Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 1490/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1490/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 14210/280/2006

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1490/2014

Ședința publică de la 03 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. M. C.

Judecător E. A.

Judecător A. D.

Grefier R. N.

S-a luat în examinare, spre soluționare, recursul declarat de recurentii-petenți A. P. A. REPREZENTATA PRIN D. M., T. M. N., D. S., D. I., D. M., A. R., A. M., împotriva sentinței civile nr.1936/03.04.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimati fiind petenții G. F., M. G., G. Ș., D. I. și ASOCIAȚIA A. P. – prin reprezentanții G. N. F. ȘI F. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Tribunalul, din oficiu, invocă excepția de perimare și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Constată că prin sentința civilă nr. 1936/03.04.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă acțiunea principală și cererea de intervenție.

Împotriva sentinței civile nr. 1936/03.04.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești au declarat recurs recurentii-petenți A. P. A. REPREZENTATA PRIN D. M., T. M. N., D. S., D. I., D. M., A. R., A. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din data de 16.11.2007 judecarea apelului a fost suspendată în baza art.244 pct.1 Cod pr.civilă, până la soluționarea irevocabilă a sentinței civile nr.2354/PJ/ pronunțată de Judecătoria Pitești la data de 24.05.2006, în dosarul nr.2890/2006.

Dosarul nr. 2890/2006 a fost soluționat irevocabil.

Potrivit art.248 alin.1 Cod pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.

Întrucât, de la data de 14.09.2007, când s-a soluționat irevocabil dosarul nr. 2890/2006 și până la termenul de astăzi, a trecut o perioadă mai mare decât termenul de 1 an prevăzut de art.248 alin.1 Cod pr.civilă, în baza acestor dispoziții legale, urmează ca tribunalul să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Constată perimat recursul declarat de recurentii-petenți A. P. A. REPREZENTATA PRIN D. M., cu sediul în Pitești, . Cabinet Avocat „S. P. D.”, ., apt.7, județul Argeș, T. M. N., D. S., D. I., D. M., A. R., A. M., toți cu domiciliile alese în Pitești, . Cabinet Avocat „S. P. D.”, ., apt.7, județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.1936/03.04.2007 pronunțată de judecătoria pitești în dosarul nr._, intimati-petenți fiind G. F., M. G., G. Ș., D. I., toți cu domiciliile alese în Pitești, . Cabinet Avocat „S. P. D.”, ., apt.7, județul Argeș, și ASOCIAȚIA A. P. – prin reprezentanții G. N. F. ȘI F. A., cu sediul în Pitești, ..47, județul Argeș.

.Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.06.2014 la Tribunalul Argeș-Sectia Civilă.

Președinte,

E. M. C.

Judecător,

E. A.

Judecător,

A. D.

Grefier,

R. N.

red.E.M.C.

dact.C.E.C./4 exp.

11.06.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 1490/2014. Tribunalul ARGEŞ