Pretenţii. Decizia nr. 774/2014. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 774/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 4799/280/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 774
Ședința publică din 26.03.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M.
JUDECĂTOR: D. G. N.
JUDECĂTOR: V. T.
GREFIER: E. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenții-pârâți M. G. și M. T., împotriva sentinței civile nr. 3779/18.04.2014 a Judecătoriei Pitești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația de proprietari C. S 3 - prin reprezentant C. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a răspuns recurentul-pârât M. G., personal și intimata-reclamantă A. de P. C. S 3, prin avocat L. L., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 aflată la fila 10/dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă M. T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Recurentul-pârât M. G. depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 159 lei conform chitanței nr._/24.03.2014. Depune aceeași taxă judiciară de timbru și pentru soția sa M. T..
Instanța restituie recurentului-pârât M. G. taxa judiciară de timbru achitată și de soția acestuia menționând că taxa de timbru a fost stabilită în solidar, în sarcina ambelor părți. Anulează taxa judiciară de timbru în cuantum de 159 lei conform chitanței nr._/24.03.2014 și dispune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a răspuns recurentul-pârât M. G., personal și intimata-reclamantă A. de P. C. S 3, prin avocat L. L., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 aflată la fila 10/dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă M. T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
La interpelarea instanței, părțile prezente arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat instanța acordă cuvântul pe probe.
Recurentul-pârât M. G. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le depune la dosarul cauzei cu mențiunea că a mai achitat o parte din debit și că nu a avut un loc de muncă în ultimii trei ani. Depune și note scrise.
Intimata-reclamantă A. de P. C. S 3, prin avocat solicită comunicarea înscrisurilor depuse în ședință publică de recurentul-pârât.
Instanța aduce la cunoștința acesteia că sunt chitanțe eliberate de asociație și de care aceasta ar trebui să aibă cunoștință iar dacă dorește, cauza ar putea fi lăsată la a doua strigare pentru studiu.
Intimata-reclamantă A. de P. C. S 3, prin avocat solicită la rândul său încuviințarea probei cu înscrisuri. Depune la dosarul cauzei lista de plată actuală a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari pentru întreținere luna martie 2014, consumuri luna februarie.
Asupra probei solicitată de părți, respectiv proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul art. 305 Cod Procedură Civilă, o încuviințează.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-pârât M. G. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru refacerea expertizei motivat de faptul că, domnul expert a copiat după tabelul de plată și nu a efectuat nici un calcul, constatând acest aspect chiar din calculul făcut personal spunându-i-se că au fost greșeli din cauza calculatorului. Mai arată recurentul-pârât M. G. că în momentul în care au fost culese informațiile pentru efectuarea raportului de expertiză și au fost convocate părțile în acest sens, expertul cauzei a fost găsit la persoana care face tabelele de plată.
La interpelarea instanței, recurentul-pârât M. G. arată că solicită cheltuieli de judecată.
Intimata-reclamantă A. de P. C. S 3, prin avocat arată că, prin întâmpinare a invocat și excepția tardivității recursului pe care o susține în continuare. Solicită admiterea acestei excepții și în consecință, respingerea recursului ca tardiv formulat având în vedere că de la data comunicării sentinței recurate și până la data declarării recursului a expirat termenul prevăzut de lege de 15 zile. Pe fondul recursului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca judicios pronunțată motivat de faptul că, criticile aduse au fost invocate și în fața instanței de fond și reiterate în recurs, iar ceea ce se încearcă de recurent este o încercare de tergiversare în îndeplinirea obligațiilor legale și firești, aceștia acumulând în prezent o datorie de peste 16.000 lei vechi, sunt peste trei ani de când ne judecăm, promovând acțiune pe calea somației de plată unde s-a și câștigat, dânșii promovând cerere în anulare efectuându-se și o expertiză. Arată intimata-reclamantă A. de P. C. S 3, prin avocat că prin recurs se aduce critici doar în ceea ce privește cuantumul penalităților de întârziere, aceștia recunoscând și asumându-și debitul privind cheltuielile de întreținere. Or, penalitățile de întârziere au fost calculate de expertul cauzei desemnat în fața instanței de fond, în sistem propriu, stabilit de către asociație potrivit Legii nr. 230/2007, nefiind calculate penalitățile aplicate de furnizori care, în ceea ce-l privește pe recurent ar avea o valoare de peste 300 lei, criticile aduse neavând nici un fundament, dându-se o interpretare total eronată dispozițiilor în materie locativă.
Arată intimata-reclamantă, prin avocat că, chiar prin promovarea recursului, recurenții fac dovada că ar stăpânii foarte bine legislația în materie locativă. Or, dacă așa stau lucrurile, aceștia trebuiau să cunoască și prevederile art. 10 din Legea nr. 230/2007și art. 12 din HG nr. 1558/2007 din care, dacă ar fi avut obiecțiuni și nu ar fi fost de acord cu cuantumul cheltuielilor afișate trebuia să facă obiecțiuni și să ceară lămuriri de la asociație. Dânșii însă au stat în pasivitate, lăsând să treacă astfel peste trei ani de când asociația se confruntă cu mari blocaje financiare.
Solicită în consecință respingerea recursului cu cheltuieli de judecată fond și recurs.
Având cuvântul asupra excepției tardivității recursului, recurentul-pârât M. G. arată că recursul a fost formulat în termen legal.
În temeiul art. 150 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității recursului, excepție invocată de intimata-reclamantă A. de P. C. S 3 prin întâmpinare și asupra recursului formulat de recurenții-pârâți M. G. și M. T., împotriva sentinței civile nr. 3779/18.04.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești în dosarul nr._ .
TRIBUNALUL
I.Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._ reclamanta Asociația De P. C. S 3 - prin reprezentant C. E. în contradictoriu cu pârâții M. G. și M. T., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa oblige pârâții la plata sumei de 5527,80 lei, reprezentând c-val. întreținere pentru perioada martie 2009 – februarie 2012; 3602,40 lei reprezentând penalități de întârziere pe aceeași perioadă și 50 lei cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că pârâții nu și-au achitat datoriile certe, și exigibile, deși suportarea contravalorii utilităților și serviciilor publice consumate este o chestiune de fapt și de notorietate publică. S-a mai menționat de către reclamantă că s-a încercat soluționarea diferendului pe cale amiabilă, societatea fiind obligată la plata penalităților față de furnizorii de servicii.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 230/2007, HG nr. 1588/2007, OG nr. 85/2001, art. 13, art. 1166, art. 1167 C.civ., HG nr. 400/2003.
II. La data de 28.02.2013 reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 6337,63 lei cheltuieli de întreținere și 3754,29 lei penalități de întârziere.
III. Prin sentința civilă nr. 3779/18.04.2014 a Judecătoriei Pitești s-a admis acțiunea și au fost obligați pârâții să plătească suma de 6337, 63 lei reprezentând contravaloare întreținere neachitată pe perioada decembrie 2008-decembrie 2012 și 3754, 29 lei penalități de întârziere.
În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanta a calculat lunar sumele reprezentand cheltuieli de intretinere aferente imobilului ce le apartine, afisandu-le in listele de plata pe care paratii nu le-au contestat. Din aceste liste de intretinere, precum si din extrasul intocmit de reclamanta, dar mai ales din raportul de expertiză întocmit în cauză rezulta că pârâtii datorează la acest moment reclamantei suma de 6337,63 lei cheltuieli de întreținere neachitate și 3754,29 lei penalități de întârziere pe perioada decembrie 2008-decembrie 2012 lei. S-a mai arătat de instanța de fond că plata penalităților de întârziere reprezintă o obligatie a oricarui proprietar, iar refuzul indeplinirii acestei sarcini poate produce prejudicii grave asociatiei si celorlalti membrii. De asemenea s-a mai constatat de instanța de fond că paratii nu au contestat niciodata sumele ce le-au fost repartizate lunar, iar platile facute ocazional dovedesc acceptarea calculelor facute de conducerea asociatiei.
IV. Împotriva sentinței mai sus menționate a fost declarat recurs de către pârâții M. G. și M. T. care au arătat că sentința este nelegală întrucât în mod greșit a fost respinsă proba cu expertiză în condițiile în care trebuia stabilite cuantumul penalităților de întărziere percepute de furnizori. De asemenea s-a mai arătat de recurenți că se realizează o dublă impunere prin stabilirea de penalității atât în favoarea asociației, cât și în favoarea furnizorilor de utilități și că asociația de proprietari nu poate stabili penalități decât pentru prestațiile efectuate în regie proprie.
V. Tribunalul analizând recursul reține următoarele:
1.În ce privește excepția tardivității recursului Tribunalul o va respinge întrucât recursul a fost formulat în termenul legal. Astfel conform procesului verbal de comunicare, sentința a fost comunicată către recurenți la data de 16.07.2013, iar recursul a fost depus prin poștă la data de 1.08.2013, în cadrul termenului legal de 15 zile, care potrivit art.101 c.proc.civ. se calculează în sistemul zilelor libere.
2.Potrivit art.49 alin (1) din Legea nr.230/2007 „asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată”, iar conform art. 49 alin (3) din Legea nr.230/2007 „sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă”. Din interpretarea literală a dispoziției legale menționate rezultă că asociația de proprietari poate percepe penalități pentru orice sumă cu titlul de restanță, afișată la plată, indiferent de faptul că serviciul a fost prestat în regie proprie de către asociație sau a fost prestat de alți furnizori. O asemenea interpretare este confirmată și de faptul că potrivit art. 49 alin (3) din Legea nr.230/2007 penalitățile datorate către furnizori să plătesc din fondul constituit prin perceperea de penalități de către asociație. Prin urmare, nu se poate primi interpretarea conform căreia asociația de proprietari poate percepe penalități doar în ipoteza în care asemenea penalități nu au fost stabilite de furnizorii de servicii de utilitate publică. În plus, în ce privește caracterul cert al creanței având ca obiect plata penalităților este de subliniat Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii au obligata de a achita cota de contribuție care le revine in cadrul cheltuielilor asociației, iar in caz de neplata sau de întârziere in efectuarea plății in termenul stabilit, proprietarul este obligat sa plătească si o penalitate in cuantumul stabilit prin hotărârea adunării generale a asociatei, conform cu dispozițiile art. 49 din același act normativ. Potrivit art. 12 lit A, d) din Hotarirea nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007, proprietarii membri ai asociatei au dreptul de a contesta la președintele asociației de proprietari modul de calcul al cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, in termen de 10 zile de la afișarea listei de plata. De asemenea în conformitate cu prevederile art. 379 alin.3 din c.proc.civ.creanța este certa atunci când existenta ei rezulta din însuși actul de creanța sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 379 alin.4 din c.proc.civ. creanța este lichida atunci când câtimea ei este determinata prin însuși actul de creanța sau când este determinabila cu ajutorul actului de creanța sau si a altor acte neautentice fie emanând de la debitor, fie recunoscute de el, fie opozabile lui in baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute in actul de creanță. De subliniat că potrivit art. 12 din Normele aprobate prin HG nr.1588/2007 lista de întreținere necontestată reprezintă un act de creanță în accepțiunea art.379 c.proc.civ., atât în ceea ce privește debitul principal cât și penalitățile de întârziere.
În speță, astfel cum rezultă din probele administrate intimata-reclamantă a stabilit cuantumul penalităților de întârziere prin procesul verbal din 10.05.2009 (f.21-dosar fond) de 0, 05 % pe zi, prin procesul verbal din 26.10.2010 (f.19-dosar fond) de 0, 2 % și prin procesul verbal din 17.05.2011 de 0, 1 % pe zi, iar prin raportul de expertiză realizat de B. C. (f.95 și urm.dosar fond) au fost calculate penalitățile de întârziere conform proceselor verbale mai sus menționate, ca fiind de 3.754, 29 lei. Instanța de fond în mod corect a respins obiecțiunile recurenților la raportul de expertiză întrucât acestea nu erau relevante pentru soluționarea cauzei, întrucât nu trebuia stabilit cuantumul penalităților defalcat pe servicii prestate în regie proprie de asociație, și servicii prestate de furnizori întrucât astfel cum s-a arătat anterior asociația are dreptul de a percepe penalități pentru toate sumele afișate conform art.49 alin (1) din Legea nr.230/2007, indiferent de persoana care prestează serviciul generator al cheltuielilor de întreținere.
Pentru aceste considerente Tribunalul în baza art.312 c.proc.civ. va respinge recursul ca nefondat.
În baza art.274 c.proc.civ. vor fi obligați recurenții la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității recursului, ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondat recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 3779/18.04.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești declarat de recurenții-pârâți M. G. și M. T., cu domiciliul în mun. Pitești, G. Titeica, nr. 1, ., . cu intimata-reclamantă A. de P. C. S 3 - prin reprezentant C. E., cu sediul în mun. Pitești, G. Titeica, nr. 1, ..
Obligă recurenții la plata către intimată a sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2014
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. M. D. G. N. V. T.
GREFIER,
E. N.
Red.VT/Tehnored.VT
2 ex/23.04.2014
Jud.fond: C. P.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1262/2014.... | Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 1490/2014. Tribunalul... → |
---|