Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 192/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 192/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 1145/109/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 192/2015

Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE MIHAELA BADEA

Grefier E. R.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent C. A. L., cu domiciliul în Pitești, .. 69 B jud Argeș, având ca obiect „exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine)”.

Dezbaterile în fond asupra cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la data de 10 06 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 17 06 2015, când deliberând a pronunțat următoarea sentință.

INSTANȚA

Constată că prin cererea formulată C. Anișoara L. a solicitat la data de 10.04.2015 recunoașterea hotărârii străine de divorț de comun acord nr. 875/2006 C din 14.07.2006 pronunțată în contradictoriu cu Jacinto Merino Saez de la Maleta, căsătorie încheiată în orașul Zaragoza, Spania la 01.08.2003.

Solicită recunoașterea hotărârii de divorț pe teritoriul României conform Legii nr. 105/1992.

Analizând cererea tribunalul în temeiul art. 1093 NCPC urmează a respinge cererea pentru următoarele considerente:

Regimul recunoașterii și încuviințării executării hotărârilor din statele membre ale UE cum este și cazul în speță este unul special reglementat de cadrul convențional internațional alcătuit din convențiile bilaterale de asistență juridică încheiate de România precum și dreptul UE alcătuit din regulamente și directive.

De asemenea potrivit Regulamentului de la Bruxells este prevăzută eliminarea în totalitate a exequaturului în privința hotărârilor pronunțate într-un stat membru al UE, situație în care tribunalul va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea privind pe petent C. A. L., cu domiciliul în Pitești, .. 69 B jud Argeș.

Cu apel.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2015

Președinte,

M. B.

Grefier,

E. R.

Red. M.B

Dact. NE/ 3 ex

16.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 192/2015. Tribunalul ARGEŞ