Cereri. Decizia nr. 224/2014. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 224/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 3857/205/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 224/2014
Ședința publică de la 19 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE IOANA PARVU, judecător
Judecător M. P.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A., PRIN MANDATAR EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. împotriva sentintei civile nr. 564/ 06 12 2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ intimat fiind pârâtul N. R. V..
Dezbaterile asupra apelului și susținerile părtilor au avut loc în ședința publică de la 12 03 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 19 03 2014 când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, la data de 18 octombrie 2013, reclamanta S.C. G. S. Energy România S.A. cu sediul în București, .-6 corp A, sector 4 prin mandatar EOS KSI România S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul N. R. V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 656,95 lei reprezentând valoarea obligației principale privind contravaloarea gazelor naturale furnizate și facturate, 135,73 lei – majorări de întârziere, calculate în conformitate cu prev. art. 10 al. 1 lit. a din condițiile standard pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici, aprobate din Ordinul ANRE nr. 77/2009, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale legal timbrată, reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale ce au constat în furnizarea de către reclamantă a gazelor naturale către pârât. Contravaloarea acestora către pârât au fost facturate cu mai multe facturi fiscale.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 150 al. 1 și 2, art. 223 al. 3, art. 277, art. 453, art. 628 al. 2, art. 662, art. 1025-1032 din noul Cod de procedură civilă, art. 1516, 1535 din Noul Cod Civil., OG. 92/2003, art. 155 al. 28 Cod fiscal, Ord. A.N.R.E. nr. 77/2009, Ord. A.N.R.E. nr. 42/2012Legea 351/2004 și Legea 123/2012.
Pârâtul, căruia i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată, nu a depus răspuns și nu și-a formulat nicio apărare în prezenta cauză.
Astfel, instanța constatând îndeplinite dispozițiile art. 1029 din Codul de procedură civilă, prin rezoluție a fixat primul termen de judecată la data de 06.12.2013, fără citarea părților.
Ca urmare a probatoriului administrat în cauză s-a dispus de Judecătoria Câmpulung prin sentința civilă nr. 564/ 06 12 2013 s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. G. S. Energy România S.A. împotriva pârâtului N. R. V.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, la dosar nu s-a depus de către reclamantă contractul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici potrivit căruia au fost emise facturile fiscale către pârât, motiv pentru care în temeiul art. 1030 Cod de procedură civilă, a respins cererea .
Sentința sus menționată a fost apelată de reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A..care a considerat-o nelegală și netemeinică după cum urmează:
Apelanta arată că, nedepunerea contractului pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici încheiat cu debitorul, nu echivalează cu inexistența lui, atâta timp cât, între părți operează condițiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin Ordinul ANRE nr. 77/2009 ,iar plata contravalorii facturii reprezentând serviciul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii .
În ceea ce privește nivelul penalităților de întârziere aplicat pentru debitele restante ,acesta este egal cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat și este expres stabilit și prevăzut în OG nr.92/2003, fiind de 0,04 % pentru fiecare zi de întârziere .
Apelanta mai arată că, a fost respectată procedura prev.de art. 1025 NCPC,procedura desfășurându-se doar scris și în camera de consiliu .
Analizând sentința apelată în raport de critica formulată, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Apelanta recunoaște că, nu există un contract încheiat între aceasta și intimat ca persoană fizică ,ci numai un contract cadru reglementat de Ordinul ANRE nr. 77/2009 și cu toate acestea nu a înțeles să depună atât la momentul soluționării litigiului la instanța de fond și nici la momentul soluționării apelului acest contract ce reglementează furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici în raport de care au fost emise facturile fiscale atașate cererii de chemare în judecată.
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 480 NCPC tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge apelul declarat de reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A.. cu sediul în București, .-6 corp A, sector 4 prin MANDATAR EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. cu sediul în București, .. 10A, clădirea C3, . împotriva sentintei civile nr. 564/ 06 12 2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ intimat fiind pârâtul N. R. V. domiciliat în Câmpulung, ., nr. 10, ., . .
. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 Martie 2014, la Tribunalul Argeș, sectia civilă.
Președinte, I. P. | Judecător, M. P. | |
Grefier, E. R. |
Red.I.P.
Tehn D.T. 4 ex.
24.04.2014
← Pretenţii. Hotărâre din 19-03-2014, Tribunalul ARGEŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 8/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
---|