Contestaţie la executare. Decizia nr. 389/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 389/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 389/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 389/2015
Ședința publică de la 11 Februarie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE G. D. N.
Judecător R. V.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare, apelul formulat de intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, împotriva sentinței civile nr.900 din data de 18.04.2014, pronunțată de Judecatoria Câmpulung în dosarul nr._, intimata-contestatoare fiind R. P. și intimată C. DE A. DE SĂNĂTATE ARGEȘ, având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat L. D. C. pentru intimata-contestatoare R. P. și consilier juridic Susman I. pentru intimata C. de Asigurari de Sănătate Argeș, lipsind apelanta-intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocatul intimatei-contestatoare R. Paunica depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare juridică și arată la interpelarea instanței că persoana însărcinată cu primirea corespondenței, la sediul procesual ales, respectiv la Cabinetul de Avocatură L. D. C. este avocatul titular L. D. C..
Tribunalul comunică întâmpinarea formulata de intimata C. de Asigurari de Sănătate Argeș, către avocatul intimatei-contestatoare.
Avocatul intimatei-contestatoare solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua la cunoștință de întâmpinarea formulata de intimata C. de Asigurari de Sănătate Argeș, întrucât are puncte de vedere divergente fata de intimata C. de Asigurari de Sănătate Argeș. În subsidiar solicită suspendarea judecății cauzei în raport de faptul că, fata de decizia fiscală, potrivit dovezii de pe care o depune la dosar, respectiv extras de pe site-ul Tribunalului Argeș-Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, se află înregistrat dosarul nr._ având ca părti pe contestatoarea R. P. si intimata Casa de Asigurări de Sănătate Argeș, iar judecata prezentei contestații depinde de fondul problemei.
Tribunalul pune în discuție cu prioritate, excepția tardivității formulării apelului.
Avocatul intimatei-contestatoare solicită admiterea excepției.
Reprezentantul intimatei C. de Asigurari de Sănătate Argeș, solicită respingerea excepției, apelul fiind formulat în termen.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării apelului, conform art.248 C.pr.civ..
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată sub numărul_, pe rolul instanței, contestatoarea R. P. a chemat în judecată pe intimații M.F.P. - A.N.A.F.- Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung, solicitând instanței anularea formelor de executare, demarate împotriva sa, respectiv somația numărul 3/_ /_ din data de 30.09.2013 și a titlului executoriu nr._ din data de 30.09.2013 și suspendarea executării până la soluționarea contestației.
În motivare contestatoarea arată, în esență, că este atât cetățean român cât și cetățean elen, că este asigurată în sistemul de asigurare de sănătate al statului elen în care a locuit și și-a desfășurat activitatea încă din 1969, și nu a beneficiat niciodată de serviciile oferite de sistemul de asigurări de sănătate român.
Precizează contestatoarea că formele de executare ce i-au fost comunicate cuprind CNP-ul altui asigurat, astfel încât ea nu are calitatea de debitor.
După anul 1989, arată contestatoarea, a solicitat și cetățenie română, i-au fost retrocedate mai multe bunuri imobile pentru care a înțeles să plătească taxe și impozite către statul român dar nu a încheiat niciodată contract cu casa de asigurări, astfel încât nu are calitate de asigurat și nu poate fi obligat la plata contribuției din sumele obținute ca urmare a cedării folosinței bunurilor.
Până la comunicarea titlului executoriu, arată contestatoarea, nu i-a fost comunicat nici un titlu de creanță și nici un termen de achitare a unor eventuale obligații de plată, astfel încât s-a început direct executarea silită asupra unei creanțe ce încă nu există.
La data de 9.12.2013 s-a depus la dosar întâmpinare din partea ANAF – AJFP Pitești prin care s-a solicitat respingerea acțiunii.
În considerente intimata arată că această contestație este inadmisibilă, având în vedere că, potrivit art. V pct. 10 din OUG 125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003l, de la data de 1.07.2012 ANAF are calitate procesuală activă doar în ceea ce privește executarea silită și instituirea măsurilor asiguratorii.
Individualizarea obligațiilor de plată rămase neachitate până la data de 30.06.2012 și emiterea deciziilor de impunere trebuiau efectuate de Casa de Asigurări de Sănătate Argeș, colectarea urmând a se face de către ANAF.
Apreciază că în contestația sa contestatoarea nu critică formele de executare întocmite de ANAF, ci însăși existența titlului executoriu în baza căruia s-a început executarea silită, situație în care contestația la executare este inadmisibilă conform art. 172 din O.G. nr. 92/2003.
Pe fond, arată intimata, contestatoarea argumentează acțiunea invocând inexistența sumelor înscrise în evidența CAS deși formele de executare au fost demarate în baza deciziei de impunere emisă de CAS, iar această decizie nu a fost atacată pe calea contenciosului administrativ.
Pe cale de consecință, în baza art. 136 alin. 1 din OG 92/2003 organul fiscal competent a demarat formalitățile de executare silită prevăzute de lege.
În privința cererii de suspendare a executării, arată intimata că, în măsura în care cauțiunea prevăzută de lege a fost achitată, instanța urmează a verifica temeinicia cererii, apreciind totodată că nu există o pagubă iminentă și nici vreo vătămare ireparabilă.
Odată cu întâmpinarea a fost depusă și o cerere de introducere în cauză a CAS Argeș, emitentul deciziei de impunere în temeiul căreia s-a început executarea, avându-se în vedere că din argumentația contestatoarei rezultă că aceasta contestă existența debitului.
Prin sentința civilă nr. 900 din data de 18.04.2014 pronunțată de Judecatoria Câmpulung a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea R. P., în contradictoriu cu intimații M.F.P. - A.N.A.F.- Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung și Casa de Asigurări de Sănătate Argeș.
Au fost anulate formele de executare reprezentate de titlul executoriu nr._ din 30.09.2013 și somația nr.3/_ /_ din aceeași dată.
S-a dispus restituirea cauțiunii achitate cu recipisa de consemnare nr._/4.11.2013.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 5.03.2014 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, respingerea contestației la executare ca inadmisibilă și nelegală și menținerea formelor de executare demarate de ANAF - AFP Pitești.
Sub aspectul excepției, intimata arată că se solicită anularea formelor de executare demarate de ANAF prin structurile sale teritoriale, situație în care, conform art. V pct. 10 din OUG 125/2011 intimata nu mai are calitatea procesuală pasivă.
Pe fond, arată intimata, începând cu data de 1.07.2012 CAS Argeș are doar obligația de a emite decizie de impunere cu obligațiile de plată rămase neachitate până la 30.06.2012.
Precizează intimata că obligația de plată a asigurărilor sociale de sănătate aparține persoanelor fizice care desfășoară profesii liberale sau activități independente, conform art.208 alin.3 coroborat cu art. 215 alin. 3 din Legea 95/2006, că persoanele exceptate de la plată sunt cele prevăzute de art. 213, iar contestatoarea nu se cuprinde în nici una din acele categorii, că veniturile impozabile se calculează pe întreaga perioadă a termenului de prescripție de 5 ani, iar accesoriile se calculează conform O.G. 92/2003.
Arată intimata că contestatoarea avea obligația depunerii declarației nominale, conform art. 215 din Legea 95/2006, nedepunerea acesteia fiind considerată contravenție conform dispozițiilor Legii 241/2005.
Întrucât contestatoarea nu a depus declarație trimestrială și nu a făcut dovada plății contribuției către FNUASS, CAS Argeș a afișat pe site-ul său înștiințarea de plată colectivă nr. 29/19.07.2010, comunicare efectuată conform art.44 alin.3 din O.G. 92/2003 și art. 20 din Ordinul 617/2007.
Contestatoarea nu a contestat ulterior afișării sumele înregistrare și nu s-a prezentat în termen de 15 zile cu documentele de plată și nici nu a probat întinderea obligațiilor sale de plată și necesitatea unei regularizări, astfel încât obligațiile de plată au fost comunicate ANAF în vederea executării. Ulterior acestor obligații de plată li s-au calculat accesorii conform dispozițiilor O.G. 92/2003.
În privința formelor de executare, arată intimata că nu se aduce nici o critică acestora, iar celelalte susțineri ale contestatoarei sunt simple încercări de a induce în eroare instanța.
În cauză au fost admise și administrate proba cu acte și înscrisuri, s-a solicitat, în copie, dosarul de executare, s-au depus concluzii scrise.
Contestatoarea este cetățean elen din anul 1969, având domiciliul permanent în Nymfaio F. 471/2, Republica Elenă, iar din documentele depuse la dosar (f.31), rezultă că este asigurată la Fondul de A. Cadre Medicale ( T.S.A.Y.).
În perioada 1969 – 1990 contestatoarea a locuit, a lucrat ca medic și a achitat contribuțiile și taxele legale pe teritoriul acestui stat.
Ulterior, după anul 1990, contestatoarea și-a recăpătat cetățenia română, i-au fost restituite mai multe bunuri imobile pe teritoriul României, ocazie cu care și-a declarat domiciliul fiscal în municipiul Câmpulung, .. 1, județul Argeș.
La data de 14 iulie 1995 i s-a emis B.I. . nr._ și i s-a acordat CNP_ (f. 15 dosar).
La data de 8.10.2013 contestatoarei i-au fost comunicate somația nr. 3/_ /_ și a titlul executoriu nr._, sub semnătură.
Față de data comunicării actelor, contestația la executare depusă la data de 23.10.2013 se încadrează în termenul de 15 zile prevăzut de art.173 alin.1 C.proc. fisc.
Din analiza titlului executoriu depus de contestatoare rezultă că natura obligației fiscale o reprezintă contribuția de asigurări de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente, astfel cum au fost evidențiate prin deciziile de calcul accesorii nr._ din 2.07.2013 și decizia nr._ din 29.06.2013.
Din întâmpinările formulate de cele două intimate rezultă că A.F.P. Pitești a calculat aceste accesorii urmare a deciziei de impunere emisă de CAS Argeș, decizie de impunere ce nu i-a fost niciodată comunicată contestatoarei, ci a fost afișată pe site-ul instituției, prin înștiințarea colectivă nr. 29/19.07.2010, conform art. 44 alin. 3 din OG 92/2003 și dispozițiilor art. 20 din Ordinul 617/2007 și nu a fost contestată în termenul de 15 zile, devenind astfel din titlul de creanță titlu executoriu.
Asupra acestei modalități de comunicare Curtea Constituțională s-a pronunțat în mai multe rânduri (D.C.C. nr. 667/30.04.2009, D.C.C. nr. 891/6.07.2010), statuând asupra faptului că ea reprezintă o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare, numai în cazul în care nici unul din mijloacele de comunicare prevăzute de art.44 alin.2 lit.a – c din OG 92/2003 nu este accesibil.
Ori contestatoarea avea un domiciliu fiscal stabil pe teritoriul României, respectiv cel la care i s-a comunicat somația, astfel încât nu se impunea cu necesitate publicarea prin afișare pe site-ul instituției ca ultimă măsură de comunicare.
Concluzionând, instanța a constatat că la acest moment nu se face dovada faptului că petenta a avut cunoștință de existența deciziei de impunere, de termenul în care era obligată a face plata și de posibilitatea atacării acestei decizii, cu consecința directă a încălcării drepturilor sale procesuale și a dreptului la apărare.
Întrucât până la data de 30.06.2012 obligația comunicării revenea CAS Argeș, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, avându-se în vedere că potrivit art. 45 alin. 2 „Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic”.
Nu se poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului potrivit legii.
Neavând cunoștință de existența deciziei de impunere, contestatoarea nu a atacat-o, astfel încât aceasta s-a transformat din titlul de creanță în titlu executoriu, cu consecința directă a producerii de obligații fiscale accesorii de plată, prev. de O.G. 92/2003.
Aceste obligații accesorii constituie natura obligațiilor fiscale prevăzute de actele de executare atacate.
Atât titlul executoriu, conform art. 141 alin. 4, cât și somația, conform art. 145 al. 2, trebuie să conțină în mod obligatoriu elementele prevăzute de art. 43 alin. 2 Cod procedură fiscală.
Ambele documente cuprind un CNP greșit, ce nu aparține contestatoarei, astfel cum rezultă din copia BI depusă la fila 15 dosar și aceeași eroare se perpetuează în întregul dosar de executare.
Prin urmare instanța a respins excepția inadmisibilității contestației la executare formulată de A.F.P. Pitești, ca nefondată, și a anulat în baza art. 174 Cod procedură fiscală, actele de executare întocmite eronat.
În privința solicitării contestatoarei de a se constata că are calitatea de asigurat al altui stat și nu datorează nici o sumă către C.A.S. Argeș, instanța a constatat că aceste apărări nu pot fi primite.
Conform art. 211 alin. 1 din Legea 95/2006 sunt asigurați toți cetățenii români cu domiciliul în țară, care au nu doar dreptul, ci și obligația de a se asigura, conform art. 213 alin. 4.
Conform art. 257 alin. 2 lit. f, contribuție lunară a persoanei asigurate se stabilește conform unei cote de 6,5% care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, contribuții ce se plătesc anual.
Odată ce contestatoarea avea în perioada de referință atât cetățenie română cât și domiciliul fiscal ales în țară, iar această contribuție s-a calculat în funcție de veniturile obținute din închirierea imobilelor restituite pe teritoriul României, și pentru care contestatoarea a ales să plătească taxe și impozite în țară, această contribuție se calculează și datorează în egală măsură.
Contestatoarea nu se poate apăra invocând Convenția între Guvernul României și Guvernul Republicii E. pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe avere din 17.09.1991, câtă vreme chiar această convenție prevede la art. 6 că veniturile obținute din bunurile imobile se impozitează în statul în care se află bunurile respective.
Împotriva sentinței civile nr. 900 din data de 18.04.2014 pronunțată de Judecatoria Câmpulung a declarat apel intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, prin care a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii contestației la executare, precum și a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
În motivarea apelului declarat, intimata a arătat că în mod greșit s-a dispus anularea actelor de executare întocmite, în condițiile în care nu s-au invocat neregularități cu privire la acestea, ci doar s-a reținut că nu s-a făcut dovada comunicării titlurilor de creanță emise de C.A.S. Argeș către contestatoare.
Totodată, critică sentința instanței de fond și prin prisma obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată, față de împrejurarea că nu s-a aflat în culpă procesuală cu privire la declanșarea litigiului și nici nu a determinat efectuarea de cheltuieli de asemenea natură.
Intimata C. DE A. DE SĂNĂTATE ARGEȘ a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea apelului formulat.
În ședința publică de astăzi, tribunalul a pus în discuție excepția tardivității apelului formulat, excepție pe care instanța urmează să o admită, în conformitate cu dispozițiile art.248 alin.1 c.pr.civ., având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.650 alin.3 C.proc.civ., hotărârile pronunțate de instanța de executare, printre care se enumeră și contestațiile la executare, pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, tribunalul constată că sentința civilă apelată a fost comunicată intimatei DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ în data de 16.05.2014 (fila 150 din dosarul de fond), astfel că termenul de 10 zile prevăzut de art.650 alin.3 din codul de procedură civilă pentru depunerea apelului s-a împlinit în data de 27.05.2014.
În aceste condiții, cum apelul a fost depus de intimată la data de 03.06.2014, potrivit mențiunii existente pe plicul anexat apelului, tribunalul constată că acesta este tardiv formulat, împrejurare față de care urmează să îl respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității declarării apelului.
Respinge apelul declarat de intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.900 din data de 18.04.2014, pronunțată de Judecatoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată-contestatoare fiind R. P., domiciliată în Câmpulung, .. 1, județul Argeș și cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocat L. D. C. din București, .. 10, ., sector 2, și intimată C. DE A. DE SĂNĂTATE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., nr. 62, județul Argeș, ca tardiv formulat
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 Februarie 2015.
Președinte, G. D. N. | Judecător, R. V. | |
Grefier, G. G. |
red.R.V.
dact. R.V./5 exp.-05.03.2015
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 411/2015.... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 112/2015.... → |
|---|








