Cereri. Decizia nr. 338/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 338/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 4376/205/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 338/2014

Ședința publică de la 16 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE MIHAELA BADEA

Judecător I. P.

Grefier F. G.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de creditoarea G. S. Energy România S.A prin mandatar Asset Portofolio Servicing România S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 156/23.01.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată fiind pârâta B. V. și având ca obiect alte cereri cerere valoare redusa.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează tribunalului că este primul termen de judecată, intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare, iar apelanta-creditoare a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 lei.

Constatând că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.

TRIBUNALUL

Asupra litigiului cu profesioniști având ca obiect cerere de valoare redusă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05 decembrie 2013 sub nr._, S.C. G. S. Energy Romania SA, prin mandatar Asset Portofolio Servicing România SRL, cu sediul în București, .. 9, . în judecată pe pârâta B. V., domiciliată în municipiul Câmpulung, . 12, ., județul Argeș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3.172,64 lei contravaloarea facturilor neachitate, suma de 102,52 lei penalități de întârziere, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, legal timbrată, reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale ce au constat în furnizarea de către reclamantă a gazelor naturale către pârâtă, iar contravaloarea acestora au fost facturate cu mai multe facturi fiscale, depuse la dosar în copii filele 20-29.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei în cadrul probei cu înscrisuri, în copii conforme cu originalul: contractul de mandat filele 12-16; extrasul de cont la data de 06 septembrie 2013 (fila 17); fișa de calcul filele 18-19; un număr de zece facturi aferente lunilor octombrie, noiembrie, decembrie 2012, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie 2013 (filele 20-29) și contractul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr._ din data de 21 iulie 2011 (fila 30 dosar).

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1013 și urm. din noul Cod de procedură civilă.

Prin sentința civilă nr.156/2014 a Judecătoriei Câmpulung a fost respinsă cererea creditoarei.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele.

Prin contractul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr._ din data de 21 iulie 2011, reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtei B. V., gaze naturale.

În urma acestor prestări de servicii, pârâta avea obligația să achite contravaloarea facturilor emise de reclamantă, în termen de 30 de zile calendaristice de la emitere.

Reclamanta a depus la dosar extrasul de cont pentru perioada 01.10.2012 - 06.09.2013, potrivit căruia pârâta avea un sold consum /taxe de 3.070,12 lei, sold majorări/ dobândă/ penalități de102,52 lei și majorări/dobânda/penalități nefacturate de 71,28 lei.

Din înscrisurile depuse de reclamantă, facturile de la filele 20-29 dosar, nu rezultă în mod clar valoarea pretențiilor; ce reprezintă suma de 3.499 lei solicitată, care este contravaloarea debitului principal și cea a penalităților.

Reclamanta nu a solicitat dezbateri orale și alte probe în dovedirea pretențiilor.

Deoarece creanța nu este certă, lichidă și exigibilă pentru stabilirea acesteia impunându-se administrarea de probe, inadmisibile pe cale acestei proceduri și având în vedere și disp. art. 1026 Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea.

Împotriva sentinței civile nr.156/2014 a Judecătoriei Câmpulung a formulat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:

Instanța nu a îndeplinit procedura prealabilă de regularizare potrivit art. 199 alin.2 C.pr.civilă, astfel încât trebuia să-i pună în vedere reclamantei să depună actele de care se face vorbire în acțiune și din care să rezulte debitul și penalitățile.

Pentru toate acestea solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând apelul tribunalul constată următoarele:

Instanța de fond respinge acțiunea concluzionând că reclamanta nu a cerut alte probe în apărare și reținând că nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, fără a intra în cercetarea fondului așa cum prevede art.470 C.pr.civilă și fără a avea în vedere facturile depuse la dosar și contractul de furnizare energie.

Față de aceste considerente în temeiul art.480 NCPC, tribunalul va admite apelul, anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de creditoarea G. S. Energy România S.A prin mandatar Asset Portofolio Servicing România S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 156/23.01.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată fiind pârâta B. V..

Anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2014.

Președinte,

M. B.

Judecător,

I. P.

Grefier,

F. G.

Red. M.B

Dact. NE/ 4 ex

15.05.2014

Jud.fond. I.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 338/2014. Tribunalul ARGEŞ