Contestaţie la executare. Decizia nr. 2157/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2157/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 26540/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2157/2015
Ședința publică de la 18 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: S. I. Ț.
GREFIER: I. B.
Pe rol soluționarea apelului declarat de contestatorii D. I. și D. ZAVASTIȚA împotriva Sentinței civile nr._/04.11.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._ și a apelului declarat de intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, împotriva Sentinței civile nr._/04.11.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare + SUSP. EXEC.”
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, față de actele de la dosar și împrejurarea că apelanta - intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține apelurile spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor civile de față, deliberând costată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 10.12.2013 sub nr._, contestatorii D. I. și D. Z. au formulat în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș contestație la executare prin care au solicitat să se dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/20.11.2013 emisă de intimată și a procesului – verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr._/25.11.2013 emis de intimată, cu cheltuieli de judecata.
În motivare, contestatorii au arătat că în procesul verbal de sechestru menționat se face referire la un imobil situat în localitatea Pitești, ., ., jud. Argeș, cu privire la care s-a aplicat sechestru asigurator, însă atât decizia cat și procesul - verbal sunt nule de drept întrucât, așa cum reiese din cărțile de identitate și actul de proprietate ale contestatorilor, aceștia locuiesc în blocul 20, pe . imobil la adresa menționata de intimat. Practic intimata a instituit un sechestru pe un apartament nespecificat și neidentificat care nu are nici o legătura cu proprietatea contestatorilor.
Un alt motiv de nulitate consta în aceea că procesul verbal de sechestru a fost întocmit de executorii fiscali C. E. M. și M. C. având legitimațiile nr. 1571 și 1541, este semnat ca reprezentant al intimatei de C. M., iar la rubrica martor este semnat de M. C. care, în realitate, este executor fiscal.
Au fost încălcare și prevederile art. 43 lit g din OG. Nr 92/2003, precum și litera h din același articol, lipsind ștampila organului emitent.
S-a arătat totodată că bunul imobil este proprietatea comună a contestatorilor, însă datoria este proprie, aparținând lui D. I..
De asemenea, nu au fost invocate motivele pentru instituirea sechestrului, fiind doar menționat că există riscul ca debitorul să-și risipească patrimoniul.
Totodată au fost invocate dispozițiile art. 32 alin 3 din OG. Nr 2/2001 care ar atrage suspendarea executării silite.
S-a precizat că a fost contestat la instanța de contencios administrativ raportul de inspecție fiscală nr._/23.10.2013 care a stat la baza emiterii titlului de creanța.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe OG. Nr 92/2003.
Atașat au fost depuse înscrisuri (filele 8-15).
La 17.06.2014 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare.
În motivare s-a arătat că în urma inspecției fiscale a fost întocmit raportul de inspecție fiscală nr._/23.10.2013 prin care s-au stabilit în sarcina contestatorului D. I. suma de 43.448 lei reprezentând obligații de plată către bugetul de stat. Ca urmare a cuantumului ridicat al obligației de plată și existând riscul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă patrimoniul, în temeiul art. 149 alin 2 din OG. Nr 92/2003 s-a procedat la instituirea unei popriri pe conturile debitorului și înființarea sechestrului asigurator.
S-au avut în vedere totodată posibilitățile reduse de plata ale contestatorului.
Pe de altă parte, contestatorul avea posibilitatea, în conformitate cu art. 129 alin 4 din OG.nr 92/2003, să constituie o garanție la nivelul creanței intimatei.
Instituirea masurilor asiguratorii nu aduce atinge intereselor contestatorilor întrucât este o măsura temporara de indisponibilizare a bunurilor acestora.
S-a adăugat că în speța nu sunt incidente dispozițiile OG. Nr 2/2001, actele de executare fiind emise în baza Codului de procedura fiscală.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe art. 205 - 208 C.pr.civ.
Atașat au fost depuse înscrisuri (filele 28-33 ).
În cauza a fost administrata proba cu înscrisuri în conformitate cu art. 254-258 C. pr. civ.
Prin sentința civilă nr._/04.11.2014, Judecătoria Pitești a admis în parte acțiunea formulată de contestatorii D. I. și D. Z., a anulat în parte Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/20.11.2013 emisă de intimată în ce privește instituirea sechestrului asigurător,a anulat procesul – verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr._/25.11.2013 emis de intimată și a obligat-o pe aceasta din urmă la plata către contestatori a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță de judecată a reținut faptul că, intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești a întocmit raportul de inspecție fiscală nr._/23.10.2013 (f. 28-33) prin care s-au stabilit în sarcina contestatorului D. I. suma de 43.448 lei reprezentând obligații de plată către bugetul de stat, reprezând impozit, dobânzi și penalități aferente.
În baza acestuia, în temeiul art. 129 alin. 4 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/20.11.2013 (f. 9) prin care s-a dispus instituirea unor măsuri asiguratorii, respectiv poprire asiguratorie pe conturile contestatorului deschise la Banca Comercială Română SA și ING Bank NV Amsterdam - Sucursala București și sechestru asigurator asupra apartamentului situat în localitatea Pitești, ., ., jud. Argeș.
A fost emis Procesul – verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr._/25.11.2013 cu privire la apartamentul menționat mai sus (f. 10), deținut de contestator în baza contractului de vânzare – cumpărare nr._/20.09.1993, evaluat la suma de 155.750 lei.
Conform contractului de vânzare – cumpărare nr._/20.09.1993 (f. 14), D. I. și D. Z. au dobândit apartamentul situat în mun. P., ., ., ., iar așa cum reiese din cărțile de identitate (f. 12-13), aceștia locuiesc din 2009 și, respectiv, 2005 în apartamentul situat în mun. P., ., ., .
În drept, ART. 129 C. pr. fiscala Poprirea și sechestrul asigurător
(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător. (...)
(10) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanța fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta.
(11) Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.
ART. 43 Conținutul și motivarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă.
(2) Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente: a) denumirea organului fiscal emitent; b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele; c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz; d) obiectul actului administrativ fiscal; e) motivele de fapt; f) temeiul de drept; g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; h) ștampila organului fiscal emitent; i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația; j) mențiuni privind audierea contribuabilului.
(6) Actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. (2) prin intermediul unui centru de imprimare masivă este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie.
(7) Prin ordin al ministrului finanțelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative fiscale care se emit în condițiile alin. (3), de către organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către persoana interesată în condițiile art. 711 și urm. C.pr.civ. și art.172 alin.1 din O.G.nr.92/2003.
Un prim motiv de nulitate invocat de contestatori este faptul că atat în decizie cât și în procesul – verbal se sechestru este indicat un alt apartament decât cel deținut în proprietate de aceștia, respectiv este indicată o alta . . indicat numărul apartamentului sechestrat. Examinând cărțile de identitate ale contestatorilor și contractul de vânzare – cumpărare nr._/20.09.1993 (f. 14), instanța constată că acest motiv este întemeiat. Astfel, deși este menționat în mod corect domiciliul fiscal al contestatorului și faptul că apartamentul sechestrat a fost dobândit prin contractul menționat, apartamentul sechestrat nu este identificat corespunzător.
Totodată, instanța a constatat că în Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/20.11.2013 nu sunt indicate în mod corespunzător motivele de fapt ce au determinat luarea măsurii în conformitate cu art. 43 alin. 2 lit. f din OG 92/2003, fiind menționat generic că se dispune măsura „având în vedere cuantumul obligațiilor stabilite de plată la bugetul general consolidat al statului exista riscul ca debitorul să își risipească averea”, nefiind în concret indicat vreun motiv din care să rezulte riscul imposibilității de recuperare a creanței.
De asemenea, apartamentul este dobândit de contestatori în timpul căsătoriei (f. 13-14), fiind prezumat ca bun comun în devălmășie în conformitate cu art. 30 C. fam, în timp ce raportul fiscal vizează o datorie personală a contestatorului. În acest sens au fost încălcate disp. art. 129 alin. 10 C. pr. fiscală, potrivit căruia daca valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanța fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta, întrucât sechestrul a fost instituit asupra întregului apartament. De altfel, nici nu este posibilă instituirea sechestrului numai asupra cotei – părți deținute de contestator câtă vreme bunul se află în devălmășie, neputând fi determinată o cota – parte decât prin partaj.
Sunt reale și celelalte susțineri ale contestatorilor în sensul că procesul – verbal de sechestru contestat este semnat în calitate de martor de unul dintre inspectorii fiscali și lipsește ștampila organului fiscal emitent, fără a se menționa faptul că actul se încadrează în excepția prevăzută în alineatul 2 al art. 43 C. pr. fiscală.
Având în vedere motivele menționate mai sus, dar mai ales cuantumul obligațiilor fiscale imputate contestatorului (43.448 lei) și valoarea apartamentului precizată de intimată de 155.750 lei, precum și instituirea unei popriri asiguratorii asupra pensiei realizate de D. I. de 3407 lei (f. 59), instanța a admis în parte acțiunea și a anulat în parte Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/20.11.2013 emisă de intimată în ce privește instituirea sechestrului asigurător și în totalitate procesul – verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr._/25.11.2013 emis de intimată, considerând în același timp că față de valoarea obligațiilor de plată și valoarea apartamentului, precum și față de veniturile contestatorului nu este oportună instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului, în condițiile în care contestatorul realizeaza un venit constant în cuantum ridicat, intimata dispunând de altfel ulterior sistarea popririlor (f. 49) ca urmare a achitării debitului.
În ce privește suspendarea executării, deși nu a fost formulat un capăt de cerere distinct în acest sens, instanța constată că nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 32 alin 3 din OG 2/2001 întrucât acestea prevăd suspendarea executării de drept a sancțiunilor stabilite printr-un proces – verbal de contravenție ca urmare a formulării unei plângeri contravenționale, or, în speță, nu este vorba de un astfel de titlu de creanță, suspendarea executării putând opera numai la cerere în urma unei decizii emise de instanță în condițiile art. 172 din O.G.nr.92/2003 și art. 711 și urm. C. pr. civ.
Potrivit art. 453 alin. 1 C. pr. civ., partea care cade în pretenții a fost obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Cheltuielile avansate de contestatoare au constat în plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei (f. 7, 21) și onorariu avocat de 500 lei (f. 47). Față de măsura admiterii acțiunii, instanța a obligat intimata la plata către contestatori a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând ½ onorariu avocat și a respins cererea privind taxa de timbru întrucât în materia contestației la executare prin art. 45 alin. 1 lit. f și alin. 2 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru este prevăzută posibilitatea contestatorilor de a solicita restituirea taxei de timbru proporțional cu admiterea contestației.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel contestatorii D. I. și D. Zavastița și intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș ,pentru următoarele motive:
Apelanții contestatorii au criticat sentința primei instanțe de judecată susținând că în mod greșit nu le-au fost acordate cheltuielile de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând jumătate din totalul sumei de 1000 lei plătită cu titlu de taxă judiciară de timbru ,așa cum a menționat instanța în considerente.
Apelanta intimată Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș a criticat sentința motivând că procesul verbal de sechestru atacat, precum și decizia de instituire a măsurii asiguratorii întrunesc condițiile de legalitate prev. de art. 129 C.pr.fisc. Procesul verbal fiind emis ulterior emiterii deciziei de instituire a măsurii asiguratorii.
Totodată, instituirea măsurilor asiguratorii nu conduce la disfuncționalități în desfășurarea activității debitorului, întrucât acesta nu este prejudiciat în niciun mod prin instituirea acestora în condițiile în care aducerea la îndeplinire a acestora se face numai în măsura recuperării creanței fiscale.
Mai arată că la data formulării prezentei contestații, măsurile asiguratorii instituite au devenit executorii ,ceea ce dă dreptul organului fiscal la evaluarea bunurilor sechestrate și valorificarea acestora în cadrul procedurii executării silite.
Analizând sentința apelată în limitele criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 477 alin. 1 C.pr.civ.,tribunalul constată că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente :
Verificând sentința civilă apelată prin prisma motivului de apel invocat de apelanții-contestatori D. I. și D. Zavastița,instanța de apel reține faptul că prima instanță de judecată a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate de contestatori ,defalcat în raport cu destinația acestora,respectiv onorariu de avocat -500 lei și taxă judiciară de timbru -1000 lei.Astfel cum menționează considerentele,față de măsura admiterii acțiunii,intimata a fost obligată numai la plata sumei de ½ din onorariul de avocat,adică 250 lei.Cât privește suma de 1000 lei reprezentând taxă judiciară de timbru,a fost reținută prevederea cuprinsă în art. 45 alin. 1 lit. f) și alin. 2 din OUG nr. 80/2013 ,în sensul că apelanții-contestatori au posibilitatea de a solicita restituirea acesteia proporțional cu admiterea contestației .Prin urmare,apelanții au susținut în mod neîntemeiat existența unei aprecieri a primei instanțe de judecată conform căreia cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ar fi fost întemeiată pentru cota de ½ din totalul cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat,fiind fără dubiu că această cotă de ½ a fost stabilită numai în considerarea cheltuielilor constând în onorariul de avocat .
În consecință,față de cele mai sus arătate ,motivul de apel formulat de apelanții-contestatori D. I. și D. Zavastița nu este întemeiat.
Referitor la apelul intimatei, tribunalul are în vedere faptul că în baza raportului de inspecție fiscală nr._/23.10.2013 (f. 28-33) prin care s-au stabilit în sarcina contestatorului D. I. suma de 43.448 lei reprezentând obligații de plată către bugetul de stat compuse din impozit, dobânzi și penalități aferente a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/20.11.2013 (f. 9).Prin aceasta s-a dispus poprirea asiguratorie pe conturile contestatorului deschise la Banca Comercială Română SA și ING Bank NV Amsterdam - Sucursala București și sechestrul asigurator asupra apartamentului situat în localitatea Pitești, ., ., jud. Argeș. În acest sens ,a fost emis Procesul – verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr._/25.11.2013 cu privire la apartamentul menționat mai sus .
Deși este incontestabil faptul că disp. art. 129 din OG nr. 92/2003 dau posibilitatea organului fiscal de a institui măsuri asigurătorii ,iar aprecierea motivelor de fapt ce impun această instituire este un drept al organului fiscal ,acesta nu poate fi apreciat ca având natura unui drept absolut,de care beneficiarul acestuia ar putea uza în virtutea legii, fără nicio justificare.Aceste motive de fapt avute în vedere de organul fiscal trebuie să se regăsească în decizia de instituire,pentru a nu lăsa loc arbitrariului și a face imposibilă exercitarea unui control asupra temeiniciei măsurilor dispuse.Cuantumul ridicat al datoriilor și evitarea riscului ca cel obligat să se sustragă ,să-și ascundă ori să-și risipească patrimoniul constituie o motivare generală ,neputându-se concluziona din aceasta existența unui risc real de recuperare a debitului.Se impunea ca măsurile dispuse să fie justificate cu atât mai mult cu cât ,potrivit art. 44 din Constituția României,proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular,tot legea fiind cea care stabilește conținutul și limitele acestui drept.Orice imixtiune în dreptul de proprietate al unei persoane care știrbește vreunul dintre atributele acestuia,măsurile asigurătorii aducând atingere acestui drept trebuie să fie conformă legii și trebuie să fie justificată.În lipsa expunerii concrete a motivelor pentru care în cazul de față s-ar fi impus luarea măsurilor asiguratorii,acestea nu pot fi apreciate ca fiind conforme legii.
Astfel cum a reținut prima instanță de judecată, apartamentul sechestrat nu a fost identificat corespunzător și a fost dobândit de contestatori în timpul căsătoriei (f. 13-14).În conformitate cu disp. art. 30 C.fam., acesta este prezumat ca fiind bun comun în devălmășie .Însă,din cuprinsul de raportului de inspecție fiscală nr._/23.10.2013 rezultă că a fost avută în vedere la instituirea măsurilor asiguratorii o datorie personală a contestatorului D. I..
Potrivit art. 129 alin. 10 din OG nr. 92/2003, dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanța fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta.Apelanta-intimată nu a făcut dovada faptului că bunurile proprii ale contestatorului nu ar fi fost suficiente pentru acoperirea creanței ,dovadă care se impunea în condițiile în care una dintre măsurile dispuse viza un bun care nu este propriu al debitorului .În aceste condiții,cum textul alin. 11 al art. 129 acordă celor interesați posibilitatea de a face contestație împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii ,nerespectarea prevederilor alin. 10 reprezintă tocmai un motiv de formulare a contestației la executare.
Invocarea posibilității debitorului de a constitui o garanție la nivelul creanței stabilite,conform art. 129 alin. 4 din OG nr. 92/2003 nu poate suprima dreptul acestuia de a formula contestație la executare și nici nu poate determina aprecierea conform cărora organul de executare ar avea un drept discreționar în legătură cu măsurile asiguratorii .Existența unei asemenea posibilități implică legalitatea instituirii măsurii asiguratorii,or în cauza de față decizia de instituire s-a dovedit a fi neconformă sub aspectul măsurii sechestrului asupra apartamentului situat în localitatea Pitești, ., ., jud. Argeș,care nu a fost corect identificat și în privința căruia nu s-a stabilit că ar fi proprietatea exclusivă a debitorului.
Pentru toate aceste considerente,constatând că prima instanță de judecată a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt reținută ,sentința pronunțată fiind legală și temeinică ,în temeiul art. 480 C.pr.civ.,ambele apeluri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de contestatorii D. I. și D. ZAVASTIȚA ambii domiciliați în mun. P., Bradet, nr. 1, ., . și de intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș împotriva Sentinței civile nr._/04.11.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._ ca nefondate
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2015.
Președinte, A. A. | Judecător, S. I. Ț. | |
Grefier, I. B. |
Red.S.I.Ț.
Tehn D.T.5 ex.
26.05.2015
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 2140/2015. Tribunalul ARGEŞ | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 2179/2015.... → |
|---|
