Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1379/2014. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1379/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 462/109/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1379/2014
Ședința publică de la 22 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE MIHAELA BADEA
Judecător I. P.
Grefier F. G.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanta . - prin lichidator Trust Axa IPURL - lichidator judiciar Stirbu A. împotriva sentinței civile nr. 6929/03.07.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind pârâții P. C. și P. A. M. și având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru termenele din data de 17.12.2014 și 22.12.2014.
TRIBUNALUL
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 25.01.2011 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul . - P. LICHIDATOR TRUST AXA IPURL - LICHIDATOR JUDICIAR STIRBU A. a chemat în judecată pe pârâții P. C. și P. A. M. solicitând obligarea acestora să îi lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 37.022 mp teren situat în intravilanul comunei B. înscrisă în documentația cadastrală înregistrată sub nr._/14.11.2000, cu cheltuieli de judecată
În cauză s-a evaluat provizoriu suprafața de terne revendicată la suma de 150.000 lei .
S-au invocat în drept disp.art. 480 C.civ. și art. 77 alin.1 din Legea 865/2006.
În ședința publică din 17.03.2011 tribunalul a invocat din oficiu excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei.
P. sentința civilă nr 101/2011 pronunțată de Tribunalul Argeș secția civila s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești cu motivarea că examinând cu prioritate potrivit art. 2137 C.pr.civ. excepția de necompetență materială ,tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 alin.1 pct. 1 lit. b C.pr.civ. tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al cărui obiect are o valoare de peste 500.000 de lei
În cauză, s-a constatat că terenul revendicat a fost evaluat la suma de 150.000 lei sub pragul minim prevăzut de dispozițiile menționate, competența de soluționare aparținând judecătoriei care judecă în primă instanță toate procesele și cererile în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
P. sentința civilă nr. 6929/2014 a Judecătoriei Pitești a fost respinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În cadrul raportului de expertiză efectuat în cauză s-a identificat terenul în litigiu astfel:
Terenul în suprafața de_ mp față de cel din acte de 80.000 mp a fost dobândit prin 7 contracte de vânzare-cumpărare de către reclamanta și anume: actele autentificate sub nr 2487, 2488, 2489, 2490, 2491, 2492, toate din 17.10.1996 și 3147/2911.1996, trenuri ce au fost reconstituite vânzătorilor în baza Lg. nr 18/1991 în . fizic în .> Terenul în suprafața de 78 377 mp nu a fost avizat la OCPI deoarece se suprapune cu terenul pârâților.
Terenul pârâților în suprafața de 36 831 mp a fost dobândit prin 4 contracte de vânzare-cumpărare și anume contractele autentificate sub nr 634, 635, 636 din 17.02.2003 și nr 1677/07.07.2003.
Conform documentațiilor cadastrale pe baza cărora s-au întocmit actele sus menționate și a documentației cadastrale nr 6162/24.04.2003 prin care s-a efectuat alipirea terenurilor din cele 4 contracte de vânzare-cumpărare suprafața totală rezultată fiind de 36 823 mp.
Terenul pârâților conform coordonatelor din documentația de alipire nr 6162/24.04.2003, a celor 4 terenuri din contractele de vânzare-cumpărare este situat în . tot în .> Terenurile părților în litigiu se suprapun pe suprafața de 34 857 mp.
Actele primare de proveniența pentru terenurile revendicate de către reclamantă au fost întocmite de Comisia Locală de Fond Funciar B. în baza Lg. nr 18/1991 și eliberate de Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș în baza sent.civ. nr_/16.11.2000 a Judecătoriei Pitești irevocabilă prin decizia civilă nr 2320/R/19.09.2001 a Curții de Apel Pitești.
P. sentința civilă nr._/16.11.2000 instanța de judecata a constatat că Hotărârea nr 4/1991 a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș este nula parțial pentru suprafața de 194 ha care se află pe raza comunei B., suprafața pe care s-au eliberat și titlurile de proprietate ale vânzătorilor către ..
Față de aceste considerente șif fața de prevederile art. 480 C.Civ. instanța apreciază ca fiind mai concludente și mai bine caracterizate actele de proprietate ale pârâților motiv pentru care, va respinge acțiunea ca neîntemeiată .
Împotriva sentinței civile nr. 6929/2014 a Judecătoriei Pitești a formulat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
Actele reclamantei sunt mai bine caracterizate în sensul că terenurile ce fac obiectul contractelor au intrat în circuitul civil încă de la momentul dobândirii lor în 1996.
Expertiza M. L. este deficitară și incompletă, transpunerea actelor de proprietate nu s-a făcut în mod corect.
Hotărârea este nemotivată, instanța de fond nu-și argumentează soluția.
Se solicită proba de la comisiile locale B. și Oarja.
Analizând apelul tribunalul constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Deși reclamanta apelantă invocă faptul că au existat formalități de publicitate imobiliară contractele acesteia nu au fost înscrise în cartea funciară.
Din adresa nr. 3452/2008 emisă de către OCPI rezultă faptul că există o suprapunere a documentațiilor cadastrale, însă întrucât intimații și-au intabulat dreptul de proprietate reclamanta nu a mai putut realiza acest lucru.
Întrucât cele două părți prezintă titlu de proprietate opinia practicii judiciare este în sensul că sunt preferabile cele transcrise în cartea funciară, iar cu privire la titlurile de proprietate ale autorilor intimaților acestea au făcut dovada că au deținut în proprietate aceste terenuri pe vechiul amplasament.
Cu privire la dobândirea terenului de către intimații pârâți este de menționat faptul că în ceea ce privește contractul de vânzare – cumpărare nr. 634/2003 „ notar Public A. S., terenul a aparținut vânzătorului P. I. și acesta îl dobândise prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Conform contractului de vânzare –cumpărare nr. 635/2003 BNP Anta S. terenul a aparținut vânzătorului P. C.I. căruia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 conform contractului de vânzare . cumpărare autentificat la nr. 1677/2003 BNP A. S. terenul a aparținut vânzătorilor S. V. și S. I. ce-l dobândiseră conform contract de vânzare – cumpărare autentificat la nr. 371/2002 BNP G. C..
În ceea ce o privește pe reclamanta reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în . în mod nelegal că aparține comunei B..
Cu privire la probele solicitate de către apelanta acesta s-a prezentat șa instanța pentru a le susține, iar în ceea ce privește excepția invocată de intimați cu privire la lipsa calității procesuale pasive în ceea ce privește faptul că cei doi pârâți erau căsătoriți la data încheierii contractelor, astfel că era obligatorie coparticiparea procesuală și aceasta este fondată.
Pentru toate aceste aspecte tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta . - prin lichidator Trust Axa IPURL - lichidator judiciar Stirbu A. împotriva sentinței civile nr. 6929/03.07.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind pârâții P. C. și P. A. M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Decembrie 2014.
Președinte, M. B. | Judecător, I. P. | |
Grefier, F. G. |
Red. MB/NE/4 ex/26.01.2015
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1593/2014. Tribunalul ARGEŞ | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
---|