Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 826/2014. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 826/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 7444/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 826/2014
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. B.
Judecător A. M. P.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de creditoarea N. SA împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 11.04.2013 în dosarul nr_, intimat fiind debitorul C. I. decedat, cu moștenitorii C. (V.) D. L., C. E. și C. I. L., având ca obiect încuviințare executare silită- Perimare.
Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în ședința publică de la 18.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 25.09.2014 când a pronunțat prezenta decizie.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față ;
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 08.04.2013, creditoarea N. SA, prin executor judecătoresc, a solicitat instanței încuviințarea executării silite a titlului executoriu – contract de credit nr._ din data de 10.08.2007, privind acordarea unui credit prin cardul de Credit V. Classic.
În susținerea cererii de încuviințare au fost depuse la dosar: contract de credit nr._ din data de 10.08.2007, cererea de executare a N. SA, încheierea pronunțată de executorul judecătoresc cu ocazia înregistrării cererii de executare din data de 08.04.2013
Prin încheierea de ședință din data de 11.04.2013 în dosarul nr_, pronunțată de Judecătoria Pitești s-a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea N. SA, în contradictoriu cu debitorul C. I. .
Împotriva încheierii instanței de fond a declarat apel creditoarea N. SA care a considerat-o nelegală și netemeinică.
Prin încheierea de ședință din 07.11.2013 tribunalul a dispus suspendarea cauzei în raport de disp.art 411 alin.1 pct. 1 C.pr.civ, întrucât nu a fost depus la dosar certificatul de moștenitor după C. I..
C. arhivă al Tribunalului Argeș a întocmit referatul cu privire la constatarea din oficiu a perimării apelului ( fila 72.
Potrivit art.416 alin.1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de 6 luni.
Pe de altă parte legiuitorul a prevăzut că perimarea poate fi constatată și din oficiu - art.420 alin.1C.proc.civ .
In cauza de față, se constată că termenul de perimare de 6 luni a început să curgă la data de 07.11.2013, dată la care instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin.1, pct.1 C.pr.civ. iar termenul de perimare s-a împlinit la data de 07.05.2014
Se reține că în acest interval niciuna din părți nu a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol pentru continuarea judecății.
Față de aceste considerente urmează a se constata din oficiu perimat apelul
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul declarat de creditoarea N. SA cu sediul în București, Sfântul Elefterie Clădirea Elefterie nr. 18, sector 5 împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 11.04.2013 în dosarul nr_, intimat fiind debitorul C. I. decedat, cu moștenitorii C. (V.) D. L. domiciliată în comuna Zătreni ,. ,jud V., C. E. domiciliată în comuna Zătreni ,. și C. I. L. domiciliat în comuna Zătreni ,. .
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi 25.09.2014.
Președinte, M. D. B. | Judecător, A. M. P. | |
Grefier, M. I. |
Red. M.D.B.
Tehn D.T./ 6 ex.
06.10.2014
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1248/2014.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1738/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
---|