Pretenţii. Sentința nr. 181/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 181/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 5841/109/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 181/2015
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ELENA ANTON
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, pentru solutionare în primă instanță, cauza civilă privind pe reclamantii I. C. S. A., Ș. G. A., Ș. D. A. și pe pârâtii ., G. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc la data de 26.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în acea încheiere, ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.08.2013, sub nr._, reclamanții I. C. S. A., Ș. G. A. și Ș. D. A. au chemat în judecată pe pârâții . și G. I. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige, în solidar, pârâții la plata despăgubirilor în sumă de 250.000 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a întregului etaj al imobilului din Câmpulung, ., jud. Argeș, lipsă de folosință calculată pe ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, precum și în continuare până la predarea efectivă a imobilului, dar și a dobânzilor legale aferente.
În motivare au arătat că sunt proprietari ai imobilului sus menționat, conform sentinței civile nr. 147/2004, irevocabilă. În cadrul litigiului finalizat prin sentința civilă nr. 802/2011 au solicitat restituirea imobilului deținut abuziv de pârâți, acțiune ce le-a fost admisă, iar prin decizia civilă nr. 210/2012 s-a instituit un drept de retenție în favoarea pârâților până la plata sumei de 151.657 lei, cu titlu de despăgubiri. Cu toate acestea, pârâții continuă să se folosească abuziv de proprietatea reclamanților.
În susținere au fost depuse, în copie, înscrisuri.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, persoană fizică, iar, pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că nu folosesc abuziv spațiul, întrucât sunt titularii unui drept de retenție.
Instanța a încuviințat și administrat probele cu înscrisuri, interogatoriu și expertiza în specialitatea construcții civile și industriale.
Interogatoriile au fost consemnate și atașate la dosar, la fel ca și raportul de expertiză dispus în cauză.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
Reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în pretenții solicitând obligarea pârâților la contravaloarea lipsei de folosință pe ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, precum și în continuare până la eliberarea imobilului din Câmpulung, ., jud. Argeș.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul, persoană fizică, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că este doar administrator al societății pârâte și nu ar putea sta în judecată în nume propriu.
În legătură cu acest aspect, se reține că, prin sentința civilă nr. 802/2011 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 210/2012 (f. 31, 35) s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că și această persoană, în nume propriu, a folosit și folosește imobilul în litigiu, astfel că existând identitate între subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății și numitul G. I., acesta are calitate procesuală excepția urmând a fi respinsă.
În ceea ce privește fondul litigiului, se constată, așa cum, s-a menționat anterior că instanța a fost învestită cu o acțiune în pretenții, acțiune ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 și urm. Cciv, respectiv pe principiile răspunderii civile delictuale, instanța, având în vedere că acțiunea a fost promovată și susținută prin avocat, urmând a se pronunța cu respectarea principiului disponibilității și în limitele învestirii conform art. 22 alin. 5 și 6 Ncpc.
Astfel, s-a invocat, de către reclamanți, împrejurarea că pârâții dețin în mod abuziv imobilul, proprietatea acestora, situat în Câmpulung, ., jud. Argeș.
Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar a fi întrunite cumulativ patru condiții: existența unei fapte ilicite, un prejudiciu cauzat prin fapta respectivă, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția pârâților.
În cauză, nu există nicio faptă ilicită din partea pârâților.
Astfel, până la momentul ianuarie 2012, prin decizia civilă nr. 210/2012 (f. 35, paragraful 5), s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că pârâții au stăpânit imobilul în litigiu în baza unor contracte de închiriere între părți, fiind de bună credință, iar, ulterior, după ianuarie 2012, aceștia au rămas în stăpânirea imobilului în baza dreptului de retenție ce le-a fost instituit prin hotărârea judecătorească menționată, la dosar nefăcându-se nicio dovadă a unei utilizări a spațiului în afara acestui drept. Totodată, la dosar nu s-a făcut nici dovada că, până în prezent, reclamanții ar fi plătit de bună voie suma de 151.657 lei care să determine încetarea dreptului de retenție aparținând pârâților, context în care, într-adevăr, dacă aceștia din urmă ar fi rămas în continuare în spațiu, se putea pune problema unei ocupări abuzive.
Așadar, nu există nicio faptă de ocupare nelegală a bunului în litigiu.
Or, în acest context, neexistând faptă ilicită, deci nefiind întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale invocate, prezenta cerere de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și întemeiată în drept, nu poate fi primită, astfel că urmează a fi respinsă.
În baza art. 453 Ncpc, fiind în culpă procesuală, reclamanții vor fi obligați la plata, către pârâta ., a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în speță, onorariu expert (f. 131).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, persoană fizică.
Respinge acțiunea precizată formulată de către reclamanții I. C. S. A., cu reședința în ., Ș. G. A., domiciliat în B., ., ., . și Ș. D. A., domiciliat în București, . nr. 16, ., sector 4 în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul în Câmpulung, ., jud. Argeș și G. I., domiciliat în Câmpulung, .. 1, jud. Argeș.
Obligă reclamanții să plătească pârâtei ., suma de 300 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Curtea de Apel Pitești.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015.
Președinte, E. A. | ||
Grefier, E. R. |
E.A. 03 iulie 2015/7 ex
← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Pretenţii. Sentința nr. 180/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|