Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 466/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 466/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 3808/280/2008*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 466/2014
Ședința publică de la 21 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător C. D.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare, în rejudecare, apelul formulat de reclamanta N. (fostă M., B.) I. M., împotriva încheierii din data de 02.12.2009 și împotriva sentinței civile nr.5689 din data de 06.06.2012, ambele pronunțate de Judecatoria P. în dosarul nr._, intimat fiind M. S., având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părtilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 07 Mai 2014, susținerile părtilor fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din aceea data, cand instanta, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data 14 Mai 2014 și ulterior la data de 21 Mai 2014, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr.5689/2012, pronuntata in dosarul nr._, Judecătoria Pitești a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâtul M. S., având ca obiect împărțirea bunurilor comune enumerate în acțiune, dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul și, în parte, cererea prin care, pe cale reconvențională, pârâtul a solicitat reținerea unei contribuții mai mari la dobândirea acelorași bunuri, în procent de 90%, potrivit principiului unicității patrimoniului comun al soților, cu cheltuieli de judecată.
Pe cale de consecință, instanta a dispus partajarea și ieșirea din indiviziune a părților conform încheierii de admitere în principiu din data de 02.12.2009 și a raportului de expertiză tehnică – lotizare finală – întocmit de expertul judiciar M. L., în variantă unică (f. 456-457) în sensul că: Lotul nr. 1 a fost atribuit reclamantei iar Lotul nr. 2 a fost atribuit pârâtului, cu obligarea la plata sultei corespunzătoare în conformitate cu prevederile art. 742 Cod civil.
A admis cererea expertului de suplimentare a onorariului cu suma de 200 lei și a obligat pe pârât la plata acestei sume cu titlu de onorariu suplimentar, iar în temeiul art. 276 Cod pr.civilă, în final, a compensat cheltuielile de judecată efectuate de către părți, constând în plata taxei de timbru, timbru judiciar, onorarii avocat și expert judiciar.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, prin încheierea interlocutorie din 02.12.2009, s-a constatat că părțile au fost căsătorite, căsătorie ce a fost desfăcută prin sentința civilă nr.463/24.01.2008 a Judecătoriei Pitești - irevocabilă, din culpa exclusivă a reclamantei, iar minora M. A. M., născută la data de 25.09.2006, a fost încredințată spre creștere și educare tatălui, cu obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei in cuantum de 120 lei lunar; perioada de referință privind regimul matrimonial al comunității de bunuri este deci 16.08._08, iar potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei coroborate cu răspunsurile la interogatorii și depozițiile martorilor audiați, părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri comune: terenul în suprafață de 1.200 mp. situat în intravilanul comunei B., satul Geamăna, județul Argeș, dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1092/09.08.2001 la BNP I. G.; casa edificată pe terenul anterior menționat; 6 televizoare color; un calculator PC; o cameră video; 1 video DVD; 2 canapele piele naturală; mobilier de birou Mobexpert; mobilă etaj hol; dormitor; mobilier terasă; masă living; covoare; perdele; set inox: frigider, aragaz, hotă; robot bucătărie, cuptor microunde, blender, espressor, filtru cafea, fripteuză; mașină de spălat rufe; mașină de spălat vase; șase aparate de gimnastică diverse utilizări.
A mai reținut instanta de fond că, art.30 alin.1 din Codul familiei, instituie regimul matrimonial al comunității de bunuri, dispunând că bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților; în speță, bunurile a căror partajare s-a solicitat, au fost dobândite în timpul căsătoriei, și nu fac parte dintre categoriile de bunuri, expuse limitativ în disp.art.31 Cod fam., astfel încât vor urma regimul matrimonial al comunității de bunuri; asupra bunului comun operează prezumția de comunitate, în conformitate cu art.30 alin.3 Cod fam; în ceea ce privește terenul situat în ., județul Argeș, a fost dobândit de către soți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1092/09.08.2001 la BNP I. G., așadar în timpul căsătoriei părților iar în ce privește suprafața efectiv reținută la masa de partaj, aceasta este de 1.200 mp., conform solicitărilor formulate de părți prin cererea principală și cererea reconvențională; pe această suprafață de teren, cei doi soți au edificat o construcție, astfel cum reiese din autorizația de construire aflată la filele 96-98 din dosar, dar și din declarațiile martorilor audiați; cu privire la regimul juridic aplicabil celorlalte bunuri mobile reținute ca fiind bunuri comune, s-a avut în vedere recunoașterea părților dar și actele aflate la dosar; în privința pretențiilor formulate inițial cu privire la partajarea autoturismelor și a beneficiilor rezultate din firmele la care părțile au avut calitatea de asociați, s-a luat act de precizarea acestora în sensul că, renunță la judecarea cererilor cu obiectele menționate.
S-a constatat, în ceea ce privește cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune că, din probatoriul administrat în cauză, a reieșit că pârâtul are o contribuție superioară de 80% la dobândirea acestora, iar reclamanta o contribuție de 20% din valoarea bunurilor comune; astfel, din prima declarație a martorului C. C., a rezultat că în timpul căsătoriei, părțile au edificat o casă în com.B., . și mansardă, în anii 2003-2004, aceștia erau bine chivernisiți, casa era dotată cu toate cele necesare, pârâtul fiind bine plătit, dar și reclamanta avea venituri rezultate dintr-o afacere tot a pârâtului; înainte de finalizarea casei, părțile au locuit în apartamentul din P. Ș. aparținând mamei reclamantei, ce a fost vândut de aceasta cu suma de 20.000 dolari, știind martorul de la mama reclamantei că acești bani au fost dați soților pentru continuarea construcției; pârâtul a lucrat în străinătate cam două luni de zile; martora I. F., propusă de reclamantă, a învederat instanței că nu a fost niciodată în casa părților, dar cunoaște că soții au locuit o perioadă în apartamentul din P. Ș., aparținând mamei reclamantei, ce a fost vândut, iar banii au fost dați soților, însă toate acestea le cunoaște martora din spusele mamei reclamantei; totodată, reaudiat în cauză la termenul de judecată din data de 04.03.2009, martorul C. C. a declarat că soții au edificat pe un teren de 1.200 mp. o casă în . 2002-2003, ce are parter, mansardă, 2 garaje și care a fost terminată după vânzarea de către reclamantă a unui apartament în cartierul P. Ș., cu suma de 22.000 dolari; reclamanta obținea venituri din activități comerciale deținând un magazin naturist, iar pârâtul este inginer constructor și este angajat la S.C. Ape Regie Auto Pitești, acesta a făcut deplasări în străinătate, în Germania, atât înainte de căsătorie, dar și după căsătorie, iar, după aprecierea martorului, pârâtul câștiga mai mulți bani decât reclamanta; a mai declarat martorul că o parte din banii pentru edificarea casei, au rezultat din vânzarea unui apartament al mamei reclamantei, dar nu a văzut personal momentul predării banilor către părți; martorul C. F. a arătat că pentru edificarea imobilului casă soții au folosit bani câștigați de pârât din Germania, sume împrumutate de pârât, acesta fiind angajat, în vreme ce reclamanta frecventa cursurile liceale și universitare; pârâtul a deținut funcții de conducere la A. Canal, și a colaborat și la mai multe firme, contribuind cu 90-95% la dobândirea bunurilor comune; pârâtul a mai împrumutat banii necesari finalizării construcției; de asemenea, martorul C. I. a declarat că părțile au edificat o construcție formată din parter și etaj mansardat, pârâtul a lucrat în Germania, a deținut funcții de conducere la mai multe instituții, a avut în administrare mai multe societăți comerciale, a împrumutat bani de la mai multe persoane, pentru construirea casei, acesta având o contribuție de 99% din totalitatea bunurilor comune; în schimb, reclamanta, nu avea venituri mari.
S-a observat, în reținerea contribuției superioare a soțului pârât la dobândirea bunurilor comune, că la data încheierii căsătoriei părților în anul 1998, reclamanta frecventa cursurile liceale, abia în anul 2000, aceasta absolvind școala postliceală sanitară, iar veniturile obținute de aceasta comparativ cu cele ale soțului au fost substanțial mai mici, astfel cum rezultă din carnetul de muncă al acesteia aflat în copie la dosarul cauzei; pârâtul, în schimb a lucrat la A. Canal 2000, și a obținut venituri mari, astfel cum se arată în înscrisul aflat la filele 103-104 din dosar; totodată, acesta a lucrat și o perioadă de timp în străinătate, în Germania, după cum au declarat martorii audiați, obținând venituri mari, venituri care s-au acumulat și datorită beneficiilor pe care pârâtul le-a obținut în cadrul firmelor în care avea calitatea de asociat; de asemenea, pentru construirea casei, pârâtul a contractat diverse împrumuturi de la terțe persoane, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 237-258 din dosar, care se coroborează cu declarațiile de martori, și care au valoare probatorie, reclamanta neînțelegând să se înscrie în fals în privința acestor acte; apărarea reclamantei în sensul că o parte semnificativă de bani au fost dați de către mama acesteia, în urma vânzării unui apartament situat în cart. P. Ș., nu poate fi primită, întrucât chiar dacă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2116/23.06.2003 de BNP V. M., reiese că numita R. N. a înstrăinat acest apartament, contra sumei de 22.230 dolari, deoarece nici unul dintre martorii audiați care au declarat că sume de bani au fost date de mama reclamantei, nu au participat efectiv la înmânarea banilor, fiind martori indirecți care au aflat de această împrejurare de la mama reclamantei; în aceste condiții, din evaluarea materialul probator administrat în cauză, reiese că soțul pârât a avut o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, însă în același timp s-a avut în vedere și contribuția soției în gospodărie și pentru susținerea familiei în perioada căsătoriei; totodată, în aprecierea cotei superioare a soțului pârât trebuie să se țină seama și de faptul că acesta este cel care a suportat ratele pentru un credit contractat în timpul căsătoriei; pentru toate aceste considerente, în baza art.36 alin.1 Cod familiei, coroborat cu art.6735 și 6736 Cod pr.civilă, a fost admisă în principiu în parte cererea principală și cererea reconvențională, și a dispus partajarea bunurilor comune reținându-se o contribuție de 80 % a pârâtului și de 20% a reclamantei pârâte la dobândirea bunurilor comune.
A mai constatat că, în cauză s-au numit în cauză experți pentru identificarea și evaluarea bunurilor supuse împărțelii, în persoana numiților M. L. (specialitatea topografie), Graepel G. (specialitatea construcții), înlocuit cu expert C. I. C., C. R. (specialitatea evaluări bunuri), lotizarea finală fiind efectuată de expert M. L., aceasta solicitând și suplimentarea onorariului cu suma de 200 lei, iar art.6739 din codul de procedură civilă așa cum a fost modificat prin Legea nr.219/2005, conține o . criterii în baza cărora instanța poate proceda la formarea și atribuirea loturilor printre care acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea; în speță, bunul imobil respectiv teren plus casă va fi atribuit pârâtului, acesta locuind la adresa unde se află imobilele, tot acestuia fiindu-i atribuite și bunurile mobile reținute la masa de partaj; reclamanta va primi în schimb sultă în sumă de 106.192 lei, corespunzătoare cotei sale de contribuție la dobândirea bunurilor comune; în raport de dispozițiile art.6739 din Codul de procedură civilă care prevăd criteriile de care instanța trebuie să țină seama la formarea și atribuirea loturilor, în speță se impune ca întreg imobilul - casă și teren - să fie atribuite pârâtului nu numai prin prisma faptului că acesta locuiește la adresă dar și prin prisma faptului că acestuia i s-a stabilit o cotă de contribuție superioară la dobândirea bunurilor comune și, nu în ultimul rând, având în vedere și acordul părților în acest sens.
A concluzionat instanta de fond, pentru toate aceste considerente că, cea mai echitabilă pentru părți este atribuirea bunurilor în varianta unică din raportul de expertiză centralizatoare întocmit în cauză de expert M. L., așa încât, a admis în parte cererea principală și în parte cererea reconvențională și a atribuit părților bunurile în această variantă a raportului de expertiză propusă de expertul judiciar menționat, pe care l-a omologat.
Împotriva încheierii din data de 02.12.2009 și împotriva sentinței civile nr. 5689/2012 a formulat apel reclamanta B. (N.) M., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, în susținerea căruia, atât prin cererea de apel, cât și prin precizările depuse la dosar la termenul de judecată din data de 05.10.2012, dar în termenul prevăzut de art. 291 alin.2 Cod pr.civilă, reclamanta a arătat în esență următoarele:
- în mod greșit prima instanță a stabilit o cotă majoritară a pârâtului de 80% la realizarea patrimoniului comun, deși, în cauză, au fost administrate probatorii suficiente, în baza cărora se putea concluziona că, la dobândirea acelorași bunuri, foștii soți au avut o cotă de contribuție egală, probe ce însă nu au fost apreciate corespunzător de judecătorul fondului.
În primul rând, este vorba de antecontractul de vânzare cumpărare 122/17.06.2003, semnat de pârât, prin care, acesta, în calitate de reprezentant al mamei reclamantei, R. N., a convenit cu privire la vânzarea cumpărarea apartamentului cu numărul 15 proprietatea acesteia din urmă, situat în Pitești, . și de contractul de vânzare cumpărare autentificat la B.N.P. V. M. sub nr. 2116/23.06.2003, conform căruia, prețul integral al apartamentului a fost de 22.230 USD.
Or, prin semnarea antecontractului, pârâtul a confirmat primirea avansului, respectiv a sumei de 7.170 USD, acesta fiind și cel care a primit și diferența de preț, iar prima instanță trebuia să observe prin analizarea acestor înscrisuri dar și a facturilor și chitanțelor depuse la dosar că, toate materiale folosite pentru imobilul casă suspus partajării au fost achiziționate după data de 17.06.2003 și că, în realitate, banii rezultați din vânzarea apartamentului mamei reclamantei au fost folosiți pentru realizarea bunurilor comune.
În al doilea rând, tot din probatoriul administrat în cauză rezultă că, în timpul căsătoriei, foștii soți au înstrăinat două suprafețe de teren, iar obținuți din aceste vânzări au fost folosiți tot pentru edificarea imobilului casă suspus partajării.
Prima instanță a trecut cu foarte mare ușurință peste înscrisurile ce dovedesc aspectele învederate.
Nu în ultimul rând, la momentul în care reclamanta a părăsit domiciliul conjugal, respectiv în luna septembrie 2007, imobilul în cauză era finalizat în totalitate, inclusiv vopsit și finisat, iar la stabilirea contribuției majoritare a pârâtului la dobândirea bunurilor comune, în mod eronat prima instanță a luat în considerare niște contracte de antrepriză și facturi întocmite după această dată, înscrisuri care, în plus, nu au relevanță juridică, deoarece în cuprinsul contractelor nu se face nicio mențiune despre cantitățile de materiale folosite la realizarea lucrărilor la care se pretinde că acestea se referă, nu sunt însoțite de procese verbale de recepție a lucrărilor pretins a fi executate și nici de documente care să ateste plățile făcute în baza acelor contracte.
În realitate, aceste documente aparțin unor societăți comerciale și nu au legătură cu imobilul a căruia partajare s-a solicitat.
Nici contractele de împrumut invocate de pârât, încheiate cu terțe persoane fizice, nu trebuia să fie luate în considerare de prima instanță.
Aceste contracte sunt lovite de nulitate, deoarece, reclamanta nu a avut cunoștință de încheierea lor și nu au fost semnate de aceasta, deși, în baza lor, au fost ipotecate bunuri comune.
Mai mult, pârâtul nu a depus la dosar înscrisuri cu care să demonstreze că respectivele împrumuturi au fost restituite parțial sau total, contractele de împrumut nu au fost încheiate în fața unui notar și nu au fost depuse în original la dosar, ci, dimpotrivă, pârâtul a prezentat doar niște copii legalizate ale acestora, și, nu în ultimul rând, prima instanță trebuia să observe că, aceleași înscrisuri, au fost legalizate după trecerea unei perioade de 2 ani de la plecarea reclamantei din domiciliul comun, și după trecerea unei perioade cuprinsă între 4 -7 ani, de la data la care s-a pretins încheierea acestora.
Greșit a reținut instanța de fond, în adoptarea aceleiași soluții, și împrejurarea că pârâtul a suportat în exclusivitate ratele pentru un credit contractat în timpul căsătoriei.
La dosar nu există dovezi în acest sens, iar la momentul la care reclamanta a părăsit domiciliul comun, imobilul era finalizat în întregime.
Prin decizia civilă nr. 291 din data de 29 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă a fost admis apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii din data de 02.12.2009 și împotriva sentinței civile nr.5689 din data de 06.06.2012, ambele pronunțate de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ .
A fost schimbată în parte încheierea din data de 02.12.2009, în sensul stabilirii cotei de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, în cote egale de câte 1/2 parte fiecare, și a fost menținută în rest încheierea.
A fost schimbată în parte sentința, în sensul că s-a dispus partajarea și atribuirea bunurilor comune conform raportului de expertiză tehnică omologat de prima instanță cu precizările aduse de tribunal în sensul că: Lotul NR.1- atribuit reclamantei este compus din sulta în sumă de 265.480 lei, iar Lotul NR.2- atribuit pârâtului este în valoare de 530.960 lei. S-a plătit sultă Lotului NR.1, reclamantei N. I. M., în sumă de 265.480 lei și s-a menținut în rest sentința.
A fost obligat intimatul să plătească apelantei suma de 2.873 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 30 din Codul familiei „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților”.
Textul instituie și o prezumție relativă de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, care poate fi răsturnată prin orice mijloace de probă.
C. propriu zisă ce se cuvine din devălmășie fiecăruia dintre soți se stabilește pe baza contribuției efective a fiecăruia, fie prin venituri, fie prin activitatea casnică ori în gospodărie.
Această contribuție nu poate fi privită individual cu privire la dobândirea fiecărui bun în parte, ci global, drept contribuție pe întreaga durată a căsătoriei, iar în ce privește stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea bunurilor, indiferent de mențiunile ce au existat în actul de achiziție, sunt admisibile toate mijloacele de probă, inclusiv martori și prezumții.
În speță, cu referire la cota de contribuție, prin întâmpinare (f. 67-70 dosar fond) pârâtul a justificat contribuția sa exclusivă de 90 % prin contractarea unor împrumuturi având ca obiect sume fabuloase de care la sora sa care își are domiciliul în Germania, prin sume pe care le-a obținut în perioada anterioară căsătoriei, fiind în plecat la muncă în Germania, iar diferența, până la nivelul prețului de dobândire a terenului și pentru construcția casei, prin contribuția sa exclusivă, precum și din alte împrumuturi, contractate de la terțe persoane, ce a susținut că au rămas în continuare în sarcina sa, să fie restituite.
A mai solicitat pârâtul ca la stabilirea cotei majoritare, instanța să aibă în vedere și considerentele sentinței civile de divorț nr. nr. 463/2008 pronunțată de Judecătoria Pitești, ce au determinat desfacerea căsătoriei, din vina exclusivă a reclamantei, fiind reținute extravaganța acesteia, părăsirea domiciliului conjugal și relații extraconjugale și ignorarea creșterii și supravegherii minorei părților, fapte ce reliefează cota, dacă nu chiar inexistentă, oricum, scăzută de contribuție a reclamantei, la dobândirea bunurilor comune.
Or, în raport de aceste argumente, cu probatoriul administrat în cauză, pârâtul nu a răsturnat prezumția egalității contribuției soților la dobândirea bunurilor comune, și, între aceste limite, într-adevăr, prima instanță a făcut o greșită apreciere a probatorului administrat în cauză, reținând eronat apărările acestuia. . Astfel, la stabilirea contribuției părților la dobândirea bunurilor comune instanța nu a putut apela exclusiv la interpretarea declarațiilor martorilor, iar martorii audiați la propunerea pârâtului (f. 230, 231 –dosar fond) chiar dacă au arătat că pârâtul a lucrat o perioadă în Germania, așa cum se poate observa, nu au făcut nicio referire directă, potrivit constatărilor personale, cu privire la cuantumul veniturilor obținute de pârât în atare condiții sau, cel puțin, cu privire la perioada în care acesta a desfășurat activitate într-o altă țară, dimpotrivă, martorul C. I. a precizat că pârâtul a lucrat în Germania, dar înainte ca martorul să îl fi cunoscut.
De asemenea, declarațiile acelorași martori care au relatat despre o contribuție a pârâtului la dobândirea bunurilor comune de 90 -99 % și despre contractarea unor împrumuturi de la sora reclamantului și de la terțe persoane, și aceasta, numai începând cu anul 2004 și numai pentru finalizarea construcției, nu pot fi luate în considerare.
Aceasta, deoarece, aceleași declarații au valoarea doar unor afirmații generale, sunt și singulare, nu se coroborează cu alte probatorii administrate în cauză, și contrazic chiar și susținerile pârâtului.
În primul rând, așa cum s-a susținut prin motivele de apel, contractele aflate la filele 241 – 259 în dosarul de fond, prin care pârâtul a susținut că în perioada 2002-2004 a împrumutat de la diverse persoane suma totală de 53.950 dolari UDS și de_ lei vechi, nu sunt semnate de reclamantă, iar acestea depășesc limitele cheltuielilor prevăzute de art. 32 lit. a din Codul familiei, respectiv a celor făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile comune și, totodată, nu sunt justificate nici de împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei părților, astfel cum prevăd dispozițiile art. 32 lit.c din același cod.
Ca atare, respectivele contracte de împrumut nu sunt opozabile reclamantei, iar, în atare condiții, prima instanță nu trebuia să le dea eficiență juridică, sub pretextul că împotriva contractelor de împrumut, ce într-adevăr, nu au fost încheiate în formă autentică, nu s-a urmat procedura înscrierii în fals, câtă vreme, reclamanta, este protejată nu numai de prezumția legală prevăzută de art. 30 din Codul familiei ci și de efectele obligatorii ale acestor convenții, și aceasta, de principiul relativității actelor juridice, ceea ce înseamnă că, în lipsa unei recunoașteri exprese, nu puteau fi extinse asupra acesteia efectele obligatorii ale respectivele convenții.
În al doilea rând, prin declarațiile lor, martori nu au relatat nimic despre folosirea sumelor împrumutate în scopul achiziționării terenului în suprafață de 1.200 mp. reținut la masa de partaj ce, oricum, a fost dobândit anterior perfectării contratelor de împrumut în discuție, și anume în urma perfectării contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1092/09.08.2001, și tot martorii propuși de pârât nu au făcut nicio referire la modul în care au fost alocate și folosite în concret sumele împrumutate potrivit scopului în scopul afirmat, putându-se concluziona astfel că, pârâtul, nu făcut dovada subrogației reale fără urmă de îndoială, respectiv a împrejurării că, imobilul casă, bun comun, a fost construit în cea mai mare parte cu aceste sume de bani.
Dimpotrivă, pentru determinarea corectă a cotei de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune sunt elocvente probele scrise – facturi și chitanțe - privind achiziționarea materialelor de construcții necesare edificării și realizării finisajelor exterioare ale construcției, majoritatea fiind datate după înstrăinarea prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2116/23.06.2003 a apartamentului proprietatea mamei reclamantei R. N., și când, potrivit buletinelor aflate la filele 116-119 dosar fond, pârâtul a procedat la schimbarea sumei totale 7.000 USD, aceleași înscrisuri, confirmând și singurele împrejurări în care, deși a susținut că a obținut în urma unui împrumut contractat de la sora sa ce locuiește în Germania și prin munca desfășurată în aceeași țară a obținut „sume fabuloase de bani” – în realitate, potrivit răspunsului la interogatoriu doar suma de 7.800 mărci germane - pârâtul a procedat la efectuarea unor schimburi valutare.
Relevante sub aceleași aspect sunt și răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului (f. 228 dosar fond) care, a arătat cu claritate că imobilul a fost finalizat inclusiv în interior, devenind locuibil, încă din anul 2003, și abia după plecarea reclamantei din domiciliul comun, intervenită în anul 2007, a adus îmbunătățiri construcției bun comun, în sensul că a schimbat culoarea la fațadă a casei, a construit și gard din termosistem integral, a efectuat tencuieli exterioare și a redecorat interiorul.
Si aceste apărări, susținute doar de contractele de antrepriză încheiate în perioada 01.05.2008 – 04.04.2009, nu au decât valoarea unor simple afirmații, așa încât, nici aceste pretinse lucrări efectuate după despărțirea în fapt a soților, nu pot constitui un criteriu în funcție de care s-ar putea reține o contribuție majoritară în favoarea pârâtului, cum nu pot fi reținute, nici apărările acestuia privind plata datoriilor comune ale părților la diferite bănci, cu atât mai mult cu cât, contrar celor reținute de prima instanță, doar fișa fiscală din anul 2003 (f. 103,104 – dosar fond) este singurul document ce atestă în cauză cu certitudine obținerea unor venituri constante de către pârât, precum și obținerea unor venituri mai mari decât cele anterior obținute de reclamantă și aceasta, începând numai cu luna februarie 2003.
Ca atare, singure, afirmațiile pârâtului ca și declarațiile martorilor pe care i-a propus ce, nu se sprijină pe un probatoriu cert și coroborat cu înscrisurile depuse la dosar și deci, nu pot fi luate în considerare, iar situația este similară și în ce privește condițiile în care, în timpul căsătoriei, chiar dacă reclamanta a frecventat cursurile liceale și în anul 2000 a absolvit școala postliceală sanitară, s-a ocupat de treburile gospodărești și casnice, deoarece această activitate este și ea o sarcină comună a căsătoriei, și constituie o modalitate de contribuție avută în vedere la dobândirea bunurilor comune, iar oricum, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, bunurile a căror partajare se solicită, cu certitudine, au fost dobândite de către părți, ulterior anului 2000.
Or, toate aceste aspecte, confirmate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, deși erau suficiente, în mod nelegal nu au fost luate în considerare de prima instanță la stabilirea cotei de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune, fiind astfel justificate criticile reclamantei, privind inexistența dovezii unei contribuții superioare a pârâtului și a greșitei rețineri a unor cote diferențiate de 20% pentru reclamantă și de 80% pentru pârât astfel încât, toate susținerile acestuia din urmă, privind contribuția majoritară la dobândirea bunurilor comune urmează să fie înlăturate.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse, tribunalul a apreciat că în cauză nu a fost răsturnată prezumția egalității contribuției soților la dobândirea bunurilor comune, așa încât, în temeiul art. 296 Cod pr.civilă, observând în plus că proba cu expertiza contabilă cu obiectivele propuse de reclamantă nu era utilă și concludentă soluționării apelului și, totodată că, în speță, nu au existat critici cu privire la componența și valoarea masei partajabile prin raportare la pretențiile formulate, s-a admis apelul și s-a schimbat în parte încheierea din data de 02.12.2009, în sensul că s-a stabilit contribuția acestora ca fiind egală, de câte ½ parte fiecare, menținând în rest încheierea.
Pe cale de consecință, în raport de aceleași considerente, în baza acelorași dispoziții legale și, totodată, dând eficiență acordului părților dar și criteriilor prevăzute de art. 6739 Cod pr.civilă privind formarea și atribuirea loturilor masei de împărțit, tribunalul a schimbat în parte și sentința, în sensul că a dispus partajarea și atribuirea bunurilor comune conform raportului de expertiză tehnică omologat de prima instanță cu precizările aduse, corespunzător celor menționate în dispozitivul prezentei decizii, menținându-se în rest sentința.
Împotriva deciziei pronunțate de tribunal, în termen legal a declarat recurs pârâtul M. S., criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă
Prin decizia civilă nr.3851/21.11.2013, Curtea de Apel Pitești a admis recursul declarat de recurentul-pârât M. S., împotriva deciziei civile nr.291/2012 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimat fiind reclamanta N. fostă M. (B.) I. M., a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art.30 din Codul familie, în vigoare la data când părțile au fost căsătorite, bunurile dobândite de către soți în timpul căsătoriei sunt considerate bunuri comune, însă textul de lege nu instituie o prezumție absolută, ci una relativă, care poate fi combătută de către oricare dintre soți în cadrul procesului de partaj, prin orice mijloc de probă.
Cum prin cererea reconvențională formulată în fața instanței de fond recurentul-pârât a solicitat răsturnarea acestei prezumții și instanța de judecată să rețină o contribuție majoritară în favoarea acestuia, este evident că instanța de apel, învestită fiind cu apelul declarat de către pârât, trebuia să pronunțe o decizie prin care să dea eficiență dispozițiilor art.30 din Codul familie sau, dimpotrivă, să mențină sentința instanței de fond prin reținerea unei contribuții majoritare.
Curtea a constatat însă că sub acest aspect de nelegalitate tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului, încălcându-se astfel dispozițiile art.6 din CEDO, precum și dispozițiile art.261 alin.5 Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.261 alin.5 Cod procedură civilă, există obligativitatea motivării hotărârii judecătorești pronunțate pentru ca instanța de control judiciar să-și poată exercita corespunzător atribuțiile în vederea analizării temeiniciei și legalității hotărârii care fac obiectul căii de atac.
Pe de altă parte, aceleași dispoziții legale instituie principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, ceea ce înseamnă în mod concret că instanța trebuie să se pronunțe asupra tot ceea ce s-a cerut prin acțiune, însă și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretențiilor ridicate de către părțile din proces și să răspundă în mod concret la toate argumentele invocate de către aceste părți.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi Cauza Achina contra României sau Cauza G. împotriva României) subliniază rolul esențial pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea dispozițiilor art.6 Paragraf 1 din CEDO și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv și concret al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă din fiecare dosar.
În caz contrar, a nu motiva o hotărâre judecătorească și a nu prezenta argumentele pentru care au fost admise sau înlăturate susținerile părților echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Instanța de apel s-a mulțumit astfel să pronunțe o decizie bazată numai pe o prezumție, reținând în mod total nejustificat că în ceea ce privește împrumuturile contractate în timpul căsătoriei de către recurentul-pârât, că acestea depășesc dispozițiile art.32 lit.a și c din Codul familiei și că acestea nu ar fi justificate, reținând deci indirect că recurentul-pârât nu ar fi beneficiat de mandatul tacit reciproc în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art.35 alin.2 din Codul familiei, nici unul dintre soți nu poate înstrăina sau greva un imobil ce face parte din bunurile comune, fără consimțământul expres al celuilalt soț, textul special referindu-se în mod limitativ la cele două împrejurări și nu la contactarea unui împrumut de către unul sau altul dintre soți.
Potrivit dispozițiilor art.32 lit.c) din Codul familiei, obligația este comună dacă sunt îndeplinite următoarele cerințe, respectiv: obligația să izvorască dintr-un act juridic, chiar unilateral, și nu numai un contract, după cum se exprimă textul; obligația să fie asumată de către un singur soț, căci dacă ea ar fi asumată de amândoi, atunci ar fi comună, potrivit art.32 lit.b) din Codul familiei, iar soțul să încheie actul juridic în dublă calitate, și anume în nume propriu și ca mandatar al celuilalt soț, în temeiul prezumției de mandat tacit reciproc al soților.
De aici, rezultă că dacă celălalt soț s-a opus la încheierea actului juridic, datoria nu mai este comună; obligația să fi fost asumată pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei (investiții, îmbunătățiri și altele), întrucât dacă datoria asumată depășește cu mult nivelul de viață al soților, atunci ea devine proprie a soțului care a asumat-o, schimbându-se astfel natura juridică a acesteia.
Însă, în acest context, instanța de apel, pentru a intra în cercetarea fondului și în baza efectului devolutiv al apelului trebuia să administreze probatorii din care să rezulte dacă intimata-reclamantă și-a dat sau nu acordul cu privire la aceste împrumuturi și practic, care a fost înțelegerea între soți privind edificarea imobilului casă din litigiu, cu privire la împrumuturile contactate de ambii soți sau numai de către unul dintre ei, împrumuturi de la diverse persoane.
Pe de altă parte, deși instanța de apel înlătură „de plano” toate probele administrate de către recurentul-pârât cu care acesta a susținut că are o contribuție majoritară, dă eficiență juridică contractului de vânzare-cumpărare al mamei reclamantei cu privire la care, deși există dovada că acest imobil a fost vândut, martorii nu au putut să precizeze în mod concret că o parte din acești bani sau toți banii au fost învestiți în dobândirea bunurilor comune, reținând practic indirect operarea subrogației reale în favoarea intimatei reclamante și practic reținerea unei contribuții egale a soților de 50%.
În aceste împrejurări, ca și în cazul criticii analizate mai sus, pentru a se lămuri și a intra în cercetarea fondului, instanța de apel trebuia să administreze probe suplimentare, lucru pe care nu l-a făcut.
În fine, în ceea ce privește motivul de apel formulat de către recurentul-pârât prin care acesta solicită o contribuție exclusivă la îmbunătățirile efectuate de către el după despărțirea în fapt a soților, care să aibă implicații în final privind cota de contribuție la universalitatea de bunuri, precum și plata datoriilor comune la diferite bănci, instanța de apel le înlătură în mod nejustificat, mulțumindu-se să motiveze că nu există un probatoriu cert, deși la dosar există suficiente înscrisuri și în condițiile în care ar fi considerat necesar, ar fi dispus suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, proba testimonială și chiar proba cu expertiză pentru a se determina în mod concret care sunt îmbunătățirile pretins a fi efectuate numai de către recurentul-pârât în perioada despărțirii în fapt a soților.
Cauza a fost inregistrata, pentru rejudecarea apelului, pe rolul Tribunalului Arges la data de 18.12.2013.
La data de 05.02.2014, numita M. A. a formulat cerere de interventie in interes propriu, prin care s-a solicitat a se constata ca imbunatatirile aduse casei-bun comun au fost efectuate in timpul casatoriei incheiata de paratul M. S. cu semnatara cererii de interventie. In subsidiar, s-a solicitat a se tine cont de cerere ca si o cerere de interventie accesorie, in sprijinul intimatului-parat.
Prin incheierea de sedinta din data de 05.03.2014, cererea de interventie principala a fost respinsa, ca inadmisibila, fiind respinsa si cererea de interventie accesorie formulata de numita M. A., ca inadmisibila, pentru motivele expuse in acea incheiere.
La acelasi termen de judecata, tribunalul a incuviintat partilor administrarea probelor cu interogatoriu, inscrisuri si martori. In consecinta, a fost luat interogatoriul partilor si au fost audiati martorii S. M., B. Vătica si D. A.-M..
Proba cu expertiza tehnica specialitatea constructii solicitata de intimatul-parat a fost respinsa, ca neutila solutionarii apelului.
Analizand ansamblul probelor administrate in cauza, tribunalul considera apelul fondat.
Astfel, potrivit art. 30 din Codul familiei, aplicabil in speta, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune. Prezumția relativă a achiziționării bunurilor cu contribuția egală a soților poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare din părți care, la împărțeală, ar pretinde o contribuție mai mare. Cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune se analizează insa numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil.
Cat priveste criteriile de care instanta trebuie sa tina cont la stabilirea contributiei, jurispudenta si doctrina au retinut o . imprejurari care pot contribui la determinarea corecta si echitabila a participarii sotilor la patrimoniul comun, cum ar fi: ajutorul primit din partea parintilor la asigurarea locuintei si a intretinerii gospodariei sotilor sau de donatiile ce au fost folosite in scopul achizitionarii de bunuri comune, de imprejurarea daca unul dintre soti s-a sustras de la prestarea unei munci folositoare, ori ca a irosit o parte din bunurile comune, de inegalitatea veniturilor sotilor, contributia fiecarui sot la lichidarea sau reducerea pasivului comunitar, sumele de bani pe care unul din soti le-a cheltuit cu intretinerea copiilor sai, sau daca sotul a contribuit la intretinerea copilului celuilalt sot si orice alte asemenea imprejurari. Contributia se stabileste nu numai in functie de aportul de ordin material al sotilor, ci si in functie de munca prestata in gospodarie si pentru cresterea copiilor, ea trebuind inteleasa si analizata in sensul de contributie la totalitatea bunurilor si nu la dobandirea fiecarui bun in parte.
In ceea ce priveste apelul de fata, este important a se retine dispozitiile Curtii de Apel P. luate prin decizia de casare, obligatorii pentru instanta de apel si care privesc administrarea de probe suplimentare pentru lamurirea anumitor imprejurari invocate de parti si relevante pentru stabilirea contributiei la dobandirea bunurilor comune. In discutie sunt destinatia pretului obtinut din apartamentul ce a apartinut mamei apelantei, presupusele imprumuturi contractate de catre intimatul-parat pentru edificarea constructiei-casa si imbunatatirile aduse de intimat aceluiasi imobil, ulterior despartirii in fapt a partilor si parasirii de catre reclamanta a domiciliului comun.
Sub aspectul imbunatatirilor, tribunalul constata ca permanent intimatul-parat a sustinut ca imobilului-casa i s-au adus modificari substantiale ulterior despartirii de reclamanta, acesta beneficiind de un spor de valoare, cu efortul exclusiv al paratului. Ceea ce intereseaza in dezlegarea prezentului apel sunt insa doar imbunatatirile efectuate de parat exclusiv in perioada cuprinsa intre data despartirii in fapt a sotilor-august 2007, potrivit sentintei de divort (f.10 dosar fond) si data desfacerii casatoriei –ianuarie 2008, intrucat doar aceasta perioada prezinta relevanta pentru stabilirea contributiei partilor la dobandirea bunurilor comune, jurisprudenta si doctrina retinand in mod constant ca aportul adus de unul dintre soti la dobandirea, conservarea, administrarea masei bunurilor comune, ulterior despartirii in fapt, cand practic inceteaza prezumtia de gospodarire si sprijin reciproc al sotilor, reprezinta un criteriu pentru a se retine o cota superioara sotului in discutie.
Or, probele administrate dovedesc ca imbunatatirile despre care vorbire intimatul-parat au fost efectuate ulterior desfacerii casatoriei partilor. Avem in vedere, in acest sens, recunosterile implicite, rezultand din modul de formulare a intrebarilor adresate apelantei (f.140 dosar apel-intrebarea nr.2), din care reiese ca aceste imbunatatiri au fost efectuate in timpul celei de-a doua casatorii, contractele de antrepriza depuse la dosar de catre intimat, contracte incheiate la 01.05.2008, 01.07.2008, 02.03.2009, 04.04.2009, (f.238-241 dosar fond), contractele de executare lucrari din 28.07.2010 si 22.08.2012 (f.252, 255 dosar recurs). Intimatul-parat nu a reusit sa dovedeasca ca a efectuat si alte lucrari privind constructia in perioada despartirii in fapt, desi sarcina probei ii incumba, situatie fata de care tribunalul a apreciat si ca neutila solutionarii apelului proba cu expertiza constructii.
Lucrarile efectuate in temeiul contractelor susmentionate au fost constatate de catre exp. C. si avute in vedere la evaluarea constructiei (raport de expertiza –fila 344 si urm. dosar fond), valoarea stabilita nefiind contestata de catre parat, prin formularea de obiectiuni in fata judecatorului de fond. Mai mult chiar, pana in acest moment, al rejudecarii apelului, intimatul-parat nu a formulat nici un fel de cerere prin care sa solicite ca evaluarea constructiei sa se faca raportat la starea din momentul desfacerii casatoriei. S-a sustinut că, in acest fel, apelanta se imbogateste fara justa cauza, beneficiind de sporul de valoare al casei, obtinut fara nicio contributie a sa, insa tribunalul retine ca o astfel de solicitare apare ca inadmisibila in acest stadiu procesual, raportat la dispozitiile art.294 alin.1 C.pr.civ. De asemenea, modificarea valorii masei partajabile in apelul reclamantei ar conduce nu doar la agravarea situatiei apelantei in propria cale de atac, contrar art.296 C.pr.civ., dar si la incalcarea principiului disponibilitatii de vointa a partii, respectiv a intimatului-parat care, cum s-a amintit deja, nu a formulat obiectiuni la raportul de expertiza tehnica specialitatea constructii si nici apel impotriva sentintei.
Asadar, nu se poate retine ca in perioada ulterioara despartirii in fapt si pana la desfacerea casatoriei paratul ar fi efectuat vreo imbunatatire a casei, despre care chiar intimatul a recunoscut la interogatoriul administrat la fond ca la nivelul anului 2003 era complet terminata si utilata, astfel incat aceasta sustinere nu justifica retinerea unei contributii superioare in favoarea sa.
Paratul a sustinut, de asemenea, iar prima instanta a retinut ca intemeiat faptul ca are o contributie majoritara la dobandirea bunurilor comune, intrucat a restituit singur o . imprumuturi contractate in timpul casatoriei pentru edificarea casei-bun comun, depunand in acest sens inscrisurile sub semnatura privata aflate la filele 242-248 dosar fond. Este vorba de contractele incheiate de parat cu numitul B. Vătica la data de 17.09.2002-37.000.000 ROL, 20.03.2003-25.000.000 Rol, 04.06.2004-48.000.000 Rol, precum si cele incheiate cu numitul N. I. la datele de 05.10.2002-17.500 USD, 17.04.2003-8700 USD, 17.10.2003-_ USD. Inscrisurile nu au data certa, exista o singura fraza in cuprinsul lor din care se deduce ca imprumuturile au fost destinate edificarii constructiei, continutul contractelor este identic, iar reclamanta a contestat permanent ca ar fi avut cunostinta de aceste imprumuturi sau ca sumele astfel obtinute ar fi fost folosite pentru constructia casei.
Codul familiei instituie, in ceea ce priveste datoriile, regula potrivit carora acestea sunt prezumate a fi proprii, calificarea unei datorii ca fiind . conditii expres prevazute de lege. In cazul imprumuturilor invocate de parat, asa cum a indrumat Curtea de Apel, trebuie sa se stabileasca dacă intimata-reclamantă și-a dat sau nu acordul cu privire la aceste împrumuturi și practic, care a fost înțelegerea între soți privind edificarea imobilului casă din litigiu, cu privire la împrumuturile contactate de ambii soți sau numai de către unul dintre ei, împrumuturi de la diverse persoane.
In acest context, apelanta a solicitat audierea martorului S. M. care a declarat ca a vazut-o pe apelanta iesind foarte suparata din Judecatoria P., aceasta vorbindu-i despre niste pretinse contracte de imprumut depuse la dosar de parat si despre care dansa nu stia nimic.
La randul sau, intimatul-parat a solicitat audierea martorului B. V., unul dintre imprumutatorii paratului. Acesta a declarat ca a l-a imprumutat pe parat cu suma de aproximativ_ lei in perioada 2003/2004, pentru edificarea casei, insa nu stie daca reclamanta a cunoscut de intelegerea cu paratul. Desi era nasul partilor, martorul nu a vorbit niciodata cu reclamanta despre aceste imprumuturi, sustinand ca reclamanta ar fi cunoscut de ajutorul acordat sub forma imprumutului pentru achizitionarea mobilei in anul 2007, imprejurare neinvocata de catre parat. De asemenea, martorul a aratat ca suma imprumutata nu a fost hotaratoare pentru edificarea constructiei, nefiind atat de mare, paratul spunandu-i ca a mai imprumutat bani si de alte persoane, fara a-i preciza despre cine este vorba. Nu in ultimul rand, despre restituirea sumei, martorul a declarat ca banii au fost restituiti „cu țârâita” de catre parat, pana in urma cu 4-5 ani.
Or, coroborand aceste doua declaratii cu raspunsurile la interogatoriu date de parti, tribunalul constata ca reclamanta nu a avut cunostinta de imprumuturile contractate de parat cu martorul B., sustinerea ca, anterior incheierii actelor juridice, sotii, la acea vreme, au discutat despre necesitatea acestor imprumuturi nefiind dovedita in nici un fel. Pe de alta parte, tribunalul retine ca partile au inceput constructia casei in anul 2002, conform propriilor sustineri si cum reiese din din autorizatia de construire (f.96 dosar fond), an in care s-au efectuat o . lucrari la casa, cum reiese si din facturile de achizitie a materialelor de constructie (f.183-186, 191, 193, 194, 195, 199, 204, 210, 211, 212-218 dosar fond). Retinand ca sustinerea martorului, cum ca a acordat ajutor la edificarea casei si prin efectuarea anumitor lucrari, este confirmata si de inscrisul aflat la fila 190, din care reiese ca ., al carei asociat este martorul, a preluat beton pentru turnare planseu la un imobil in Geamana in septembrie 2002, tribunalul apreciaza ca existand dovezi in sensul ca, cel putin imprumuturile din anul 2002, 2003, contractate cu martorul, au avut ca si destinatie sustinerea financiara a constructiei, destinatia imprumutului contract in anul 2004 nefiind dovedita si prin alte probe decat inscrisul in discutie, in conditiile in care in anul 2003 imobilul era finalizat, iar partile s-au mutat in el.
Prin urmare, se poate retine ca imprumutul in suma totala de 62 milioane Rol reprezinta o datorie . concluzie nu este de natura a conduce la un argument pentru care paratul ar avea o contributie superioara. Astfel, nu s-a facut dovada ca imprumuturile au fost restituie prin contributia exclusiva a paratului, eventual in perioada ulterioara despartirii in fapt si pana la desfacerea casatoriei, martorul declarand ca achitarea integrala s-a facut in urma cu 4-5 ani, ceea ce inseamna anii 2009-2010. Prin urmare, cel putin o parte din aceste imprumuturi au fost restituite ulterior desfacerii casatoriei, situatie care nu poate fi retinuta ca si un criteriu la stabilirea cotelor de contributie. In acest sens, se considera ca ceea ce foștii soți au achitat, din surse proprii, după desfacerea irevocabilă a căsătoriei, în contul datoriilor le conferă dreptul de creanță, în limita părților din debit achitate de fiecare, iar nu cote de proprietate ( cum a retinut si I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, in decizia nr. 2094 din 16 martie 2005).
Cat priveste imprumuturile contractate cu numitul N. I., intimatul-parat nu a probat veridicitatea acestora, imprejurarea ca reclamanta avea cunostinta de ele sau ca sumele pretins a fi imprumutate ar fi fost destinate edificarii constructiei. In legatura cu probatoriul solicitat, se impune a se sublinia ca la termenul de judecata cand s-au discutat probele, intimatul-parat nu a solicitat decat audierea unui singur martor pe teza probatorie a destinatiei imprumuturilor, sustinerile ulterioare ale acestei parti, privind solicitarea audierii si a numitului N. nefiind reale. Partile au avut cunostinta de dispozitiile Curtii de Apel P., aveau obligatia de a fi pregatiti pentru discutarea probelor la prima zi de infatisare ulterioara inregistrarii cauzei pentru rejudecarea apelului, instanta de apel incuviintand probele, astfel cum au fost ele solicitate.
Prin urmare, in conditiile in care inscrisurile prezentate au primit data certa la 5 ani dupa incheierea lor, reclamanta a negat ca ar fi cunoscut aceste imprumuturi, iar intimatul-parat nu a dovedit imprejurarea ca aceste datorii ar fi comune fostilor soti si ca el ar avea o contributie exclusiva la stingerea acestora, tribunalul apreciaza ca in mod netemeinic prima instanta a considerat ca paratul ar fi dovedit o contributie superioara la dobandirea bunurilor comune, prin restituirea datoriilor comune.
Probele administrate in apel au urmarit lamurirea si a situatiei privind destinatia pretului obtinut din vanzarea la data de 23.06.2003 a apartamentului situat in P., P. Sapca, apartament apartinand mamei intimatei si in care partile au locuit pana la mutarea in casa-bun comun. In legatura cu acest apartament, s-au depus la dosare doua inscrisuri, in copie simpla, reprezentand antecontracte de vanzare-cumparare privind acest imobil. Primul, avand nr. 122/17.06.2003, a fost depus cu borderou de paratul M. S. (f.88 dosar fond), cel de-al doilea, avand nr. 121/16.06.2003, a fost depus de acelasi parat, cu borderou, in dosarul constituit pentru judecarea recursului (f.145). Intrucat cele doua inscrisuri cuprind mentiuni diferite, in cel cu nr.122 aparand numele paratului, ca si reprezentant al promitentei-vanzatoare si semnatar al contractului, fiecare parte s-a prevalat de unul din acestea, punandu-se in discutie veridicitatea lor. Atat Curtea de Apel, cat si tribunalul, in rejudecarea apelului, a pus in discutie depunerea originalelor acestor inscrisuri pentru verificari, ambele parti declarand ca nu detin originalul lor, desi paratul a fost cel care le-a depus la dosar. In aceste conditii, tribunalul urmeaza a nu avea in vedere aceste inscrisuri, urmand a analiza celelalte probe administrate pe aceasta teza probatorie.
In acest sens, se retine ca reclamanta a sustinut ca banii obtinuti din vanzare au revenit integral fostilor soti, fiind folositi pentru edificarea casei, in vreme ce paratul neaga acest aspect, sustinand ca banii au fost destinati achizitionarii unui autovehicul Solentza. Martorul audiat la fond, C. C., a declarat ca pretul apartamentului ar fost utilizat de parti pentru terminarea casei, aflata in stadiul ridicarii pana la mansarda. De asemenea, martora audiata in apel, D. A.-M., cumparatoarea apartamentului in discutie, a sustinut ca a discutat doar cu paratul detaliile achizitionarii imobilului, initial considerandu-l chiar proprietarul apartamentului. Martora a declarat ca paratul i-a cerut sa ii dea un raspuns rapid, fiind constrans sa vanda cat mai repede pentru a obtine banii necesari terminarii constructiei, motiv pentru care s-a si prevazut in contract un termen de 3 luni pentru predarea efectiva a apartamentului. S-a afirmat ca avansul achitat anterior perfectarii contractului a fost achitat in mai multe transe paratului, fara a se putea da la acest moment detalii certe privind numarul transelor si suma totala a avansului. De asemenea, martora nu a putut lamuri situatia celor doua antecontracte de vanzare-cumparare, neamintindu-si daca s-au incheiat doua asemenea acte si cine a semnat din partea vanzatoarei pe care a sustinut ca nu a cunoscut-o pana la momentul prezentarii la notar si apoi la banca.
In aceste conditii, tribunalul considera ca cele doua declaratii de martor, coroborate cu inscrisurile depuse la dosar de catre parti, din care reiese achizitiile facute pentru edificarea casei in perioada iunie 2003 si imediat dupa aceasta luna (f.163-165, 169,171-178, 182-185, 188-192 dosar fond), fac dovada faptului ca pretul obtinut prin aceasta vanzare a fost dat sotilor de mama reclamantei si utilizati pentru terminarea casei. Presupusele imprumuturi invocate de parat si analizate anterior nu justifica suportarea acestor cheltuieli substantiale . scurt. Cat priveste achizitionarea autovehiculului Solentza, pentru aceasta paratul a incheiat la data de 30.06.2003 contractul de credit depus la dosar, nr.2285, incheiat cu BRD, pentru suma 70.000.000 lei (f.153 dosar fond), pretul total al autovehiculului fiind la momentul cumpararii de aproximativ 7400 dolari, in vreme ce pretul apartamentului a fost de_ USD. Pe de alta parte, chiar si retinand ca parte din pretul acestui autovehicul a fost platit din pretul obtinut prin vanzarea apartamentului, si acest ajutor dat de mama reclamantei a profitat comunitatii de bunuri, bunul fiind comun. In plus, conform buletinelor de schimb valutar reiese ca paratul a schimbat in iulie 2003 importante sume in dolari (f.116-118), reziltand in mod clar ca pretul apartamentului, a fost folosit sub diferite forme de parti.
Intimatul-parat a contestat sinceritatea martorei D., raportat la imprejurarea ca, judecator fiind, aceasta nu si-a amintit si nu a relatat detaliile financiare ale tranzactiei imobiliare, insa tribunalul nu a identificat nici un motiv pentru a pune la indoiala veridicitatea celor declarate. Pentru aceasta are in vedere perioada mare de timp scursa de la incheierea actului de vanzare-cumparare si pana la audierea martorului, aproape 11 ani, imprejurarea ca memoria umana este influentata de diversi factori, inclusiv de interesele persoanei in discutie, imprejurarea ca martorul are o anumita functie neavand o relevanta deosebita asupra modului in care diverse aspecte, fie ele si financiare, se fixeaza in memoria acestuia.
Cat priveste imprejurarea ca in contractul de vanzare-cumparare s-a mentionat ca avansul ar fost achitat ., la momentul semnarii contractului, contrar declaratiei martorei, tribunalul retine ca declaratiile partilor, privind situatii neconstatate personal de notarul public, fac dovada pana la proba contrara, mentiunea fiind necesara in contextul in care diferenta de pret a fost achitata prin intermediul bancii. De asemenea, imprejurarea ca suma din pret obtinuta prin credit a fost ridicata de vanzatoare nu contrazice cu nimic concluzia ca pretul a fost dat sotilor pentru a-l folosi pentru nevoile casatoriei. Contul deschis la banca in cadrul operatiunii de credit nu putea avea alt titular decat vanzatorul apartamentului, care i-a retras personal din banca chiar in ziua instrainarii, fiind ulterior predati sotilor, cum reiese din celelalte probe.
Prin urmare, fiind unanim acceptat in doctrina si jurisprudenta ca ajutorul dat de parintele unuia dintre soti poate reprezenta un criteriu pentru determinarea cotelor de contributie, fiind recunoscut ca un aport suplimentar al sotului ajutat, tribunalul retine ca reclamanta justifica prin aceasta solicitarea retinerii unei cote de contributie egala cu cea a paratului. Acest ajutor primit din partea mamei sale contracareaza situatia decurgand din faptul ca, la inceputul casniciei, aceasta se afla in continuarea studiilor, neobtinand nici un venit. Potrivit carnetului de munca, din anul 2000 si pana in 2006, reclamanta a avut permanent loc de munca, realizand venituri. Martorii audiati la fond au declarat ca veniturile obtinute de parat au fost constant mai mari, insa nu se poate face o apreciere certa a nivelului veniturilor obtinute de fostii soti, in conditiile in care paratul a depus la dosar doar un inscris ce vizeaza veniturile obtinute in anul 2003. De asemenea, veniturile substantiale obtinute din munca in strainatate nu au fost dovedite in mod cert. Paratul a sustinut la interogatoriu ca a lucrat aproximativ 6 luni, obtinand circa 1300 marci pe luna, martorii audiati la fond au vorbit de deplasarile in Germania, fara a preciza ce perioada a stat acolo si ce sume a obtinut, situatie in care tribunalul nu poate considera ca s-au dovedit aceste venituri substantiale avute la dispozitie de parat. Proba certa a veniturilor obtinute se putea face cu inscrisuri, insa asemenea dovezi nu au fost prezentate.
Cheltuielile suportate de soti in timpul casatoriei cu serviciile medicale al caror beneficiar a fost reclamanta nu justifica retinerea unei cote de contributie mai mari in favoarea paratului, astfel de cheltuieli incadrandu-se in executarea obligatiei reciproce de sprijin si suport pe care sotii sunt obligati sa si-o dea in virtutea relatiei de casatorie, asa cum nici imprejurarea ca reclamanta a fost cea care a determinat ruptura dintre soti nu poate fi avut in vedere in analiza contributiei la dobandirea comunitatii de bunuri.
Prin urmare, tribunalul considera ca veniturile mai mici obtinute de reclamanta in timpul casatoriei se compenseaza cu ajutorul primit din partea mamei sale, ajutor esential pentru edificarea constructiei ce reprezinta principalul bun comun, paratul nereusind sa aduca probe contundente prin care sa rastoarne prezumtia relativa de dobandire in cote egale a bunurilor.
Pentru aceste considerente, apreciind ca solutia primei instante, de retinere in favoarea paratului a unei cote superioare de contributie, nu este sustinuta de probele administrate, in temeiul art.297 C.pr.civ., urmeaza a fi admis apelul declarat de apelanta-reclamanta si a fi modificate, in parte, incheierea interlocutorie si sentinta, in sensul retinerii unor cote de contributie egala la dobandirea bunurilor comune. Pe cale de consecinta, modalitatea de sistare a starii de indiviziune se va modifica sub aspectul cuantumului sultei datorata de parat reclamantei, aceasta fiind in suma de 265.480 lei, ca urmare a modificarii valorii cotelor ce revin partilor.
Intrucat intimatul a cazut in pretentii in apelul de fata, el va fi obligat, in temeiul art.247 C.pr.civ., la plata cheltuielilor de judecata suportate de apelanta in ciclurile procesuale ale apelurilor si recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamanta N. I. M., domiciliată în Poiana Lacului, ., județul Argeș, împotriva încheierii din data de 02.12.2009 și împotriva sentinței civile nr.5689 din data de 06.06.2012, ambele pronunțate de Judecatoria P. în dosarul nr._, intimat fiind M. S. domiciliat în comuna B., . A, județul Argeș
Schimbă, în parte, încheierea de admitere în principiu din data de 2.12.2009, în sensul că reține cote de contribuție egale ale părților la dobândirea masei bunurilor comune.
Sistează comunitatea de bunuri conform variantei unice propusă de expert M. L. (filele 456-457 dosar fond, cu următoarele precizări:
Pârâtul-reclamant primește în deplină proprietate și posesie bunurile comune reținute prin IAP și plătește reclamantei-pârâte sulta în cuantum de 265.480 lei.
Reclamanta-pârâtă primește sulta în cuantum de 265.480 lei,
Menține în rest sentința
Obligă intimatul-pârât la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 4873 lei, cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2014.
Președinte, A. M. | Judecător, C. D. | |
Grefier, G. G. |
red.A.M./19.06.2014
dact.C.E.C./6 exp.
jud.fond A. C. D.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 426/2014. Tribunalul ARGEŞ | Ordin de protecţie. Decizia nr. 1240/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
