Pretenţii. Decizia nr. 1311/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1311/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 23076/280/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1311/2014

Ședința publică de la 15 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D. B.

Judecător A. D.

Judecător A. D.

Grefier O. - M. Ș.

S-a luat spre examinare pentru solutionare, recursul declarat de reclamanta A. DE P. ZEFIR - PRIN P. P. T., împotriva Sentinței civile nr. 9415/08.11.2012, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr_, intimati fiind A. G., A. I. D., C. V., C. N., C. N. N., C. P., C. R., G. N., G. E., S. C., S. I., T. F., T. E., G. D., S. N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, în cadrul amânărilor care nu provoacă dezbateri, a răspuns pentru recurenta – reclamantă, avocat D. D., celelalte părți lipsind.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În ședință publică se depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurenta – reclamantă din partea doamnei avocat D. D..

Reprezentanta recurentei solicită amânarea judecății cauzei pentru lipsa de procedură cu intimații – pârâți C. N. N. și C. P..

În raport de motivele de recurs, Tribunalul pune în discuție calitatea de intimați în prezenta cauză doar a pârâților G. D. și S. N..

Reprezentanta recurentei arată că este de acord.

Tribunalul ia act că în această cauză au calitatea de intimați doar pârâții G. D. și S. N., în raport de motivele de recurs și de natura raporturilor juridice dintre intimați, constatând că procedura este legal îndeplinită cu aceștia.

Având în vedere că nu există alt motiv de amânare, Tribunalul lasă cauza la a doua strigare, la ordinea de pe lista de ședință.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, a răspuns pentru recurenta – reclamantă, avocat D. D., celelalte părți lipsind.

La interpelarea instanței, reprezentanta recurentei - reclamantă arată că nu mai are alte cereri de formulat, ori probe de solicitat.

Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului formulat.

Reprezentanta recurentei – reclamantă, având cuvântul, formulează concluzii de admitere a recursului, făcând trimitere la fila 110 din dosar, reprezentând încheierea de ședință din data de 16.05.2012, prin care instanța de fond a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor pârâți, G. D. și S. N., însă aceștia nu au fost conceptați în cauză, motiv pentru care s-a respins acțiunea față de aceștia. Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Instanța, socotindu-se lămurită, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL :

Asupra recursului civil de față, deliberând constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._ reclamanta A. DE P. ZEFIR - PRIN P. P. T. în contradictoriu cu pârâții: A. G., A. I. D., C. V., C. N., C. N. N., C. P., C. R., G. N., G. E., S. C., S. I., T. F., T. E., G. D. și S. N., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa oblige pârâții la plata sumelor reprezentând întreținere neachitată și penalități de întârziere, după cum urmează:A. G. și A. I. D. – suma de 9909,31 lei;C. V. și C. N. – suma de 1261,61 lei;C. N. N. și C. P. – suma de 7171,45 lei;C. R. – suma de 2262,19 lei;G. N. și G. E. – suma de 2922,03 lei; S. C. și S. I. – suma de 6161,44 lei;T. F. și T. E. – suma de 6248,02 lei;cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta a arătat că pârâții în calitate de proprietari al apartamentelor din bl. L 1, .. Pitești, au încetat să își mai îndeplinească obligațiile legate de plata cheltuielilor de întreținere, ceea ce aduce prejudicii asociației de proprietari în sensul imposibilității efectuării plăților pe care aceștia sunt obligați să le înainteze furnizorilor. Conform tabelului cu întreținerea eferentă lunii septembrie 2011 pârâții figurează la întreținere cu suma totală de 37.336,05 lei reprezentând cheltuieli restante și penalități aferente, rămânând de achitat suma de 35.936,05 lei deoarece pârâtul C. A. a achitat în data de 14.11.2011 suma de 1000 lei iar pârâții C. V. și C. N. au achitat suma de 400 lei în aceeași dată

Se menționează că penalitățile aplicate sunt cele aplicate de către furnizori Asociației de proprietari .

Deși s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă pârâții nu au înțeles să-și achite debitele restante.

În drept au fost invocate Legea 145/1999, Legea 114/1996 și Legea nr. 230/2007.

S-a solicitat judecarea și în lipsă conform art. 242. 2 C.pr.civ.

În dovedire au fost anexate înscrisuri în copie: tabele cu întreținerea iunie 2011 – septembrie 2011, calcul penalități, centralizatoare, certificat atestare administrator, proces-verbal alegere președinte, chitanțe (f. 5-62).

La data de 21.02.2012 reclamanta a depusa la dosar cerere de mărire/micșorare a sumei cerută inițial, după cum urmează:A. G. și A. I. D. – micșorarea sumei la 8005,63 lei;C. V. și C. N. – mărirea sumei la 2085,90 lei;C. N. N. și C. P. – mărirea sumei la 8388,47 lei;C. R. – micșorarea sumei la 1045,67 lei;G. N. și G. E. – mărirea sumei la 3431,5 lei;S. C. și S. I. – mărirea sumei la 7611,36 lei;T. F. și T. E. – mărirea sumei la 2867,38 lei.

În susținere anexat tabelul cu întreținerea pe luna decembrie 2011, chitanțe (f. 82-91).

La data de 16.05.2012 reclamanta a formulat o altă precizare prin care solicită chemarea în judecată a numiților G. D. și S. N. în calitate de moștenitori ai pârâților G. N. și E. respectiv, S. C. și I., având în vedere faptul că aceștia locuiesc în apartamentele care înregistrează restanțe la întreținere.

De asemenea a solicitat mărirea câtimii obiectului cererii de chemare în judecată, conform tabelului cu întreținerea pe luna martie 2012, astfel:A. G. și A. I. D. – mărirea sumei la 10.186,93 lei;C. V. și C. N. – mărirea sumei la 3.676,49 lei;C. N. N. și C. P.– mărirea sumei la 10.135,85 lei;C. R. – mărirea sumei la 2.192,26 lei;G. N. și G. E./G. D. – mărirea sumei la 4.273,5 lei;S. C. și S. I./ S. N. – mărirea sumei la 9.585,89 lei;T. F. și T. E. – mărirea sumei la 5.077,59 lei.

Se anexează în susținere tabelul cu întreținerea pe luna martie 2012 (f. 105-108)

La data de 12.09.2012 reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecată împotriva pârâților C. R., C. valeriu și C. N..

În drept, a fost invocate disp. art. 82 alin. 1 și art. 246 C.pr.civ.

La data de 12.09.2012 reclamanta a solicitat mărirea/micșorarea câtimii obiectului cererii de chemare în judecată, conform tabelului cu întreținerea pe luna august 2012, astfel:A. G. și A. I. D. – micșorarea sumei la 7.333,04 lei;C. N. N. și C. P.– mărirea sumei la 10.756,63 lei;G. N. și G. E. – mărirea sumei la 4.192,78 lei; S. C. și S. I./– mărirea sumei la 8.589,78 lei;T. F. și T. E. – micșorarea sumei la 5.903,37lei.

Se anexează în susținere tabelul cu întreținerea pe luna iulie 2012, citație, angajament de plată, convocare conciliere (f. 139-149).

La data de 08.11.2012 reclamanta a solicitat mărirea/micșorarea câtimii obiectului cererii de chemare în judecată, conform tabelului cu întreținerea pe luna august 2012, astfel:A. G. și A. I. D. – micșorarea sumei la 4.901,1 lei;C. N. N. și C. P.– mărirea sumei la 10.862,83 lei;G. N. și G. E. – mărirea sumei la 4.343,53 lei; S. C. și S. I./– mărirea sumei la 8.846,14 lei; T. F. și T. E. – micșorarea sumei la 5.722,43 lei.

Se anexează în susținere tabelul cu întreținerea pe luna septembrie 2012.

Deși legal citați, pârâții nu au formulaT întâmpinare cu excepția pârâtului C. P. care la data de 12.09.2012 a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În motivare a arătat că a fost locatar al apartamentul menționat până în ianuarie 2010 când s-a separat de soția sa pârâta C. N., iar până în acel moment a plătit cu regularitate întreținerea conform chitanțelor pe care le atașează în copie.

Pârâtul consideră că plata sumelor pretinse de reclamantă nu-i incumbă, fiind datorate în exclusivitate de fosta soție care a rămas să locuiască în apartament.

În subsidiar, având în vedere că a achitat în mod regulat cheltuielile de întreținere, consideră că sumele pretinse nu sunt stabilite în mod corect, iar prin precizarea depusă la dosar este stabilită o mărire a cuantumului acestora, fără a se arăta în mod concret de ce, în ce mod au fost calculate aceste sume.

În drept, au fost invocate disp. art. 115 C.pr.civ.

În susținerea au fost depuse în copie chitanțe (f. 128-132)

La data de 16.05.2012 instanța a dispus introducerea în cauză a numiților G. D. și S. N. în calitate de pârâți.

În urma probatoriului administrat în cauză Judecătoria P. prin sentinta civilă nr. 9415/08.11.2012 a admis în parte acțiunea precizată și restrânsă formulată de reclamanta, a luat act de renunțarea reclamantei la judecată față de pârâții C. R., C. V. și C. N., a obligat pe ceilalți pârâții la plata către reclamantă a următoarelor sume reprezentând contravaloare întreținere neachitată și penalități de întârziere astfel: A. G. și A. I. D. 4901,11 lei, C. N. și C. P._,83 lei, T. F. și T. E. 5722,43 lei. Prin aceeasi sentintă a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta fată de pârâții G. E. și S. I..

Pentru a pronunta această solutie prima instantă a retinut că pârâtii sunt membrii ai Asocitatiei de P. Zefir, fiind proprietari ai apartamentelor din blocul L1, . Pitești.

Reclamanta a calculat lunar sumele reprezentand cheltuieli de intretinere aferente imobilelor ce apartin paratilor, afisandu-le in listele de plata pe care aceștia nu le-au contestat.

Pentru neplata acestor datorii, reclamanta a calculat penalitati de intarziere, dar nu de 0,2% ci chiar mai mici, egale cu penalitățile ce au fost aplicate asociației de către furnizorii de utilități.

Legat de situatia de fapt prezentata, instanta retine dispozitiile art. 46 din Legea nr. 230/2007, potrivit carora toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat (art.49).

Legea mai prevede ca Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, aprobate prin HG nr.1588/2007, prevad la art.12 pct.A lit.d dreptul proprietarului să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată. Președintele asociației de proprietari este obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.

Pe fondul actiunii, instanta a apreciat ca se impune obligarea paraților la plata cheltuielilor de intretinere. Plata acestora reprezinta o obligatie a oricarui proprietar, iar refuzul indeplinirii acestei sarcini poate produce prejudicii grave asociatiei si celorlalti membrii.

În ceea ce-i privește pe pârâții C. R., C. V. și C. N. având în vedere renunțarea reclamantei la judecată față de aceștia instanța a luat act de această renunțare.

În ceea ce-i privește pe pârâții G. E. și S. I. având în vedere că sunt decedați și că nu au fost indicați de către reclamantă moștenitorii acestora, instanța a respins față de acestia acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală .

Împotriva sentintei civile sus mentionate a declarat recurs reclamanta A. de P. Zefir – prin presedinte P. T., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie în sensul motivelor prev. de art. 304 pct. 7 si 9 C. pr. cov.

A arătat reclamanta că instanta de fond a respins cererea fată de pârâtii G. E., G. N., S. I. si S. C. pe motiv că acestia sunt decedati si nu au fost indicati mostenitorii acestora de către reclamantă aspect nereal întrucât astfel cum rezultă din considerentele sentintei civile nr. 9415/09.11.2012 si din documentele depuse la dosar reclamanta a formulat cerere de introducere în cauză a numitilor G. D. si S. N. în calitate de mostrnitori ai pârâtilor G. N. si E. precum si S. C. si I. iar la data de 16.05.2012 instanta de fond a dispus introducerea în cauză a acestora în calitate de pârâti, prin urmare precizarea din sentintă în sensul că mostenitorii nu au fost indicati nu este reală pe de o parte iar pe de altă parte prima instantă nu a cercetat fondul cauzei cu privire la pârâti, acestia fiind proprietarii apartamentelor ce înregistrează restante la A. de proprietari.

Având în vedere că instanta a solutionat procesul fără a cerceta fondul cauzei în ceea ce-i priveste pe mostenitorii G. D. si S. N. devin aplicabile prevederile art. 312 alin.5 C. pr. civ. asa încât s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instantă de fond prin care si mostrnitorii introdusi în cauză să fie obligati la plata sumelor cu titlu de cheltuieli de întretinere si penalităti aferente.

Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă tribunalul constată că recursul este fondat.

Astfel, prin actul de învestire a instantei cu precizările ulterioare, reclamanta A. de P. Zefir P. a solicitat instantei în contradictoriu cu pârâtii A. G., A. I. D., C. V., C. N., C. N. N., C. P., C. R., G. N., G. E., S. C., S. I., T. F., T. E., obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumelor restante reprezentând întreținere neachitată și penalități de întârziere, precizate în tabelul anexat cererii.

Observând actele dosarului si verificând sustinerile recurentei prin prisma criticii formulate în recurs tribunalul retine că la fila 103 a dosarului de fond reclamanta A. de P. Zefir a depus o precizare a actiunii prin care a învederat instantei că întelege să întregească actiunea prin chemarea în judecată si a pârâtilor G. D. în calitate de mostenitor al autorilor G. N. si E. în calitate de proprietari ai apartamentului situat în P., .. L1, . judetul Arges si S. N. în calitate de mostenitor al autorilor S. C. si I., proprietari ai apartamentului situat în P., .. L1, . judetul Arges sens în care a solicitat introducerea în cauză a mostenitorilor sus indicati având în vedere că acestia locuiesc efectiv în apartamentele mentionate si înregistrează restante de întretinere. La termenul de judecată din data de 16 mai 2012 instanta de fond a dispus introducerea în cauză a mostenitorilor G. D. si S. N., în calitate de pârâti, a dispus citarea acestora la adresele indicate, cu copia cererii precizatoare si a înscrisurilor anexate acesteia pentru termenul din data de 12.09.2012 – fila 110 dosar fond -. Pentru termenul acordat pârâtii au fost legal citati astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 111 si 112 din dosarul de fond .

Cu toate acestea, prin sentinta civilă recurată prima instantă respinge actiunea fată de pârâtii G. E. si S. I. retinând în considerente că sunt decedati si nu au fost indicati de către reclamantă mostenitorii acestora ; de altfel în considerentele sentintei nu s-a făcut vorbire de cererea formulată de reclamantă de introducere în cauză a mostenitorilor persoanelor decedate, iar instanta a pierdut din vedere că a dispus introducerea în cauză a mostenitorilor la data de 16 mai 2012 care au si fost citati pentru termenul de judecată acordat prin urmare nu au fost analizate în niciun fel solicitările reclamantei fată de pârâtii introdusi în cauză în calitate de mostenitori, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei fată de acesti pârâti, situatie ce atrage în temeiul art. 304 pct.9 si 312 alin. 5 C. pr. civ. admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instantă de fond pentru a se pronunta asupra pretentiilor reclamantei în raport cu toti pârâtii .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta A. DE P. ZEFIR - PRIN P. P. T., împotriva Sentinței civile nr. 9415/08.11.2012, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul civil nr._, intimati fiind A. G., A. I. D., C. V., C. N., C. N. N., C. P., C. R., G. D. ( în calitate de mostenitor al defunctilor G. N. si G. E. ) S. N. ( în calitate de mostenitor al defunctilor S. C. si S. I. ) T. F., T. E..

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2014 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.

Președinte,

M. D. B.

Judecător,

A. D.

Judecător,

A. D.

Grefier,

O. - M. Ș.

Red. AD/4 ex/03.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1311/2014. Tribunalul ARGEŞ