Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 28/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 799/214/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 28/2014
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D.
Judecător M. V.
Judecător M. D. B.
Grefier R. N.
S-a luat în examinare, pentru solutionare, recursul declarat de pârâta B. I. I. împotriva sentinței civile nr 393/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Costesti, intimată fiind reclamanta M. I. C., având ca obiect
hotarâre care sa tina loc de act autentic .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: la prima si la a doua strigare recurenta-pârâtă prin avocat V. N., intimata-reclamantă prin procurator M. I., la a treia strigare recurenta-pârâtă prin avocat V. N., intimata-reclamantă prin avocat Janță C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Tribunalul dispune lăsarea cauzei la a doua si apoi la a treia strigare, la solicitarea procuratorului intimatei-reclamante, pentru lipsa avocatului ales.
La a treia strigare se procedează la semnarea recursului de către avocatul ales al pârâtei.
Avocatul ales al intimatei apreciază că, pentru fiecare fază procesuală trebuie să existe un contract de asistență juridică sau o delegatie deoarece se poate contesta calitatea avocatului.
Tribunalul constată că împuternicirea avocatială a apărătorului pârâtei este legal emisă.
Părtile, prin avocatii alesi, arată că nu mai au cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Tribunalul, față de această împrejurare, de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței, pe fond respingerea actiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: cu privire la prescriptie arată că, în mod nejustificat a fost respinsă fără a se avea în vedere că, litigiul a fost încheiat în anul 1992, recurenta-pârâtă nu a avut atitudine de acceptare a situatiei, au existat de asemenea discutii cu privire la acest teren, au fost formulate si plângeri penale. Cu privire la nulitatea actului arată că nu detine proprietatea, nu are titlu de proprietate, pentru înstrăinare ar fi trebuit să aibă consimțământul coproprietarului, lipsa acestuia atrăgând nulitatea actului. Față de aceste considerente solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței, pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Precizează că motivarea hotărârii este exactă si riguros făcută, recurenta este vecină cu intimata, a vândut personal terenul, a semnat chitanta, s-a contestat semnătura fapt în urma căruia s-a efectuat o expertiză și s-a constatat că este semnătura sa. De asemenea, este valabilă și vânzarea bunului altuia iar doctrina stabileste că această problemă se rezolvă în partaj. În ceea ce priveste excepția prescriptiei dreptului la actiune arată că nu se poate, din punct de vedere juridic si noral, să se spună că, după primirea pretului vânzării, se contestă. Față de aceste considerente solicită respingerea recursului.
Recurenta-pârât, prin avocat, în replică, arată că, în ceea ce priveste chitanta, aceasta prevede desființarea vânzării și restituirea dublului de pret.
Intimata-reclamantă, prin avocat, arată că nu are interes.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față ;
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești, la data de 30.03.2011, sub nr. de dosar_, reclamanta M. I. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta, P. (fostă B.) I. I., pronunțarea unei hotărâri care ține loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la terenul de 0,12 ha, situat în orașul Costești, .. Argeș.
În motivare, reclamanta a arătat că, începând cu vara anului 1990, a degajat terenul de resturile unei construcții și l-a alipit la proprietate sa și a soțului său, M. I.. Deoarece fostul proprietar avea moștenitori, a încheiat cu pârâta (moștenitoare) Băluțioiu I. înscrisul sub semnătură privată din 05.08.1992, achitându-i suma de 14.000 lei. Deși i-a solicitat întocmirea actului autentic, pârâta a refuzat.
Reclamanta nu și-a motivat în drept cererea și nu a indicat probele a căror încuviințare o solicită. A anexat, în copie, actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, din 05.08.1992; certificatul de deces al soțului său, M. I.; schița terenului; proces-verbal de punere în posesie nr. 1203 din 26.03.1993; certificatul de deces nr. 236 din 04.05.1995.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 123 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Deși legal citată, pârâta, P. (fostă B.) I., nu a formulat întâmpinare. Prin cererea înaintată la 07.06.2011, a solicitat depunerea în original a actului de vânzare-cumpărare pentru expertiză grafologică și audierea martorului M. G..
Totodată, la 01.11.2012, a formulat cererea reconvențională, ce a fost disjunsă de către instanță prin încheierea de ședință din 31.01.2012 (fila 70).
Prin notele de ședință depuse la 22.11.2011, pârâta P. (fostă B.) I. a solicitat respingerea acțiunii (și admiterea cererii reconvenționale), arătând că reclamanta nu a exercitat o posesie utilă și nu deține un just titlu, astfel că nu poate invoca dobândirea terenului prin uzucapiunea de scurtă durată.
Pe de altă parte, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind împlinit termenul de 3 ani de la încheierea actului sub semnătură privată, respectiv 05.08.1992.
De asemenea, a arătat expres că nu recunoaște semnătura de pe înscrisul pretins a fi fost încheiat la data de 05.08.1992, în acest sens fiind și declarația martorului M. G..
Instanța a încuviințat pentru reclamanta M. I C., proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și pentru ambele părți, audierea martorului M. G.. A suplimentat probatoriul cu audierea martorei D. E. și, la cererea pârâtei, cu efectuarea unei expertize grafologice.
Acțiunea reclamantei este o acțiune în realizarea dreptului său de creanță, născut din contractul de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată, fiind supusă termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, ce a început să curgă de la momentul încheierii contractului, respectiv în data de 05.08.1992.
Conform art. 16 alin. 1 din același decret, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Recunoașterea poate fi expresă sau tacită, iar doctrina și practica judiciară a admis constant că posesia exercitată de către promitentul-cumpărător asupra bunului ce a format obiectul contractului reprezintă o recunoaștere tacită a dreptului său de a obține (inclusiv pe cale de constrângere, în caz de nevoie) încheierea contractului în forma prevăzută de lege pentru însăși valabilitatea sa.
Martorii M. G. (fila 30) și D. E. (fila 32) au relatat despre aflarea terenului în posesia familiei M., încă din perioada în care s-a întocmit actul de mână, respectiv din 1992 (1994), terenul fiind situat în prelungirea gospodăriei soților M. și este împrejmuit pe latura dinspre șosea și spre nord, însă nu pe toată lungimea. Posesia actuală a reclamantei este atestată prin observațiile directe ale dl expert S. G., care a precizat în conținutul lucrării că terenul vândut se află în posesia reclamantei, întregind terenul curți-construcții și grădina și este împrejmuit.
Având în vedere posesia exercitată de reclamantă asupra terenului în litigiu, precum și faptul că pârâta nu a făcut dovada încetării acesteia anterior exercitării acțiunii de față, instanța constată că termenul de prescripție de trei ani nu a început să curgă, astfel că excepția este nefondată.
Prin sentința civilă nr . 393/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Costesti, s-a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă.
S-a admis cererea formulată de reclamanta M. I. C., în contradictoriu cu pârâta B. I. I.,.
S-a perfectat vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamantă, în calitate de cumpărător și pârâtă, în calitate de vânzătoare, având ca obiect terenul arabil, în suprafață de 1200 mp (1187 mp, la măsurători), situat în intravilanul orașului Costești, ., P219, jud. Argeș, identificat în schița anexa 1 la RET Gh. S., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, ce ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Ajutorul public judiciar încuviințat pârâtei, în cuantum de 450 lei, a rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, la data de 05.08.1992, între autorului reclamantei, M. I. și pârâta P. (fostă B.) I. a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, prin care părțile au convenit asupra înstrăinării unui teren de 0,12 ha, având ca vecinătăți: E – P. N.; V - șoseaua Pitești-Costești; S – M. I. și N – B. I. (fila 5). Conform clauzelor contractului, prețul de 14.000 lei a fost achitat pârâtei la data semnării înțelegerii, în prezența martorului M. G..
M. I. a decedat, lăsând ca unică moștenitoare pe soția sa, reclamanta M. C., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 236 din 04.05.1995 (fila 9).
Împotriva pretențiilor reclamantei, pârâta, P. (fostă B.) I., a invocat, pe de o parte, că semnătura de pe înscris nu îi aparține, iar, pe de altă parte, că terenul în litigiu nu-i aparține în proprietate exclusivă, fiind deținut împreună cu sora sa, B. I..
Primul motiv este nefondat, prin raportul de expertiză grafologică întocmit în cauză (filele 136-139) concluzionându-se că semnătura "B. I." de pe actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05.08.1992 aparține pârâtei.
Nici cel de-al doilea motiv nu poate justifica respingerea acțiunii, deși este adevărat că dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu a fost reconstituit în favoarea moștenitoarelor defunctului B. R. I., pârâta P. (fostă B.) I. și B. M., astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr._ din 07.03.1995 (fila 39). Astfel, actul sub semnătură privată a fost încheiat numai cu una dintre coproprietarele terenului, respectiv cu pârâta P. I., însă, potrivit doctrinei și practicii judiciare de la momentul încheierii sale, actul de vânzare-cumpărare încheiat numai de către un coproprietar nu este lovit de nulitate, ci valabilitatea sa depinde de soarta partajului și de atribuirea acestuia (sau nu) în lotul copărtașului care l-a înstrăinat.
Conform art. 46 alin. 1 din legea nr. 18/1991 a fondului funciar (forma în vigoare la 05.08.1992), terenurile situate în intravilan și extravilan pot fi înstrăinate, indiferent de întinderea suprafeței, prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică.
Pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de vânzare-cumpărare, instanța trebuie să constate că, deși părțile au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, una din părți refuză, în mod culpabil, să-și dea consimțământul pentru perfectarea contractului în formă autentică, deși toate condițiile de valabilitate sunt îndeplinite (iar terenul nu a ieșit din patrimonul promitentului-vânzător).
Părțile nu au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, însă, în temeiul conversiunii actului de înstrăinare sub semnătură privată, întocmit de părți la 05.08.1992, instanța echivalează acest act cu un antecontract de vânzare-cumpărare, ce dă naștere dreptului reclamantei de a obține îndeplinirea întocmai a obligației pârâtei, privind transmiterea proprietății asupra terenului, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației și nici nu a justificat refuzul său altfel decât prin aceea că terenul i-ar aparține și surorii sale, B. I.. Însă, apărându-se astfel, pârâta își invocă propria culpă, respective aceea a semnării actului de vânzare-cumpărare fără a obține acordul celuilalt coproprietar, ceea ce nu poate fi primit de instanță, potrivit adagiului latin nemo auditor propriam turpitudinem alegans (nimeni nu-și poate invoca propria cuplă pentru a se apăra de lege).
Adevăratul motiv al refuzului pârâtei reiese din declarația martorului comun, M. G., care a arătat că pârâta a dorit să întoarcă actul deoarece a aflat că și martorul este interesat să-l cumpere. Această atitudine a pârâtei reprezintă o nesocotire evidentă și culpabilă a obligației de a înstrăina terenul, pe care și-a asumat-o la semnarea actului sub semnătură privată din 05.08.1992.
Terenul în litigiu a fost identificat prin raportul întocmit în cauză de către dl expert S. G. (filele 78-81) și are o suprafață de 1187 mp, conform schiței-anexă.
Potrivit certificatului de sarcini nr. 3976 din 09.05.2011 (fila 21), terenul (înscris pe numele pârâtei) nu este grevat de sarcini, iar certificatul de atestare fiscală, nr._ din 22.11.2011(fila 52), dovedește că referitor la acest teren nu sunt datorate impozite neachitate.
Având în vedere probele administrate, precum și dispozițiile art. 1073 Cod civil, potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, instanța a admis cererea și a perfectat vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamantă, în calitate de cumpărător și pârâtă, în calitate de vânzătoare, având ca obiect terenul arabil, în suprafață de 1200 mp (1187 mp, la măsurători), situat în intravilanul orașului Costești, ., P219, jud. Argeș, identificat în schița anexa 1 la RET Gh. S., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, ce ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În baza art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, ajutorul public judiciar încuviințat pârâtei, în cuantum de 450 lei, a rămas în sarcina statului.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta B. I. I. care a considerat-o nelegală și netemeinică după cum urmează:
O primă critică vizează faptul că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției extinctive în raport de disp.art. 16 din Decretul 167/1958 nefiind întreruptă prescripția printr-o recunoaștere făcută de debitorul obligației de a face,respectiv de către pârâtă .
Se mai invocă faptul că instanța nu a admis probele solicitate de către pârâtă ,respectiv audierea martorilor propuși și nu a fost examinată schița eliberată de primăria Costești care prezintă situația reală a terenului în suprafață de 3200 mp deținută de pârâtă împreună cu sora sa B. M. în baza titlului de proprietate nr._/07.03.1995.
De asemenea, expertiza efectuată în cauză nu este corect întocmită ,nefiind identificat în detaliu poziția terenului proprietatea pârâtei față de cea a reclamantei, nu s-a răspuns obiectivelor stabilite de instanță și s-au făcut aprecieri care depășeau aceste obiective nefiind avizată de O.C.P.I.
Mai mult, martorul M. G. nu a confirmat că a fost prezent la întocmirea actului de vânzare cumpărare și nici că a semnat un asemenea înscris.
O ultimă critică vizează faptul că pentru a se înstrăina o proprietate actul trebuie să fie semnat de vânzător și cumpărător, iar vânzătorul trebuie să fie proprietarul exclusiv al imobilului ,astfel vânzarea bunului altuia ar fi lovită de nulitate.
În cauză, s-a reținut că terenul în suprafață de 3200 mp este proprietatea pârâtei și a surori sale B. M., care nu și-a dat acordul la o eventuală înstrăinare, astfel că actul este nul absolut .
Intimata reclamantă legal citată nu a formulat întâmpinare potrivit art. 115 C.pr.civ.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și care se încadrează în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. precum și analizând cauza sub toate aspectele potrivit art. 304 ind. 1 Cpr.civ. ,tribunalul în raport de actele și lucrările dosarului constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la prima critică din recurs tribunalul va reține că în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției extinctive și a interpretat disp.art. 16 din Decretul 167/1958 precum și disp.art. 3 alin.1 din același act normativ, reținându-se că posesia exercitată de promitentul cumpărător asupra bunului ce a format obiectul contractului reprezintă o recunoaștere tacită a dreptului său de a obține încheierea contractului în forma prevăzută de lege, fiind astfel întreruptă prescripția pe perioada posesiei bunului din litigiu .
În cauză, recurenta nu a contestat faptul că bunul s-ar fi aflat în posesie intimatei reclamante ,terenul fiind împrejmuit de către aceasta încă de la momentul încheierii convenției, însă a precizat faptul că acest aspect nu reprezintă o recunoaștere a obligației de a perfecta o vânzare cumpărare care să ducă la întreruperea prescripției, în cauză însă reținându-se faptul că recurenta nu a dovedit existența unui act de contestare a legitimității posesiei de către intimata reclamantă ,deși a invocat existența unui conflict între părți și nu a întreprins alte acte cu semnificație juridică din care să rezulte negarea dreptului reclamantei la stăpânirea terenului ca posesor în temeiul convenției încheiate.
Și cea de a doua critică din recurs este neîntemeiată întrucât instanța de fond a încuviințat prin încheierea din 07.06.2011 proba testimonială și pentru pârâtă cu martorul comun M. G.,aceasta lipsind la momentul acordării cuvântului pe probe ,deși a fost legal citată pentru acest termen de judecată potrivit citației de la fila 23 iar ulterior aceasta nu a înțeles să formuleze în contra probă o cerere pentru suplimentarea probatoriului prin audierea martorilor propuși de către aceasta.
De asemenea, în cauză instanța de fond a interpretat în mod corect probatoriul administrat respectiv înscrisurile depuse și expertiza tehnică efectuată în cauză ,fiind identificat terenul din litigiu ca având o suprafață de 1187 mp rezultată în urma măsurătorilor conform schiței anexe, iar din declarația martorului audiat în cauză, M. G. ,care deși arată că nu a fost prezent la încheierea actului, confirmă în declarația sa faptul că și alte persoane din localitate cunoștea despre existența unei înțelegeri între părți cu privire la vânzarea cumpărarea acestui teren pentru care s-ar fi și achitat prețul terenului încă de la momentul intrării în posesia lui .
Referitor la faptul că pentru terenul în litigiu figurează ca și coproprietară și sora acesteia potrivit titlului de proprietate cu nr._/07.03.1995, terenul fiind în indiviziune ,tribunalul va aprecia că în cauză nu se poate reține lipsa consimțământului coproprietarei la încheierea convenției întrucât aceasta apare ca fiind valabilă, însă sub condiția rezolutorie a atribuirii bunului în lotul promitentei vânzătoare, valabilitatea actului depinzând de modul în care se va realiza partajul și dobândirea bunului de către coindivizarul care l-a înstrăinat, aspecte pe care în mod corect le-a reținut și prima instanță apreciind că în cauză nu s-a făcut dovada motivului de nulitate invocat .
Pentru aceste considerente tribunalul în temeiul art. 304 ind.1 și art. 304 pct.9 rap la art. 312 C.pr.civ. va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
În raport de disp.art 274 C.pr.civ. va obliga pe recurentă la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. I. I. împotriva sentinței civile nr 393/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Costesti, intimată fiind reclamanta M. I. C. .
Obligă pe recurentă la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.01.2014 la Tribunalul Argeș-Sectia Civilă.
Președinte, A. D. | Judecător, M. V. | Judecător, M. D. B. |
Grefier, R. N. |
Red. M.D.B
Tehn D.T./ 2 ex
07.02.2014
| ← Contestaţie la legea electorală. Sentința nr. 195/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 2475/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
