Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 78/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 78/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 3241/205/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 78/2015

Ședința din camera de consiliu de la 14 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. D. A.

Judecător R. V.

Grefier F. G.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de creditoarea S.C. G. A. S.A. împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 24.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimat fiind debitorul R. I. I. și având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul rectifică citativul în sensul că intimatul-petent B. Gigoi E. nu este parte în prezentul litigiu în raport de dispozițiile art. 665 raportat la art. 663 Cod procedură civilă, astfel încât dispune eliminarea acestuia din cuprinsul conceptei, constată că prin cererea de apel apelanta-creditoare nu a înțeles să solicite probe suplimentare în dovedirea susținerilor sale, motiv pentru care constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționarea apelului.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Constată că, prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 20 octombrie 2014, creditoarea S.C. G. ASIGURARI S.A. prin B. E. Judecătoresc Gigoi E., a solicitat încuviințarea executării silite prin toate formele de executare prevăzute de lege a debitorului R. I. I., CNP_, pentru recuperarea sumei de 1346,64 lei potrivit titlului executoriu - contract de credit nr.RQ_22/15.01.2008, la care se adaugă și cheltuielile de executare.

În susținerea cererii s-au depus la dosar: încheierea din data de 13.10.2014 a executorului judecătoresc, contractul de credit nr. RQ_22/15.01.2008, buletinul de identitate al debitoarului, contractul de asigurare nr. RF 423 pentru neplata ratelor la un credit bancar, ordinul de plată nr._/29.11.2011, grafic sume de recuperat, încheierea nr._/20.07.2009 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, decizia nr. 2 din 03.08.2009 emisă de G. A., certificat de înregistrare mențiuni din 20.07.2009, certificatele de înregistrare privind societatea creditoare și certificat constatator.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 24.10.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung s-a respins cererea formulată de creditoare, reținându-se că se solicită încuviințarea executării silite prin toate formele de executare prevăzute de lege pentru suma de 1346,64 lei potrivit titlului executoriu - contractul de credit nr. RQ_22/15.01.2008, la care se adaugă și cheltuielile de executare .

Deși creditoarea a susținut că debitorul îi datorează suma sus menționată, la dosar nu au fost depuse extrase de cont, centralizatorul sumelor restante, astfel că nu rezultă cu certitudine cuantumul acestei sume din cuprinsul actelor depuse.

Așadar, instanța a reținut că din actele depuse la dosar, nu rezultă cuantumul sumei pe care debitorul o datorează creditoarei, astfel că va aprecia că, creanța în discuție nu are caracter cert în sensul prevederilor art. 662 NCPC, întrucât nu s-au depus la dosar centralizatorul sumelor restante și extras de cont, din care să rezulte suma pentru care s-a solicitat a fi încuviințată executarea silită, respectiv 1346,64 lei reprezentând credit și dobânzi restante.

Împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 24.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung a declarat apel creditoarea S.C. G. Asigurari S.A, prin care a solicitat modificarea hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite astfel cum a fost formulată.

În motivarea apelului declarat, creditoarea arată că încheierea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, întrucât la dosarul cauzei au fost depuse ordinul de plată nr._/29.11.2011 și graficul cu sume de recuperat de la debitorului R. I. I., din care rezultă că acesta are un debit în favoarea creditoarei în cuantum de 1346,64 lei ce are un caracter cert, în sensul art.662 Cod pr.civilă.

Mai mult, debitorul nu a depus nici un înscris din care să probeze că ar fi achitat această sumă de bani, astfel încât, raportat la probatoriul administrat în cauză, se impunea admiterea cererii sale.

Analizând încheierea apelată prin prisma criticilor formulate, având în vedere și efectul devolutiv al apelului statuat prin art.476 Cod pr.civilă, tribunalul apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.662 alin.2 Cod pr.civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

Având în vedere că ordinul de plată nr._/29.11.2011 invocat de creditoare privește suma totală de 2.205,715.54 lei, cum tabelul anexat acestuia nu poartă semnătura și ștampila unui reprezentant al instituției bancare unde s-a efectuat această plată, sau a asiguratului Casa de Economii și Consemnațiuni CEC SA, prin care să probeze modul de imputație a plății respective și convenția părților cu privire la achitarea sumei de 1346,64 lei pentru debitor, în condițiile în care, deși creditoarea a invocat, aceasta nu a făcut dovada că a fost avizată de producerea evenimentului asigurat referitor la debitorul R. I. I., tribunalul apreciază că nu s-a probat caracterul cert al creanței invocate de creditoare, împrejurare față de care, chiar dacă sunt reale susținerile sale potrivit cărora a precizat, prin cererea de executare silită, cuantumul sumei solicitate (însă modalitatea de calcul nu a prezentat-o, dar nici instanța de executare nu i-a pus în vedere să se conformeze cu privire la acest aspect), în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.1 Cod pr.civilă, se impune respingerea apelului formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de creditoarea S.C. G. A. S.A. cu sediul în București, .. 45, sector 1 împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 24.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimat fiind debitorul R. I. I. domiciliat în comuna Stâlpeni, ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2015.

Președinte,

D. D. A.

Judecător,

R. V.

Grefier,

F. G.

Red. D.D.A

Dact. NE/ 5 ex

29.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 78/2015. Tribunalul ARGEŞ