Contestaţie la executare. Sentința nr. 87/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 87/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 5014/109/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR. Nr. 87/2015
Ședința publică de la 24 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. C.
Grefier E. R.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestatorii A. V., și A. M., intimată fiind B. P. SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea A. M., lipsă fiind contestatorul și intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se identifică A. M. prin CNP_.
Instanța, din oficiu, în baza art.131 rap.la art.713 c.pr.civ. pune în discuție excepția de necompetență materială, având în vedere obiectul acțiunii deduse judecății.
Contestatoarea arată că tribunalul este competent să soluționeze prezenta cauză.
INSTANȚA
Asupra cererii civile de față, deliberând:
Constată că, prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Argeș reclamanții A. V., și A. M. au formulat contestație la executare împotriva actelor de executare din dosarul nr.705/2013 al B. Pârculungeanu V. A. solicitând anularea executării și obligarea pârâtei la restituirea sumelor calculate fără temei legal.
La termenul din 24.03.2015 tribunalul din oficiu în baza art.131 Cod pr.civilă a invocat excepția necompetenței materiale.
Analizând cu prioritate excepția invocată tribunalul o apreciază ca întemeiată reținând că acțiunea dedusă judecății este o contestație la executare litigiu care, potrivit art.713 Cod pr.civilă se soluționează de către instanța de executare.
În speță instanța de executare este Judecătoria Pitești situație în care tribunalul apreciază că Judecătoria pitești are competența materială de soluționare a prezentei cauze.
Pentru aceste considerente tribunalul în baza art.131 Cod pr.civilă rap.la art.713 Cod pr.civilă urmează a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorii A. V., și A. M., intimată fiind B. P. SA, în favoarea Judecătoriei Pitești.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Martie 2015
Președinte, E. M. C. | ||
Grefier, E. R. |
red.E.M.C.
dact.C.E.C./4 exp.
08.04.2015.
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 857/2015. Tribunalul ARGEŞ | Fond funciar. Decizia nr. 210/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|