Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 2293/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2293/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 8039/280/2008
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2293/2014
Ședința publică de la 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE MARIANA VÂRGĂ
Judecător A. M. P.
Judecător C. D.
Grefier N. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâții U. M. și U. V. împotriva sentinței civile nr. 3486/10.04.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. G. și pârâtul S. M., având ca obiect constatare nulitate act juridic .
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 09.10.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie .
Apoi, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la această dată, când a pronunțat prezenta decizie .
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 02.09.2008, reclamantul C. G. a chemat în judecată pe pârâții U. M., U. V. și pârâtul S. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că înscrisul sub semnătură privată datând din anul 1986, încheiat între pârâtul S. M. și pârâții U. M. și U. V., pentru terenul în suprafață de 334 m.p situat în Pitești, ., județul Arges este fals, precum și să se constate pe cale de consecință nulitatea absolută a acestui înscris. În baza acestui act pârâții U. au obținut sentința civilă cu numărul 1566/2003 a Judecătoriei Pitești, definitivă, prin care s-a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafețe de teren de 1710 m.p situat în Pitești, . - 7 potrivit contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.
_/10.10.1991, și_/_/1995, respectiv 710 m.p în temeiul primului contract și 1000 m.p în baza celui de-al doilea contract. Arată reclamantul că terenul în suprafață de 1000 m.p pentru care există documentație cadastrală are vecinătățile: Nord- C. G., Est - S. M., vest- T. F., Sud- .> Pârâtul U. M. a cumpărat în anul 1986 de la socrul lor S. M. un teren în suprafață de 334 m.p în baza unui act sub semnătură privată, înscris în baza căruia a obținut o sentință civilă favorabilă pronunțată de Judecătoria Pitești cu numărul 1566/2003, care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În opinia reclamantului, la data vânzării terenul era scos din circuitul civil proprietatea aparținea statului, fiind în administrația Primăriei mun. Pitești, indiferent de posesia în fapt a acestuia. Cel care avea o construcție pe teren nu putea să obțină în folosință decât 250 m.p, restul fiind în proprietatea statului; așadar S. M. îi vinde lui U. M., ginerele său ceea ce nu avea, terenul fiind în proprietatea statului. Interesul acțiunii pentru reclamant este justificat de faptul că terenul pârâților se suprapune cu terenul cumpărat de reclamant, prejudiciindu-l pe acesta cu o suprafață de 125 m.p.
Consideră reclamantul că înscrisul sub semnătură privată un fals de care s-a prevalat de-a lungul timpului făptuitorul U. M., acesta fiind autorul falsului.
În continuare, arată reclamantul că cele două hotărâri favorabile de care se prevalează pârâtul nu-i sunt opozabile. Arată că falsul actului care solicită să se constate, l-a sesizat și organelor de urmărire penală, pronunțându-se rezoluția nr. 97/II/2/2008 prin care se respinge plângerea făcută de reclamant împotriva soluției procesului în dosarul penal nr. 1585/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, promovând plângere la judecătorie împotriva acestei rezoluții.
Susține reclamantul că înscrisul sub semnătură privată este fals în conformitate cu art. 183 cp. civ. și că făptuitorul este U. M.. Pârâtul S. M. susține în prezent că nu a semnat acel act în anul 1986.
Nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată se impune chiar dacă reclamantul este terță persoană față de act, deoarece acesta a fost întocmit prin fraudarea legii la data întocmirii lui, respectiv legea 58 - 59/1974, legii în vigoare la data întocmirii acestuia. Fraudarea legii s-a făcut pentru că la acea dată terenurile erau scoase din circuitul civil, ele nu puteau fi înstrăinate ca atare mai ales că nu se aflau în proprietatea vânzătorului, ci în proprietatea statului. Mai mult, actul de vânzare-cumpărare nu se putea face decât în formă autentică, condiția ad validitate la acea dată. Neprocedându-se așa, actul sub semnătură privată este lovit de nulitate absolută, iar originalul nu a fost niciodată prezentat instanțelor de judecată.
În drept reclamantul își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 183, 184, 176, c. p. civ., art. 964, c. civ., 274. c. pr. civ.
La data de 30.10.2008 pârâții U. M. și U. V. au formulat întâmpinare prin care au solicitat sa se respingă ca neîntemeiată acțiunea formulata de reclamantul C. G., cu cheltuieli de judecata.
Se arată că prin cererea de chemare în judecata se solicita de către reclamant constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătură privată datata din anul 1986 încheiat între reclamantul si paratul S. M. si se invoca ca temei legal si motiv de nulitate absoluta frauda la lege, dar la încadrarea in drept se invoca art. 964;c.civ.
Pârâții susțin că niciunul din aspectele invocate de reclamant nu reprezintă o cauză de nulitate absolută a înscrisului sub semnătură privată. Se susține că ne aflăm în fața unei vânzări a bunului altuia, iar acest fapt este un motiv de nulitate relativă și nu un motiv de nulitate absolută.
Pârâții invocă faptul că este prescris dreptul de a „formula acțiune în anulare” acțiune care se formulează în termen de 3 ani de la data încheierii actului. Din data în care a fost încheiat actul si pana la data formulării acțiunii prezente a trecut mai mult de trei ani .De asemenea au invocat și autoritatea de lucru judecat. Prin sentința civila 1286/2005 pronunțata de judecătoria Pitești in dosarul 2099/2004 rămasa definitive prin decizia civila din 17 octombrie 2005 in dosarul 3301/cv/2005 si irevocabila prin decizia civila 635/r/2006 în dos 253/46/_ a fost respinsă acțiunea in revendicare formulată de același reclamant C. G. care viza exact terenul cuprins in chitanța a cărei partajare se solicita acum prin prezenta cerere de chemare in judecată.
Chiar daca părțile nu sunt aceleași (în sensul ca acum a chemat judecata si pe S. M.) si atunci obiectul cauzei a fost cel prevăzut de către acțiunea în revendicare si acum se contesta titlul de proprietate prin solicitarea de a fi anulat actul care sta la baza acestui titlu; prin prezenta acțiune se tinde către aceeași finalitate de a se analiza si compara actele de proprietate ale părților.
Atâta vreme cât acțiunea în revendicare a lui C. G. a fost respinsă si titlul de proprietate a fost analizat si preferat titlului de proprietate al reclamantului, nu se poate veni acum pe calea unei acțiunii in anulare a titlului, pentru a se compara din nou titlurile.
Instanța penala nu a analizat chitanța de mana pe care acum reclamantul o califica ca fiind falsa, pentru ca expertiza nu a stabilit nici un fals si nu a fost trimis nimeni in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de fals. Organele de cercetare penala doar s-au pronunțat ca in lipsa originalului acestei chitanțe de mâna nu se pot pronunța prin expertiza cu privire la fals.
La termenul de judecată din data de 18.06.2009 cauza a fost suspendată în baza art. 244 pct. 2 și art. 19 alin.2 c.pr.civ. până la soluționarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. 1585/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
După încetarea suspendării cauza a fost repusă pe rol.
Prin sentința civilă nr. 3486/10.04.2014 Judecătoria Pitești a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat chitanță din data de 20.09.1986.
În adoptarea soluției prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a susținut că înscrisul sub semnătură privată este fals în conformitate cu art. 183 cp. civ. și făptuitorul este U. M., care s-a prelevat de acest înscris în mod intenționat, producându-și efecte juridice.
Pârâtul S. M., în timpul cercetărilor penale a declarat că nu a semnat chitanța din 1986, iar U. M. nu a prezentat nici la instanță nici la organele de urmărire penală originalul chitanței. Aceeași susținere reiese din interogatoriul administrat pârâtului la data de 03.04.2014 care arată că nu a înstrăinat nicio suprafață de teren și nici nu a semnat sau scris vreo astfel de chitanță.
La rândul lor, pârâții U. M. și V. declară că nu pot înfățișa înscrisul, deoarece acesta a fost depus într-un dosar din 1992-1993, ocazie cu care l-au pierdut. Prin urmare, la acest moment ,,vânzătorul” declară că nu a vândut, iar ,,cumpărătorii” nu pot face în nici un fel dovada cu instrumentum probationem că între părți a intervenit un acord de voință de natură să strămute dreptul de proprietate din patrimoniul vânzătorului în patrimoniul cumpărătorului.
Cu toate acestea, înscrisul sub semnătură privată a fost folosit de pârâți în cauza având ca obiect constatarea existenței dreptului de proprietate, sentința nr. 1566 a Judecătoriei Pitești pronunțându-se în anul 2003 și față de declarația pârâților U. că originalul a fost pierdut prin 1992-1993 se poate deduce faptul că în acest dosar a fost folosită o copie a înscrisului. Deci, acea copie a produs efecte juridice, respectiv a stat la baza constatării faptului că pârâții sunt proprietarii unei suprafețe de teren.
Prima instanță a mai reținut că nu s-a făcut dovada existenței actului, că nu există consimțământul valabil al celui ce se obligă și a apreciat că sancțiunea este nulitatea absolută.
În privința excepțiilor invocate de pârâți, prima instanță a apreciat că pentru lipsa totală a consimțământului sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută și prin urmare acțiunea este imprescriptibilă. Cu referire la excepția autorității de lucru judecat, s-a apreciat că nu este fondată pentru că nu există tripla identitate impusă de art.1201 c.civ.
Cu această motivare s-a admis acțiunea și s-a constatat nulitatea absolută a chitanței.
Împotriva sentinței civile de mai sus au declarat recurs pârâții U. M. și U. V. care au invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii sub următoarele considerente:
Instanța de fond nu s-a pronunțat prin dispozitivul sentinței asupra excepțiilor invocate de pârâți, făcând doar în motivare referiri vagi în privința aspectelor ce vizează autoritatea de lucru judecat și prescripția dreptului de a formula acțiunea.
Este nelegală soluția de respingere a acestor excepții, deoarece vânzarea lucrului altuia reprezintă o cauză de nulitate relativă a unui act juridic, iar termenul de prescripție este cel general de 3 ani de zile de la data emiterii actului. În speță față este intervenită prescripția. Nu a fost invocat niciun motiv de nulitate absolută, pentru care să se poată aprecia că acțiunea este imprescriptibilă. S-a invocat puterea de lucru judecat și nu neapărat excepția autorității de lucru judecat, pentru a se vedea că între pârâți și reclamant a existat o acțiune în revendicare, în care au fost comparate titlurile de proprietate și în care s-a apreciat că titlul recurenților este valabil încheiat, aspect ce nu mai poate fi supus analizei pentru a doua oară, într-o altă cauză.
Instanța de fond nu a luat în considerație dezlegările juridice statuate prin hotărâri judecătorești irevocabile, de natură a paraliza cererea de chemare în judecată a reclamantului.
Sentința este netemeinică, deoarece falsul invocat de reclamant nu a fost constatat, deși a existat o judecată penală, iar chitanța a cărei nulitate se solicită a fost validată drept titlu prin sentința civilă nr. 1566/2003 a Judecătoriei Pitești, din dosarul nr._/2002. Pârâtul S. M. a recunoscut existența chitanței la interogatoriile administrate în celelalte dosare, în care s-au pronunțat decizia civilă nr. 1638/1993 a Tribunalului Argeș, sentința civilă nr. 2504/1995 a Judecătoriei Pitești, iar în prezent susține că nu a semnat-o.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a dat eficiență poziției procesuale a pârâtului Scorojea, care este ambiguă, deși toate hotărârile aflate la dosar îi sunt opozabile, iar în conținutul lor se validează transferul dreptului de proprietate.
Recursul a fost întemeiat pe disp.art.304 ind.1 și 304 pct.9 C.pr.civilă.
Intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise solicitând să fie menținută sentința, deoarece apărările pârâților recurenți nu sunt fondate.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate precum și în raport de disp.art.304 ind.1 C.pr.civilă, tribunalul apreciază că recursul este întemeiat și atrage modificarea sentinței pentru următoarele considerente:
Tribunalul constată că reclamantul C. G., prin cererea de chemare în judecată a solicitat să se constate că înscrisul sub semnătură privată este fals și în consecință să fie anulat, invocând în sinteză următoarele: a fost vândut bunul ce nu aparținea pârâtului înstrăinător, actul este fals (fiind indicat ca autor al falsului potrivit art.183 Cod pr.civilă pe pârâtul U. M.), reclamantul este prejudiciat pentru că terenul din înscrisul sub semnătură privată se suprapune cu un teren proprietatea sa, pe o suprafață de 125 m.p., înstrăinările nu se puteau face în anul 1986 prin chitanță, ci doar prin act autentic.
Prima critică formulată de recurenți nu poate fi primită.
Din conținutul întâmpinării (f.23 dosar fond) rezultă că au fost invocate două excepții și anume cea de prescripție a dreptului de a formula acțiunea și cea de autoritate de lucru judecat. Chiar dacă instanța de fond nu s-a pronunțat prin sentință cu privire la aceste excepții, le-a analizat în motivarea hotărârii, astfel că nu există motive de casare cu rejudecare .
Tribunalul constată că pârâții recurenți au invocat autoritatea de lucru judecat, ce presupune, potrivit art.1201 C.civ tripla identitate de obiect, cauză și părți, excepție pe care instanța de fond a respins-o în mod corect.
În speță, nu exista tripla identitate, însă se putea reține puterea de lucru judecat, adică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, ceea ce înseamnă că un aspect asupra căruia o instanță a statuat cu titlu irevocabil nu va mai putea fi reiterat și reanalizat, pentru că s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice aplicabil în materie civilă. Aceasta înseamnă că o dezlegare în drept dată de o instanță de recurs nu va mai putea primi o altă interpretare juridică.
Într – adevăr, apărarea formulată de reclamant, în sensul că s-a vândut de către pârâtul S. un bun ce nu îi aparținea, reprezintă o cauză de nulitate relativă a convenției, supusă termenului de prescripție de 3 ani. Anularea contractului pentru eroare asupra calității de proprietar a vânzătorului reprezintă o cauză de nulitate relativă ce poate fi cerută doar de părțile contractante, iar terții ce se pretind proprietari ai acestui bun au la îndemână doar acțiunea în revendicare ( și nu pe cea în anulare) în cadrul căreia se analizează titlurile și se dă preferință celui mai caracterizat ( întreaga practică și doctrină este în acest sens, a se vedea decizia ICCJ d. 5801/2004).
În această situație se află reclamantul atunci când susține că este prejudiciat pentru că terenul din înscrisul sub semnătură privată, ce a făcut obiectul înstrăinării între pârâți., se suprapune peste terenul său, pe 125 m.p. Din acest punct de vedere apărarea pârâților recurenți este întemeiată.
Instanța de fond se raportează în motivare la inexistența consimțământului vânzătorului S. M., care a susținut că nu a semnat chitanța din 1986 și la faptul că reclamanții nu mai dețin originalul acestui act. De fapt, ceea ce se reține în realitate este inexistența semnăturii, rezultată din poziția pârâtului la interogatoriu și nu consimțământul, ca element esențial pentru validitatea unei convenții potrivit art.948 C.civ. Art.953 C.civ prevede că nu este valabil consimțământul, ca manifestare de voință, atunci când este dat în eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol, situații ce nu se regăsesc în speța de față.
Reclamantul, ce este terț față de act, a cerutsă se constate că înscrisul este fals, indicând ca autor al falsului pe pârâtul U. M..
Singura probă este susținerea pârâtului Scorojea M. din interogatoriu, ce este contrară poziției celorlalți cocotractanți ( pârâții U.) care susțin că în anul 1986 actul a fost semnat de toate părțile.
Apărarea recurenților ce susțin că nu au fost luate în considerație deciziile civile aflate la dosar, este fondată, deoarece ce acestea sunt opozabile atât reclamantului cât și pârâtului Scorojea M..
În plus, prin rezoluția penală din 10.12.2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâtul U. M., iar ulterior prin rezoluția dată la 3.02.2012 s-a dispus de asemenea neînceperea urmăririi penale, față de același făptuitor pentru infracțiunile prev.de art. 290 C.p și 291 c.p. Reclamantul a formulat plângere împotriva rezoluției, iar Judecătoria Pitești prin sentința penală nr. 3414/2012 a respins ca nefondată această solicitare. S-a reținut de către judecător, în motivare existența hotărârilor judecătorești dintre părți precum și faptul că nu s-a putut efectua o expertiză grafoscopică pentru că nu s-a identificat originalul actului.
În consecință nu s-a statuat răspunderea penală a pârâtului U. M., iar în cererea civilă de față nu s-au adus alte probe, pentru constatarea falsului, în afara celor avute în vedere de instanța penală.
În ceea ce privește hotărârile judecătorești aflate la dosar, tribunalul constată că actul juridic pentru care se solicită anularea a fost valorificat de părți, sens în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1566/2003, constatându-se că pârâții U. sunt proprietari pe suprafața de 334 m.p., luându-se în considerație că în baza chitanței din 1986 terenul a fost înstrăinat de Scorojea M. către pârâții U.. Pârâtul Scorojea M. nu a declarat apel, hotărârea este intrată în puterea lucrului judecat, îi este opozabilă, iar prin ea se recunoaște valabilitatea convenției.
De asemenea reclamantul s-a judecat cu pârâții recurenți în acțiunea în revendicare, invocându-se drept titlu același act sub semnătură privată valorificat în sentința de mai sus, iar Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 635/R/2006 a respins ca nefondat recursul reclamantului C. G.. A statuat în motivare că au fost comparate titlurile părților ( invocate și în dosarul de față), și că se dă preferință celui deținut de pârâții U. care au dobândit de la numitul Scorojea M..
Împotriva deciziei din recurs s-a formulat și contestație în anulare pierdută irevocabil de reclamantul C. G..
Între părți a mai existat un alt litigiu ( decizia civilă nr. 1029/2005 a Tribunalului Argeș), în cadrul căruia s-a stabilit granița dintre proprietăți ( între pârâții U. și reclamantul C.) dispunându-se chiar rectificarea cărții funciare a reclamantului, și în care, din considerente rezultă că pârâții au invocat dobândirea terenului potrivit înscrisului sub semnătură privată, validat prin sentința civilă nr. 1566/2003 a Judecătoriei Pitești.
În consecință, toate hotărârile sunt opozabile reclamantului iar înscrisul sub semnătură privată a primit o anume eficiență juridică, a fost validată existența lui, precum și transferul dreptului de proprietate în favoarea recurenților, iar că aceste aspecte nu mai pot primi o altă dezlegare în drept.
Părțile cunoșteau acest aspect, însă pe cale ocolită, prin cererea de chemare în judecată se urmărește desființarea unor hotărâri irevocabile și înfrângerea puterii de lucru judecat statuată prin acestea.
Reținând cele ce preced și anume că nu există nicio cauză de natură a atrage anularea actului, tribunalul apreciază că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, iar în consecință potrivit art.312 alin.3 rap.la art.304 pct.9 și 304 ind.1 C.pr.civilă va admite recursul, va modifica sentința și va respinge acțiunea.
Având în vedere disp.art.274 C.pr.civilă intimatul – reclamant va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de reclamanți în sumă de 2660 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții U. M. și U. V. împotriva sentinței civile nr. 3486/10.04.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. G. și pârâtul S. M..
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Obligă pe intimatul reclamant la plata sumei de 2.660 lei cheltuieli de judecată către recurenți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.10.2014.
Președinte, M. V. | Judecător, A. M. P. | Judecător, C. D. |
Grefier, N. P. |
red. A.M.P
Dact. NE/ 4 ex
14.11.2014
Jud.fond. C.P.
| ← Servitute. Decizia nr. 1421/2014. Tribunalul ARGEŞ | Grăniţuire. Decizia nr. 2850/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
