Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 119/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 119/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 1886/828/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 119/2015

Ședința camera de consiliu de la 15 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Judecător A. M. P.

Grefier M. L.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de creditoarea G. ASIGURĂRI SA împotriva încheierii din 03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu a lipsit apelanta creditoare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Tribunalul reține că prin cererea de apel ( fila 5) s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, situație în raport de care rămâne în pronunțare asupra apelului .

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față,

Constată că la data de 21.10.2014 s-a înregistrat cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Gigoi E. - pentru creditoarea ., debitor fiind I. G., prin care s-a solicitat încuviințarea executării silite a contractului de credit nr. RQ_44/05.12.2007, pentru suma de_,45 lei.

În cererea adresată executorului judecătoresc, creditoarea arată că debitorul refuză să-și execute voluntar obligația, astfel încât este necesar a se proceda la executarea silită mobiliară, imobiliară și poprire pentru suma menționată precum și a cheltuielilor de executare.

Prin încheierea din 03.11.2014 Judecătoria Topoloveni a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea ., reținând următoarele:

La data de 05.12.2007 între C.E.C SA și I. G. s-a încheiat contractul de credit nr. RQ_44/05.12.2007. Pe de altă parte, între C.E.C SA și Societatea de asigurare Asiban SA, devenită ulterior . s-a încheiat un contract de asigurare pentru neplata ratelor lunare la un contract de credit bancar, iar în baza acestui contract ., în calitate de succesor în drepturi și obligații al asiguratorului a achitat către asigurat sumele de bani datorate de debitor către C.E.C SA și rămase neachitate. În condițiile achitării acestor sume . solicită încuviințarea silită a titlului executoriu - contractul de credit, în scopul recuperării prejudiciului creat de debitor, prin neîndeplinirea obligațiilor de plată pe care și le-a asumat.

Instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite pentru următoarele considerente:

Potrivit art.120 din O.U.G nr.99/2006 contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală încheiate de instituțiile de credit constituie titluri executorii. Așadar, valoarea de titlu executoriu al unui înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, trebuie expres statuată de legiuitor.

Însă, ca instrument juridic care conferă asigurătorului calitatea de creditor al obligației pecuniare, contractul de asigurare nu valorează titlu executoriu, nu are natura juridică a unui contract de garanție (reală sau personală) ca urmare nu se poate extrapola caracterul de titlu executoriu prevăzut de art.120 din O.U.G.nr.99/2006 în privința contractului de asigurare.

În acest context, nu se poate interpreta că transferul creanței implică și transmiterea valorii sale de titlu executoriu, întrucât caracterul de titlu executoriu al creanței nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut legal pe care legiuitorul l-a prevăzut expres sau nu. În cazul contractelor de garanție reală și personală aferente contractului de credit, a fost reglementat în mod expres caracterul de titlu executoriu. În cazul contractului de asigurare, nu a fost prevăzut în mod expres caracterul de titlu executoriu, iar creanța creditoarei . din contractul de asigurare.

Creditoarea nu are un titlu executoriu împotriva debitorului, iar asigurătorul are dreptul la o acțiune în regres împotriva debitorului.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat că există un impediment prevăzut de lege în accepțiunea disp.art.665 alin.5 pct.7 Cod proc.civilă, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea formulată.

Împotriva încheierii de mai sus a declarat apel creditoarea care a susținut următoarele:

Creditoarea are calitatea de asigurător, care a achitat despăgubirea pentru asiguratul său, iar în această calitate este subrogată în drepturile acestuia contra terților răspunzători de producerea pagubei. În acest sens sunt dispozițiile speciale din contractul de asigurare, dar și prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995, preluate și în art. 2210 din Codul civil.

În mod eronat s-a apreciat că apelanta nu are un titlu împotriva debitorului, ci doar o acțiune în regres față de acesta, deoarece în temeiul instituției subrogației în drepturi, a dobândit toate drepturile creditorului principal, putând să beneficieze și de instituția executării silite.

Apelul a fost întemeiat pe disp.art.466 C.pr.civilă.

În susținere s-a depus raportul din 19.02.2014 al ICCJ din dosarul nr._ /HP.

Examinând încheierea prin prisma criticilor formulate și a disp.art. 476 și urm. C.pr.civilă tribunalul reține următoarele:

Principalul aspect pe care instanța de fond l-a avut în vedere în adoptarea soluției a fost acela că . nu deține un titlul executoriu împotriva debitorului I. G., pentru că actul de asigurare nu are această valoare și nici natura juridică a unui contract de garanție, pentru a fi aplicabile disp.art.120 din OUG nr. 99/2006.

Debitorul a încheiat contractul de credit cu CEC SA București, al cărui asigurător este apelanta, potrivit contractului de asigurare nr. RF 423 și a încheierii nr._/2009 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Opinia tribunalului este aceea că interpretarea art.120 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit, coroborat cu art.22 din Legea nr. 136/1995, este în sensul menținerii caracterului de titlu executoriu al contractului de credit și pentru ipoteza în care titularul cererii de încuviințare a executării silite este asigurătorul subrogat în drepturile creditorului – instituție bancară. Este adevărat că asigurătorul solicită încuviințarea executării silite în temeiul contractului de credit, în care nu este parte, prin coroborare însă cu contractul de asigurare, în raport de care acesta se subrogă în toate drepturile asiguratului său, pentru a obține recuperarea prejudiciului.

Instituția subrogației creditorului prin plata creanței își găsește reglementarea atât în disp.art. 1106 – 1109 din vechiul cod civil cât și în disp.art.2210 din Noul Cod civil, fiind un mod de transmitere legală sau convențională a dreptului de creanță, cu toate garanțiile și accesoriile sale, către un creditor care a făcut plata, în locul debitorului, către creditorul inițial. Ca atare, creditorul subrogat dobândește toate drepturile creditorului plătit.

Un caz de subrogație legală este și în materia asigurărilor, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 în raport de care societatea de asigurare se subrogă în drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurărilor, contra celor răspunzători de producerea pagubei, în limitele indemnizației plătite.

Reținând acest considerent precum și faptul că în speță s-a făcut dovada existenței unei creanțe certe, precum și a plății indemnizației, tribunalul apreciază că nu există un impediment pentru a se încuviința executarea silită potrivit art.665 C.pr.civilă.

Astfel, în baza art.480 C.pr.civilă va fi admis apelul cu consecința schimbării încheierii și încuviințării executării silite a contractului de credit nr. RQ_44/05.12.2007 pentru suma de 15.766,45 lei, împotriva debitorului I. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de creditoarea G. ASIGURĂRI SA cu sediul ales în C., ..40, jud. D., împotriva încheierii din 03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, debitor fiind I. G., domiciliat în comuna Leordeni, ..

Schimbă încheierea, in sensul că admite cererea și încuviințează executarea silită a titlului executoriu contractul de credit nr. RQ_44/05.12.2007 pentru suma de 15.766,45 lei, împotriva debitorului I. G..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.01.2015, la Tribunalul Argeș.

Președinte,

C. D.

Judecător,

A. M. P.

Grefier,

M. L.

Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul (RQ_44/05.12.2007) pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.

Președinte,

C. D.

Grefier,

M. L.

Red. A.M.P

Dact. NE/ 3 ex

20.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 119/2015. Tribunalul ARGEŞ