Cereri. Decizia nr. 307/2015. Tribunalul ARGEŞ

Tribunalul ARGEŞ - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 307/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 26099/280/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 307/2015

Ședința publică de la 02 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. I. Ț.

JUDECĂTOR: M. D. B.

JUDECĂTOR: A. D.

GREFIER: I. B.

S-a luat în examinare spre soluționare recursul declarat de recurenta ., . - SUCURSALA P. împotriva Sentinței civile nr. 7012/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești la data de 18.07.2014, intimați fiind S. R. și S. L., având ca obiect „alte cereri LEGEA 193/2000”.

Tribunalul constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2015, când susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării la data de 26.03.2015, când constatându-se imposibilitatea constituirii legale a completului din cauza absenței din instanță a doamnei judecător D. - B. M., pronunțarea a fost amânată din nou pentru data de 02.04.2015.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 18.12..2012, sub nr._/280/2012, reclamanții S. R., S. L., au chemat în judecată pe pârâții . Sucursala Pitești, ., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună constatarea nulității absolute ca urmare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la punctul 5 lit. a din Condițiile generale privind comisionul de risc ce trebuia să-l achite conform convenției de credit nr._/20.04..2007 încheiată cu V. România SA; obligarea pârâtelor să le restituie contravaloarea sumelor de bani ce le-au achitat lunar, cu titlu de comision de risc; constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la punctul 3 lit d din secțiunea Condiții speciale în ceea ce privește dreptul băncii de a modifica în mod unilateral rata dobânzii curente ,ca având caracter abuziv al clauzei ,precum și a clauzei de la punctul 8.1lit.c și d din secțiunea Condiții Generale în ce privește dreptul băncii de a declara soldul creditului ,ca fiind scadent anticipat în favoarea băncii și anularea acestei clauze; obligarea pârâtelor la modificarea convenției ,în sensul înlăturării clauzelor abuzive..

În motivarea acțiunii s-a arătat, de către reclamanți că prin convenția de credit nr_/20.04..2007. încheiată cu ., au contractat un împrumut bancar de 51.750 CHF (franci elvețieni), cu dobândă variabilă, punând drept garanție reală imobiliară de prim rang apartamentul situat în Pitești, ..21, ., . și asigurat anual cu o poliță cesionată în favoarea băncii.

A relevat că ,potrivit Secțiunii 3 punct 5 din Condițiile Generale ale convenției de credit, „pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale.

Pe de altă parte, punctul 5 lit. a din Condițiile Speciale ale convenției prevede, ca și comision de risc, un „comision de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare de credit”.

Au precizat reclamanții faptul că au plătit lunar acest comision de risc, de la momentul încheierii convenției de credit și până în luna septembrie 2010 inclusiv când, urmare apariției OUG 50/2008, privind contractele de credit pentru consumatori, această clauză a fost scoasă din contract.

Practic, în acea perioadă de timp, ca o consecință a promovării, în întreaga țară, a mai multor acțiuni în justiție, prin care comisionul de risc a fost apreciat ca fiind o clauză abuzivă inserată în contractele de creditare, legiuitorul a avut inițiativa legiferării acestui aspect în cadrul OUG 50/2008.

Totodată, s-a susținut că s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei - credințe, ce trebuie analizate în funcție de justețea acestui comision față de costurile suportate de bancă în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului.

In plus, au subliniat faptul că acest comision era prohibit în mod expres de dispozițiile art. 15 din Legea 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, care indică, în mod limitativ, care sunt costurile pe care trebuie să le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: „În sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente”.

S-a reliefat că, această dispoziție era în vigoare în anul 2007, la momentul încheierii convenției de credit dintre părți, iar modificările aduse prin punctul 6 din OUG nr.174/2008 au incidență doar pentru contractele încheiate ulterior lunii decembrie

2008.

De asemenea, art. 9 din Legea 190/1999 enumeră clauzele pe care le poate cuprinde un contract de credit imobiliar, iar orice alt cost pus în sarcina clienților, inclusiv comisionul de risc, este interzis în mod expres de legislația în vigoare.

Pe de altă parte,că trebuie să se aibă în vedere și lipsa oricăror negocieri a convenției de credit pe care reclamanții au încheiat-o cu ..

Astfel au arătat că,potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, republicată, privind clauzele abuzive; din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alt prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei -credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În continuare, alineatul 2 al aceluiași text de lege,că se stipulează faptul că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianții pe piața produsului și serviciului respectiv.

Au subliniat faptul că, creditul contractat a fost garantat cu ipotecă de grad I și asigurat cu o poliță cesionată în favoarea băncii, ceea ce face ca riscul de pieire a imobilului să fie acoperit.

Astfel, toate riscurile sunt acoperite iar în cazul în care consumatorul se

achită de toate obligațiile către bancă și nici un risc nu se materializează, ca în

prezenta speță, atunci comisionul de risc ar trebui rambursat clienților de către

bancă.

.Au reliefat ,cum că comisionul de risc este o formă deghizată de percepere a unei dobânzi mai mari de către bancă și nu reflectă costul vreunui serviciu prestat de aceasta, riscurile majore fiind acoperite și suportate de reclamanți, prin garanția ipotecară și rambursarea ratelor în valută.

Consecutiv, au apreciat reclamanții că se impune emiterea de către bancă a unui nou contract, din cuprinsul căruia să fie eliminat comisionul de administrare credit, perceput în mod abuziv de către aceasta.

Au precizat reclamanții faptul că au efectuat procedura prealabilă a concilierii directe, însă banca nu a răspuns,nu le-a comunicat în scris faptul că nu este de acord cu pretențiile acestora.

Având în vedere toate cele de mai sus, solicită reclamanții admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Anexat cererii s-au depus înscrisurile de la filele 9-20.

La data de 10.06.2013, pârâta S.C. V. R. S.A., a formulat întâmpinare prin care au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună respingerea acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiata,și a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă motivat de modul cum a fost întemeiată cererea.

Au considerat că temeiurile de drept sunt diferite și pentru dreptul comun urmează se dispune anularea clauzei pentru lipsa consimțământului reclamanților la data încheierii convenției, iar în baza legii 193/2000 anularea clauzei presupune a se constata caracterul abuziv al acțiunii iar în baza art. 13 din lege se poate dispune doar modificarea clauzelor sau anularea contractului.

Au considerat în virtutea principiului disponibilității ca soluționarea cauzei să se realizeze în conformitate cu prevederile Codului civil ,iar potrivit art.14 din legea 193/2000 ce reprezintă o derogare de la legea specială instituind procedura dreptului comun pentru acțiunile adresate direct de consumatori instanței.

La fel a arătat că, s-a statuat prin decizia 1535/2009 prin care Curtea Constituțională a statuat obligația consumatorului de a se adresa cu o plângere la ANPC ,sau instanței conform art.14 din legea 193/2000.,caz în care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun și care reglementează o răspundere civilă delictuală a agentului economic.

Anexat întâmpinării au fost depuse înscrisuri (f. 60-104)

La data de 30.09.2013 reclamanții au depus o cerere precizatoare și completatoare în sensul că solicită să se constate nulă absolut clauza prev. de pct. 5 lit. a – Condiții speciale și de art. 3.5 – Condiții generale din Convenția de credit ;cu privire la capătul doi de cerere s-a solicitat obligarea pârâtelor să le restituie contravaloarea sumei totale de 500 lei,evaluată estimativ pe care a achitat-o cu titlu de comision de risc pentru perioada solicitată în acțiune,.

Ulterior,ca urmare a expertizei efectuate în cauză,reclamanții și-au precizat cuantumul sumelor a căror restituire o solicită,suma de 2360,32,la data de 30.06.2014,la care au achitat și taxă timbru,dobânda legală de 2310,51 lei solicitând a fi actualizată cu dobânda percepută de bancă pentru rambursarea creditului sau dobânda legală și cu indicele de inflație la data plății efective; sumă ce pe care solicită, a fi completată cu cea pe care o vor achita pârâții, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești definitive și irevocabile în cauză și va fi actualizată cu dobânda legală și cu indicele de inflație la data plății efective,în funcție de aceiași expertiză contabilă..

Excepția inadmisibilității acțiunii invocată în întâmpinare a fost calificată de instanță ca fiind o apărare de fond, iar nu excepție nu excepție propriu-zisă. ,iar la data de 07.07.2014 dată la care s-a pus-o în discuție și s-a acordat cuvântul pe fond, s-a invocat prescripția restituirii sumelor anterioare ultimilor trei ani.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză contabilă. Au fost atașate la dosar răspunsul la interogatoriul luat reclamanților și pârâtei și a fost depus raportul de expertiză contabilă întocmit și completat de către expert M. M.. .

Prin sentința civilă nr. 7012/18.07.2014 Judecătoria Pitești a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, cu privire la petitul referitor la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de risc invocată de pârâte, a admis acțiunea cu precizările ulterioare formulată de reclamanți,a constatat abuzivă clauza prevazută de art 5 lit. a din Condițiile generale ale conventiei de credit nr_/20 04.2007 și de punctul 3.5 din Condițiile speciale, ale aceluiași contract, referitoare la comisionul de risc, și nulitatea absoluta a acestora.

De asemenea,a constatat abuzivă clauza prevazută de secțiunea Condiții speciale prevăzute la pct 3 lit d ale Convenției de credit nr_/20 04.2007 si nulitatea absolută a clauzei în ceea ce privește dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii curente,precum și clauza prevazuta de art 8.1 lit c si d din Condițiile generale ale Conventiei de credit nr_/20 04. 2007 și nulitatea absoluta a acesteia, in ceea ce priveste dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat ,,in cazul aparitiei unei situatii neprevăzute,,

In baza art 13 al 1 din Legea 193/2000 rap la art 16 din Legea 193 /2000 a aplicat pârâtei V. România SA – Sucursala P. amenda contraventionala in cuantum de 1000 lei,a obligat pârâtă sa modifice Conventia de credit nr_/20 04 2007 si sa înlăture clauzele constatate abuzive și să restituie reclamanților suma de 2360,32 EURO ( 1243, 17 euro + 1117,15 Euro), respectiv echivalentul in lei, la cursul BNR, la data plătii efective, suma ce reprezinta comision de risc si comision de administrare, începând cu data încheierii contractului, precum și la plata dobânzii legale de 2310, 51 lei ( 1536,44 lei + 774,07 lei ) aferenta celor doua comisioane, conform raportului de expertiza efectuat in cauza de ing Mărcus M..

De asemenea,pârâtele au fost obligate să plătească reclamanților suma de 1350 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel ,prima instanță a reținut că, între reclamanții S. R., S. L. și pârâții ., . - SUCURSALA P., a intervenit la Convenția de credit nr._/20.04.2007 (f. 11-19) prin care reclamanții au împrumutat suma de_ CHF pe o durată de 324 de luni..

Referior la excepția inadmisibilității acțunii, instanța a calificat-o ca fiind o apărare de fond, iar nu excepție nu excepție propriu-zisă. D_ altfel, acțiunea a fost motivată pe caracterul abuziv al clauzelor contractuale, iar nu pe disp. OUG 50/2010.

Reclamantii urmăresc in primul rând un interes personal privat, însă prin Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori se urmărește, alături de interesul privat, un interes general, de ordine publică, de protecție a consumatorilor față de poziția dominantă a prestatorului de servicii. Astfel, sancțiunea care intervine este nulitatea absolută a unei clauze abuzive, concluzie care se desprinde neîndoielnic din art. 6 din Legea 193/2000: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. De asemenea, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că se poate invoca caracterul abuziv al unei clauze chiar de instanță din oficiu (Asturcom Telecomunicaciones, Mostaza Claro etc)

Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul art. 137 C., ca și fondul cauzei, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului,, instanța a reținut în fapt următoarele:

Între pârâta ..A, în calitate de împrumutător și reclamanții - împrumutați s-a încheiat Convenția de credit nr._ privind acordarea unui credit; la datele de 20. 04.2007..

La data de 05.07.2012, reclamanții au notificat pârâtele prin care au invitat la conciliere sesizand în conformitate cu art,13 și 16 inserarea în convenția de credit a mai multor clauze considerate abuzive, făcând referire expresă la clauzele pretins abuzive, anume: obligația de a plăti comisionul de risc în cuantum de 0,06%, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenției, comision al cărui scop se suprapune cu scopul instituirii garanției ipotecare; dreptul băncii împrumutătoare de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară; dreptul băncii de a declara scadent anticipat soldul și obligația împrumutatului de a achita costurile efectuate de bancă, în urma unei prealabile notificări, dacă respectivele costuri cresc din diverse motive.

În notificare, se reține că un număr de patru clauze au caracter abuziv, astfel: clauza privind data ajustării dobânzii ( pct.3 lit.d și pct.5 lit.a din Condițiile speciale ale Convenției), deoarece prin manifestarea unilaterală de voință a băncii se poate interveni cu privire la revizuirea ratei dobânzii curente, clauza referitoare la declararea anticipată a scadenței soldului în cazul apariției unei situații neprevăzute (art 8.1 lit.c și d din Condițiile generale ale Convenției), clauza privind obligația clientului ca în termen de 15 zile de la notificare să plătească sumele suplimentare provenite din creșterea costurilor pe care banca le are cu acordarea creditului (art.10. din Condițiile generale ale Convenției) și clauza referitoare la comisionul de risc a cărei plată incumbă împrumutatului pe toată durata derulării contractului, deoarece reprezintă o dublare a garanției reale imobiliare (ipotecă) ce însoțește convenția (pct. 5 din Condiții speciale ale Convenției)..

Analizând cu prioritate, excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiuniilor, excepție invocată de intimata ..A s-a reținut că aceasta trebuie respinsă, fiind neîntemeiată.

În sprijinul acestei soluții este natura specifică litigiului, pentru că el îl reprezintă constatarea nulității absolute ,ca urmare a caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit încheiat, contract care a fost încheiat între intimata comerciantă V. ROMÂNIA S.A și reclamanții persoane fizice, care în actuala reglementare a Noului Cod Civil, reprezintă contract de adeziune, încheiat în temeiul art. 1175.

Contractele încheiate sunt supuse legilor speciale, în principal Leg. 193/2000 privind clauzele abuzive, ele completându-se cu dispozițiile Noului Cod Civil.,nulitatea absolută fiind invocată la data notificării,2012.

Legea nr. 193/06.11.2000/Rep. privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori a prevăzut posibilitatea sesizării instanței,fapt menționat și mai sus,putănd fi constatat și de instanță din oficiu.

Instanța, nu poate considera drept data termenului de la care se poate formula acțiunea, data încheierii contractului cu reclamanții persoane fizice, clauzele inserate în acestea producându-și efecte în mod continuu, acele comisioane de risc, fiind percepute odată, cu fiecare rată, inclusiv la data efectuării notificării,a ultimei plăți.

Este cert că, în această situație,formularea acțiunii de către reclamanț, nu este prescrisă cu privire la aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii, pentru că între pârâta ..A și reclamanțiii – persoane fizice s-a încheiat contractul de credit, termenul necurgând de la data întocmirii acestora, contravenția fiind în formă continuată.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut din interpretarea art. 1 alin. 3, art. 6, art. 12 alin. 4 și art. 13 din legea nr. 193/2000, coroborată cu interpretarea art. 6 din Directiva 93/13/CEE/1993, natura nulității clauzelor abuzive din contractele încheiate, sancțiunea fiind aceea a nulității absolute, iar acțiunea pentru constarea unor astfel de clauze are ca atare și caracter imprescriptibil, acesta este și un argument în plus în ceea ce privește respingerea excepției prescripției,dar și a inadmisibilității.

Este adevărat că, legea internă nu arată natura nulității - absolută sau relativă, presupunând determinarea de către instanță, care și în cazul de față, după criteriul naturii interesului ocrotit și care este unul general.

Normele în materia protecției consumatorului nu urmăresc protejarea fiecărui interes în parte în mod particular, caracterul abuziv urmând a se aprecia în mod obiectiv, și nu în persoana consumatorului, putând avea efecte „erga omnes” de vreme ce, profesionistul (banca) va fi obligat să înlăture clauzele abuzive din toate contractele.

În sprijinul celor reținute mai sus, analizând sesizarea prin prisma înscrisurilor depuse la dosar, s-a reținut că, potrivit art.4 al.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar potrivit art.4 al.2, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Totodată, potrivit art. 1 al.3 din Legea nr.193/2000, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatori, iar în Anexa nr.1 la Legea nr.193/2000, alineatul 1 lit.a, se prevede că sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator și datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

A. Analizând convențiile de credit reiese că la pct.3 lit.d din Condițiile speciale ale Convenției se prevede că „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară”; „Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.

Instanța a constatat că prevederile clauzei contractuale din art.3 lit.d din Condiții speciale creează un dezechilibru contractual, întrucât oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta având doar dreptul să fie înștiințat.

În acest context, nu s-a făcut dovada faptului că această prevedere contractuală ar fi fost negociată direct cu consumatorii, iar legea prezumă că o atare clauză nu este direct negociată cu consumatorul în cazul contractelor standard preformulate (cum sunt și Convențiile supuse analizei) – art.4 al.2 din Legea nr.193/2000.

De asemenea, că exprimarea prevederii contractuale analizate, aceea privind „intervenirea unor schimbări semnificative pe piața monetară”, este una extrem de generică, nu cuprinde nici-un element pe baza căreia să se poată aprecia ce înseamnă „schimbări semnificative”, în acest mod Banca apreciind unilateral că s-au produs „schimbări semnificative”, poate majora dobânda, creând, fără doar și poate, o situație defavorabilă clientului, care nu este răspunzător de eventualele fluctuații monetare sau de producerea unor evenimente financiare.

În raport de cele expuse, instanța a înlăturat apărarea Băncii, cum că ar avea, potrivit legii, dreptul de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, întrucât o asemenea posibilitate pentru Bancă trebuie să se grefeze pe existența unui motiv întemeiat prevăzut și în contract (al.1 din Anexa la Legea nr.193/2000), ori „intervenirea unor schimbări semnificative pe piața monetară ” nu este un motiv întemeiat.

Totodată, nu s-a putut reține apărarea intimatei V. SA conform căreia modificarea unilaterală a contractului este în concordanță cu teza finală a literei a) din Anexa Legii nr. 193/2000, întrucât legea are în vederea indicarea/specificarea expresă în contract a „motivului” în funcție de care poate avea loc modificarea unilaterală a contractului, iar nu indicarea sa pur generică. Deși în Condițiile Generale, Banca a definit nu mai puțin de 28 de termeni (a se vedea secțiunea 1, denumită marginal „Definiții”), dintre care unii de notorietate (de ex, „Euro, EUR”, „RON, leu”) – nu a indicat ce se înțelege prin „schimbări semnificative pe piața monetară”.

Sintagmă din Convenția părților nu se încadrează în exigențele literei a) din Anexă, dat fiind că modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, individualizat. Piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care ne raportăm, iar Banca va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale.

Instanța nu a putut reținute, nici apărarea potrivit căreia erau aplicabile dispozițiile literei a) alin. 2 din Lista Anexă la Legea nr. 193/2000, din care ar rezulta, în interpretarea sa, că regulile interdicției modificării unilaterale a contractului nu s-ar aplica furnizorilor de servicii financiare, întrucât aplicând legea în lumina textului și finalității directivei, din interpretarea sistematică a literei a) rezultă că alin. 2 nu constituie o dispoziție derogatorie de la alin. 1, dat fiind că legea menține în sarcina furnizorului de servicii financiare obligația de a „își rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii”, în condițiile unei „motivații întemeiate” și implicit de a o subsuma îndeplinirii celorlalte condiții.

În plus, aliniatul 2 menționează în teza finală libertatea consumatorului de a rezilia imediat contractul. Or, părțile nu au prevăzut în contract o asemenea posibilitate și nici Banca nu i-a notificat pe consumatori în consecință. Banca nu poate invoca o dispoziție contractuală numai în privința drepturilor pe care i le-ar recunoaște, fără a își îndeplini în mod corespunzător propriile obligații, legale sau contractuale.

Clauzele contractuale („rezervarea dreptului”) și definirea termenilor („motivațiile întemeiate”) trebuiesc formulate într-un astfel de mod încât să ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului. Astfel cum este formulat, art. 3 litera d) îi oferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a modifica dobânda, iar clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

Împrejurarea că art. 3 litera d) nu ar fi fost negociat direct cu reclamanții-consumatori nu constituie, prin ea însăși, un motiv de nulitate a clauzei și de apreciere a ei ca fiind abuzivă. Legea prevede o asemenea sancțiune numai în cazul în care consumatorii sunt vătămați în derularea raporturilor comerciale. Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ dintre părți, instanța a reținut că nu rezultă din niciun înscris de la dosar că Banca și-ar fi asumat în egală măsură un minim risc decurgând din evoluția pieței monetare. În măsura în Banca interpretează clauzele contractuale în sensul că orice schimbare a împrejurărilor care au stat la baza încheierii contractului se reflectă în nivelul dobânzii, ea îl lipsește pe consumator de orice previzibilitate, iar interpretarea sa excede limitele teoriei impreviziunii și este contrară cerințelor bunei-credințe.

În ceea ce privește susținerea conform căreia clauza mai sus menționată ar fi exclusă de sub incidența legii, este de constatat că potrivit art.4 alin (6) din Legea nr.193/2000, doar clauza privind cuantumul dobânzii stabilită prin convenția de credit nu poate fi considerată abuzivă și nu clauza prin care se permite modificarea unilaterală a dobânzii de către recurentă.

Din alt punct de vedere, clientul ar trebui să aibă, ca ultimă opțiune, dreptul de a rezilia contractul, ori acesta are, potrivit contractului, doar dreptul să fie înștiințat, în schimb are toate obligațiile aferente. În acest tablou este vădit dezechilibrul semnificativ creat între drepturile și obligațiile părților și contrar cerințelor bunei-credințe, astfel că instanța apreciază ca abuzivă clauza prev. de pct.3 lit.d dar și pct,5, art.3 din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/04.12.2007.

B. Analizând prev. art.8.1 lit.c și d din Condițiile generale ale Convenției, care prevăd că „în cazul în care se ivește vreuna din situațiile următoare, atunci, în orice moment, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări prealabile, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.

- împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a Sumei Principale.

- împrumutatul nu își îndeplinește orice altă obligație asumată în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției sau în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, instanța apreciază că, de departe, această clauză are caracter abuziv, fiind întrunite toate condițiile cerute de lege pentru a avea un asemenea caracter.

Astfel, se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, Banca având posibilitatea, din nou, unilateral, să aprecieze asupra intervenirii unei „situații neprevăzute” și să declare soldul scadent anticipat.

Termeni ca „situații neprevăzute”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „nu mai este garantat corespunzător” nu sunt în măsură să ofere posibilitatea reală și obiectivă de a se aprecia cu privire la temeinicia unor astfel de motive. Este evident că dacă „opinia Băncii” este aceea de a declara soldul scadent anticipat, simpla invocare a intervenirii unei așa-zise „situații neprevăzute” (care poate fi, la urma urmei, orice situație neavută în vedere încă de la momentul încheierii acordului de voință) conferă dreptul discreționar Băncii să încaseze, înainte de termen, toate sumele aferente perioadei de contract. Detrimentul creat între Bancă - instituție financiară și împrumutați- persoane fizice este dincolo de orice îndoială.

S-a reținut, de asemenea, că nici această clauză nu a fost negociată direct cu consumatorii-intimați și că este contrară bunei credințe.

C. Privitor la disp.pct.8.1 (secțiunea ) din Condițiile generale ale Convenției, care prevăd că „în oricare din cazurile mai susmenționate (creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau punerea la dispoziție a oricărui credit ori reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii, în baza Convenției), în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări”, instanța reține că, din nou, se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, desigur, în favoarea băncii, care, deși funcționează și are ca obiect de activitate acordarea de servicii bancare, inclusiv credite, înțelege să nu-și asume niciun fel de riscuri ori de costuri ci să le paseze în sarcina exclusivă a clientului.

S-au menținut și în acest caz considerentele privind faptul că nu a fost negociată această clauză (Banca nefăcând dovada contrară).

D. Cea de-a patra clauză considerată abuzivă este clauza intitulată „comisionul de risc” stabilește că „pentru punerea la dispoziție a creditului Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului”.

Intimata . precizat punctul de vedere privitor la numitul „comision de risc”, arătând, cu ocazia activității de control, că riscul Băncii este reprezentat de „posibilitatea ca Banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor”(se remarcă păstrarea stilului generalizator, fără elemente de certitudine sau de individualizare), ca mai apoi să fie enumerate exemplificativ „riscul de neplată”, „riscul de neexecutare a garanției”, „riscul de urmărire a garanției”.

Aceleași precizări au fost reluate de intimata V. și prin întâmpinarea depusă la dosar, în care se arată, subliniindu-se că acel comision de risc este perceput de bancă „pentru punerea creditului la dispoziția clientului ”.

Se remarcă, pe de o parte, contradictorialitatea precizărilor intimatei, iar pe de altă parte lipsa acestora de suport legal.

Punerea creditului la dispoziția clientului nu poate fi un risc în sine și nu echivalează cu riscul de neplată sau cu riscul de neexecutare a garanției, deci nu pot fi încadrate în aceeași categorie. Punerea creditului la dispoziția clientului este una din activitățile specifice oricărei bănci și, chiar dacă banca ar dori să taxeze suplimentar această activitate, este necesar să o negocieze, ca existență și întindere, cu clientul.

Chiar și în situația în care Banca dorește să „garanteze garanția” (riscul de neexecutare a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției), se menține necesitatea de a negocia cu clientul pentru a insera o asemenea clauză. În acest sens, instanța reține că dacă banca aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperite prin instituirea acelei ipoteci, ar fi putut pretinde garanții reale imobiliare suplimentare, dar în nici-un caz nu putea dubla aceste garanții cu perceperea și a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situația în care creditul ar fi fost achitat integral la scadență, fără nici-o problemă.

Este de remarcat însă că, toate aceste explicații suplimentare a ceea ce reprezintă „comisionul de risc” sunt venite mult după încheierea contractului, deci clientul nu a avut nicicum posibilitatea să întâlnească terminologia uzitată pe parcursul acestui proces și cu atât mai puțin să o înțeleagă.

După cum, chiar intimata . ar fi avut doar posibilitatea să refuze semnarea contractului de credit iar nu să negocieze clauzele acestuia. De asemenea, intimata însăși are în vedere posibilitatea „clarificării ” clauzelor respective.

Trebuie subliniat ca art. 4⁴ din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, prevede ca împrumutătorii sunt obligați sa informeze clienții prin menționarea posibilității modificării, în sensul majorării, a sumelor datorate, în cazul materializării riscului valutar, a riscului de rata a dobânzii ori in cazul creșterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute in contract. În primul rând, trebuie observat ca Regulamentul vorbește despre materializarea riscului, în defavoarea împrumutatului, ceea ce exclude din start ideea ca ar fi permisa încasarea de către bancă în cazul opus, a unor sume care sa îi acopere propriul risc. Textul Regulamentului impune băncii obligația informării fiecărui client in parte (fie prin graficul de rambursare, fie prin dispoziții contractuale) cu privire la posibilitatea majorării sumelor pe care le va datora in temeiul contractului de credit, majorare determinata de: (i) materializarea riscului valutar sau a celui de rata a dobânzii (in cazul in care acestea se produc in defavoarea împrumutaților) sau (ii) creșterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute in contract. La rândul sau, art. 4¹ din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice impune instituțiilor de credit, tot in scopul diminuării riscului „să își organizeze activitatea de creditare astfel încât sa asigure separarea clara si efectiva a funcției de promovare si vânzare a produselor de creditare de funcția de analiza a riscului de credit si monitorizare a expunerii.”

Așadar, din nou sunt întrunite condițiile legale pentru ca prevederile secțiunii 3, pct.3.5 din Condițiile speciale ale Convenției de credit să fie declarate abuzive (s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și contrar cerințelor bunei-credințe, clauza nu a fost direct negociată cu consumatorul și este exprimată într-un limbaj greu inteligibil).

În sensul de mai sus, este și Hotărârea Austorcom Telecomunications (57), pct. 57 și 59 care reține „……în legătură cu consecințele constatării de către instanța de executare a existenței unei clauze arbitrare abuzive într-un contract încheiat de un vânzător sau un furnizor cu un consumator, îi revine instanței naționale, sarcina de a stabili toate consecințele care decurg de aici, potrivit dreptului intern, pentru a se asigura că respectiva clauză nu creează obligații pentru consumator”, cu respectarea art. 6 alin. 1 din Directiva nr. 93/13, în sensul obligării statelor membre să prevadă că „în conformitate cu legislația internă”.

Prin urmare acest contract și clauzele aferente nu au fost negociate de către parti, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de proba, conform art. 1169 Cod civil.

Pentru considerentele expuse, instanța a constatat nulă absolută.. Prin expertiza contabilă (f. 112-126) efectuată în cauză de expert contabil M. M.,completată ,fila 137-150 s-a stabilit în două variante suma ce reprezinta comision de risc si comision de administrare, incepând cu data incheierii contractului, precum și la plata dobânzii legale aferenta celor doua comisioane

Astfel s-au întocmit două variante,variantaNr,1 unde tinand cont de obiectivul stabilit de instanța de judecata prin care se solicita calculele pentru perioada 18.12._12, s-a concluzionat că au fost achitate sume de bani cu titlu de comision de risc si comision de administrare in cuantum de 1.018,99 Euro echivalentul a 4.376 lei, pentru care au fost calculate dobânzi in cuantum de 833,69 lei;și tinand cont de faptul ca rata aferenta lunii decembrie 2009 nu a fost achitata la data de 18.12.2009 asa cum a solicitat instanța de judecata, ci a a fost achitata la data scadenta, respectiv data de 16.12.2009, pentru perioada 16.12._12, au fost achitate sume de bani cu titlu de comision de risc si comision de administrare in cuantum de 1.048,97 Euro echivalent 4.503,29 lei, pentru care au fost calculate si dobânzi aferente in cuantum de 872,72 Iei

Totodată că în Varianta Nr. 2,s-a stabilit că, tinand cont de obiectivul stabilit de instanța de judecata prin care se solicita calculele pentru perioada 18.12._12, au fost achitate sume de bani cu titlu de comision de risc si comision de administrare in cuantum de 622,79 Euro echivalent 2.878,08 lei, pentru care au fost calculate si dobânzi aferente in cuantum de 431,94 lei;iar tinand cont de faptul ca rata aferenta lunii decembrie 2009 nu a fost achitata la data de 18.12.2009 asa cum a solicitat instanța de judecata, ci a a fost achitata Ia data scadenta, respectiv data de 16.12.2009, pentru perioada 16.12._12, au fost achitate sume de bani cu titlu de comision de risc si comision de administrare in cuantum de 692,22 Euro echivalent 3.004,49 lei, pentru care au fost calculate si dobânzi aferente in cuantum de 462,18 lei

Nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul că anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă nu poate produce efecte retroactive, fapt ce se explică prin imposibilitatea uneia din părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte. În primul rând trebuie făcută o distincție între contractele care în mod esențial presupun o executare în timp, succesivă, cum ar fi contractul de locațiune și contractul în care una dintre prestații poate fi executată în timp, în rate sau eșalonat, prin convenția părților, cum ar fi contractul de contractul de vânzare cu plata prețului în rate sau contractul de credit. În acest ultim caz nu există însăși justificarea regulii care derogă de la retroactivitatea sancțiunii nulității, neputându-se vorbi de imposibilitate de restituire a unor sume de bani abuziv încasate. Mai mult, chiar banca ar realiza o îmbogățire fără justă cauză prin nerestituirea sumelor de bani a căror folosință a avut-o de la încasare, iar nicidecum reclamantul. Nu ar justifica această derogare nici art. 13 din Legea 1943/2000 care nu exclude restituirea sumelor încasate, iar daunele - interese menționate in acest text legal pot consta tocmai în aceste sume. De asemenea, art. 14 din lege consacra dreptul consumatorilor de a se adresa instanței în conformitate cu regulile stabilite de Codul civil.

În ce privește comisionul de administrare în urma intrării în vigoare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, banca nu a notificat clientul în vederea respectării cerințelor stabilite de acest act normativ care potrivit art. 95 modificat prin Legea 288/2010, se aplică si contractelor in derulare la data intrării în vigoare a OUG 50/2010.

Reclamantilor nu li s-a comunicat că urmează ca pentru administrarea creditului din perspectiva riscurilor asumate de bancă să fie datorat în continuare comisionul corespunzător sub denumirea de comision de administrare credit..

Nu exista practic nici-un temei juridic pentru bancă pentru a încasa comisionul de administrare ..

Așa cum rezultă din adresa băncii și din materialul probator administrat practic comisionul de administrare reprezintă fostul comision de risc.

Chiar și în situația în care reclamanții ar fi semnat un act adițional aceștia ar fi putut solicita anularea unei astfel de clauze pe considerentul caracterului abuziv.

În speța de față s-a constatat că perceperea comisionul de administrare de către bancă s-a făcut în mod abuziv iar drept urmare se impune restituirea acestuia ,în temeiul art, 998 din C. și a textelor enunțate. civ.suma de 2360,32 EURO ( 1243, 17 euro + 1117,15 Euro), respectiv echivalentul in lei, la cursul BNR, la data plătii efective, suma ce reprezinta comision de risc si comision de administrare, incepând cu data incheierii contractului, precum și la plata dobânzii legale de 2310, 51 lei ( 1536,44 lei + 774,07 lei ) aferenta celor doua comisioane, conform raportului de expertiza efectuat in cauza de ing Mărcus M..

Împotriva sentinței a declarat recurs ., pentru următoarele motive:

În întâmpinarea depusă la cererea de chemare în judecată a indicat că și comisionul de risc, precum și clauza referitoare la dobânda, reprezintă o parte din prețul total a convențiilor de credit, preț total care poartă denumirea de dobânda anuală efectivă.

Instanța a reținut în mod nelegal și netemeinic o greșeală juridică de interpretare a modalității de formare a prețului total al convenției și a componentelor acestuia .

Instanța de fond a aplicat greșit legea neaplicând disp.art. 4 alin.6 din Legea nr.193/2000 având în vedere că aceste dispoziții legale se regăsesc în art. 4 alin.2 din Directiva nr 93/13/CEE.

Comisionul de risc și dobânda fac parte din costul total al creditului ,aspect ce rezultă fără putință de tăgadă atât din prevederile art. 2 pct. 24 din OG nr. 21/1992-costul total al creditului pentru consumator – toate costurile, inclusiv dobânda ,comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor, cu excepția taxelor notariale cât și de prevederile art. 3 lit. g și i8 din directive_/CE-g – costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda ,comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale și i ) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului .

Această directivă a fost transpusă în legislația națională prin adoptarea OUG nr. 50/2010, ordonanță ce cuprinde aceeași definiție a costului creditului la art 7 pct. 4.

La momentul încheierii contractului de credit nu exista nici o interdicție legală care să interzică perceperea unui astfel de comision de către bancă.

Contraprestația băncii pentru dobânda și comisionul încasat este chiar punerea la dispoziția consumatorului a creditului acordat pentru o perioadă de timp determinată.

Comisioanele percepute pentru acordarea unui credit determina, alături de dobânda curentă, dobânda anuală efectivă, iar în condițiile speciale rezultă în mod clar atât valoarea dobânzii curente cât și valoarea D., o diferență între cele două valori ale dobânzii menționate expres și condițiile speciale ale convenției de credit. În această situația diferența dintre dobânda și D. este determinată de comisioanele percepute de bancă.

Atâta timp cât pentru punerea la dispoziție a creditului a prevăzut plata unei dobânzi anuale efective mai mari decât dobânda curentă, este evident că plata comisionului de risc - ce determina, alături de alte comisioane ,diferența dintre cele două tipuri de dobânzi – reprezintă o parte din contraprestația pentru acordarea împrumutului. De altfel acest lucru este specificat în cuprinsul art.3.5. din condițiile generale.

Pentru serviciul de punere la dispoziția consumatorului a unui credit de o anumită valoare pentru o anumită perioadă de timp, banca are dreptul la contraprestația acestuia ce constă în plata dobânzii anuale efective - D..

Valoarea D. a fost prevăzută în mod expres în convenția părților.

Întrucât aceste prevederi clare și fără echivoc, exprimate în mod inteligibil, au fost cunoscute de intimata reclamantă la momentul încheierii convențiilor de credit, rezultă că aceste clauze referitoare la comisionul de risc sunt exceptate, conform art.4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 raportat la art. 4 alin.2 din Directiva nr. 93/2000, fiind clauze referitoare la prețul contractului clar și inteligibil exprimate .

Interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuia realizată în conformitate cu disp.art. 4 alin.5 lit. b din Legea nr. 193/2000 cât și în coroborare cu disp.art. 1 din Legea nr. 193/2000, respectiv avându-se în vedere „ toți factorii care au stat la baza încheierii convenției „ dar și împrejurarea că la data semnării convenției clauzelor contractului erau clare și neechivoce pentru intimații – reclamanți.

Față de aceste aspecte se consideră că intimații reclamanți au avut de la momentul semnării convenției de credit, prefigurarea clară atât a prestației apelantei pârâte cât și a propriei contraprestații pe parcursul derulării convenției .

Instanța în analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, a apreciat greșit sintagma de consumator mediu ,astfel decât este definită în legislație.

Plecând de la definiția dată de art. 2 lit. m) din legea 363/2007 consumatorului mediu – consumatorul consideră ca fiind rezonabil informat, atent și precaut, ținând seama de factorii sociali ,culturali și lingvistic, Legea 193/2000 reglementează în chiar primul său articol categoria contractelor care fac obiect al legii respectiv orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii ca cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate .

În al doilea rând, solicitarea de acordare a creditului a venit în mod exclusiv, liber din partea intimaților reclamanți .

În al treilea rând prin creditul acordat de recurenta – pârâtă s-au refinanțat toate creditele anterioare ale intimaților reclamanți.

În al patrulea rând, intimații reclamanți au accesat un credit în moneda CHF deși moneda creditelor refinanțate era RON:

În al cincelea rând, creditul accesat de intimații reclamanți a fost superior ca valoare tuturor creditelor refinanțate, astfel încât intimații reclamanți au obținut sume suplimentare de utilizat în interes propriu .

În al șaselea rând,. Trebuie menționat că intimaților reclamanți le-a fost înmânat Planul de rambursare – înscris care face parte integrantă din convenția de credit și în conținutul căruia în mod distinct este menționată rubrica COMISIONUL DE RISC.

Valoarea acestuia este evidențiată atât pentru fiecare lună contractuală dar se menționează și valoarea totală pe întreaga perioadă de contract.

Totodată, se menționează în mod expres și valoarea D..

Clauzele privind comisionul de risc sunt prevăzute în mod clar și inteligibil au fost cunoscute de intimații reclamanți la momentul încheierii contractului de credit, au fost detaliate separat în graficul de rambursare ce reprezintă anexă la contract ,astfel încât intimații reclamanți au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință de toate condițiile contractuale, cunoscând astfel toate elementele care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor lor.

Pentru toate aceste aspecte, recurenta că dispozițiile clauzei art. 5 lit. a din convenția de credit au fost clare, fără dubiu de interpretare pentru intimații reclamanți, încadrându-se în disp.prev de art. 1 alin.1 din Legea nr. 193/2000 „Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”.

Elementul esențial în privința acestui capăt de cerere îl reprezintă faptul că recurenta pârâtă nu a acordat un credit cu dobânda fixă ci unul cu dobânda variabilă.

Percepția intimatei – reclamante și a instanțelor de judecată ar fi beneficiat de o dobândă fixă este una eronat, având la bază lipsa lecturării atente a clauzelor convenției de credit.

Dispozițiile secțiunii 8 din contact, reprezintă clauze contractuale stabilite de părți în momentul încheierii convenției de credit, al căror scop este acela de a asigura banca de recuperarea sumei împrumutate în împrejurarea în care clientul nu înțelege să își mai onoreze obligația contractuală .

Chiar din conținutul art. 8.1. din contract se menționează în conformitate cu normele comunitare, faptul că scadența anticipată, va putea fi invocată, doar după ce anterior clientul a fost notificat cu privire la intervenirea cazului .

În continuarea motivelor de recurs ,recurenta a invocat excepția lipsei capacității de folosință a Sucursalei V. România SA.,arătând că sucursala bancară nu are personalitate juridică în cond. art. 43 din legea nr. 31/1990, art. 7 pct. 31 din OUG nr. 99/206, și nici organe proprii de conducere, astfel încât nu sunt întrunite în cauză nici disp.art. 56 din NCPC.

Recurenta a invocat în mod subsidiar excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei V. România SA .

De asemenea,a criticat dispoziția de sancționare sancționare cu suma de 1000 lei ,reprezentând amendă contravențională .

A arătat recurenta că deși în considerentele hotărârii nu se regăsește nici o mențiune cu privire la o eventuală sancțiune dispusă în sarcina sa, în raport de o eventuală faptă contravențională săvârșită, în cadrul dispozitivului este reglementat acest aspect.

O astfel de dispoziție este nelegală în raport de faptul că, pe de o parte, recurenta nu a săvârșit vreo faptă contravențională, iar pe de altă parte instanța de judecată nu a fost sesizată de către ANPC pentru a putea dispune de disp.art. 13 din Legea 193/2000 .

În această măsură instanța de judecată a încălcat principiul disponibilității părții, pronunțându-se asupra unor aspecte care nu fuseseră sesizate de către reclamant în cadrul acțiunii .

În drept ,au fost invocate disp. art. 483 și urm. C.pr.civ.

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu în virtutea disp.art. 304 ind.1 C.pr.civ. tribunalul constată că recursul este parțial fondat pentru următoarele considerente :

În fapt între părți a intervenit convenția de credit nr._/20.04.2007 ,prin cererea dedusă judecății în prezentul dosar, intimații S. R. și S. L. ,în calitate de împrumutați solicitând să se constate caracterul abuziv al unor clauze inserate în cuprinsul acesteia.

În ce privește clauza privind comisionul de risc prevăzut de pct.3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit raportat la art.5 pct. 1 lit. a) din Condițiile speciale ale Convenției de credit (care prevăd plata unui comision de risc de 0,06 %, aplicat la soldul creditului,tribunalul reține că această clauză este abuzivă, deoarece nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutații să aibă posibilitatea să-și exprime punctul de vedere. Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru împrumutul respectiv, debitorii au mai garantat cu o ipotecă de rang I asupra unui imobil apartament, asigurat cu polița cesionată în favoarea băncii, astfel încât, prin această ipotecă, toate riscurile sunt garantate.

Totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente și nu intervine nici un fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadență, conform graficului stabilit între părți. Nestipulându-se nici o clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăți fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari și nejustificate. În acest sens, tribunalul reține că dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperite prin instituirea acelei ipoteci, banca ar fi putut pretinde garanții reale imobiliare suplimentare, dar în niciun caz nu putea dubla aceste garanții cu perceperea și a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situația în care creditul ar fi fost achitat integral la scadență, fără nicio problemă.

Trebuie subliniat ca art. 4⁴ din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, prevede ca împrumutătorii sunt obligați sa informeze clienții prin menționarea posibilității modificării, in sensul majorării, a sumelor datorate, in cazul materializării riscului valutar, a riscului de rata a dobânzii ori in cazul creșterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute in contract. In primul rând, trebuie observat ca Regulamentul vorbește despre materializarea riscului, in defavoarea împrumutatului, ceea ce exclude din start ideea ca ar fi permisa încasarea de către banca in cazul opus, a unor sume care sa ii acopere propriul risc. Textul Regulamentului impune băncii obligația informării fiecărui client in parte (fie prin graficul de rambursare, fie prin dispoziții contractuale) cu privire la posibilitatea majorării sumelor pe care le va datora in temeiul contractului de credit, majorare determinata de: (i) materializarea riscului valutar sau a celui de rata a dobânzii (in cazul in care acestea se produc in defavoarea împrumutaților) sau (ii) creșterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute in contract. La rândul sau, art. 4¹ din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice impune instituțiilor de credit, tot in scopul diminuării riscului “sa își organizeze activitatea de creditare astfel încât sa asigure separarea clara si efectivă a funcției de promovare si vânzare a produselor de creditare de funcția de analiza a riscului de credit si monitorizare a expunerii.

Referitor la critica conform căreia în mod greșit s-a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art.3 lit.d) din Convenția la credit, potrivit pct. 3 litera a) din Condițiile Speciale ale Convenției, rata dobânzii curente este fixă, de 5,95% pe an. Potrivit literei d) al aceluiași punct, „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.

În cadrul Secțiunii 3, art. 3.1., intitulat marginal „Dobânda curentă”, pct. 2 lit.c) din Condițiile Generale ale Convenției se prevede că „rata dobânzii curente este fixă sau variabilă, exprimată în forme procentuale (ex. x%), valoarea sa fiind menționată în Condițiile Speciale”.

Potrivit raportului dintre clauzele generale/speciale, pct. 3 litera a) din Condițiile Speciale are prevalență asupra art. 3.2.1 din Condițiile Generale, acestea din urmă trimițând ele însele, pentru lămurirea clauzelor contractuale, la regulile speciale.

Astfel, dacă recurenta V. România SA poate acorda, potrivit regulilor generale, împrumuturi fie cu rată fixă, fie cu rată variabilă, în cazul intimaților, părțile au încheiat un contract cu rata dobânzii fixă, de 5,95% pe an.

După concluzia logică de interpretare menționată mai sus, art. 3 litera d) din Condițiile Speciale prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară. Or, instanța de recurs în mod corect, în aprecierea caracterului abuziv reține că banca nu a inserat și interpretat această clauză în contextul schimbărilor intervenite pe piața monetară, ci a nesocotit drepturile consumatorului, prin introducerea unei clauze abuzive.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicație a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.). Cu toate acestea, Banca a interpretat art. 3 litera d) din Condițiile Speciale în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent și complet a consumatorului cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea măsură.

Nu poate fi reținută apărarea recurentei Volksbamk SA conform căreia modificarea unilaterală a contractului este în concordanță cu teza finală a literei a) din Anexa Legii nr. 193/2000, întrucât legea are în vederea indicarea/specificarea expresă în contract a „motivului” în funcție de care poate avea loc modificarea unilaterală a contractului, iar nu indicarea sa pur generică. Deși în Condițiile Generale, Banca a definit nu mai puțin de 28 de termeni (a se vedea secțiunea 1, denumită marginal „Definiții”), dintre care unii de notorietate (de ex, „USD, Dolari”) – nu a indicat ce se înțelege prin „schimbări semnificative pe piața monetară”.

Prin urmare tribunalul reține că această sintagmă din Convenția părților nu se încadrează în exigențele literei a) din Anexă, dat fiind că modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, individualizat. Piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care ne raportăm, iar Banca va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale.

De asemenea nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia erau aplicabile dispozițiile literei a) alin. 2 din Lista Anexă la Legea nr. 193/2000, din care ar rezulta, în interpretarea sa, că regulile interdicției modificării unilaterale a contractului nu s-ar aplica furnizorilor de servicii financiare, întrucât aplicând legea în lumina textului și finalității directivei, din interpretarea sistematică a literei a) rezultă că alin. 2 nu constituie o dispoziție derogatorie de la alin. 1, dat fiind că legea menține în sarcina furnizorului de servicii financiare obligația de a „își rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii”, în condițiile unei „motivații întemeiate” și implicit de a o subsuma îndeplinirii celorlalte condiții.

În plus, aliniatul 2 menționează în teza finală libertatea consumatorului de a rezilia imediat contractul. Or, părțile nu au prevăzut în contract o asemenea posibilitate și nici Banca nu l-a notificat pe consumator în consecință. Banca nu poate invoca o dispoziție contractuală numai în privința drepturilor pe care i le-ar recunoaște, fără a își îndeplini în mod corespunzător propriile obligații, legale sau contractuale.

Or, clauzele contractuale („rezervarea dreptului”) și definirea termenilor („motivațiile întemeiate”) trebuie formulate într-un astfel de mod încât să ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului. Astfel cum este formulat, art. 3 litera d) îi oferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a modifica dobânda, iar clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

Împrejurarea că art. 3 litera d) nu ar fi fost negociat direct cu reclamantul-consumator nu constituie, prin ea însăși, un motiv de nulitate a clauzei și de apreciere a ei ca fiind abuzivă. Legea prevede o asemenea sancțiune numai în cazul în care consumatorul este vătămat în derularea raporturilor comerciale. Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ dintre părți tribunalul reține că, nu rezultă din niciun înscris de la dosar că Banca și-ar fi asumat în egală măsură un minim risc decurgând din evoluția pieței monetare. În măsura în Banca interpretează clauzele contractuale în sensul că orice schimbare a împrejurărilor care au stat la baza încheierii contractului se reflectă în nivelul dobânzii, ea îl lipsește pe consumator de orice previzibilitate, iar interpretarea sa excede limitele teoriei impreviziunii și este contrară cerințelor bunei-credințe.

Legea 193/200 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii, Curtea de Justiție a comunităților Europene pronunțându-se în repetate rânduri, în jurisprudența sa asupra interpretării acestei Directive, în sensul că, pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Contractele încheiate între părți sunt preformulate, standard, iar eventualele diferențe între alte contracte nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte.

În consecință, tribunalul apreciază că art. 3 lit. d din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/16 04 2008 reprezintă o clauză ce încălcă drepturile consumatorului care a intrat în raporturi contractuale cu pârâta V. România SA în cadrul unui contract de împrumut cu dobânda fixă – ca modalitate răspândită de acordare a creditelor.

Clauza prevăzută de art.8.1 lit.a liniuța a doua și a treia ,c) și d) din Condițiile generale ale Convenției ,precum și cea din Secțiunea 10 au fost în mod corect apreciate de prima instanță de judecată ca fiind abuzive, întrucât creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între Bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.

În virtutea prevederilor contractuale ,Banca avea posibilitatea, să aprecieze asupra intervenirii unei „situații neprevăzute” și să declare soldul scadent anticipat,fără ca părțile cocontractante să aibă posibilitatea reală și obiectivă de a aprecia cu privire la temeinicia unor astfel de motive.Simpla invocare a intervenirii unei așa-zise „situații neprevăzute” conferă dreptul discreționar al Băncii de a declara creditul scadent anticipat, fiind exclusă, prin modul de formulare, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

Susținerea recurentei conform căreia aceste clauze ar fi fost negociate cu clienții trebuie evaluată în contextul situației de fapt,fiind în prezența unor clauze preformulate.

Referitor la excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei SUCURSALA V. ROMÂNIA SA,tribunalul reține faptul că parte a convenției de credit nr._/20.04.2007 este .,astfel că acțiunea promovată în contradictoriu cu Sucursala Pitești a acestei unități bancare nu îndeplinește condiția de exercițiu constând în capacitatea de folosință a acesteia,în raport de prevederile art.43 din legea nr. 31/1990.

Având în vedere aceste considerente,motivul de recurs în cadrul căruia a fost invocată această excepție este întemeiat.

În ceea ce privește critica legată de aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 1000 lei ,constatând că în cauză nu sunt îndeplinite disp.art. 11-13 din legea nr. 193/2000 care reglementează procedura de lucru în cazul în care organele de control abilitate constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abusive,ceea ce nu este cazul speței de față cu privire la care sesizarea a fost făcută de persoane fizice printr-o cerere de cheare în judecată,tribunalul urmează să admită și acest motiv de recurs.

Pentru toate cele mai sus arătate,în temeiul art. 312 C.pr.civ. ,tribunalul va admite recursul ,urmând a modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea față de pârâta SUCURSALA V. ROMÂNIA SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință și va înlătură dispoziția privind amenda contravențională de 1000 lei,menținând în rest sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta ., împotriva Sentinței civile nr. 7012/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești la data de 18.07.2014, intimați fiind S. R. și S. L..

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea față de pârâta SUCURSALA V. ROMÂNIA SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință.

Înlătură dispoziția privind amenda contravențională de 1000 lei.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2015

Președinte,

S. I. Ț.

Judecător,

M. D. B.

Judecător,

A. D.

Grefier,

I. B.

Red. S.I.Ț.

Tehn D.T./ 3 ex.

29.04.2015

Jud fond I.C.E.

← Cereri. Decizia nr. 1216/2015. Tribunalul ARGEŞ		Obligaţie de a face. Decizia nr. 1380/2015. Tribunalul ARGEŞ →

Cereri. Decizia nr. 307/2015. Tribunalul ARGEŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 307/2015. Tribunalul ARGEŞ