Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 52/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 52/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 24450/280/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILA Nr. 52/2014

Ședința camerei de consiliu de la 29 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA DIANA NĂSTASE

Judecător V. T.

Grefier G. G.

S-a luat în examinare pentru soluționare apelul formulat de creditoarea O. F., împotriva încheierii din data de 14.11.2013 pronunțată de Judecatoria P. în dosarul nr._, intimați-debitori fiind O. A. și O. P., intimat-petent fiind B. E. JUDECATORESC I. I., având ca obiect „încuviințare executare silită”.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 13.01.2014 s-a depus la dosar prin serviciul registratură, taxa de timbru în suma de 10,00 lei aferentă apelului, achitată de apelanta.

Tribunalul reține că prin motivele de apel se solicită judecarea cauzei în lipsa.

Ca o chestiune prealabilă, așa cum rezultă și din rezoluția judecătorului care a luat măsurile administrative pentru înregistrarea apelului, în cauză s-a dispus doar citarea apelantului-creditor și tribunalul constată că în calea de atac a apelului raportat la obiectul cererii de chemare în judecată „încuviințare executare silită” se citează doar creditorul, având în vedere că suntem în materia procedurii necontencioase și față de dispozițiile art.665 Cod procedură civilă, iar calea de atac a apelului este pusă la îndemâna doar a creditorului.

Având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsa și față de dispozițiile speciale care reglementează procedura necontencioasă în NCPC, apelul se va soluționa în camera de consiliu și urmează să fie reținut spre soluționare.

TRIBUNALUL

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 11.11.2013 petentul B. E. JUDECATORESC I. I., a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3860/2013 a Judecătoriei Sector 6 București privind pe creditoarea O. F. și pe debitoarea O. A..

II. Prin încheierea de ședință din data de 14.11.2013 a Judecătoriei Pitești s-a respins cererea de încuviințare, reținându-se că titlul executoriu prezentat nu poartă mențiune că este irevocabilă.

III. Împotriva sentinței mai sus menționate a fost declarat apel de către creditoare care a apreciat că sentința este nelegală întrucât hotărârea judecătorească este definitivă, fiind astfel executoriu.

IV. Tribunalul analizând apelul reține că este fondat pentru următoarele considerente:

Pentru a putea fi pusă în executare hotărârea judecătorească trebuie să fi rămas definitivă ori să fi dobândit caracter executoriu. Condiția este dedusă din coroborarea dispozițiilor care stabilesc care sunt hotărârile executorii și care sunt hotărârile definitive. Astfel, NCPC distinge între hotărâri executorii și hotărâri definitive, arătând, în art. 633, că sunt executorii: hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, ori cele în legătură cu care părțile au convenit să exercite direct recursul. În categoria hotărârilor definitive intră, potrivit art. 634 NCPC: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotă­rârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. NCPC stabilește un conținut diferit în ce privește hotărârea definitivă și cea executorie, executarea fiind posibilă anterior dobândirii caracterului definitiv, justificat de autoritatea de lucru judecat provizorie de care se bucură soluțiile susceptibile de apel sau recurs [art. 430 alin. (4) NCPC]. De asemenea, se arată expres în art. 637 alin. (1) NCPC că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești executorii, care poate fi însă atacată cu apel sau recurs se face numai pe riscul creditorului care, dacă titlul este ulterior modificat sau desființat, va fi ținut, în condițiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale. De asemenea trebuie precizat că exercitarea recursului împotriva hotărârii judecătorești nu suspendă de drept executarea acesteia decât în cazurile expres prevăzute de lege, respectiv în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege [art. 484 alin. (1) NCPC, respectiv art.300 c.proc.civ.]. Executarea poate fi suspendată de către instanța de recurs, în condițiile art. 484 NCPC, respectiv art.300 c.proc.civ., în toate aceste cazuri, încheierea de suspendare fiind motivată și condiționată de depunerea unei cauțiuni stabilite de către instanță.

În speță, sentința civilă nr.3860/9.04.2013 a Judecătoriei sector 6 București, pronunțată în dosarul nr._/303/2011, este definitivă, putând fi atacată doar cu recurs, astfel că are caracter executoriu.

Pentru aceste considerente Tribunalul va admite apelul și va modifica încheierea apelată în sensul că va admite cererea de încuviințare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite apelul formulat împotriva încheierii din data de 14.11.2013 a Judecătoriei Pitești declarat de apelanta-creditoare O. F., domiciliată în sector 6, București, ., ., . în contradictoriu cu intimații O. A. și O. P., ambii domiciliați în localitatea Schitu Golesti, ..

Schimbă în tot încheierea în sensul că,

Admite cererea.

Încuviințează cererea de executare silită prin toate formele prevăzute de lege în temeiul sentinței civile nr. 3860/09.04.2013 a Judecătoriei sector 6 București ,pronunțată în dosarul nr._/303/2011.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2014

Președinte,

G. D. N.

Judecător,

V. T.

Grefier,

G. G.

Red.VT/Tehnored.VT

2 ex/20.02.2014

Jud.fond: E. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 52/2014. Tribunalul ARGEŞ