Pretenţii. Decizia nr. 547/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 547/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 2567/280/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 547
Ședința publică din 11.06.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M.
JUDECĂTOR: D. G. N.
GREFIER: E. N.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de apelanții-reclamanți D. C. și G. L. și apelantul-pârât M. P. prin Primar împotriva sentinței civile nr. 9303/06.11.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții-reclamanți D. C. și G. L., personal și asistați de avocat S. I. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 aflată la fila 8/dosar, lipsă fiind apelantul-pârât M. P. prin Primar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
La interpelarea instanței, apelanții-reclamanți, prin avocat precizează că, așa cum rezultă din decizia de casare nr. 175/2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, despăgubirile reprezentând lipsa de folosință a imobilului teren, trebuiau calculate în raport de data pronunțării deciziei civile nr. 102/A/17.06.2009 pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație. Arată apelanții-reclamanți, prin avocat, că în opinia Curții ar trebui completat raportul de expertiză sub acest aspect.
La interpelarea instanței dacă se insistă în completarea raportului de expertiză, apelanții-reclamanți, prin avocat arată că nu insistă în acest aspect dar s-a raportat la decizia de casare a Curții de Apel Pitești. Consideră că nu se poate ajunge la alte valori decât cele arătate în cuprinsul raportului de expertiză inițial, raport ce nu a fost contestat. Arată că alte probe nu mai are de solicitat.
Văzând decizia de casare nr. 175/2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, tribunalul reține faptul că, instanța de recurs a dat dezlegări în drept cu privire la data de la care trebuie calculate despăgubirile solicitate de către reclamanți, fără a da însă și indicații în ceea ce privește probele ce se impun a fi administrate, respectiv completarea raportului de expertiză. În aceste condiții, raportat la conținutul raportului de expertiză întocmit la fond, necontestat în căile de atac de nici una dintre părți, văzând și poziția exprimata de apelanți, instanța constată că nu mai sunt necesare administrarea altor probe.
La interpelarea instanței, apelanții-reclamanți, prin avocat arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelanții-reclamanți, prin avocat solicită admiterea apelului formulat, ca întemeiat.
Având cuvântul asupra apelului formulat de apelantul-pârât M. P. prin Primar, apelanții-reclamanți, prin avocat solicită respingerea sa. Arată că nu sunt de acord cu decizia Curții de Apel Pitești întrucât, nu data de la care s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție este cea care relevă reaua credință a pârâtului așa cum reține Curtea prin decizia de casare anterioară. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată a constat preluarea abuzivă terenului. Or, nu acela este momentul când se stabilește reaua credință ci doar constată că reaua credință a fost de la data preluării fără titlu, fără înscris de expropriere, fără decizie de condamnare.
Solicită apelanții-reclamanți, prin avocat ca instanța să oblige pârâtul la despăgubirile cuvenite cu dobânda legală cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu expertiză, urmând ca cheltuielile de judecată reprezentând onorariu apărător, să fie solicitate pe cale separată
În temeiul art. 150 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelurilor formulate de apelanții-reclamanți D. C. și G. L. și apelantul-pârât M. P. prin Primar împotriva sentinței civile nr. 9303/06.11.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ .
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor civile de față ;
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 07.02.2011 sub nr._ reclamantul G. S. a chemat în judecata pe pârâtul M. P. - PRIN PRIMAR solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri pentru lipsa de folosința a terenului în suprafața de 800 mp situat în Pitești, ., jud. Argeș pe ultimii 3 ani, respectiv suma de 110.000 lei evaluata provizoriu, plus dobânzile legale aferente calculate până la data pronunțării hotărârii și în continuare până la plata integrală a sumei datorate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1563/1945 părinții săi au cumpărat suprafața de 1001 mp și casa amplasata pe acest teren, terenul a fost preluat în mod abuziv de stat în anul 1986 iar la data de 01.01.1990 era liber de construcții.
Reclamantul a arătat că din acest teren suprafața de 122 mp a fost retrocedata cumnatului său S. S. în baza Lg. nr. 18/1991 iar diferența a rămas în administrarea autorităților locale, astfel încât după adoptarea Lg. nr. 10/2001, prin notificările formulate a solicitat retrocedarea în natura a suprafeței de 796 mp .
Reclamantul a precizat că a fost respinsă cererea de Primarul Municipiului Pitești prin Dispoziția nr. 2485/2007, fiind propus pentru despăgubiri, a contestat dispoziția iar instanța a dispus să i se restituie în natura suprafața de 780 mp, hotărâre irevocabilă și pusă în executare în luna decembrie 2010.
A arătat reclamantul că în toată aceasta perioada terenul a fost folosit de .. în baza unui contract de asociere cu autoritățile locale care au încasat importante sume de bani, sume ce reprezintă îmbogățire fără justa cauza a Municipiului Pitești întrucât terenul fusese preluat de stat fără titlul și era liber la data adoptării Lg. nr. 10/2001, fiind obligatorie retrocedarea în 1996, astfel încât a fost lipsit de posibilitatea de a obține dumnealui sumele de bani plătite de v pentru folosința terenului.
Prin sentința civilă nr. 9303/2012 a Judecătoriei Pitești a fost admisă cererea majorată și obligat pârâtul la plata sumei de 397.347 lei c/val. despăgubiri reactualizate și dobândă legală aferentă sumei de la data devenirii definitive a hotărârii și până la executare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 482 C.civ. proprietarul unui lucru mobil sau imobil dă dreptul asupra a tot ce produce lucrul și asupra a tot ce se unește cu lucrul.
Așa cum s-a statuat prin hotărâre irevocabila terenul a fost preluat în mod abuziv de către stat.
Deși reclamantul a notificat pe pârât în vederea restituirii terenul încă din anul 2001 pârâtul nu a soluționat notificarea până în anul 2007, respectiv o perioada de 6 ani.
În anul 2001 reclamantul a adus la cunoștința, prin notificarea adresata, pârâtului faptul că deține terenul fără titlu valabil.
Pârâtul nu se poate apăra invocând faptul că nu cunoștea acest aspect din moment ce întreaga documentație se afla la dispoziția sa având posibilitatea să efectueze verificări pentru a stabili valoarea de adevăr a susținerilor reclamantului.
Pârâtul a rămas în pasivitate, preferând să încaseze lunar sumele achitate de .. în baza contractului de asociere nr. 5676/1996.
Deținerea nelegală a terenului se coroborează cu lipsa răspunsului la notificare o perioada îndelungata, fără ca pârâtul să prezinte justificări pertinente pentru absența rezolvării pretențiilor reclamantului până la data emiterii dispoziției ce a fost contestată.
Totodată, atât păstrarea bunului, cât și lipsa răspunsului la notificarea îi sunt imputabile deoarece pârâtul cunoștea obligația legală de a rezolva cererea reclamantului în condițiile și termenul stabilite prin art. 25 din Lg. n 10/2001. De asemenea, era sau trebuia să fie pe deplin conștient asupra consecințelor juridice, dar și faptice, ale deținerii imobilului deși acesta era pretins de o persoana care se considera proprietarul bunului și care a dovedit că întrunea cerințele unei asemenea calități.
Lipsa rezolvării în termen legal a notificării a generat, printre altele imposibilitatea reclamantului de a se bucura de bunul imobil care îi aparținea și de care a fost lipsit oricum o perioada foarte mare de timp, pârâtul asumându-și riscul de a păstra un bun pentru care nu justifica dreptul de proprietate și niciunul dintre atributele acestui drept.
Neîndeplinirea obligației de a rezolva notificarea în termenul prevăzut de lege a avut ca efect păstrarea nelegitima a imobilului pe toata perioada ulterioara expirării terenului legal de răspuns la notificare și până la data emiterii dispoziției de retrocedare, inclusiv în continuare până la data executării obligației.
Omisiunea pârâtului de a răspunde la notificare, în termen legal, corelata cu păstrarea imobilului reclamantului pe perioada de timp menționată, a generat lipsirea acestuia din urmă de exercițiul folosinței asupra bunului, ca atribut al dreptului de proprietate, dar și de valorificarea concreta a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului.
În plus, trebuie menționat că prejudiciul creat reclamantului prin lipsirea de folosința imobilului nu se poate considera reparat prin restituirea bunului solicitat în temeiul Lg. nr. 10/2001. Aceasta lege nu conține niciun remediu pentru prejudiciul în discuție, produs în perioada cuprinsă între momentul expirării termenului prevăzut de lege pentru rezolvarea notificării și cel al emiterii dispoziției.
De asemenea, hotărârea de retrocedare fundamentată pe Lg. nr. 10/2001 are caracter declarativ de drepturi iar nu constitutiv, ceea ce-i conferă proprietarului de drept prerogativele dreptului de proprietate din momentul apariției Lg. nr. 10/2001 și formulării notificării de restituire în natura a bunului.
Deci, pârâtul a deținut imobilul fără titlu valabil așa cum s-a statuat în mod irevocabil.
În același timp, pârâtul și-a încălcat obligațiile ce decurg din Lg. nr. 10/2001 constând în soluționarea notificării în termenul legal.
Împotriva sentinței civile nr. 9303/2012 a Judecătoriei Pitești au formulat apel părțile.
Reclamanții au criticat sentința de fond întrucât prima instanța nu a acordat dobânzile aferente acestei sume în valoare de 53.361 lei, ce reprezintă lipsa de folosință, motiv pentru care solicită modificarea hotărârii în sensul celor de mai sus.
Tribunalul a respins apelul declarat de către reclamanți pentru următoarele motive:
Dobânzile legale solicitate respectiv sumele solicitate de către reclamanți nu sunt purtătoare de dobânzi de drept, ele devin purtătoare de dobânzi la data la care s-a stabilit că obligația de restituire devine executorie, astfel încât prima instanță a procedat temeinic și legal când a respins aceste dobânzi.
M. Pitești, prin primar a criticat sentința de fond pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a admis cererea majorată pentru suma de 397.34 lei și dobânda legală.Terenul a intrat în proprietatea statului ca urmare a unor sentințe și nu a fost preluat în mod abuziv.La data încheierii contractului de asociere 5676/11.03.1996 între Consiliul Local Pitești și Mc Donal’s România SRL nu există nici o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenul de 596 m.p.Nu există nici un refuz din partea apelantei pârâte, deci nu poate exista rea credință și nu poate fi obligată la cheltuieli de judecată.
Pentru toate acestea se solicită admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii.
Prin decizia civilă de apel nr. 122/19.06.2013 Tribunalul Argeș a respins ca nefondate apelurile declarate de către reclamanți precum ș ide către pârâtul M. Pitești, prin Primar împotriva sentinței civile nr. 9303/06.1.1.2012 .
La pronunțarea acestei decizii din întregul material probator s-a reținut că terenul în litigiu a aparținut autorilor reclamanților apelanți și că a fost preluat în mod abuziv fără titlu așa cum au stabilit instanțele de judecată în dosarul atașat_, soluționat în baza Legii nr._ prin care a fost anulată dispoziția Primarului de respingere și a fost obligat M. Pitești să retrocedeze în natură terenul în litigiu.
Față de această preluare abuzivă, dreptul de proprietate asupra terenului nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorilor reclamanților în consecință, M. Pitești nu era îndreptățit să încaseze beneficiile rezultate din contractul de asociere încheiat cu . SRL fiind vorba despre o îmbogățire fără justă cauză.
Reținând că prejudiciul creat reclamantului prin lipsirea de folosință a imobilului nu se poate considera reparat prin restituirea bunului solicitat în temeiul Legii nr._, legea îi conferă proprietarului de drept și prerogativele dreptului de proprietate din momentul la care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât fructele terenului constau tocmai în sumele încasate în baza contractului de asociere începând cu data notificării, februarie 2008.
Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs de către reclamanți, precum și de către pârâtul M. Pitești prin primar, iar prin decizia civilă de recurs nr. 175/27.01.2014 s-au admis recursurile și s-a casat sentința ,iar cauza s-a trimis spre rejudecare la aceeași instanță .
Analizând recursurile, Curtea, cu opinie majoritară, a apreciat că se impune admiterea ambelor căi de atac, cu consecința casării deciziei și trimiterii spre rejudecare la același tribunal, pentru argumentele ce urmează:
Pentru a menține sentința, instanța de apel a reținut că dreptul de proprietate asupra imobilului nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorului acestuia, astfel că, încasând contravaloarea chiriei în baza contractului de asociere, M. Pitești s-a îmbogățit fără justă cauză, căci nu i se cuveneau fructele terenului.Un alt argument a fost acela că prejudiciul creat reclamantului prin lipsirea de folosință a imobilului nu este reparat doar prin restituirea terenului către acesta.
Raționamentul instanței de apel este greșit, întrucât legea reparatorie, nr.10/2001, nu prevede decât restituirea imobilelor preluate abuziv de stat, nu și plata către notificator a despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință a imobilelor.
Așadar, repararea prejudiciului pentru astfel de daune se face în baza dreptului comun, pe baza principiului că „fructele se cuvin proprietarului, cu excepția situației în care cel care le-a cules a fost de bună – credință”.
Buna – credință se prezumă, astfel că cel ce susține existența relei – credințe, trebuie să o probeze.
Tribunalul a apreciat greșit reaua-credință a pârâtului, prezumând că prin formularea notificării de către reclamant, pârâtul a devenit un posesor de rea – credință. Terenul se afla în domeniul public și, cu mult anterior notificării (care a fost formulată în 2001), a făcut obiectul unui contract de asociere între M. Pitești și o societate comercială.
După notificare, pârâtul s-a apărat constant prin aceea că terenul a intrat în patrimoniul Statului în temeiul unei hotărâri judecătorești de condamnare penală a autoarei reclamantului, ci nu prin preluare abuzivă, întemeindu-și această convingere și pe faptul că, toate terenurile învecinate, au fost expropriate în baza Decretului nr.126/1986 și figurează în anexele la decretul de expropriere, terenul în litigiu nefigurând în anexele la acest Decret, deși se pretinde că a avut același regim juridic – acela de teren expropriat.
Este adevărat că s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că imobilul a intrat în patrimoniul statului prin preluare în mod abuziv în sensul Legii nr.10/2001, însă acest aspect nu împietează în aprecierea bunei sau relei credințe a pârâtului în modalitatea arătată mai sus.
Chiar prin dispoziția contestată în procedura declanșată în temeiul Legii nr.10/2001 prin formularea notificării, și finalizată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pârâtul s-a apărat că reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive.
Abia la data rămânerii definitive a hotărârii prin care imobilul s-a retrocedat reclamantului, pârâtul a devenit de rea - credință, fiindcă problema preluării abuzive a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat, iar după acest moment au devenit nerelevante apărările pârâtului, căci au fost supuse analizei și s-a decis irevocabil cu privire la acestea, hotărârea prezumându-se a exprima adevărul în mod absolut. Așa fiind, în raport de data pronunțării deciziei civile nr.102/A/17.06.2009, trebuia calculate despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a imobilului teren, în raport de venitul încasat de pârât conform contractului de asociere, nefiind nicio justificare legală pentru a se aprecia cuantumul veniturilor dat de momentul de la care se cuvin reclamantului în raport de alte criterii.
Față de temeinicia recursului pârâtului, s-a admis și recursul reclamantului pentru o soluționare unitară a cauzei, avându-se în vedere că dobânda legală se plătește de la data scadenței, iar creanța devine exigibilă la data stabilită pe cale judiciară.
Ca urmare a admiterii recursului, apelurile s-au înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș nr._ .
Analizind sentinta civila apelata fata de motivele de apel formulate se constata urmatoarele
În rejudecarea cauzei, instanța de apel este obligată să țină seama de decizia de casare față de disp.art.315alin.1 C.pr.civ. având în vedere că în caz de casare hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie pentru judecătorii fondului .
Apelul declarat de către apelanții reclamanți vizează modalitatea de acordare a despăgubirilor bănești de către judecătorie ,apelanții susținând că sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, iar M. P. este de rea credință ,deoarece nu a rezolvat notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001 cu nerespectarea termenului prevăzut de Legea 10/2001 - art. 25, iar preluarea terenului a fost realizată cu titlului abuziv de către stat și trebuie acordate dobânzii față de împrejurarea că sumele reprezentând lipsa de folosință sunt purtătoare de dobânzi având în vedere reaua credință a Municipiului Pitești .
Având în vedere disp.art.315 alin.1 C.pr.civ. instanța de recurs a reținut că de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care imobilul s-a retrocedat reclamantului pârâtul a devenit de rea credință, având în vedere că problema preluării abuzive a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat, iar hotărârea judecătorească se prezumă că exprimă adevărul și în raport de data pronunțării deciziei civile nr.102/A/17.06.2009 trebuie acordate despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a imobilului teren în raport de venitul încasat de pârât conform contractului de asociere, reținând instanța de recurs că nu este o justificare legală pentru a se aprecia cuantumul veniturilor dat de momentul la care se cuvin reclamantului despăgubirile în raport de alte criterii .
Prin urmare, tribunalul va obliga pârâtul chemat în judecată la plata de despăgubirii reprezentând lipsa de folosință a imobilului pe perioada 17.06.2009 care este momentul pronunțării deciziei civile nr. 102/17.60.2009 prin această hotărâre judecătorească imobilul s-a retrocedat reclamantului și până în luna februarie 2011, conform raportului de expertiza intocmit in prima judecata a cauzei la care nici una din parti nu au formulat obiectiuni, urmând a fi obligat pârâtul și la plata dobânzii legale în materie civilă începând cu data de 17.06.2009 și până la plata integrală a debitului raportat la data scadenței fiecărui debit lunar.
Și cu privire la dobândă instanța de recurs a stabilit că se impune admiterea și a recursului pârâtului care a criticat modalitatea de acordare a dobânzii arătându-se că aceasta trebuie calculată de la data scadenței debitului principal, scadență care este la data de 17.06.2009 de când se obliga si la debitul principal, calculat lunar conform raportului de expertiza, (debitul principal care este scadent lunar), iar de la acest moment a devenit exigibilă și creanța principală .
Referitor la apelul declarat de către pârât acesta a criticat faptul că nu se poate acorda venitul încasat raportat la contractul de asociere având în vedere că acesta este încheiat într-o unitate administrativ teritorială și o persoană juridică, iar destinația terenului a fost aceea de parcare și că nu se poate vorbi de reaua credință a Municipiului Pitești .
Cu privire la reaua credință a Municipiului Pitești instanța de recurs s-a pronunțat prin decizia de recurs, iar această decizie este obligatorie potrivit art. 315 alin.1 C.pr.civ. ,iar curtea a reținut că reaua credință a pârâtului este de la momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care imobilul s-a retrocedat reclamantului și că de la acel moment pârâtul a devenit de rea credință, fiind prezentate de instanța de recurs argumentele cu privire la reținerea relei credințe, iar aceeași instanță a considerat că trebuie calculate despăgubiri reprezentând lipsa de imobilului teren în raport de venitul încasat de către pârât conform contractului de asociere, astfel că cele hotărâte de către instanța de recurs sunt obligatorii în rejudecarea cauzei.
In temeiul art.296 C.pr.,civ. tribunalul urmează să admită apelurile, să schimbe sentința, în sensul că va admite în parte cererea majorată, va obliga pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 219.274, 5 lei, lipsă de folosință pe perioada 17.06.2009-februarie 2011, precum și a dobânzii legale în materie civilă, calculată începând cu data de 17.06.2009 și până la plata integrală a debitului, raportat la data scadenței fiecărui debit lunar, iar in temeiul art. 274 al. 1 Cpr civ va respinge cererea apelanților-reclamanți privind plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată, avind in vedere ca in cauza s-au admis ambele apeluri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile formulate de apelanții-reclamanți D. C. domiciliată în Pitești, ., ., jud. Argeș ȘI G. L. domiciliat în Pitești, ., ., jud. Argeș și apelantul-pârât M. P. PRIN PRIMAR cu sediul în Pitești,., jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 9303/06.11.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ .
Schimbă sentința, în sensul că admite în parte cererea majorată.
Obligă pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 219.274, 5 lei, lipsă de folosință pe perioada 17.06.2009-februarie 2011, precum și a dobânzii legale în materie civilă, calculată începând cu data de 17.06.2009 și până la plata integrală a debitului, raportat la data scadenței fiecărui debit lunar.
Respinge cererea apelanților-reclamanți privind plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. D. G. N.
GREFIER,
E. N.
Red. G.D.N.
Tehn D.T./GDN/ 5 ex
04.07.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 409/2014. Tribunalul ARGEŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 515/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
