Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 450/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 450/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 450/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 450/2015

Ședința camerei de consiliu de la 12 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. I. Ț.

JUDECĂTOR: A. A.

GREFIER: I. B.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta C. N. DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. DIRECTIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCURESTI PRIN REPREZ. LEGAL împotriva încheierii de ședință din data de 21.11.2014, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, intimată fiind S.C. R. T. S.R.L., având ca obiect „încuviințare executare silită”.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Față de actele de la dosar și împrejurarea că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, tribunalul reține apelul spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față ,deliberând constată următoarele:

Constată că la data de 22.10.2014, Biroul Executorului Judecătoresc P. A. R., a solicitat în temeiul disp. art.665 din codul de procedură civilă încuviințarea executării silite în temeiul titlului executoriu – proces verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 pentru suma de 720 euro (la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării) la care se adaugă cheltuielile de executare și onorariul executorului.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru.

Prin încheierea de ședință din data de 21.11.2014, Judecătoria Topoloveni a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI, în contradictoriu cu debitoarea ..

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, prin cererea formulată la B.E.J P. A. R., creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania SA-Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei . prin toate formele de executare potrivit titlului executoriu – proces verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 pentru suma totală de 720 euro (la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării) la care se adaugă cheltuielile de executare și onorariul executorului.

Prin încheierea din data de 09.10.2014, B.E.J P. A. R. a dispus admiterea și înregistrarea cererii de executare silită formulată de creditoare (fila 3 a dosarului).

Instanța a reținut că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 emis de intimată, debitoarea a fost sancționată contravențional cu amendă contravențională și a fost obligată să achite și tariful de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, în vigoare la acel moment.

Prin Legea nr. 144/2012 a fost abrogat articolul 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea debitorului la plata tarifului de despăgubire, creanță a cărei executare se solicită a fi încuviințată.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În acest sens, instanța a apreciat că Legea 144/23.07.2012 care a abrogat art.8 al.3 din OG.15/2002 (pe care se întemeiază prezenta cererea de încuviințare a executării silite, conform titlului executoriu invocat) este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului-debitor, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.

În acest context, potrivit principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale mai favorabile, instanța a apreciat că debitorul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația acestuia de a plăti tariful de despăgubire nemaiavând un suport legal în prezent, existând astfel un impediment la executare în accepțiunea disp.art.665 alin. 5 pct. 7 Cod procedură civilă.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus reținute, în temeiul art. 665 alin. 5 pct. 7 Cod procedură civilă, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel C.N.A.D.N.R. SA,invocând faptul că norma instituită de art. II din legea nr. 144/2012 ,având natură contravențională a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care au contestat în instanță tarifele de despăgubire. În baza acestor considerente,precum și principiului de drept civil care prevede că,dacă legea nu distinge ,nici legiuitorul nu are dreptul să o interpreteze,a solicitat să se constate că nu își au aplicabilitate dispozițiile legii nr. 144/2012.

Apelanta a mai susținut faptul că în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite,care este o procedură necontencioasă ,judecătorul realizează o cercetare formală și limitată sub aspectul îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu ,orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări de excepție pe fond,cum ar fi nelegalitatea actului ,neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul ori prescrierea dreptului de a cere executarea silită ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului,putând fi verificate numai pe calea contestației la executare.

În drept,apelul a fost întemeiat pe disp. art. 665 alin. 6 ,art. 466 și urm. NCPC,precum și dispozițiile legale cuprinse în prezentul apel.

Analizând încheierea apelată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 477 NCPC, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001,procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. De asemenea, art. 638 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ. prevede că sunt titluri executorii și alte înscrisuri cărora legea le recunoaște puterea executorie.

Instanța de fond a respins cererea de încuviințare a executării silite,în temeiul art. art. 665 alin. 5 pct. 7 Cod procedură civilă care se referă la existența altor impedimente prevăzute de lege întrucât ar fi intervenit o lege contravențională mai favorabilă ,creanța invocată de către apelantă nemaiputând fi pusă în executare. În acest sens,s-a pornit de la prevederile art. II din legea nr. 144/2012 conform cărora, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Procesul verbal de contravenție pe care apelanta l-a invocat cu caracter de titlu executoriu a fost întocmit la data de 11.01.2012,deci anterior intrării în vigoare a legii nr. 144/2012.Raportat la textul art. II din cuprinsul acestui act normativ,era obligatoriu a se face dovada contestării în instanță a acestui înscris în ceea ce privește aplicarea tarifului de despăgubire.

Verificând caracterul de titlu executoriu al procesului verbal de contravenție invocat în această cauză,tribunalul reține că nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă de anulare a obligației de achitare a tarifului de despăgubire .Prin legea nr. 144/2012,a fost înlăturată această obligație doar în privința proceselor verbale de contravenție ,care ,până la data intrării în vigoare a acestei legi, au fost contestate în instanță sub aspectul impunerii sarcinii de plată a tarifului de despăgubire .În speța de față nu a fost făcută o astfel de dovadă ,iar prima instanță de judecată nici nu putea să rețină,în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite, raport la înscrisurile anexate cererii având acest obiect ,existența vreunei asemenea hotărâri judecătorești. Principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile putea fi ,eventual ,operant în cazul în care procesul verbal de contravenție ar fi fost întocmit ulterior intrării în vigoare a legii nr. 144/2012 și ar fi cuprins și obligarea contravenientului la plata tarifului de despăgubire. În discuție este însă și caracterul de sancțiune contravențională al creanței a cărei executare se solicită.

Pornind de la caracterul necontencios al acestei proceduri,instanța investită cu o cerere de încuviințare a executării silite,verifică ,potrivit art. 632 alin. 1 și art. 662 NCPC,dacă înscrisul în baza căruia s-a solicitat executarea silită constituie sau nu potrivit legii ,titlu executoriu și dacă este vorba despre o creanță certă ,lichidă și exigibilă .

Astfel, reținând întrunite condițiile prevăzute de art. 37 din OG 2/2001, în sensul că nu s-a făcut dovada existenței unei hotărâri judecătorești irevocabile de desființare a procesului verbal de contravenție în privința obligației de achitare a tarifului de despăgubire și având în vedere disp. art. 622 alin. 2 și 623 C.pr.civ., tribunalul apreciază că cererea este întemeiată, urmând a fi admisă în conformitate cu prevederile art. 665 alin. 2 și 3 din NCPC.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 NCPC, tribunalul va admite apelul și va schimba încheierea de ședință pronunțată la data de 21.11.2014 de Judecătoria Topoloveni, în sensul că va încuviința executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției R12 nr._/11.01.2012, emis pe numele debitoarea S.C. R. T. S.R.L pentru recuperarea creanței în cuantum de 720 euro, în echivalent lei la cursul BNR de la data plăți și a cheltuielilor de executare.

Va autoriza creditoarea să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta C. N. DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. DIRECTIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCURESTI PRIN REPREZ. LEGAL cu sediul în București, sector 6, .. 401A, împotriva încheierii de ședință din data de 21.11.2014, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, intimată fiind S.C. R. T. S.R.L cu sediul în orașul Topoloveni, ., județul Argeș..

Schimbă încheierea de ședință din data de 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, în sensul că admite cererea.

Încuviințează executarea silită, prin toate modalitățile de executare a titlului executoriu, reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012, emis pe numele debitoarei, pentru recuperarea creanței în cuantum de 720 euro, în echivalent lei la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Națională a României, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului și a cheltuielilor de executare.

Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligației prevăzută în titlul executoriu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2015

Președinte,

S. I. Ț.

Judecător,

A. A.

Grefier,

I. B.

Red.S.I.T.

Tehn D.T.4 ex.

25.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 450/2015. Tribunalul ARGEŞ