Ordin de protecţie. Decizia nr. 1385/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1385/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 55/216/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 1385/2015
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA DIANA NĂSTASE
Judecător R. V.
Grefier G. G.
P. de pe langa Tribunalul Argeș fiind reprezentat de procuror E. C..
S-a luat în examinare pentru soluționare, apelul formulat de pârâtul P. N. V., împotriva sentinței civile nr.234 din data de 16.03.2015 pronunțată de Judecatoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimat-reclamant fiind P. G., având ca obiect „ordin de protecție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat N. C. pentru intimatul-reclamant, lipsind apelantul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocatul intimatului-reclamant invocă excepția de tardivitate a formulării recursului, în raport de data la care a fost comunicată hotărârea instanței de fond și data formulării căii de atac și solicită admiterea excepției, cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței justificative depusă la dosar.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției tardivității recursului, invocată de avocatul intimatului-reclamant.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității declarării căii de atac a apelului, invocată de avocatul intimatului-reclamant.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față ;
Constată că, prin cererea înregistrata sub nr._ /15.01.2015 pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș, reclamantul P. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. V. emiterea unui ordin de protecție prin care sa se dispună:
A) obligarea pârâtului agresor la păstrarea unei distanțe minime de 500 m față de reclamant,
B) obligarea pârâtului agresor la păstrarea unei distanțe minime de 500 m față de domiciliul reclamantului
C) interdicția pârâtului agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate, pe care reclamantul le vizitează periodic, fără însă a se enumera localitățile și zonele respective,
D) interzicerea pârâtului de a avea orice contact cu reclamantul, inclusiv telefonic sau prin corespondență.
Din cuprinsul formularului – cerere și probele administrate a rezultată că reclamantul este fratele pârâtului. Între cei doi frați există un conflict care durează de o perioadă foarte îndelungată, ambele părți promovând în contradictoriu cu cealaltă numeroase acțiuni în instanță.
Conflictul dintre cei doi frați a determinat pârâtul din prezenta cauză a solicita reclamantului, în mod indirect, prin scrisori depuse în cutia poștală a acestuia din urmă, a-i solicita un anumit comportament – respectiv a face sau a nu face ceva.
În luna noiembrie 2014, fiind supus unei executări silite efectuate, la cererea reclamantului, pârâtul a înțeles a-i remite acestuia unele scrisori prin care îi cerea să renunța la drepturile sale și mai ales la executarea lor.
Contrar celor urmărite de pârât care, a arătat în ședința de judecată că dorea, prin intermediul scrisorilor, doar a se împăca cu fratele său, reclamantul a perceput mesajul ca fiind unul de amenințare, astfel că a promovat prezenta acțiune.
Verificând mesajele transmise prin scrisorile înaintate reclamantului, instanța a constatat că mesajul este departe de a fi unul pacifist, împăciuitor.
Astfel, pârâtul transmite reclamantului asigurările sale că va petrece revelionul „în deal la cimitir” dacă nu renunță la executarea silită și că ar trebui „să se ducă de urgență la pompe funebre să-și plătească coșciugul cu banii primiți de la el”.
Aceleași mesaje sunt reluate și în scrisorile remise în luna decembrie 2014 și februarie 2015, în cursul judecării prezentei cauze.
Prin sentința civilă nr. 234 din data de 16.03.2015 pronunțată de Judecatoria Curtea de Argeș s-a admis e cererea formulată de petentul P. G. în contradictoriu cu pârâtul P. N. V., și în consecință:
În baza art. 23 alin.1 lit. d) din legea nr. 217/2003 a obligat pârâtul la păstrarea unei distanțe de minim 50 metrii față de reclamant și față de imobilul în care se află domiciliul acestuia, imobil având nr. E15 și fiind situat în mun. Curtea de Argeș, . Argeș.
În baza art. 23 alin.1) lit. f) din legea nr. 217/2003 i-a interzis pârâtului a lua contact cu reclamantul, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.
S-a stabilit durata măsurilor de protecție la 6 luni.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 500 lei din care 400 lei onorariu avocat ales al reclamantului și 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru pârât in cuantum de 100 a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, pârâtul a mai fost supus interdicțiilor impuse de emiterea unui ordin de protecție, în cursul anului 2013. Din cuprinsul sentinței de emitere a ordinului de protecție rezultă că pârâtul a procedat și în trecut la remiterea de scrisori amenințătoare și chiar și-a urmărit fratele până la domiciliul acestuia.
Instanța a reținut însă că între părțile în litigiu au existat doar aceste comunicări directe și indirecte prin intermediul scrisorilor, nu și acte de violență fizică, nici una din părți neprobând sau cel puțin afirmând că ar fi fost agresată și fizic.
Durata foarte mare a conflictului dintre frați coroborată cu lipsa elementelor de violență fizică determină instanța a aprecia că este puțin probabil ca în viitor asemenea forme de violență să apară.
Însă, chiar și în prezența unor asemenea presupuneri, se impun a fi dispuse unele măsuri de natură a preveni posibilitate unui contact fizic direct și chiar a determina părțile a renunța la orice formă de violență, chiar și verbală.
Potrivit art. 23 din Legea nr.217/2003 persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri - obligații sau interdicții.
Legiuitorul nu distinge între violența fizică și verbală. Mai mult, în cuprinsul art. 4 din lege se distinge între violența verbală (constând într-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare), violența psihologică (constând în impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar) și alte forme de violență.
În concluzie, legiuitorul nu a urmărit ca emiterea ordinului de protecție să se facă doar în cazul unor violențe fizice ci și în cazul unor forme de violență care afectează onoarea, demnitatea sau psihicul victimei, prin inducerea unei stări de temere.
Faptul că reclamantul din prezenta cauză este familiarizat cu atitudinea ostentativă a fratelui său nu echivalează lipsei totale a unei temeri. Evident, perseverența îndelungată a pârâtului în adresarea de amenințări neurmate de vreun act de violență fizică este de natură a determina reclamantul a aprecia că posibilitatea punerii sale în pericol efectiv este destul de mică, însă nu inexistentă.
În prezent litigiul dintre cei doi frați are la bază și aspecte de ordin patrimonial, în sensul că reclamantul a procedat la executarea silită a pârâtului, acestuia din urmă fiindu-i reținute sume de bani din veniturile sale, prin poprire. Ori, afectarea situației materiale este un motiv suficient de puternic a determina pârâtul a amplifica violențele de care a dat dovadă până în prezent.
Din aceste considerente, instanța a apreciat că ordinul de protecție se impune a fi emis, chiar și în scop preventiv dacă nu punitiv.
Revenind asupra textului art. 23 din lege se reține, din economia acestuia, că pentru emiterea unui ordin de protecție se impun a fi îndeplinite, în mod cumulativ următoarele două condiții:
a) Existența unui act de violență verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială sau spirituală.
Condiția este îndeplinită, intimatul exercitând prin corespondența adresată fratele său o violență verbală și psihologică constantă.
Chiar și în situația în care intimatul s-a limitat în a-și expune în scris sau verbal aspirațiile sale, fără a proceda la materializarea acestora, prin conținutul lor violent, mesajele respective sunt de natură a crea o stare de temere a petentului.
b) A doua condiție prevăzută de lege este ca autorul actului de violență să fie un membru al familiei.
Potrivit art. 5 din lege, prin membru de familie se înțelege ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude.
De remarcat că legiuitorul nu condiționează calitatea de membru al familiei a fratelui, de starea de fapt a conviețuirii cu victima. Așadar, nu este necesar ca autorul faptei și victima să locuiască împreună, această condiție fiind cerută doar în cazul persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii (lit.c).
Ori, intimatul fiind fratele petentului are calitatea de membru al familiei.
Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, instanța constată întemeiată cererea petentului de emitere a unui ordin de protecție.
Cu privire la măsurile solicitate de petent a fi luate, respectiv păstrarea de către intimat a unei distanțe de minim 500 metrii față de reclamant și față de imobilul în care se află domiciliul acestuia și interzicerea acestuia a lua contact cu reclamantul, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, se rețin următoarele:
Interdicția prevăzută la art. 23 alin.1) lit. d) din lege este de natură a conduce la atingerea scopului urmărit de legiuitor, în raport de situația de fapt din prezenta cauză. Însă distanța solicitată de reclamant este vădit exagerată și de natură a afecta dreptul la liberă circulație al pârâtului. Ca atare, măsura în cauză urmează a fi dispusă, însă doar pentru o distanță de 50 metrii, apreciată ca suficientă de către instanță în scopul evitării unui contact direct între cele două părți.
A doua măsură, prevăzută de art. 23 alin.1) lit. d) din lege se justifică pe deplin, în raport de modalitatea de săvârșire a faptelor de violență.
Ca atare s-a interzis intimatului a lua legătura cu petentul în mod direct, prin mesaje sau convorbiri telefonice, corespondență, etc..
Cu privire la durata măsurilor de protecție se va stabili termenul de 6 luni.
Pârâtul, ca parte căzută în pretenții, a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâtul P. N. V., apel înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș la data de 14.04.2015 sub nr._ .
În mod greșit instanța de fond nu a luat în seamă starea de sanatate a reclamantului, iar apelantul a fost amendat de judecătorul fondului și evacuat din sala de judecată ,întrucât i-a cerut să-și facă datoria conform legii și să-i respingă reclamantului cererea de ordin de protecție, iar si din acest punct de vedere hotarirea nu este corecta.În mod greșit instanța de fond l-a obligat pe apelantul – pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând cu prioritate excepția tardivității declarării apelului tribunalul constată că excepția este fondată pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Tribunalul reține că potrivit art 30 din Legea nr. 217/2003 hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
În cauză la termenul de judecată din 29.04.2015 tribunalul a procedat la calificarea juridică a căii de atac ce trebuie exercitată în cauză ca fiind apelul prin raporta la disp.art 7 alin.2 din Legea nr. 76/2012, normă de drept care arată că disp.alin.1 al articolului 7 prevede că se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori după caz, legea specială folosește o altă expresie similară .
Rezultă așadar că, analizând actele de procedură efectuate în fața instanței de fond pricina s-a dat cu citarea părților, iar termenul pentru exercitarea căi ide atac a apelului se calculează de la pronunțarea hotărârii, ori în cauză apelantul a exercitat calea de atac a apelului cu nerespectarea termenului prevăzut de lege respectiv hotărârea judecătorească s-a pronunțat la data de 16.03.2015, iar termenul se împlinește la data de 20.03.2015, termenul fiind calculat în conformitate cu prevederile art. 181 pct. 2 C.pr.civ. și art. 182 C.pr.civ,,iar cererea de apel s-a depus la data de 23._.
Având în vedere că apelul a fost exercitat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, urmează ca tribunalul să admită excepția tardivității declarării apelului în conformitate cu disp.art. 185 C.pr.civ.si sa dispuna respingerea apelului ca tardiv formulat.
In temeiul art. 451 Cpr civ se va obliga apelantul la plata către intimat a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardiv declarat apelul formulat de pârâtul P. N. V. având CNP_ și domiciliul în Municipiul Curtea de Argeș ., județ Argeș, împotriva sentinței civile nr.234 din data de 16.03.2015 pronunțată de Judecatoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimat-reclamant fiind P. G. cu domiciliul în mun. Curtea de Argeș, .. E15, scara F, apt.16, jud. Argeș
Obligă apelantul la plata către intimat a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29 Aprilie 2015.
PREȘEDINTE Judecător
G. D. N. R. V.
Grefier
G. G.
Red. G.D.N.
Tehn D.T./GDN/ 4 ex .
04.05.2015
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 2191/2015. Tribunalul ARGEŞ | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 601/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
