Pretenţii. Decizia nr. 2780/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 2780/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 9095/280/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2780/2014

Ședința publică de la 11 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANDREEA MONICA PRUNARU

Judecător C. D.

Judecător M. V.

Grefier N. P.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta . SA împotriva sentinței civile nr. 8236/15.09.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul H. F. B. și pârâtul P. M. I., având ca obiect pretenții delictuale.

Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 04.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie .

Apoi, instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise ( la solicitarea apărătorului intimatului reclamant), a amânat pronunțarea la această dată, când a pronunțat prezenta decizie .

INSTANȚA,

Asupra recursului civil de față:

Constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.05.2012 sub nr._, reclamantul H. F. B., în contradictoriu cu pârâții P. M. I., și . P. a solicitat instanței obligarea acestora în solidar la plata sumei de 6500 lei, reprezentând contravaloarea pagubelor produse de pârâtul P. M. I., autoturismul proprietatea reclamantului cu nr. de înmatriculare AN 725 B.

În motivare a arătat că la data de 24.08.2011, pârâtul P. M. I., în timp ce conducea autoturismul marca Opel Corsa, cu nr. de înmatriculare AG_, nu a acordat prioritate de trecere și a avariat autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare AN 725 B condus de soția reclamantului.

Pârâtul a fost sancționat contravențional, astfel cum rezultă din procesul verbal . nr._/24.08.2011 conform căruia au fost consemnate împrejurările în care a avut loc fapta, persoana care a comis-o și sancțiunile aplicate. Prin procesul verbal s-au stabilit și avariile suferite de autoturismul reclamantului.

A mai învederat reclamantul că pârâtul a recunoscut săvârșirea faptei și a consimțit ca despăgubirea reclamantului să se achite prin intermediul asigurării RCA pe care acesta o deținea la . urma accidentului a formulat o cerere de despăgubire către societatea de asigurări care după constatarea daunei înregistrată sub nr. AG1011DA003285 și calcularea valorii acesteia, i-a oferit cu titlu de despăgubire suma de 6500 lei. Ulterior societatea pârâtă s-a răzgândit în ceea ce privește despăgubirea reclamantului și i-a comunicat cu adresa nr. 3695/16.11.2011 că nu i se pot acorda despăgubiri.

A învederat reclamantul că motivarea societății cu privire la refuzul acordării de despăgubiri este fără nici un suport legal. A apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

În drept, a invocat art. 998-999 C.civ.

La data de 27.09.2012 pârâta . SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A invocat excepția netimbrării acțiunii și excepția prematurității introducerii acțiunii pentru nerespectarea dispozițiilor art. 720 ind. 1 C.pr.civ.

Pe fondul cauzei, a învederat că la data de 26.08.2011 în urma avizării evenimentului rutier de către păgubitul H. F. B., . deschis dosarul de daună cu nr. AG1011DA003285. În cadrul societății de asigurare s-a efectuat un control intern în temeiul art. 36 alin. 2 din Ordinul CSA 5/2010, existând suspiciuni cu privire la împrejurările producerii evenimentului rutier. S-a întocmit un raport de expertiză tehnică extrajudiciară din concluziile căruia rezultă că avariile celor două autoturisme nu se coroborează reciproc, dauna producându-se în alte condiții decât cele declarate de cei doi conducători auto.

Totodată, s-a constatat că avariile produse autoturismului BMW cu nr. de înmatriculare N 725B nu puteau proveni ca urmare a unei coliziuni cu autoturismul Opel Corsa cu nr. de înmatriculare AG_.

Având în vedere aspectele semnalate, a rezultat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru a fi antrenată răspunderea .-se dovada certă a culpei conducătorului auto Opel Corsa cu nr. de înmatriculare AG_ asigurat la . polița RCA nr._, neexistând nici legătură de cauzalitate între avariile prezentate la auto BMW cu cele prezentate la auto Opel Corsa.

Pârâta a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că nu s-a stabilit cu certitudine culpa conducătorului auto cu nr. de înmatriculare AG_.

În drept, a invocat art. 118 C.pr.civ., Ordinul CSA 5/2010.

La termenul din data de 29.11.2012, instanța a respins excepția netimbrării acțiunii și excepția prematurității acțiunii, invocate de pârâtă. Totodată, a unit excepția lipsei calității procesuale pasive cu fondul.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, proba testimonială, proba cu expertiză tehnică.

A fost numit expert tehnic auto S. R. care a depus raportul de expertiză la data de 23.10.2013.

La data de 14.01.2014 pârâta . P. a formulat obiecțiuni la raport.

La data de 20.01.2014 reclamantul a formulat cerere de mărire a pretențiilor la suma de_ lei. A achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 240 lei.

Instanța a admis obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de pârâtă. Expertul a răspuns obiecțiunilor la data de 25.02.2014.

La data de 11.03.2014 pârâta . P. a formulat obiecțiuni la răspunsul la obiecțiuni formulat de expert.

Prin sentința civilă nr. 8236/15.09.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ..

A fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul H. F. B., cu domiciliul în Pitești, ., jud. Argeș, în contradictoriu cu pârâta . SUCURSALA PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, și pârâtul P. M. I., cu domiciliul în Pitești, ., ., ..

A fost obligată pârâta . la plata către reclamant a sumei de 7618,24 lei reprezentând contravaloare despăgubiri.

A fost obligată pârâta . la plata către reclamant a sumei de 2341 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 24.08.2011 a avut loc un accident rutier în care au fost implicate autoturismul reclamantului H. F. B., marca BMW cu nr. de înmatriculare N 725B, și autoturismul pârâtului P. M. I., marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare AG_. Pârâtului P. M. I. i s-a întocmit procesul verbal de contravenție . nr._/24.08.2011 (f. 6) prin care acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 402 lei. Agentul constatator a constatat culpa pârâtului în producerea accidentului, pârâtul recunoscându-și vinovăția atât în cuprinsul procesului verbal, cât și în ședință publică, la termenul din data de 08.09.2014.

În urma accidentului, autoturismul reclamantului a fost avariat, fiind deschis dosarul de daună AG1011DA003285 de către pârâta . (f. 21-47) unde își avea asigurat autoturismul pârâtul P. M. I..

La data de 16.11.2011, prin adresa nr. 3695 pârâta . a informat reclamantul că nu îi poate acorda despăgubiri deoarece nu se face dovada certă a vinovăției asiguratului său. Decizia de respingere a acordării despăgubirilor a survenit ca urmare a concluziilor raportului de expertiză tehnică extrajudiciară, în care s-a constatat faptul că avariile celor două autoturisme nu se coroborează reciproc în totalitate.

Din totalitatea probelor administrate în cauză, în speță procesul verbal de contravenție . nr._/24.08.2011 (f. 6), recunoașterea pârâtului P. M. I., declarația martorului audiat în cauză, precum și răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei ., instanța a reținut că vinovat de producerea accidentului este pârâtul, fiind stabilită culpa acestuia de către agenții constatatori, și confirmată parțial atât de raportul de expertiză extrajudiciară, cât și de raportul de expertiză efectuat în cauză.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă, cu motivarea că nu s-a stabilit cert vinovăția asiguratului său, instanța a constatat că este nefondată, în perspectiva celor mai sus enunțate. Mai mult decât atât, excepția a fost vădit neîntemeiată din perspectiva art. 49 alin. 1 din Legea 136 privind asigurările și reasigurările în România, potrivit cu care asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, iar în conformitate cu art. 50 alin. 1, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Pentru aceste motive, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta . ca neîntemeiată.

În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamant, instanța a constatat că aceasta este întemeiată în parte, în sensul că acesta are dreptul, în baza dispozițiilor legale mai sus evocate, să pretindă despăgubiri de la asigurătorul conducătorului vinovat.

Astfel, din ambele rapoarte de expertiză, instanța a reținut că experții au concluzionat că avariile celor două autoturisme implicate în accident nu se coroborează în totalitate. Este neîntemeiată susținerea pârâtei . conform căreia avariile prezentate de autoturismul păgubit, respectiv N 725B nu puteau proveni ca urmare a unei coliziuni cu autoturismul Opel Corsa cu nr. de înmatriculare AG_. Expertul V. Lauric a menționat în raportul de expertiză extrajudiciară că laterala autoturismului Opel Corsa prezintă patru urme bine amprentate din care numai două (1,3) pot fi coroborate cu avarii ale frontalei autoturismului BMW, în concluzii susținând, întocmai ca expertul cauzei S. R., că avariile celor două autoturisme nu se coroborează reciproc în totalitate (f. 40, 45, 103).

În concluzie, constatând că numai o parte din avariile înregistrate de autoturismul reclamantului au fost produse în urma accidentului din 24.08.2011, expertul S. R. a precizat că valoarea despăgubirilor la care este îndreptățit reclamantul este suma de_ lei cu TVA, respectiv 7618,24 lei fără TVA (f. 125).

Referitor la obligarea pârâților P. M. I. și . în solidar la plata despăgubirii cuvenite, instanța a reținut că aceasta este nefondată, urmând a obliga doar asigurătorul.

Aceasta deoarece, pe baza poliței RCA încheiată de asigurător, acesta din urmă are obligația, conform legii, să achite păgubitului suma reprezentând despăgubiri datorate de asiguratul vinovat, iar numai în cazul în care despăgubirea depășește plafoanele legale, urmează ca,conducătorul vinovat să fie obligat la plată pentru diferență. Or nu aceasta era situația din speță, din moment ce și expertul a precizat că, potrivit Ordinului CSA nr. 5/2010, limita maximă de despăgubire prevăzută în polița RCA este de_ Euro.

În acest sens, instanța a reținut că potrivit art. 54 alin. 1 Legea 135/1995, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.

Din aceste dispoziții legale și art. 58 din Legea 135/1995 care stabilesc anumite cazuri limitativ prevăzute de lege în care societatea de asigurare se poate regresa împotriva persoanei vinovate reiese că persoana chemată în primul rând să răspundă pentru pagubele produse prin accidente auto pentru care există asigurare de răspundere civilă obligatorie este societatea de asigurare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta . SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență pentru următoarele motive:

Primul considerent îl constituie obligarea instaurată numai în sarcina pârâtei ASTRA ASIGURARE SA în ceea ce privește plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată.

Recurenta susține astfel că instanța de judecată nu a ținut cont de principiul disponibilității în ceea ce privește cererea reclamantului H. F. B. care a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata contravalorii pagubelor și a cheltuielilor de judecată.

În consecință, primul motiv de nelegalitate este cel prev.de art.488 alin.1 pct.4 Cod pr.civilă, când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, rap.la art.304 pct.4 Cod pr.civilă.

A mai susținut recurenta, incidența în cauză a disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și lipsită de temei legal.

În opinia recurentei pârâta ASTRA ASIGURARE SA a fost obligată în mod nelegal la plata sumei de 2.341 lei motiv pentru care solicită reducerea proporțional a cheltuielilor de judecată, în raport cu sumele admise de instanță, cheltuielile reale fiind de 567 lei.

Tot astfel, onorariul de expert a fost achitat de ASTRA ASIGURARE SA respectiv suma de 400 lei.

Într-o altă critică recurenta a mai susținut, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor reprezentând contravaloarea reparativă suma de 7.618,24 lei, că aceasta trebuie redusă la suma de 6.179,53 lei, conform calculului efectuat de inspectorul de daune ASTRA.

De asemenea, susține recurenta, trebuie avută în vedere și declarația de acceptare a despăgubirilor nr.2869/02.09.2011, semnată de H. B. F. pentru suma de 6.179,53 lei.

În concluzie, recurenta solicită ca diferența de despăgubire de 1.438,51 lei să o suporte pârâtul P. M. I., conform principiului disponibilității.

În drept, se invocă art.488 alin.2 Cod pr.civilă art.9 Cod pr.civilă.

Intimatul reclamant H. B. prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 10.12.2014 a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea în raport cu dispozițiile legale invocate, se constată că în mod corect și justificat instanța de fond a susținut temeinicia acțiunii promovate de reclamantul H. B., obligând-o pe pârâta recurentă la plata despăgubirilor în cuantumul precizat.

Potrivit principiului răspunderii solidare în dreptul civil, reclamantul are dreptul să solicite despăgubiri de la asigurătorul conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, în cauză ., având posibilitatea legală de a-și recupera prejudiciului de la pârâtul P. M. în calitate de beneficiar al poliței de asigurare.

În ceea ce privește solicitarea recurentei de a reduce onorariul de avocat, tribunalul reține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art.274 alin.3 C.proc. civ., nefiind vorba de un cuantum exagerat al onorariului, în raport de complexitatea cauzei și volumul de muncă depus de apărător, precum și durata procesului în ansamblul său. Suma totală acordată cu titlu de cheltuieli este 2.341 lei.

Critica privind cuantumul despăgubirilor acordate de instanță este de asemenea nefondată. Nu sunt reale susținerile recurentei în sensul stingerii litigiului pe cale amiabilă, dat fiind faptul că anterior acordării cuvântului pe fond (încheierea din 08.09.2014), aceasta a învederat instanței că nu este de acord cu despăgubirile propuse inițial.

Raportat la despăgubirile solicitate, în mod corect instanța de fond a justificat acordarea sumelor stabilite prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză, reținând numai o parte din avariile autoturismului reclamantului ca fiind produse în accidentul din 24.08.2011.

Reținând aceste considerente, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta . SA,împotriva sentinței civile nr. 8236/15.09.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul H. F. B. și pârâtul P. M. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta . SA cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 8236/15.09.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul H. F. B. cu domiciliul în Pitești, ., jud. Argeș și pârâtul P. M. I. cu domiciliul în Pitești, ., ., ..

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 11 Decembrie 2014

Președinte,

A. M. P.

Judecător,

C. D.

Judecător,

M. V.

Grefier,

N. P.

red.M.V.

dact.C.E.C./4 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 2780/2014. Tribunalul ARGEŞ