Fond funciar. Decizia nr. 1029/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1029/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 4423/280/2008

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1029/2014

Ședința publică de la 16 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE IOANA PARVU

Judecător M. P.

Judecător M. B.

Grefier F. G.

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâta C. M. împotriva sentinței civile nr. 6259/04.07.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, și de reclamanta D. M. împotriva sentinței civile nr. 7864/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele C. Locală de Fond Funciar Moșoaia și C. Județeană de Fond Funciar Argeș și având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când tribunalul, pentru a se depune concluzii sau note scrise de către părți, la solicitarea acestuia, a amânat pronunțarea succesiv pentru termenele din data de 09.04.2014 și 16.04.2014.

TRIBUNALUL

Asupra recursurilor civile de față ;

Constată că, prin cererea înregistrată la data de 05.07.2013 petenta D. M. a solicitat completarea sentinței civile nr. 6259/2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în sensul de a fi completata sentința prin acordarea cheltuielilor de judecata, respectiv onorariu de avocat, taxa de timbru și onorariu de expert.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză s-a dispus de Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 6259/04.07.2013 admiterea cererii completatoare formulată de petenta reclamanta D. M., în contradictoriu cu pârâții C. M., C. L. DE FOND FUNCIAR MOȘOAIA, și C. J. DE FOND FUNCIAR ARGEȘ.

S-a completat sentința civilă nr. 6259/2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în sensul că obligă pârâta persoană fizică să plătească reclamantei suma de 900 lei cheltuieli de judecată, din care 200 onorariu avocat conf. Chitanței nr. 392/17.11.2008 și 700 lei onorariu expert conf. Chitanței nr._/1/03.07.2009 capăt de cerere asupra căreia instanța a omis să se pronunțe.

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, verificând dosarul și sentința pronunțata în dosar, respectiv sentința civilă nr. 6259/2013 instanța a observat ca a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata și anume a onorariului de avocat în suma de 200 lei conform chitanței nr. 392/17.11.2008 și a sumei de 700 lei onorariu expert conf. Chitanței nr._/1/03.07.2009.

Față de aceste considerente și fața de prevederile art. 281 ind. 2 C.pr.civ. instanța a admis cererea completatoare și a completat sentința civilă nr. 6259/2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în sensul că a obligat pârâta persoană fizică să plătească reclamantei suma de 900 lei cheltuieli de judecată, din care 200 onorariu avocat conf. Chitanței nr. 392/17.11.2008 și 700 lei onorariu expert conf. Chitanței nr._/1/03.07.2009 capăt de cerere asupra căreia instanța a omis să se pronunțe.

Prin cererea înregistrată la data de 09.05.2008 reclamanta D. (C.) M. a chemat în judecată pe pârâtele C. F.M., C. L. DE FOND FUNCIAR MOSOAIA, C. J. DE FOND FUNCIAR ARGES pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată prima pârâtă să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 1408 mp teren de categorie extravilan situat în comuna Moșoaia, . „Dealul Mustățarului”, jud. Argeș cu vecinătățile: N- B. C., E- Firvoale Moancea, S- Steianu G., V- Drum exploatare, să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/16.06.1994 pentru suprafața de teren de 1408 mp cu vecinătățile indicate mai sus situat în tarlaua 8, . de judecată.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului situat în punctul arătat mai sus, teren în suprafață de 1408 mp cu vecinătățile menționate.

Terenul nu a fost vecin cu pârâta și apreciază că a fost ocupat în mod abuziv de către aceasta.

Este proprietara terenului în litigiu deoarece i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii 18/1991 și a fost eliberată adeverința nr.931/7.11.1992 pentru suprafața totală de 4 ha, Anexa nr.2 a, poziția 115/11.

Prin încheierea din 26.09.2008 a fost disjuns capătul de cerere privind revendicarea.

La data de 24.10.2008 reclamanta a precizat cererea arătând că solicită ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată CLFF Moșoaia să o pună în posesie asupra terenurilor menționate în acțiunea principală conform adeverinței de validare nr.931/7.12.1992 și să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/16.09.1994 pentru suprafața de 1408 mp în punctul „Moancea”, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta cât și pârâta au fost validate în baza Legii 18/1991. Reclamanta a fost validată prin Hotărârea nr.86/26.08.1991 cu suprafața de 4 ha.

Pârâta (autorul acesteia C. I. I. ) a fost validat prin Hotărârea nr.86/26.08.1991 cu suprafața de 3,40 ha și i s-a eliberat titlul de proprietate nr._, titlu în care se regăsește și terenul în litigiu.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză s-a dispus de Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 6259/04.07.2013 admiterea acțiunii formulată de reclamanta D. M., în contradictoriu cu pârâtele C. M., C. L. DE FOND FUNCIAR MOȘOAIA, și C. J. DE FOND FUNCIAR ARGEȘ

Obligarea pârâtei a C. M. să lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de 1408 m.p. teren identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză de expert C. P..

Constatarea nulității absolută parțială a T.P. nr._/1994 emis de C.J.F.F. Argeș pentru suprafața de 1408 m.p.

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, terenul în suprafață de 1408 mp din titlul de proprietate nr._/16.06.1994 cu vecinii: N – Bociacă C., S- Stelianu G., E- Drum Exploatare, V- Firvale Moancea, a fost identificat în cadrul raportului de expertiză efectuat în cauză și de asemenea a fost identificat terenul conform testamentului și anume vecinătățile acestui teren fiind: N- moștenitor S., S- C. G., E- Drum comunal, V. C., C. M., V- Firvale Moancea.

Terenul în litigiu face parte din testamentul autentificat sub nr.223/1962 încheiat de C. G..

Conform Registrului Agricol vol.II Smeura anii 1959-1962 fila 128, reclamanta a fost validată în nume propriu cu suprafața de 4 ha și această suprafață provine de la rolul autorului C. I. R.I., vol.III Hințești, fila 85 și include și suprafața de teren în litigiu.

Terenul în litigiu este deținut de către pârâtă.

In condițiile asupra terenului în litigiu s-a făcut dovada că provine de la autorul reclamantei și se regăsește în testament și de asemenea a fost validat reclamantului și văzând prevederile art.480 Cod civil, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta D. M., în contradictoriu cu pârâtele C. M., C. L. DE FOND FUNCIAR MOȘOAIA, și C. J. DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, a obligta pârâta C. M. să lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de 1408 m.p. teren identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză de expert C. P. și a constatat nulitatea absolută parțială a T.P. nr._/1994 emis de C.J.F.F. Argeș pentru suprafața de 1408 m.p.

Sentințele sus menționate au fost recurate de pârâta C. M. și de reclamanta D. M. care le-a considerat nelegale și netemeinice în raport de disp.art. 304 pct.9 C.pr.civ. motivat de faptul că instanța de fond a evaluat în mod eronat probele administrate în cauză și a reținut o situație de fapt ce nu corespunde realității .

Pârâta C. M. formulează recurs împotriva sentinței civile nr. 6259/04.07.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești considerând-o netemeinică și nelegală motivat de faptul că în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond că, terenul provine de la autorul C. I. R.I. ,deoarece suprafața de 1408 mp se regăsește în proprietatea autorului C. R.I. ,care este fratele autorului intimatei reclamante .

Recurenta mai susține că testamentul pe care îl deține intimata cuprinde aceeași suprafață de teren ,iar înscrisurile primare evidențiază că suprafața în litigiu provine de la autorul C. R.I. ,anterior încheierii testamentului, respectiv din anul 1959.

Recurenta D. M. formulează recurs împotriva sentinței civile nr. 7864/03.10.2013 motivat de faptul că instanța de fond nu i-a acordat cheltuielile ocazionate de judecarea cauzei,respectiv onorariul de avocat, taxă judiciară și onorariu expert în condițiile în care s-a admis în parte cererea formulată, doar pentru suma de 900 lei .

La data de 26.03.2014 aceeași parte formulează întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de C. M. și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

Analizând sentințele recurată în raport de criticile formulate, precum și față de disp.art. 304 ind. 1 Cpr.civ. ,tribunalul constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

Recursul formulat de C. M. este fondat având în vedere că, în conținutul lucrării de expertiză ( fila 250-251) se arată că, terenul în litigiu a aparținut autorilor comuni ai părților ,iar părțile au fost validate fără a se specifica amplasamentele .Tot expertiza arată că, la data efectuării acesteia terenul nu era la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar Moșoaia, el fiind atribuit cu titlul de proprietate moștenitorilor autorului C. I. ,iar din verificările registrelor agricole din anii 1959 – 1963 ,terenul a aparținut autorilor comuni ai reclamantei și pârâtei . Față de raportul de expertiză inițial s-au formulat obiecțiuni de către ambele părți care au fost încuviințate de către instanță ,însă prin completarea efectuată ( filele 271 -272)se precizează că, la 01.01.1990 terenul a aparținut CAP Moșoaia având categoria de folosință neproductiv ,însă în prezent pentru acest teren nu există documentație cadastrală .

Instanța de fond stabilește în mod eronat situația de fapt și de drept, atâta timp cât, nu s-a stabilit proveniența terenului în litigiu anterior anului 1962, având în vedere că părțile au avut un autor comun .

Ca urmare ,se impune refacerea sau completarea raportului de expertiză pentru a se efectua verificări și în ceea ce privește actele primare de proprietate ale părților având în vedere tocmai faptul că, autorul acestora a fost comun ,analizându-se astfel modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru fiecare din părțile procesuale din prezenta cauză ,în raport de actele primare ale acestora .

Mai concret urmează ca instanța de fond să stabilească pentru fiecare parte modalitatea în care s-a reconstituit dreptul de proprietate în raport de actele primare ale autorilor lor ,având în vedere tocmai faptul că,acestea au avut la rândul lor un autor comun .

În ceea ce privește recursul promovat de reclamanta D. M. urmează a fi admis, tocmai pornind de la raționamentul că a fost admis recursul pârâtei ,iar părțile urmează să suporte cheltuieli de judecată pentru un alt ciclu procesual, iar acestea urmează a fi stabilite după finalizarea litigiului .

Față de cele reținute și în raport de disp.art.312 pct. 3 teza a II a C.pr.civ. tribunalul urmează să admită ambele recursuri, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâta C. M. împotriva sentinței civile nr. 6259/04.07.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, și de reclamanta D. M. împotriva sentinței civile nr. 7864/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele C. Locală de Fond Funciar Moșoaia și C. Județeană de Fond Funciar Argeș.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2014.

Președinte,

I. P.

Judecător,

M. P.

Judecător,

M. B.

Grefier,

F. G.

Red. I.P.

Tehn D.T. 4 ex

27.05.2014

Jud fond E.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1029/2014. Tribunalul ARGEŞ