Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1197/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1197/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 1464/828/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1197/2014

Ședința Camerei de Consiliu de la 04 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D. B.

Judecător S. I. Ț.

Grefier M. I.

S-a luat în examinare, spre soluționare apelul formulat de apelanta P. C. CĂTEASCA împotriva încheierii din data de 16.10.2014 pronunțată în dosarul nr._, intimat fiind P. M., având ca obiect încuviințare executare silită

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se prezintă intimatul debitor personal, lipsind apelanta creditoare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus la dosar de către intimat la data de 18.11.2014 întâmpinare, după care:

Având în vedere că prin rezoluție s-a pus în vedere apelantei achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și are calitatea de intimată instituția Primarului C. Căteasca, Tribunalul apreciază că este scutită de plata taxei de timbru și revine asupra măsurii dispuse.

Intimatul personal, arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat în cauză, împrejurare față de care Tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe asupra fondului.

Intimatul personal solicită respingerea apelului

Față de actele existente la dosar și susținerile intimatului personal, instanța reține cauza spre soluționarea cererii de apel

Referat:

După strigarea cauzei și rămânerea în pronunțare se prezintă I. C. care depune delegație și taxa judiciară de timbru din partea apelantei și arată că este de acord cu reținerea cauzei spre soluționare. Totodată i se restituie taxa judiciară de timbru.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.09.2014 sub nr._, la cererea creditorului P. comunei Căteasca, B.E.J. T. F. A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului P. M., în baza titlului executoriudecizia civilă nr.2697/2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .

Prin încheierea din 16 10 2014 Judecătoria Topoloveni a respins cererea reținând următoarele:

Potrivit titlului executoriu decizia civilă nr.2697/2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ debitorul P. M. a fost obligat la plata către intimata Comisia Locală de Fond Funciar Căteasca a sumei de 150 lei (filele 10-13 ale dosarului).

La data de 01.10.2014, debitorul P. M. a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri din care rezultă plata sumei reprezentând cheltuieli de judecată (fila 18 a dosarului).

În raport de înscrisurile mai sus arătate, instanța a dispus emiterea unei adrese către B.E.J T. F. A. pentru a preciza cuantumul cheltuielilor de executare realizate pe parcursul procedurii execuționale, urmând a atașa înscrisuri doveditoare în acest sens.

În acest sens, se reține de instanță faptul că B.E.J T. F. A. nu a făcut dovada cuantumului cheltuielilor de executare.

În raport de considerentele de fapt mai sus reținute, instanța a respins cererea de încuviințare a executării silite.

Împotriva încheierii din 16 10 2014 credotorul a formulat apel prin care a invocat următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie:

Instanța de fond în mod greșit a respins cererea de încuviințare a executării silite cu motivarea că potrivit înscrisurilor depuse la dosar s-a făcut dovada achitării debitului reprezentat de cheltuielile de judecată, întrucât potrivit titlului executoriu debitorul datora suma de 150 lei pe care a achitat-o ulterior începerii executării silite, astfel că în cauză se impune admiterea cererii în ceea ce privește recuperarea cheltuielilor de executare .

Intimatul-debitor legal citat nu a formulat întâmpinare potrivit art. 205 C. proc. civ.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor invocate de către creditor, în raport de actele și lucrările dosarului tribunalul constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

În cauză, la data de 24 09 2014 a fost înaintată Judecătoriei Topoloveni cererea de încuviințare a executării silite mobiliară/imobiliară sau prin poprire formulată de executorul judecătoresc T. F. A. la solicitarea creditorului P. C. Căteasca împotriva debitorului P. M., pentru recuperarea sumei de 150 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2697/2013 a Tribunalului Argeș.

Potrivit cererii și a înscrisurilor depuse în anexă la 01 10 2014, intimatul-debitor a arătat că la data de 29 09 2014 a depus cu manadat poștal suma de 150 lei datorată în baza titlului executoriu menționat (filele 18 și 19 dosar fond), plata voluntară fiind efectuată ulterior formulării cererii de executare silită înaintată de executor instanței de judecată.

Potrivit art. 669 al. 1 C. proc. civ. partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.

De asemenea, pitrivit al. 2 al aceluiași text de lege, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.

Prin urmare, în cauză debitorul datorează cheltuielile de executare efectuate după înregistarea cererii de executare, acestea urmând a fi detereminate de către executorul judecătoresc, astfel că tribunalul în temeiul art. 480 rap. la art. 622 și art.632 și art. 665 C. proc civ. va admite apelul și va schimba încheierea, în sensul că va admite în parte cererea și va încuviința executarea silită prin toate formele de executare a debitorului pentru recuperarea cheltuielilor de executare aferente debitului datorat în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2697/2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, achitat voluntar de debitor.

Va autoriza creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu, astfel cum a fost mai sus individualizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta P. C. CĂTEASCA cu sediul în . împotriva încheierii din data de 16.10.2014 pronunțată în dosarul nr._, intimat fiind P. M. domiciliat în oraș Topoloveni, ., .,., jud. Argeș .

Schimbă încheierea, în sensul că admite în parte cererea și încuviințează executarea silită prin toate formele de executare a debitorului pentru recuperarea cheltuielilor de executare aferente debitului datorat în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2697/2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, achitat voluntar de debitor.

Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu, astfel cum a fost mai sus individualizată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 04.12.2014 la Tribunalul Argeș-secția civilă .

Președinte,

M. D. B.

Judecător,

S. I. Ț.

Ptr. grefier

M. I. plecat la altă instanță semnează grefier sef secție civilă

Red. MDB/5 ex./08 01 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1197/2014. Tribunalul ARGEŞ