Obligaţie de a face. Decizia nr. 1738/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1738/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 84/216/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1738/2014
Ședința publică de la 19 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D.
Judecător S. I. Ț.
Judecător M. D. B.
Grefier O. - M. Ș.
S-a luat spre examinare pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții I. G. și I. L. împotriva Sentinței civile nr. 641/18.06.2013, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, intimați fiind pârâții D. I. G., D. GH. I., D. GH. F. și D. C. V.-M., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 12 iunie 2014 și s-au consemnat în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi și când, în aceeași componență, deliberând, a pronunțat următoarea soluție:
TRIBUNALUL :
Asupra recursului civil de fată, deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.01.2012 sub nr. dosar_, reclamanții I. G. și I. L. i-au chemat în judecată pe pârâții D. G., D. I., D. F., D. V. M., solicitând instanței să dispună obligarea pârâților să demoleze gardul amplasat de pârâți, care le îngrădește reclamanților accesul la gospodăria lor.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că gospodăria lor este învecinată cu cea a pârâților. Accesul la cele două gospodării se făcea pe un drum pe care părțile l-au folosit împreună. În luna august 2010, accesul pe acest drum a fost blocat de către pârâți prin construirea unui gard din ulucă și sârmă ghimpată. Astfel, reclamanții au fost nevoiți să treacă pe terenul altei persoane. Deoarece pârâții le îngrădesc reclamanților accesul la gospodăria lor, reclamanții au solicitat demolarea gardului, pentru restabilirea dreptului de a trece pe acel drum.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 998-999 C.civ.
La data de 7.02.2012 pârâții D. G., D. I., D. F. și D. V. M. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că pârâții invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților I. G. și I. L., deoarece titlul de proprietate nr._/9.06.1993 emis de Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș îl conceptează ca titular numai pe I. G., iar pe de altă parte terenul pentru care I. G. a beneficiat de constituirea dreptului de proprietate nu se învecinează pe nici o latură cu terenul proprietatea pârâților. Titlul de proprietate privește o suprafață de 1000 mp în satul Ioanicești, ., cu vecinătăți: nord, est, sud – P. M., vest – L. N.. Nu există nici un fel de raporturi de vecinătate, cererea de chemare în judecată fiind motivată prin existența raporturilor de vecinătate.
Pârâții au invocat și excepția lipsei de interes a acțiunii, arătând că folosul practic trebuie să îl vizeze pe cel ce recurge la forma procedurală, și nu pe altcineva. Având în vedere că reclamanții nu se învecinează pe nici o latură cu vreunul dintre pârâți, reclamanții nu justifică un interes. Au mai arătat pârâții că reclamanții în mod contradictoriu își întemeiază cererea pe răspunderea civilă delictuală. Reclamanții trebuie să facă expunerea elementelor acestei răspunderi – fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția, raportul de cauzalitate, data la care pretind că s-a săvârșit fapta ilicită. Acțiunea reclamanților este prescriptibilă, iar reclamanții și pârâții au semnat un proces-verbal încă din anul 1999, prin care D. G. contesta orice drept de trecere al reclamanților.
Pârâții au mai solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Gospodăria pârâților a fost împrejmuită din totdeauna, de peste 30 de ani a existat gard pe același amplasament, iar pârâții nu au efectuat nici un fel de modificare a amplasamentului hotarului. Pârâții D. G. și D. I. au perfectat acte de înstrăinare către pârâții D. F. și D. V. M., dezmembrând proprietatea lor și astfel au creat calea de acces dar numai în interiorul proprietății lor, pentru deservirea celor două gospodării ale pârâților. Reclamanții I. G. și I. L. încearcă prin intermediul răspunderii civile delictuale să uzeze de instituția juridică a servituții de trecere, dorind să evite sarcina dovedirii titlului constitutiv al servituții de trecere. Dacă ar fi avut un astfel de titlu, reclamanții ar fi folosit acțiunea confesorie, iar dacă nu ar fi avut titlu și s-ar fi considerat beneficiarii unui fond dominant lipsit de servitute de trecere atunci ar fi folosit calea acțiunii constitutive de servitute. Reclamanții au dobândit terenul prin constituire în mijlocul proprietății P. M., terenul lor fiind înconjurat pe trei laturi de proprietatea P. M., astfel că reclamanții nu pot solicita ieșire la calea publică decât pe terenul lui P. M..
La întâmpinare au fost atașate înscrisuri (f.28-37).
Prin încheierea de ședință din data de 12.03.2012 instanța a dispus în temeiul art. 137 alin. 2 C.pr.civ. unirea cu fondul a excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului, invocate de pârâți prin întâmpinare.
Au mai fost depuse înscrisuri la dosarul cauzei, au fost interogate părțile (filele 64-67), au fost audiați martorii P. G. (f.68), V. I. (f.102-103), P. M. (f.104-107). De asemenea, a fost realizată o cercetare la fața locului (f.129-130), iar expertul P. D. a depus la dosar un raport de expertiză topografică (f.164-169) și completare la acest raport (f.203-209).
În urma probatoriului administrat în cauză Judecătoria Curtea de Arges prin sentinta civilă nr. 641/18 iunie 2013 a respins actiunea reclamantilor pe care i-a obligat la 2050 lei cheltuieli de judecată către pârâti retinând în considerente că pârâtii D. G. și D. I. au încheiat cu pârâții D. F. și D. V. M. contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2542/10.07.2009 la BNP G. A. (f.131-132), prin care primii doi pârâți le-au înstrăinat ultimilor doi suprafețele de 5.500 mp respectiv 1.000 mp teren situate în punctul „Acasă-N.” din intravilanul ., ., împreună cu o parte din construcțiile amplasate pe terenul de 1.000 mp.
Despre terenul de 5.500 mp s-a menționat că are ca vecini: E – S. E. și rest proprietate; V – drum județean; S – drum acces, rest proprietate D. I. și D. G. – imobil cu nr. cadastral 70, I. G. și P. I.; N – S. G. și S. E.. De asemenea, terenul de 5.500 mp are numărul cadastral_, fiind înscris în cartea funciară nr._ a localității Poienarii de Argeș, jud. Argeș.
Despre terenul de 1.000 mp s-a menționat că are ca vecini: E – D. I., V – D. I., S – drum acces și I. G., N – D. I.. Acest teren are numărul cadastral 70 și se identifică prin planul de amplasament și delimitare nr. 3569/22.03.2006 al OCPI Argeș.
S-a precizat în contract că vânzătorii D. G. și D. I. își păstrează uzufructul viager asupra imobilelor înstrăinate către pârâții D. F. și D. V. M..
La dosar au fost depuse copii de pe planurile de amplasament și delimitare a terenurilor de 5.500 mp și 1.000 mp (f.174, 177), din care reies configurațiile celor două terenuri, precum și vecinătățile terenurilor. Se poate observa că cele două terenuri sunt învecinate, iar pe de altă parte ambele terenuri se învecinează la sud cu reclamantul I. G.. De asemenea, este schițat un drum de acces care face legătura între drumul județean aflat la vest și terenul de 1.000 mp proprietatea pârâților D. F. și D. V. M., precum și terenul reclamantului I. G.. Conform planului de amplasament de la fila 174, acest drum de acces este situat de-a lungul laturii sudice a terenului de 5.500 mp proprietatea pârâților D. F. și D. V. M..
În ce îl privește pe reclamantul I. G., indicat ca fiind proprietarul unui teren învecinat cu pârâții, la dosar a fost depus titlul de proprietate nr._/9.06.1993 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Argeș (f.31), prin care reclamantului i-a fost constituit dreptul de proprietate asupra terenului de 1000 mp situat în intravilanul comunei Poienarii de Argeș, . de 1000 mp, de la momentul eliberării titlului de proprietate, erau: la nord, est și sud – P. M., vest – L. N.. Pârâții au susținut prin întâmpinare că reclamanții nu se învecinează cu ei pe nici o latură. Prin răspunsul la interogatoriu al reclamantei I. L. (f.66) s-a recunoscut că reclamanții nu se învecinează cu pârâții, arătându-se că fiul reclamanților, I. S., a cumpărat 1.000 mp teren de la P. M., teren care se află situat între proprietatea pârâților și proprietatea reclamanților. Aspectul relevat de reclamantă se coroborează cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1833/17.07.1997 la BNP V. P. (f.109-110), prin care numita P. M. a înstrăinat numitului I. S. un teren arabil de 600 mp situat în pct. Poienari Acasă din intravilanul comunei Poienarii de Argeș, ., cu vecinătăți: E, V – rest proprietate P. M., S – I. G., N – D. G..
Martorul P. G. a declarat inițial că terenul lui I. G. se învecinează cu terenul lui D., însă ulterior a precizat că numitul I. S. a cumpărat un teren de 600 mp care este situat între proprietățile lui D. și I. G.; a precizat că de fapt I. S. se învecinează cu D. G., și nu I. G.. Martorul a mai arătat că I. G. a cumpărat teren de la numita P. M. înainte de 1990, iar după acest an comisia de fond funciar i-a reconstituit 1000 mp teren curți construcții. Pe acel teren se află casa și anexele gospodărești ale reclamantului. Casele pârâților și reclamanților se află la circa 100 m de drumul comunal. De la acest drum comunal pornea un drum de acces care ajungea până la proprietățile lui D. și I., care erau învecinate și separate printr-un gard. Martorul a fost ultima oară la terenurile părților înainte de anul 2000, iar la acel moment drumul de acces nu fusese închis.
Martorul V. I. a declarat că gospodăriile pârâților și reclamanților sunt despărțite de un gard. Reclamantul I. G. a cumpărat terenul și casa prin anii 1982 – 1983 de la numitul N. C., iar în prezent reclamantul locuiește împreună cu fiul său în casa cumpărată de la N.. Atât gospodăria reclamantului I. G., cât și cea a pârâtului D. G. sunt împrejmuite cu gard din lemn. Gospodăria lui I. G. nu este situată la stradă, fiind la 50 de metri spre sud față de drumul care face legătura între satul P. și satul Ioanicești. Nici gospodăria lui D. G. nu este amplasată la stradă. Martorul a mai arătat că I. și D. au amenajat împreună un drum de acces cu o lățime de 3-4 metri, care făcea legătura între gospodăriile părților și drumul sătesc. Familiile D. și I. s-au certat, astfel că de 3-4 ani pârâții nu le mai dau voie reclamanților să folosească drumul de acces. Acest drum de acces trece pe terenul lui D.. Acum 3-4 ani familia D. a făcut o poartă din plasă de sârmă la . de acces dinspre drumul sătesc.
Martorul V. I. a mai declarat că numita P. M. este moștenitoarea lui N. și are pământ care se învecinează cu gospodăriile părților. După închiderea drumului de acces de către D. G., P. M. i-a permis lui I. G. să treacă pe terenul ei pentru a ieși la drumul sătesc. Reclamantul merge 30 – 40 de metri pe terenul lui P. M. și ajunge la drumul sătesc. Pe terenul numitei P. M. nu este un drum propriu-zis. A mai arătat martorul că terenurile lui D. și P. au aparținut C.A.P.-ului înainte de 1989. Drumul de acces folosit de D. și I. a fost amenajat prin anii 1982 – 1984, când I. L. a adus balastru pentru amenajarea drumului.
Martora P. M. a declarat că reclamantul I. G. a cumpărat de la ea în anul 1982 o casă și teren aferent de 1.000 mp, amplasat pe laturile de est, nord și vest ale casei. După desființarea C.A.P.-ului reclamantul a cumpărat „și celelalte porțiuni dimprejur”. D. G. este vecin cu I. G., fiind despărțiți de un gard; ambele locuințe nu sunt amplasate la stradă. Accesul de la stradă până la cele două locuințe se făcea de către părți pe un drum comun. Martora a precizat că acel drum a fost amenajat de ea înainte de a cumpăra I. G. casa și terenul de la martoră. Ulterior, drumul a fost folosit de D. G. și I. G.; acesta din urmă a pietruit acel drum. În toamna anului 2011 pârâții au închis acel drum, montând o poartă și un gard din plasă de sârmă; martora a susținut că prin edificarea gardului pârâții au ocupat o parte din terenul ei. După ce pârâtul a închis drumul, reclamantul nu a mai avut pe unde să iasă la stradă. D. urmare, martora P. M. i-a permis reclamantului să iasă la stradă pe terenul ei, de-a lungul gardului din plasă de sârmă amplasat de D.. Martora a susținut că a făcut semănături pe terenul său astfel că reclamantul nu mai are pe unde să treacă pe terenul martorei.
Martora a mai declarat că în perioada în care exista C.A.P.-ul atât pârâții cât și reclamanții aveau acces la gospodăriile lor pe drumul menționat de martoră. A mai arătat că I. S. a cumpărat de la ea o suprafață de teren aflată între casa lui I. G. și „hotarul dintre D. și I.”.
Instanța reține că prin declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu titlul de proprietate nr._/1993, s-a făcut dovada că reclamantul I. G. a cumpărat înainte de anul 1989 teren și casă de la numita P. M.; după apariția Legii nr. 18/1991, reclamantului I. G. i-a fost constituit dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei cumpărate. Terenul lui I. G. se învecina cu terenul pârâților D. G. și D. I., iar întrucât ambele gospodării nu erau amplasate la stradă, accesul la acestea se făcea pe un drum folosit în comun de către părți. Acest drum a fost creat de martora P. M., iar ulterior reclamantul I. G. a făcut lucrări de amenajare a drumului. Între părți au existat neînțelegeri cu privire la folosirea drumului; în acest sens este și un proces-verbal din 23.03.1999 (f.37), în care se menționează „un litigiu creat de folosirea în comun a drumului de acces”. Se mai menționează în procesul-verbal că D. G. nu este de acord să îl lase să treacă pe acest drum pe I. G., iar acesta din urmă arată că după ce a cumpărat „clădirile și curtea” de la P. M. a amenajat acest drum, astfel că cere să fie despăgubit pentru investiția făcută.
Drumul de acces a fost închis de către pârâții D. în jurul anului 2010, prin amplasarea unui gard din plasă de sârmă, astfel că reclamanții nu au mai putut folosi acea cale de acces pentru a ieși la drumul comunal. Așa cum au precizat martorii V. I. și P. M., cum se poate observa din fotografiile depuse la dosar (f.136-142) și cum s-a constatat și cu ocazia cercetării la fața locului, în prezent reclamanții folosesc o cale de acces amplasată de-a lungul gardului sudic al proprietății pârâților D. F. și D. V. M., cale de acces ce face legătura între gospodăria reclamantului și drumul comunal. Această cale de acces se află pe terenul martorei P. M..
Expertul P. D. a identificat și transpus în plan de situație terenul stăpânit în prezent de pârâții D. F. și D. V. M. și a precizat că suprafața totală a terenului împrejmuit de pârâți este de 6.780 mp. Expertul a transpus în planul de situație nr. 2 suprafețele de 5.500 mp și 1.000 mp dobândite de pârâții D. F. și D. V. M. prin contractul autentificat sub nr. 2542/10.07.2009 și a rezultat că aceste două terenuri, în suprafață însumată de 6.500 mp, sunt înglobate în suprafața de 6.780 mp stăpânită de pârâți. Rezultă un excedent de 230 mp. Expertul a precizat că deschiderea terenului de 5.500 mp la drumul județean în documentația de cadastru este de 24,62 metri, iar în realitate deschiderea la drumul județean a terenului împrejmuit este de 28,73 mp, de aici provenind excedentul de 230 mp pe care îl are terenul împrejmuit de pârâți. Expertul a evidențiat în schiță această suprafață de 230 mp, care reprezintă drumul de acces închis de către pârâți.
Prin prezenta acțiune reclamanții I. G. și I. L. au solicitat obligarea pârâților de a demola gardul edificat de aceștia, prin care se îngrădește accesul la gospodăria reclamanților, pentru a se restabili dreptul reclamanților de a trece pe acel drum. Astfel, deși și-au întemeiat cererea pe dispozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reclamanții invocă existența unui drept de a trece pe calea de acces blocată de pârâți. Se pune astfel în discuție existența unei servituți de trecere în beneficiul fondului dominant proprietatea reclamanților.
Așa cum a reieșit din raportul de expertiză întocmit de expertul P. D., pârâții D. F. și D. V. M. nu justifică un drept de proprietate asupra drumului de acces de 230 mp; ei au făcut dovada dreptului de proprietate doar pentru suprafața de 6.500 mp dobândită de la pârâții D. G. și D. I.. Cu toate acestea, în condițiile în care pârâții s-au comportat ca proprietari ai suprafeței de 230 mp, pe care au îngrădit-o cu gard din plasă de sârmă, pârâții pot fi considerați ca titularii unui fond despre care se poate discuta dacă este aservit sau nu.
Instanța reține că servitutea de trecere, reglementată de art. 616 și urm. C.civ. 1864, este o servitute necontinuă și (în această speță) aparentă, care se poate constitui prin titlu (act juridic). Prin probele administrate în prezentul proces, reclamanții nu au făcut dovada stabilirii unei servituți de trecere prin titlu, în beneficiul terenului de 1.000 mp menționat în titlul de proprietate nr._/1993. În contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2542/10.07.2009, deținut de pârâți, nu se menționează existența vreunei servituți de trecere în sarcina terenurilor ce au făcut obiectul acelui contract. Reclamanții nu au făcut dovada vreunei convenții încheiate cu pârâții, după anul 1989, prin care să se fi creat o servitute de trecere.
Este adevărat că a existat o cale de acces ce a fost folosită o perioadă relativ îndelungată (din anul 1982 până în anul 2010) atât de către reclamanți, cât și de către pârâți, însă această situație de fapt nu poate da naștere unei servituți de trecere (această servitute nu se poate dobândi prin uzucapiune, față de dispozițiile art. 623 C.civ. 1864). Neexistând o servitute de trecere în beneficiul fondului reclamanților, nu se poate reține că pârâții ar avea obligația corelativă de a se abține de la fapte prin care ar afecta exercițiul normal al servituții. Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că reclamanții nu au dreptul de a obține obligarea pârâților la eliberarea fostei căi de acces, prin ridicarea gardului din plasă de sârmă. Pe de altă parte, având în vedere că reclamanții folosesc deja o cale de trecere existentă pe terenul martorei P. M. (ce a putut fi constatată cu ocazia cercetării la fața locului), cu acordul martorei, instanța apreciază că reclamanții nu ar justifica nici interesul de a solicita eliberarea fostului drum de acces.
Față de cele expuse mai sus, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților nu este întemeiată, si a respins-o ca atare.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. au fost obligați reclamanții să plătească pârâților cheltuielile de judecată efectuate în proces.
Împotriva sentintei civile sus mentionate au declarat recurs reclamantii I. G. si I. L. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie în sensul motivului prev. de art. 304 pct.9 C. pr. civ.
Au arătat recurentii după reluarea situatiei de fapt că titlul de proprietate eliberat pe numele lui L. G. autorul pârâtilor mentionează că terenul acestora se învecinează în partea de sud cu drum de acces iar expertiza efectuată în dosarul civil nr. 1499/1992 în care recurentii au fost părti, mentionează existenta acestui drum. Au arătat recurentii că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare între pârâtii în cauză si ceilalti pârâti F. si M. s-a întocmit cadastru care arată indubitabil că în partea de Sud terenul se învecinează cu drum de acces care face legătura între drumul judetean aflat la vest si terenul reclamantului iar la judecata cauzei în fond expertiza întocmită de expert P. Dănut a identificat terenul stăpânit de pârâti si a stabilit că acestia detin 230 mp în excedent care a fost împrejmuit de pârâti, aceasta reprezentând chiar suprafata drum de acces. Servitutea de trecere este o sarcină impusă unui teren detinut în proprietate de o persoană .
S-a solicitat admiterea recursului modificarea sentintei si admiterea actiunii astfel cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatii au solicitat respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată.
La data de 11.10.2013 a decedat I. G. astfel cum rezultă din certificatul de mostenitor nr. 218/12.11.2013 fiind introdus în cauză în calitate de mostenitor al defunctului I. Gh. S..
Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă recurată prin prisma criticilor invocate de părti si în raport de prevederile art. 304 ind.1 C. pr. civ. tribunalul constată că recursul este nefondat.
Astfel, critica recurentilor potrivit cu care titlul de proprietate eliberat pe numele lui L. G. autorul pârâtilor mentionează că terenul acestora se învecinează în partea de sud cu drum de acces iar expertiza efectuată în dosarul civil nr. 1499/1992 în care recurentii au fost părti, retine existenta acestui drum iar la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare între pârâtii în cauză si ceilalti pârâti F. si M. s-a întocmit cadastru care arată indubitabil că în partea de Sud terenul se învecinează cu drum de acces urmează a se privi ca neîntemeiată întrucât pe de o parte recurentii reclamanti îsi fac apărări invocând titlurile pârâtilor si nu un titlu de proprietate propriu precum si procese care s-au dezbătut între alte părti si nu cele de fată iar pe de altă parte din declaratiile martorilor audiati la instanta de fond a rezultat că drumul de acces a fost închis de pârâții D. în jurul anului 2010, prin amplasarea unui gard din plasă de sârmă, astfel că reclamanții nu au mai putut folosi acea cale de acces pentru a ieși la drumul comunal însă astfel cum au arătat martorii V. I. și P. M., cum se poate observa din fotografiile depuse la dosar cum s-a constatat și cu ocazia cercetării la fața locului, reclamanții folosesc în prezent o cale de acces amplasată de-a lungul gardului sudic al proprietății pârâților D. F. și D. V. M., cale de acces ce face legătura între gospodăria reclamantului și drumul comunal cale de acces ce este situată pe terenul martorei P. M..
Atât prin actiune cât si prin motivele de recurs reclamantii reclamanții au solicitat obligarea pârâților de a demola gardul edificat de aceștia, prin care se îngrădește accesul la gospodăria reclamanților, pentru a se restabili dreptul acestora de a trece pe acel drum prin urmare au pus în discuție existența unei servituți de trecere în beneficiul fondului dominant proprietatea reclamanților or, servitutea de trecere reglementată de art. 616 și urm. C.civ. 1864, este o servitute necontinuă și aparentă, care se poate constitui prin titlu numai că din probele administrate în cauză reclamanții nu au făcut dovada stabilirii unei servituți de trecere prin titlu, în beneficiul terenului de 1.000 mp menționat în titlul de proprietate nr._/1993 iar în contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2542/10.07.2009, deținut de pârâți, nu se menționează existența vreunei servituți de trecere în sarcina terenurilor ce au făcut obiectul acelui contract.
Prin urmare reclamanții nu au făcut dovada existentei unei convenții încheiate cu pârâții, prin care să se creeze o servitute de trecere iar calea de acces folosită un timp îndelungat de ambele părti nu poate da naștere unei servituți de trecere stiut fiind că servitutea de trecere nu se poate dobândi prin uzucapiune, asa încât neexistând o servitute de trecere în beneficiul fondului reclamanților, nu se poate reține că pârâții ar avea obligația corelativă de a se abține de la fapte prin care ar afecta exercițiul normal al servituții.
Cât priveste suprafata de 230 mp despre care în criticile aduse în recurs reclamantii arată că reprezintă drum de acces închis de pârâti tribunalul retine că terenul sus arătat a fost identificat în raportul de expertiză întocmit de expertul P. Dănut si a rezultat că pârâții D. F. și D. V. M. nu justifică un drept de proprietate asupra drumului de acces de 230 mp, că acestia au făcut dovada dreptului de proprietate doar pentru suprafața de 6.500 mp dobândită de la pârâții D. G. și D. I. însă în condițiile în care pârâții s-au comportat ca adevărati proprietari ai terenului pe care l-au îngrădit cu gard din plasă de sârmă, si în conditiile în care nu există asa cum s-a arătat o dovadă a existentei unei conventii de creare a servitutii de trecere, pârâții pot fi considerați ca titularii unui fond despre care nu se poate discuta că ar fi aservit .
De aceea tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale invocate, apreciind că sentinta civilă recurată este temeinică si legală o va mentine iar în temeiul art. 304 pct.9 si 312 C. pr. civ. va respinge recursul reclamantilor ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin.1 C. pr. civ. va obliga pe recurenti la 1551 lei cheltuieli de judecată către intimati.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I. G. și I. L. împotriva Sentinței civile nr. 641/18.06.2013, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în dosarul civil nr._ intimați fiind pârâții D. I. G., D. GH. I., D. GH. F. și D. C. V.-M.,
Obligă pe recurenți la 1551 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2014 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.
Președinte, A. D. | Judecător, S. I. Ț. | Judecător, M. D. B. |
Grefier, O. - M. Ș. |
Red. AD/2 ex/03.07.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 826/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1723/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
