Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1878/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1878/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 495/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 495/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător G. D. N.
Grefier E. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă F. S.-A. împotriva sentinței civile nr. 1878/18.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât F. I.-G., având ca obiect ordonanță președințială – stabilire domiciliu minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, pe lista dosarelor înscrise la priorități, a răspuns intimatul-pârât F. I.-G., personal și asistat de avocat Z. N., în baza împuternicirii avocațiale nr._ aflată la fila 22/dosar, lipsă fiind apelanta-reclamantă F. S.-A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța aduce la cunoștința intimatului-pârât, prin apărător, că prezenta cauză nu poate fi strigată la priorități, având în vedere lipsa părți adverse.
Intimatul-pârât, prin avocat, învederează instanței de apel că apărătorul apelantei-reclamantă, la termenul anterior, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța aduce la cunoștința intimatului-pârât, prin apărător, că cererea formulată de apărătorul apelantei-reclamantă, privind judecarea cauzei în lipsă, viza doar termenul de judecată din data de 11 februarie 2015.
În vederea respectării principiului contradictorialității, instanța apreciază că se impune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, a răspuns intimatul-pârât F. I.-G., personal și asistat de avocat Z. N., în baza împuternicirii avocațiale nr._ aflată la fila 22/dosar, lipsă fiind apelanta-reclamantă F. S.-A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
La interpelarea instanței, intimatul-pârât, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Intimatul-pârât, prin avocat, solicită respingerea apelului formulat de apelanta-reclamantă F. S.-A. și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Arată intimatul-pârât, prin avocat, că, indiferent de chestiunile de ordin afectiv, o astfel de cauză se soluționează în interesul superior al copilului. Față de aceste aspecte, arată intimatul-pârât, prin avocat, că dorește să puncteze următoarele aspecte: condițiile de locuit, gradul de afecțiune, condițiile de învățământ, posibilitățile de creștere și educare și, nu în ultimul rând, dorința minorei dat fiind și practica judiciară în materie. Or, toate aceste aspecte pot fi analizate prin prisma probelor administrate în prezenta cauză și depuse la dosarul cauzei.
Sub aspectul condițiilor de locuit, intimatul-pârât, prin avocat, arată că apelanta din prezenta cauză locuiește, în calitate de persoană tolerantă, într-un apartament ce aparține mamei și tatălui său vitreg care, la rândul lor, sunt despărțiți, fără a exista încheiat între reclamantă și aceste persoane, un contract de închiriere sau comodat, fiind astfel la îndemâna voinței mamei sale și a tatălui vitreg de care aceasta este despărțită.
Arată intimatul-pârât, prin avocat, că tot sub aspectul condițiilor de locuit acestea sunt precare și, dacă se va da câștig de cauză apelantei, aceasta s-a putea duce la locuința bunicii sale.
Menționează apărătorul intimatului-pârât că acesta are un apartament cu trei camere situat în orașul Mioveni, unde locuiește cu titlu de proprietate, împreună cu mama sa. Față de aspectele învederate, apreciază intimatul-pârât, prin avocat, că între o situație precară și una stabilă, în interesul superior al copilului ar fi, fără nicio îndoială, situația stabilă.
Pe plan afectiv, arată intimatul-pârât, prin avocat, că minora este înconjurată de afecțiune și la tatăl său, conform anchetei psihosociale realizate la domiciliul său și raportului întocmit de specialistul în psihologia infantilă. Solicită ca și din acest punct de vedere instanța de apel să aprecieze unde sunt oferite condiții mai bune de creștere și educare pentru minoră. Arată intimatul-pârât, prin avocat, că minora frecventează în prezent o grădiniță situată în orașul Mioveni, conform probelor aflate la dosarul cauzei, unde se simte foarte bine, unde s-a acomodat foarte bine, unde este apreciază de colegi și unde se regăsește și se bucură de succes și apreciere în cadrul colectivului de copii unde învață. Or, cu privire la acest aspect, nu s-au depus la dosar probe din care să rezultă că și la F. ar beneficia de același tratament, respectiv probe din care să rezultă că și acolo ar exista o grădiniță de acest nivel.
Arată intimatul-pârât, prin avocat, că între cele două orașe, F. și Mioveni, există o diferență foarte mare. În timp ce Făgărașul este un oraș „mort”, Mioveniul este un oraș în plină dezvoltare. Sub aspectul condițiilor de formare profesională și învățământ, apreciază intimatul-pârât, prin avocat, că la Mioveni condițiile sunt incomparabil mai bune. O altă condiție pe care intimatul-pârât, prin avocat, dorește să o învedereze instanței de apel o reprezintă aceea a venitului pe care fiecare parte îl realizează. Astfel, în timp ce intimatul-pârât realizează un venit lunar de 3000 lei/lună la care se adaugă și sporurile aferente, apelanta-reclamantă nu realizează un astfel de venit. Așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză și interogatoriul administrat părților, mama apelantei este cea care îi trimite acesteia, lunar, sume cuprinse între 300-500 euro. Or, din aceste probe nu rezultă nicidecum că mama apelantei ar avea un loc de muncă stabil în Spania și nici dacă trimite reclamantei aceste sume cu regularitate, aceasta nebeneficiind de un venit fix și stabil.
Mai arată intimatul-pârât, prin avocat, că reclamanta este absolventă a Facultății de D. însă, în tot acest timp, nu și-a găsit un loc de muncă conform pregătirii sale profesionale, ci a lucrat sporadic la diferite societăți comerciale în calitate de contabil sau asistent manager sau mai bine zis secretară.
Instanța acordă cuvântul intimatului-pârât, prin avocat, asupra situației în care se află în prezent cele două minore, respectiv asupra faptului că sunt separate.
Intimatul-pârât, prin avocat, arată că, după părerea sa, reclamantei nu-i place să muncească și, având în vedere acest aspect, nu va putea întreține cei doi copii chiar dacă acesta va fi obligat la plata unei pensii de întreținere de 1/3 din venitul său. Solicită intimatul-pârât, prin avocat, ca instanța să aibă în vedere și posibilitatea ca mama apelantei să-i nu-i mai trimită bani din Spania, aceasta neavând un loc de muncă stabil în această țară.
Referitor la cele puse în discuție de instanță, intimatul-pârât, prin avocat, arată că fetița care locuiește cu reclamanta este foarte mică și că, prin acțiunea de divorț aflată pe rolul judecătoriei, a solicitat și încredințarea acesteia pentru aceleași considerente privind condițiile de creștere și educare. Arată intimatul-pârât, prin avocat, că minora și-a manifestat afecțiunea față de sora sa mai mică, dar și față de mama, însă dorința sa este să locuiască împreună cu tatăl său, aceasta nedorind să plece la F. întrucât nu-i place acolo.
Mai arată intimatul-pârât, prin avocat, că pe 8 martie 2015 instanța de fond va proceda la ascultarea minorei, în camera de consiliu, în prezența unui psiholog. Precizează intimatul-pârât, prin avocat, că din declarațiile martorilor ar rezulta și faptul că reclamanta din prezenta cauză ar fi avut și o legătură extraconjugală în timpul unei alte separații în fapt.
Față de aspectele învederate, intimatul-pârât, prin avocat, solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise, aduce la cunoștința părților ca, potrivit art. 394 alin. 3 Cod Procedură Civilă, după închiderea dezbaterilor, nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat in seama și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat de apelanta-reclamantă F. S.-A. împotriva sentinței civile nr. 1878/18.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ .
TRIBUNALUL
Constata ca, prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Campulung la data de 11 septembrie 2014, sub numărul_, reclamanta F. S. - A., a chemat în judecată pe pârâtul F. I. – G., solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială, să se stabilească domiciliul minorei F. B. -T., la locuința mamei, până la soluționarea acțiunii de divorț.
Motivând în fapt cererea, reclamanta arată că a promovat pe rolul acestei instanțe în data de 11 septembrie 2014 și acțiunea prin care solicită desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâtul, solicitând a se reține culpa exclusivă a pârâtului care este o fire extrem de violentă.
Din căsătoria cu pârâtul, reclamanta a arată că au rezultat doi copii și anume minorele F. B. -T. și F. A. Sophia.
În continuare, reclamanta menționează faptul că s-a despărțit de soțul său în data de 07 septembrie 2014, când a părăsit domiciliul conjugal, alături de bebelușul care avea 7 luni, iar minora F. B. -T. în vârstă de 5 ani a rămas la tatăl său, respectiv la pârât.
În aceste condiții, apreciază reclamanta, având în vedere vârsta de numai 5 ani a minorei, se impune ca de urgență să fie adusă în domiciliul acesteia, întrucât pârâtul nu se poate ocupa de creșterea și educarea minorei, din cauza programului foarte încărcat de la serviciu, unde are funcția de ofițer în cadrul armatei.
Un copil în vârstă de numai 5 ani, reclamanta arată că are nevoie de o grijă și supraveghere permanentă, iar pârâtul fiind plecat în misiuni, deplasări, nu se poate ocupa de minoră.
Tot reclamanta precizează că, relațiile ambilor părinți cu copiii sunt bune, însă interesul superior al minorelor este să fie alături de mama lor pentru a le asigura o bună îngrijire, educare și întreținere, de altfel și pe toată perioada căsătoriei s-a ocupat de creșterea minorelor și acestea sunt foarte atașate de ea.
Pentru considerentele mai sus expuse, reclamanta apreciază că se impune a-i fi admisă cererea așa cum a formulat-o, iar până la soluționarea acțiunii de divorț, locuința minorei să fie stabilită la domiciliul acesteia.
Reclamanta a întemeiat cererea în drept pe dispozițiile art. 996 NCPC.
Pârâtul a formulat și depus la dosarul cauzei în data de 23 septembrie 2014 (filele 29-32) cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea cererii promovată la instanță de reclamantă și admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată.
Pârâtul - reclamant a solicitat stabilirea locuinței minorei F. B. –T., născută la data de 20 mai 2009 la domiciliul acestuia în orașul Mioveni, .. 6, ., județul Argeș, în conformitate cu dispozițiile art.496 alin.3 cod civil raportat la art.919 NCPC, până la soluționarea definitivă a acțiunii de divorț aflat pentru soluționare pe rolul Judecătoriei Câmpulung, județul Argeș; obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând în fapt cererea, pârâtul - reclamant arată că s-a căsătorit cu reclamanta - pârâtă la data de 14 aprilie 2008, iar din relațiile de căsătorie s-au născut doi copii și anume F. B. -T. și F. A. - Sophia. Se mai arată de asemenea, că cea care a părăsit domiciliul conjugal este reclamanta-pârâtă, fără a avea nici un motiv, iar acesta deși a încercat să o convingă să revină în domiciliul conjugal, reclamanta – pârâtă a refuzat și nu a mai dorit reluarea căsătoriei.
Consideră pârâtul-reclamant că atitudinea acesteia nu este una benefică dezvoltării armonioase a minorei, reclamanta –pârâtă fiind o fire cu un caracter violent atât verbal cât și fizic, atât față de pârâtul - reclamant cât și față de minore, aspecte ce îl determină să solicite a-i fi admisă cererea așa cum a fost formulată.
Mai mult decât atât, pârâtul-reclamant arată că minora nici nu dorește să meargă la mama sa la F., chiar personal a propus minorei să meargă în vizită la mama sa, minora refuzând însă categoric.
Concluzionează pârâtul-reclamant că are condiții foarte bune pentru creșterea minorei, iar interesul superior al copilului este de a crește într-un climat de liniște și în condiții decente de locuit, are un serviciu stabil.
Pe de altă parte, în prezenta speță, pârâtul-reclamant arată că, condiția urgenței impusă de lege rezultă din nevoia de stabilitate a minorului, în vederea asigurării unui trai decent și a unei educații și supravegheri corespunzătoare, în lipsa unei stabilități în ceea ce privește locuința copilului, s-ar putea cauza acestuia un prejudiciu care nu ar mai putea fi reparat, fiindu-i pusă în pericol sănătatea, educația și dezvoltarea armonioasă.
Privitor la condiția neprejudicierii fondului, pârâtul-reclamant apreciază că aceasta este îndeplinită, măsura de stabilire a locuinței minorului având caracter provizoriu, pe calea ordonanței președințiale, instanța va analiza doar aparența dreptului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 209 NCPC, art. 400 alin.1 Cod civil, art.496 alin. 3 NCPC și art.996 NCPC.
Prin sentinta civila nr.1878 pronuntata la data de 28.10.2014, Judecatoria Campulung a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant F. I. – G., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă F. S.–A., și, în consecință, a stabilit provizoriu locuința minorei F. B. - T. născută la data de 20.05.2009, la domiciliul tatălui, în orașul Mioveni, ., ., județul Argeș.
Instanta de fond a respins acțiunea formulată de reclamanta - pârâtă F. S.– A. împotriva pârâtului – reclamant F. I.-G., precum si cererea pârâtului cu privire la obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 919 Cod proc civ, instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
Din interpretarea textului sus menționat, instanța reține că, deși calea procedurală prevăzută este ordonanța președințială, atunci când obiectul acesteia intră în categoria cererilor prevăzute de art. 919, însăși legea prezumă aparența dreptului, caracterul provizoriu, urgența și neprejudecarea fondului, dispensând astfel, persoana interesată de obligația dovedirii acestor condiții.
Având în vedere că aceste măsuri pot fi luate, pe cale de ordonanță președințială, și în condiții derogatorii de la dreptul comun în materie, însă numai în timpul procesului de divorț și, întrucât pe rolul instanței există înregistrat dosarul nr._ având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre părțile prezentei cauze, astfel cum rezultă din referatul grefierului registrator, instanța a procedat la analizarea fondului, atât al cererii principale, cât și al cererii reconvenționale.
Astfel, instanța a apreciat că în situația în care se pune problema stabilirii chiar și provizorie a locuinței minorului trebuie țină seama de interesul superior al acestuia, care urmează a se determina prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt: nevoile de dezvoltare – fizice, psihologice, de educație și sănătate, de securitate, stabilitate și apartenență la o familie, opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate, istoricul copilului, în mod special traumele suferite de copil în trecut sau care pot interveni în viitor, precum și capacitatea părinților de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia.
Aceste împrejurări, fără a fi determinante prin ele însele, sunt lăsate la aprecierea instanței pentru a conchide, în raport cu ansamblul criteriilor respective, morale și materiale, care dintre părinți poate oferi condiții mai bune pentru creșterea și educarea copilului, chiar și pentru o perioadă determinată.
În consecință, interesul superior al copilului în accepțiunea Legii nr.272/2004 și, care se regăsește în egală măsură în Codul Civil, se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală la un echilibru socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit certificatului . nr._ ( fila 7), părțile sunt căsătorite din 14.06.2008, iar din relația de căsătorie a acestora a rezultat minora F. B. -T., născută la data de 20.05.2009, conform certificatului . nr._ ( fila 8), față de care se solicită stabilirea locuinței și minora F. A. - Sophia, conform certificatului . nr._ ( fila 9) a cărei locuință este în prezent la mama reclamantă și este necontestată.
Părțile s-au despărțit în fapt la data de 7.09.2014, când reclamantă - pârâtă împreună cu minora F. A.-Sophia a părăsit locuința ce reprezenta domiciliu conjugal din municipiul Câmpulung, unde locuise până la acea dată împreună cu ambele minore și pârâtul-reclamant, mutându-se în orașul Zărnești, județul B., la bunica sa maternă. Minora F. B. -T. a rămas împreună cu tatăl pârât-reclamant în domiciliul conjugal al părților, iar ulterior s-au mutat în orașul Mioveni, județul Argeș, în casa ce aparține bunicii paterne a minorei și tatălui minorei.
Deși, din cuprinsul referatelor de anchetă psihosocială ( filele 49/oraș Mioveni și 39/120-121/ oraș F.) rezulta că ambele părți prezintă garanții morale și au posibilități materiale comparabile pentru asigurarea creșterii și educării minorei, instanța a apreciat că stabilirea locuinței minorei la domiciliul pârâtului - reclamant până la soluționarea acțiunii de divorț, este în interesul superior al acesteia, având în vedere că minora a refuzat constant să o urmeze pe mama sa la locuința bunicii sau străbunicii materne din orașul Zărnești, că aceasta își dorește compania tatălui și a bunicii paterne indiferent de locuința în care stă cu aceștia – Câmpulung inițial, Mioveni în prezent – numai să nu meargă la Zărnești, un mediu pe care minora la perceput ca nu foarte prietenos și menit să-i destrame mediul familial în care ea a trăit la Câmpulung cu ambii părinți și sora sa ( vezi depoziția martorilor P. I. și B. A.)
De asemenea, instanța a apreciat că, din întregul probatoriu administrat în cauză, nu rezultă faptul că schimbarea domiciliului minorei o afectează psihic sau emoțional ori că a ieșit dintr-un mediu față de care este foarte atașată, având în vedere că și la Mioveni minora a fost înscrisă la cursurile unei grădinițe cu program prelungit ,,Campionii” și că locuiește cu tatăl și bunica paternă, într-un mediu liniștit, având un program în care tatăl este foarte implicat în timpul său liber.
Este de reținut faptul că, însăși minora a comunicat tatălui său în ziua de 7. 09. 2014, când s-a produs despărțirea în fapt a soților, telefonic că mama sa vrea să plece la F. cu ea și sora ei, iar ea nu vrea să plece.
Totodată, instanța a reținut și necesitatea stringentă a minorei, care a mai trecut printr-o experiență de acest fel, când reclamanta s-a despărțit în fapt de pârât și a dus-o pe minoră și cu acea ocazie la Zărnești în casa bunicii reclamantei, de a trăi într-un mediu familial liniștit, armonios, înconjurată de oameni calmi, apreciind că reclamanta - pârâtă nu deține la acest moment capacitatea de a răspunde acestei nevoi concrete a minorei, cu atât mai mult cu cât aceasta nu este de acord cu mediul oferit de locuințele bunicii sau a străbunicii din Zărnești, unde ar trebui să locuiască cu persoane pe care în acest moment minora nu le percepe ca fiind suficient de prietenoase cu persoana sa.
Instanța a apreciat, raportat la toate elementele menționate anterior că, pârâtul - reclamant face dovada nu numai a unor condiții de locuit adecvate, stabile și similare cu cele anterioare în care a crescut minora, dar și a existenței legăturii afective necesară cel puțin pentru acest moment de care are nevoie minora care într-un timp relativ scurt a fost supusă la mult prea multe schimbări.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta - pârâtă F. S. - A., având în vedere că nu a produs dovezi din care să rezulte aparența unor condiții preferabile pe care le-ar putea oferi minorei, și a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant F. I. G., stabilind locuința minorei F. B. T., la domiciliul pârâtului - reclamant până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpulung.
În conformitate cu art.400 NCC în lipsa înțelegerii dintre părinți, locuința minorului se stabilește de instanța de tutelă.
Încă de la momentul despărțirii în fapt au existat neînțelegeri între părinți cu privire la locuința minorei T., motiv pentru care obligația de a se adresa instanței de tutelă, incumba fiecăruia dintre aceștia.
Pornind de la această interpretare, instanța a apreciat că nu poate fi reținută o culpă procesuală a reclamantei - pârâte așa cum cere art. 453 NCPC, motiv pentru care a respins cererea pârâtului-reclamant de obligare la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.
Impotriva hotararii pronuntate de Judecatoria Campulung a declarat apel, in termen legal, reclamanta-parata F. S.-A., criticand-o ca nelegala si netemeinica pentru urmatoarele:
Reclamanta a sustinut, pentru inceput, ca neintelegerile dintre soti, finalizate prin parasirea domiciliului conjugal de catre reclamanta, s-au desfasurat in timp, din culpa paratului, agravandu-se dupa nasterea minorei Sophia A., existand chiar si momente de violenta conjugala intre soti. In urma unui asemenea incident, petrecut in septembrie2014, reclamanta a decis sa plece la Fagaras, orasul sau natal, fiind insa impiedicata de parat sa o ia cu ea si pe minora B. T.. Retinerea de catre parat a minorei se datoreaza refuzului acestuia de a plati pensie de intretinere.
Intre timp, paratul a influentat-o pe minora B., spunandu-i ca a fost parasita de mama, a impiedicat in orice fel legaturile dintre minora si mama sa.
Instanta de fond nu a avut in vedere ca masura dispusa conduce la despartirea celor doua surori, incalca flagrant dreptul la echilibrul socioafectiv al minorei vis-a-vis de relatia stabilita cu sora sa Sophia, cu care a locuit efectiv de la data nasterii acesteia din urma, dormind chiar in aceeasi camera si desfasurand o . activitati impreuna.
Interesul minorei B. este a locui impreuna cu sora sa si cu mama, care a stat alaturi de ea permanent, despartirea intervenind in conditiile tensionate ale plecarii de langa tata, care tragea efectiv de minora B., reclamanta fiind nevoita sa cedeze pentru a nu o rani pe fetita. Reclamanta nu este angajata in prezent, astfel incat se poate ocupa efectiv si continuu de cresterea fetelor, in vreme ce la Mioveni fetita este lasata in grija bunicii sau strabunicii, tatal fiind plecat de acasa toata ziua.
Nu in ultimul rand, reclamanta a sustinut ca in acest moment dreptul minorei de a mentine relatii personale cu parintii si rudele este incalcat de parat, care impedica desfasurarea unor legaturi normale intre minora B. si mama.
Intimatul-parat F. I. G. a depus intampinare, solicitand respingerea apelului, ca nefondat.
Procedand la judecata apelului, tribunalul a incuviintat ambelor parti administrarea probelor cu inscrisuri si martori, dispunand si efectuarea unei anchete psiho-sociale la domiciliul paratului, cu participarea unui psiholog.
Analizand ansamblul probator administrat la fond, dar si in calea de atac, tribunalul, raportat la criticile invocate, vazand disp. art.477 si 479 C.pr.civ., considera apelul ca fiind fondat.
Astfel, pentru inceput, tribunalul retine dispozitiile legale aplicabile in materia stabilirii masurilor privind copiii, Legea nr.272/2004 cuprinzand o . norme pe care instanta de judecata trebuie sa le aiba in vedere. In acest sens, se retine ca, potrivit art.2 alin.2, interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie.
În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:
a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;
b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;
d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament. (alin.6).
Mergand mai departe si reglementand exact masurile privind stabilirea locuintei minorilor, art. 21 din lege prevede ca, la evaluarea interesului copilului, instanța poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), și aspecte precum:
a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă;
b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale;
c) situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;
d) istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane;
e) distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului.
Asadar, interesul superior al copilului este singurul criteriu după care instanța se călăuzește pentru a decide cu privire la exercitarea drepturilor părintești, iar pentru determinarea acestui interes trebuie să se țină seama de întregul complex de împrejurări menite să asigure copilului o dezvoltare fizică, morală și intelectuală armonioasă, interesând nu numai posibilitățile materiale ale părinților, ci și vârsta copiilor, comportarea părinților înainte de separare, gradul de atașament și preocupare pe care l-au manifestat față de copii, precum și legăturile afective ce s-au stabilit între părinți și copii, precum și între copii și alți membrii ai familiei extinse.
Pentru o dezvoltare armonioasa, fizica si psihica, copilul are nevoie de prezenta in viata sa a ambilor parinti, dincolo de neintelegerile intervenite in relatia acestora ca si cuplu. Instanța de judecata, sesizata cu o actiune avand ca obiect stabilirea locuintei copilul, trebuie sa aiba în vedere și dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce fac parte integrantă din dreptul intern conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție. În cauza Eriksson contra Suediei, Curtea Europeană a statuat cu valoare de principiu, că, în lumina drepturilor garantate de Convenție, contactele reciproc acceptate ale copilului cu părintele său constituie un element fundamental al vieții de familie. Același principiu a fost aplicat și în cauza Monory contra României și în cauza Ignaccolo-Zenide contra României, subliniindu-se că, în cazul în care copiii nu sunt suficient de maturi pentru a-și exprima ei înșiși în mod clar propriile preferințe, instanța trebuie să promoveze interesele superioare ale acestora.
Or, aplicand aceste principii la cauza de fata, tribunalul constata ca instanta de fond a scapat din vedere o . aspecte, deosebit de importante din punctul nostru de vedere.
Astfel, sub aspectul conditiilor materiale de crestere si educare pe care partile le pot oferi, tribunalul retine, ca si prima instanta, ca probele administrate dovedesc ca ambii parinti s-au preocupat pentru a asigura copiilor cele mai bune conditii de crestere si educare. Imprejurarea ca reclamanta nu detine o locuinta in proprietate nu reprezinta un impediment in a dispune masura solicitata de aceasta, asa cum nici imprejurarea ca aceasta locuieste . putin dezvoltat economic, social si cultural nu reprezinta un criteriu esential in solutionarea problemei supusa atentiei instantelor. Tribunalul constata ca reclamanta s-a stabilit in Fagaras in urma despartirii de sotul sau, acesta fiind orasul in care locuiesc rudele sale, alaturi de care a gasit sprijin si ajutor. Pe de alta parte, aceasta s-a preocupat sa gaseasca o locuinta adecvata pentru crestrea copiilor, aspect ce reiese din ancheta sociala efectuata la Fagaras, iar faptul ca aceasta nu detine un contract de inchiriere sau comodat pentru apartamentul ce apartine mamei sale nu neaga concluzia ca reclamanta asigura in prezent conditii materiale adecvate cresterii si educarii copiilor.
Cat priveste aspectele legate de veniturile pe care le obtine reclamanta, tribunalul constata ca nu este chemat sa analizeze aspectele legate de dorinta reclamantei de a se angaja sau nu. In prezent, aceasta se ocupa de cresterea copilului celui mic, care abia a implinit un an, fiind cert ca neangajarea sa are un motiv obiectiv si justificat. Pe de alta parte, chiar paratul a recunoscut ca, in timpul casatoriei lor, reclamanta a desfasurat diverse activitati, imprejurarea ca acestea nu aveau legatura cu pregatirea sa profesionala nefiind neaparat imputabila reclamantei, ci mai degraba situatiei economice actuale.
Tribunalul nu neaga faptul ca paratul s-a implicat, ulterior despartirii in fapt de reclamanta, in cresterea si educarea minorei B., raportul intocmit de psihologul specializat A. T. (f59 dosar apel) subliniind faptul ca minora se simte confortabil la domiciul actual, adaptandu-se corespunzator si la gradinita pe care o frecventeaza, avand o dezvoltare psihica si fizica adecvata varstei sale (5 ani). Faptul ca minora locuieste in apartamentul bunicii paterne, care se ocupa in cea mai mare parte a timpului de crestrea si supravegherea ei, cum a aratat si martorul Badulescu V. (f.18 dosar apel), a determinat un puternic atasament al fetitei fata de bunica paterna, tribunalul retinand din raportul psihologului ca minora s-a exprimat in sensul ca doreste sa locuiasca cu tatal si bunica paterna.
Asa cum s-a aratat anterior, dorinta copilului reprezinta un criteriu important in stabilirea masurilor celor mai potrivite pentru dezvoltarea echilibrata a minorului, insa aceasta dorinta nu are valoare absoluta, ci ea trebuie interpretata in raport de varsta copilului, gradul sau de maturitate si chiar de circumstantele reale si personale ale situatiei de fapt.
Or, tribunalul retine din probele administrate, relevanta in acest sens fiind declaratia martorei V. A. (f.47 dosar apel), ca minora B. este puternic influentata de tata si bunica paterna, dorinta acesteia de a locui cu acestia fiind mai degraba consecinta faptului ca acesta este mediul pe care il cunoaste in prezent, decat rezultatul unei analize constiente si mature. Tribunalul constata ca fetita are o varsta frageda, care justifica indoielile tribunalului privind bazele reale ale dorintelor acesteia, dar retine si imprejurarea ca fetita nu cunoaste si celalalt termen al comparatiei, intrucat dupa despartirea in fapt a sotilor nu a vizitat-o niciodata pe mama si pe sora sa mai mica.
Cat priveste sustinerile paratului, ca minora ar fi cea care refuza sa mearga, chiar si in vizita, la Fagaras la mama sa, tribunalul considera ca probele administrate nu au confirmat o astfel de situatie. Presupusa teama a minorei de vecini nu este dovedita, in plus, in prezent, reclamanta locuieste . decat cel in care a stat, cu o ocazia unei despartiri anterioare a sotilor, impreuna cu fetita.
Cat priveste afirmatia ca reclamanta este o persoana violenta, chiar si fata de minora, tribunalul constata ca o asemenea situatie nu a fost retinuta nici de prima instanta, ea nefiind dovedita prin probele administrate. Dimpotriva, acestea scot in evidenta imaginea unei mame devotate, preocupata de ingrijirea si educarea minorelor pe care le-a crescut aproape singura, in conditiile in care serviciul paratului justifica lipsa sa de acasa perioade destul de mari.
Insa, ceea ce a format convingerea instantei de apel, in sensul ca, cel putin pana la solutionarea definitiva a dosarului de divort, minora B. trebuie sa locuisca cu mama sa, este situatia existenta intre parinti, pe de o parte, si minore, pe de alta parte.
In acord cu apelanta, tribunalul retine ca pastrarea unor relatii normale ale copilului cu ambii parinti, precum si cu fratii si surorile sale, reprezinta un reper deosebit de important in stabilirea interesului superior al minorului. Asa cum prevede art. 17 din Legea nr.272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului (alin.3).
Or, probele administrate, inclusive raportul psihologului, demonstreaza ca, in present, paratul este cel care impiedica desfasurarea unor relatii normale intre minora B., pe de o parte, si mama si sora acesteia, pe de alta parte. Este neindoielnic ca intre soti exista tensiuni puternice, ambii imputandu-si reciproc vina pentru esecul casniciei, insa ei trebuie sa incerce sa lase deoparte aceste probleme in ceea ce priveste relatia cu copiii, sa dea dovada de maturitate si intelepciune si sa nu implice copiii in neintelegerile lor. O astfel de atitudine a fost recomandata paratului si de psiholog, concluziile acestuia fiind in sensul ca, in prezent, paratul intampina un blocaj afectiv care nu ii permite relativizarea relatiei cu reclamanta, impiedicand in acest fel si desfasurarea unei relatii normale intre fiica sa cea mare si mama.
In aceste conditii, desi ideea de stabilitate emotionala si continuitate afectiva ar justifica pastrarea conditiilor actuale de viata si educare a minorei B., pozitia paratului, de impiedicare a unei relatii normale a minorei cu mama si sora sa, este considerata de tribunal ca un factor negativ deosebit de puternic in dezvoltarea echilibrata si armonioasa a minorei, negarea oricarei apropieri a reclamantei de fiica sa putand conduce la o ruptura afectiva iremediabila intre acestea.
Tribunalul subliniaza ca minora B. are o varsta frageda, la care are inca nevoie de grija specifica pe care numai mama i-o poate oferi. Prezenta unei figuri materne in viata unui copil aflat in plina crestere este esentiala pentru dezvoltarea sa psihica si emotionala, iar implicarea bunicii paterne nu poate suplini lipsa mamei. Pe de alta parte, copiii au o capacitate mare de adaptabilitate, important fiind sprijinul pe care il primesc din partea parintilor si siguranta pe care o simt langa acestia. Or, tribunalul considera ca, in situatia in care minora se va muta in orasul Fagaras, alaturi de mama si sora sa, poate depasi eventuala neliniste cauzata de noul domiciliu cu ajutorul mamei, dar si al tatalui, care trebuie sa urmareasca si el interesul copiilor, colaborand cu reclamanta in tot ce tine de o buna crestere si educare a minorilor.
Este de aplaudat interesul si grija manifestate de bunica paterna pentru nepoata, insa in nici un caz relatia bunica-nepoata nu trebuie sa primeze relatiei parinte-fiica, tribunalul observand in acest sens si faptul ca parintilor le revine obligatia principala de crestere si educare a copiilor, reclamanta-mama, aflata in prezent in concediu de crestere a copilului, avand timpul necesar supravegherii indeaproape a minorei B., spre deosebire de parat, care este nevoit sa transfere o mare parte din indatoririle parintesti mamei sale.
Pentru aceste considere, retinand ca varsta minorei, afectiunea existenta intre mama si copil si necesitatea pastrarii unor relatii permanente intre minora, pe de o parte, mama si sora sa, pe de alta parte, impun ca locuinta acesteia sa fie la reclamanta, tribunalul considera ca dispozitia primei instante privind stabilirea locuintei minorei la tata nu corespunde interesului superior al copilului, astfel incat, in temeiul art.480 alin.2 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul si va schimba sentinta, urmand ca, in temeiul art.919 C.pr.civ., rap. la art.400 coroborat cu art.496 C.civ., sa admita cererea principala, sa respinga cererea reconventionala si sa stabileasca provizoriu locuinta minorei B. la apelanta-mama.
Potrivit disp.art. 453 alin.1 C.pr.civ., tribunalul il va obliga pe intimat la plata către apelanta a sumei de 2040 lei, cheltuieli de judecată in fond si apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă F. S.-A., CNP_, cu reședința în F., ., ., J. B., împotriva sentinței civile nr. 1878/18.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât F. I.-G., CNP_, cu reședința actuală în orașul Mioveni, ., ., ..
Schimbă sentința, în sensul că admite cererea principală și respinge cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Stabilește provizoriu locuința minorei F. B.-T. la domiciliul mamei, până la soluționarea definitivă a dosarului de divorț nr._ .
Obligă intimatul-pârât la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 2040 lei, cheltuieli de judecată la fond și în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2015.
Președinte, A. M. | Judecător, G. D. N. | |
Grefier, E. N. |
Red., tehnored. AM
20.02.2015/5 ex.
Jud. fond S. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 3201/2015. Tribunalul ARGEŞ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
