Îmbogatirea fara justa cauza. Hotărâre din 05-11-2014, Tribunalul ARGEŞ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 5869/109/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILA Nr. 2498/2014

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. V.

Judecător A. M.

Judecător G. D. N.

Grefier G. G.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul formulat de reclamanta ., împotriva sentinței civile nr.5640 din data de 05.06.2014 pronunțata de Judecatoria P. în dosarul nr._, intimata-pârâtă fiind S. C. T., având ca obiect „îmbogatirea fara justa cauza”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin serviciul registratură, s-au depus la dosar, la data de 14.10.2014, întâmpinare formulata de intimata-pârâtă și, la data de 05.11.2014, note scrise formulate de recurenta-reclamantă, însoțite de dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 173 lei.

Tribunalul retine că prin întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa.

Tribunalul încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-reclamantă, în temeiul art.305 Cod procedură civilă, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă solutionării cauzei.

Tribunalul respinge proba cu înscrisuri solicitată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, în temeiul art.305 Cod procedură civilă, având în vedere că nu s-au depus înscrisuri solicitate și nu s-a indicat teza probatorie solicitată.

Tribunalul în raport de actele și lucrările dosarului, constată terminata cercetarea judecătorească și retine cauza spre soluționarea recursului.

TRIBUNALUL

Deliberand asupra cererii recurentei, de amanare a pronuntarii, constata ca aceasta nu este intemeiata, recursul fiind temeinic argumentat si sustinut in scris, depunerea notelor scrise nemaifiind necesara. Pe de alta parte, tribunalul observa ca cererea de amanare a pronuntarii a fost formulata in chiar ziua sedintei de judecata, prin reprezentant conventional, si depusa direct la serviciul registratura al instantei. Or, aparatorul recurentei avea obligatia de a sustine oral cauza, in fata instantei de recurs, la dosar negasindu-se dovezi in sensul imposibilitatii ramanerii acestuia pentru discutarea dosarului in conditii de contradictorialitate.

Sub aspectul recursului, se constata ca, prin cererea înregistrată la data de 06.12.2011 pe rolul Tribunalului Arges sub nr._, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta S. C. T. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4142,33 lei, actualizate la data plății efective în raport cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii, a arătat că prin sentința civilă nr.497/2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, irevocabila prin nerecurare, reclamanta a fost obligată la plată către pârâtă a contravalorii drepturilor salariale pentru sarbatorile de Pasti si de C. aferente perioadei decembrie 2004 – decembrie 2007, în funcție de perioada efectiv lucrată.

Pârâta a beneficiat în mod nejustificat de doua ori de efectele titlului executoriu.

În drept, au fost invocate disp. art. 4042 alin.3 C.pr.civ.

A solicitat proba cu înscrisuri.

La 10.05.2012, parata a depus la dosar intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Arges, exceptia netimbrarii, exceptia inadmisibilitatii, exceptia tardivitatii, iar pe fondul cauzei respingerea actiunii ca neintemeiata.

Prin Sentinta civila nr.745/2012, Tribunalul Arges a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei P..

La 15.11.2012, ca urmare a precizarilor facute de reclamanta, instanta a luat act de faptul ca temeiul actiunii este imbogatire fara justa cauza.

Prin sentinta civila nr.5640/5.06.2014, Judecatoria P. a respins cererea de chemare in judecata, ca neintemeiata.

Din probatoriul administrat instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 497/CM/02.06.2008 pronunțata în dosarul nr._ de către Tribunalul Argeș, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, a fost obligata reclamanta la plata către pârâta a contravalorii drepturilor salariale reprezentând drepturi salariale de Paști și C. aferente anilor 2004-2007.

La data de 30.07.2008 reclamanta a achitat voluntar pârâtei suma de 6026 lei, aspect recunoscut de pârâtă – fila 32.

În vederea realizării integrale a creanței, pârâta a formulat cerere de executare silită.

S-a format dosarul de executare silită nr. 268/2008 al B. B. E. A., dosar în care s-a întocmit raport de expertiză contabilă în vederea determinării întinderii creanței.

S-a stabilit că reclamanta datorează pârâtei suma de 9440 lei din care s-a achitat voluntar suma de 6026 lei, rămânând de achitat suma de 3414 lei, sumă la care se adaugă cheltuielile de executare.

S-a întocmit proces verbal de stabilire cheltuieli de executare și s-a emis adresa de înființare poprire asupra conturilor reclamantei

Executorul a virat în contul pârâtei suma de 3414 lei la data de 20.01.2009 reprezentând diferență creanță, reținând și cheltuielile de executare – fila 48

Din nicio probă nu rezultă faptul că pârâta a încasat de două ori sumele datorate de reclamantă în baza hotărârilor judecătorești constând în drepturi salariale și cheltuieli de judecată.

Situația expusă se probează cu înscrisurile depuse la dosar.

Îmbogățirea fără justă cauză (fără just temei) este un fapt juridic licit considerat de literatura juridică ca izvor de obligații și consacrat și de practica judecătorească.

Prin imbogățirea fără justă cauză se intelege faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.

În conținutul Codului civil se regăsesc texte care fac aplicarea principiului de mai sus, prin aceea că se impune o obligație de restituire atunci când are loc o mărire a patrimoniului unei persoane pe seama patrimoniului altei persoane (art. 484, 493, 494, 997, 1618, 1691 din C. civ.).

  1. Pentru introducerea actiunii in restituire, trebuie indeplinite o . conditii materiale, respectiv mărirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori apreciabile în bani, micșorarea unui patrimoniu ca o consecință a măririi altuia si existența unei legături între mărirea unui patrimoniului și diminuarea celuilalt; ambele efecte să fie rezultatul unei cauze unice. Totodata trebuie indeplinite si conditiile juridice, mai exact absența unei cauze legitime a măririi unui patrimoniu în detrimentul altuia (să nu existe temei legitim) si absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea, de către cel care și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite.

Această din urmă condiție instituie în fapt caracterul subsidiar al acțiunii de restituire întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.

Se poate promova acțiunea numai atunci când reclamantul nu are și nu a avut o altă cale de drept (nicio altă acțiune în justiție), pentru valorificarea dreptului său.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile anterior menționate.

Astfel, plata voluntară efectuată de reclamantă s-a realizat în baza hotărârii judecătorești, diminuarea patrimoniului său și mărirea patrimoniului pârâtului fiind justificată de obligația stabilită în sarcina sa printr-o hotărâre irevocabilă.

Executorul a virat în contul pârâtei doar suma de 3414 lei reprezentând diferență creanță, iar nu întreaga sumă ce rezultă din titlul executoriu.

Din nicio probă nu rezultă faptul că pârâta a încasat de două ori sumele datorate de reclamantă în baza hotărârilor judecătorești constând în drepturi salariale și cheltuieli de judecată.

În cauză reclamanta nu a depus la dosar vreun înscris din care să rezulte că s-a efectuat o dublă plată a aceleași creanțe. Deci, reclamanta nu a probat existența a două plăți pentru acoperirea aceluiași debit deși obligația îi revenea conform art. 1169 cod civil.

Pentru considerente expuse, instanța a respins cererea de chemare în judecată precizată ca neîntemeiată.

Impotriva hotararii Judecatoriei P. a declarat recurs reclamanta O. P. SA, criticand-o ca nelegala si netemeinica si solicitand modificarea sentintei in sensul admiterii cererii.

S-a sustinut, in esenta, ca, in mod gresit, actiunea a fost respinsa, reclamanta fiind indreptatita la restabilirea situatiei anterioare executarii.

Astfel, reclamanta a achitat voluntar, la data de 30.07.2008, suma de 6026 lei. In cadrul executarii silite desfasurata in dosarul nr.268/2008 al B. B., s-a retinut suma de 4142,33 lei, la data de 23.12.2008 .

Rezulta ca parata a incasat o suma mult mai mare decat cea care i se cuvenea din titlul executoriu.

Reclamanta nu a utilizat procedura prev. de art.4042 alin.1 C.pr.civ., temeiul fiind imbogatire fara justa cauza. Se apreciaza ca sunt intrunite conditiile pentru admiterea actiunii, intrucat a avut loc o scadere a patrimoniului reclamantei, o crestere a patrimoniului paratului, intre cele doua existand o legatura directa de cauzalitate.

Actiunea este intemeiata, fiind dovedita cu inscrisurile depuse la dosar pe care instanta de fond eronat nu le-a analizat.

Au fost invocate in drept disp. art.304 pct.9 si art.3041 C.pr.civ..

Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul considera recursul nefondat.

Astfel, temeinicia actiunii trebuie analizata raportat la cauza juridica invocata de reclamanta, respectiv imbogatirea fara justa cauza.

Ceea ce este de observat este ca, in temeiul aceluiasi titlu executoriu, reclamanta a facut mai multe plati, voluntar sau in urma executarii silite, sub imperiul Codului civil de la 1864. In actul normativ mentionat acest fapt licit nu era expres reglementat, aplicarea lui regasindu-se insa in modul de solutionarea a altor situatii juridice, cum a observat si prima instanta. Doctrina si jurisprudenta au stabilit insa care sunt conditiile de admisibilitate a unei actiuni in restituire avand acest temei, importanta pentru admisibilitatea actio de in rem verso avand caracterul subsidiar al acestei cereri, prevazut expres in prezent de art.1348 C.civ.

Or, acest caracter subsidiar se impune a fi analizat cu prioritate si el presupune ca, pentru ca actiunea sa fie admisa, partea prejudiciata sa nu aiba la dispozitie o alta actiune pentru a obtine ceea ce i se datoreaza.

Cauza dedusa judecatii are ca si specific faptul ca punerea in executare a unei hotarari judecatoresti s-a facut prin demararea executarii silite, dupa ce anterior reclamanta, potrivit sustinerilor sale, ar fi achitat voluntar o anumita suma de bani in temeiul aceluiasi titlu executoriu. Or, fiind supusa executarii silite, reclamanta-debitor avea obligatia de a pune in discutie legalitatea executarii silite, inclusiv sub aspectul cuantumul creantei urmarite, in cadrul procedurii contestatiei la executare prev. de art.399 si urm. C.pr.civ. Instanta de execuatre era singura in masura sa verifice daca, la momentul formularii cererii de executare silita, creditorul mai avea o creanta certa impotriva debitoarei O., raportat la dispozitiile titlului executoriu si de platile facute anterior. Daca se constata in aceasta procedura ca s-a procedat nelegal la o noua executare impotriva reclamantei, executarea silita sau actele de executare ar fi fost anulate, total sau partial, deschizandu-se si calea intoarcerii executarii silite prin restituirea sumei nelegal retinuta.

Reclamanta nu a contestat insa, la momentul oportun, executarea silita demarata impotriva sa, astfel incat actele de executare au fost recunoscute ca si legale, iar, implicit, debitul solicitat spre achitare recunoscut ca datorat. Prin urmare, nu are deschisa in prezent actiunea intemeiata pe imbogatire fara justa cauza, consecintele unei eventuale admiteri a cererii fiind, chiar daca nu reprezinta un petit expres al cererii, desfiintarea actelor de executare in afara procedurii expres prevazuta de lege.

Retinand asadar ca reclamanta a avut la dispozitie o alta actiune pentru recuperarea a ceea ce considera ca a achitat nejustificat, tribunalul considera ca in mod temeinic si legal prima instanta a considerat ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a cererii reclamantei, respingand-o prin sentinta recurata.

In consecinta, in temeiul art.312 C.pr.civ., urmeaza a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de amanare a pronuntarii, ca neintemeiata.

Respinge recursul formulat de reclamanta ., cu sediul în București, ., nr. 22 sector 1, împotriva sentinței civile nr.5640 din data de 05.06.2014 pronunțata de Judecatoria P. în dosarul nr._, intimata-pârâtă fiind S. C. T., domiciliată în ., .. 42 jud. Argeș, ca nefondat.

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2014.

Președinte,

R. V.

Judecător,

A. M.

Judecător,

G. D. N.

Grefier,

G. G.

Red., tehnored. AM

14.11.2014/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îmbogatirea fara justa cauza. Hotărâre din 05-11-2014, Tribunalul ARGEŞ