat de către recurenta reclamantă obligarea pârâților să respecte drumul de servitute constituit de autorii săi în favoarea terenului reclamantei pe terenul acestora ,astfel cum a fost stabilit prin procesul verbal din 17.06.1941 legalizat de Arhivele Statului și ridicarea construcțiilor amplasate pe acest drum de servitute invocându-se faptul că acest înscris nou nu a fost folosit în fața instanței care a soluționat irevocabil dosarul cu nr._ prin sentința civilă nr. 9139/22.12.2009 pronunțată de Judecătoria Pitești .

În cauza menționată se constată că reclamanta a invocat aceeași situație de fapt și anume obligarea pârâților să respecte servitutea de trecere astfel cum au precizat acțiunea inițial formulată în sensul de a se constitui o servitute de trecere invocându-se aceleași aspecte legate de constituirea anterioară de către autorii părților a unei servituți legale de trecere pe terenul pârâților în favoarea reclamantei,invocându-se aceleași dispoziții legale .

Prin sentința civilă nr. 9139/22.12.2009 a Judecătoriei Pitești rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 17z32/R/29.10.2010 pronunțată de Tribunalul Argeș s-a statuat în urma analizării probelor administrate în cauză că imobilele terenuri ce aparțin părților provin din același corp de proprietate aparținând autorilor G. și S. R. care au înstrăinat copiilor, părți din proprietate, fără a constitui însă vreun drept de servitute de trecere în favoarea terenului deținut în prezent de reclamantă ,deși la acel moment se știa că această suprafață nu are ieșire directă la . de asemenea, că obligația asumată de donator de a constitui un drum de acces nu valorează titlu astfel încât nu s-a reținut existența unei servituți constituită în favoarea fondului reclamantei și în sarcina fondurilor aparținând pârâților .

Ca atare, a fost respinsă acțiunea confesorie de servitute procedându-se la examinarea cererii subsidiare de constituire a dreptului de servitute în raport de motivele invocate de către reclamanți .

Aceleași considerente au fost reținute și prin decizia pronunțată în recurs reținându-se că servitutea reclamată nu a fost constituită prin titlu, obligația asumată de donator neputând avea aptitudinea de a da naștere unei servituți, întrucât nu valorează un asemenea titlu convențional .

De asemenea, se va reține că aceleași considerente au fost avute în vedere și prin decizia nr. 750/08.03.2012 a Tribunalului Argeș în cadrul căreia s-a a avut în vedere că cu ocazia soluționării acțiunii confesorii formulată de reclamanții D. I. și Dălăcahe F. aflați în aceeași situație cu recurenta reclamantă au solicitat obligarea pârâților să le respecte servitutea de trecere cu piciorul și cu mijlocul auto invocându-se aceleași mențiuni din actul de donație nr. 5547/04.11.1936 prin care donatorul se obligă să procure donatarilor drumul necesar pentru ieșire la drumul Cazărmii de la terenul donat, fie pe proprietatea sa alăturată, fie pe proprietatea fiicei sale M. M. cu lățimea necesară pentru căruță ,drumul urmând să deservească atât pe donatari cât și pe proprietarul terenului din care se va lăsa acest drum .

S-a reținut astfel că actul de dotă a fost examinat prin sentința civilă nr. 9139/22.12.2009 pronunțată de Judecătoria Pitești rămasă irevocabilă care a statuat cu putere de lucru judecat că autorii G. și S. R. nu au constituit vreun drept de servitute de trecere în favoarea terenului deținut în prezent de către reclamantă .

S-a invocat în prezenta cauză faptul că nu ar exista identitate de cauză juridică invocându-se procesul verbal din 17.06.1941 ,înscris care însă nu a Fost valorificat cu ocazia soluționării cauzelor anterioare și mai mult nu s-a solicitat o eventuală revizuire a acestora în temeiul art. 322 pct.5 C.pr.civ. fiind examinate cu putere de lucru judecat aspectele legate de inexistența servituții de trecere constituită de autorul părților în favoarea reclamantei și stabilindu-se pe cale de consecință un drum de acces cu piciorul prin constituire potrivit art. 616 C.civ.

Față de aceste aspecte tribunalul va reține că în cauză există identitate de cauză juridică întrucât s-au invocat atât în cauza de față cât și în dosarul cu nr._ aceeași situație de fapt calificată juridic, aspectul legat de prezentarea unui înscris nou vizând o problemă ce ține de administrarea probatoriului și nu de o modificare a cauzei juridice distinctă de cea avută în vedere prin hotărârile judecătorești pronunțate anterior .

Prin urmare se constată că prin sentința civilă cu nr. 9139/22.12.2009 pronunțată de Judecătoria Pitești rămasă irevocabilă prin decizia civilă cu nr. 1732/R/29.10.2010 pronunțată de Tribunalul Argeș s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că autori părților ,respectiv G. și S. R. nu au constituit un drept de servitute în favoarea donatarilor ,deși se știa la acel moment că suprafața reclamantei nu avea ieșire directă la . și motivul pentru care s-a instituit în favoarea imobilului teren aparținând reclamantei și în sarcina imobilelor terenuri aparținând pârâților o servitute de trecere cu piciorul cu lungimea de 52,9 m lungime ,astfel cum a fost identificată pe schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert D. I. .

În consecință ,tribunalul va reține că în cauză nu se mai poate pune în discuție aceeași chestiune litigioasă, întrucât există tripla identitate de părți, obiect și cauză juridică cu dosarul nr._ excepția menționată asigurând securitatea raporturilor juridice în materie civilă și urmărește un scop legitim,astfel că nu se aduce atingere dreptului de acces la justiție, întrucât restricția aplicată nu restrânge acest acces deschis individului în așa fel încât sau până la punctul în care dreptul este atins în substanța sa însăși ,astfel că în cauză acțiunea reclamantei nemaifiind analizată pe fondul ei nu conduce la concluzia încălcării art. 6 paragraf I din CEDO, întrucât instanțele judecătorești au analizat în mod clar și concret pretențiile reclamantei și au statuat asupra contestației sale referitoare la drepturile și obligațiile cu caracter civil deduse judecății.

Referitor la criticile ce vizează respingerea probatoriului solicitat de către reclamanți prin încheierea din 08 02 2013 tribunalul va reține că, în raport de soluția de admiterea excepției autorității de lucru judecat, care este o excepție de fond peremptorie, nu se mai impunea administrarea probelor pe fondul acțiunii, astfel că, în mod corect acestea au fost respinse.

În concluzie se va reține că în mod corect instanța de fond a soluționat cauza analizând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat . motiv pentru care tribunalul în temeiul art. 304 pct.9 rap la art. 1201 C.civ și art. 166 Cpr.civ. și art. 312 C.pr.civ. va respinge recursul reclamantei cu obligarea recurentei potrivit art.274 C.pr.civ. la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimații S. V. și D. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G. D. E. împotriva sentinței civile nr. 8615/25.10.2013 și a încheierii de ședință din data de 8 februarie 2013, pronunțate de Judecătoria Pitești, intimați fiind pârâții S. V., D. A., D. F., D. I. și D. F..

Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimații S. V. și D. A..

Irevocabilă.

Pronunțată azi 09.10.2014.

Președinte,

M. D. B.

Judecător,

A. D.

Judecător,

S. I. Ț.

Grefier,

M. I.

Red. M.D..B

Tehn D.T. 2 ex.

10.11.2014

← Legea 10/2001. Sentința nr. 326/2014. Tribunalul ARGEŞ		Actiune in regres. Decizia nr. 2423/2014. Tribunalul ARGEŞ →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 2244/2014. Tribunalul ARGEŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 2244/2014. Tribunalul ARGEŞ