Pretenţii. Decizia nr. 1898/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1898/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 8178/280/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIE Nr. 1898/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ELENA ANTON

Judecător M. V.

Grefier E. R.

S-au luat în examinare, spre soluționare, apelurile formulate de reclamantul J. C. și de pârâtul Janță C. C., împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Janță M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant J. C., lipsă fiind apelantul-pârât Janță C. C. și intimata Janță M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Apelantul-reclamant consideră că procedura de citare cu apelantul-pârât este legal îndeplinită, având în vedere art.172 c.pr.civ.

Instanța, în baza art.172 c.pr.c., constată că procedura de citare este legal îndeplinită cu apelantul-pârât.

Având în vedere că apelantul-pârât nu a achitat diferența taxei de timbru sumă de 392 lei, pune în discuție excepția insuficientei timbrări a apelului formulat de acesta.

Apelantul-reclamant solicită anularea apelului declarat de către pârât ca insuficient timbrat. Alte cereri arată că nu mai are de formulat în cauză.

În raport de această împrejurare, instanța acordă cuvântul asupra apelului formulat de către reclamant.

Apelantul-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum l-a formulat, obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 200 euro, cu cheltuieli de judecată. Arată instanța de fond nu a motivat în niciun fel admiterea în parte a acțiunii, că neprezentarea la interogatoriu a pârâților reprezintă o recunoaștere deplină a pretențiilor sale, adică implicit și a diferenței de 200 euro.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 25.03.2014, sub nr._ , reclamantul Janță C. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Janță C. C. și Janță M., să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 3.200 euro, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâții sunt rudele sale, iar în virtutea acestor relații de rudenie, la insistențele pârâtului, i-a împrumutat suma de 3.200 euro, aceasta din urmă obligându-se prin chitanță sub semnătură privată să-i restituie suma împrumutată până la data de 02.04.2011. A mai arătat reclamantul că, pârâtul nu a respectat termenul de restituire a sumei împrumutate, motiv pentru care a înaintat prezentul demers procesual.

Prin sentința civilă nr._/2014, Judecătoria Pitești a admis în parte acțiunea, cu motivarea că reclamantul Janță C. a acordat pârâților un împrumut în sumă de 3.000 euro, sens în care la data de 30.01.2011 s-a încheiat înscrisul sub semnătura privata denumit ,,Chitanța” prin care se arată că Janță C. C. a luat împrumut de la reclamant aceasta sumă, obligându-se la restituire până la 02.04.2011 (f.4).

Coroborând aceste înscrisuri cu împrejurarea că pârâții nu s-au prezentat pentru a răspunde la interogatoriul încuviințat s-a concluzionat că împrumutul luat de pârâți, suma împrumutată cât și condițiile în care s-a acordat împrumut, au fost dovedite.

Potrivit dispozițiilor art. 2158 C.civ. „(1) Împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate. (2) Atunci când o persoană acordă un împrumut fără a o face cu titlu profesional, nu îi sunt aplicabile dispozițiile legale privind instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare.], în speță principala obligație asumată de împrumutați fiind aceea a restituirii sumelor de care a beneficiat.

Cei doi pârâți nu au făcut dovada plății, respectiv a restituirii împrumutului, iar câtă vreme este vorba despre o obligație de rezultat, conform principiilor ce guvernează răspunderea contractuală, proba stingerii datoriei este în sarcina lor, condiții în care pretențiile reclamantului sunt întemeiate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2158 C.civ, instanța a admis în parte cererea și a obligat pe pârâți să-i restituie reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 3.000 Euro reprezentând împrumut nerestituit.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul și pârâtul.

Reclamantul a criticat-o pentru considerentul că, în mod greșit, nu a fost admisă cererea sa și pentru diferența de 200 de euro.

La termenul de judecată de astăzi, instanța a pus în discuție excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de pârât.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de către pârâtul Janță C. C., constată că acestuia i-a fost pusă în vedere, prin rezoluția de la fila 9, dar și pe citația de la fila 17, achitarea unei diferențe de taxă judiciară de timbru în cuantum de 392 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca insuficient timbrat.

Apelantul a primit citația în condițiile art. 172 Ncpc, iar împotriva modalității de stabilire a timbrajului nu a formulat cerere de reexaminare sau cerere de ajutor public judiciar.

De asemenea, nu a înțeles să achite taxa ce i-a fost pusă în vedere până la acest moment, astfel că, în temeiul art. 36 din OUG 80/2013, apelul său va fi anulat ca insuficient timbrat.

Referitor la apelul declarat de către reclamant, tribunalul reține că acesta este nemulțumit de faptul că acțiunea sa a fost admisă pentru suma de 3000 de euro, iar nu pentru 3200 euro cât a solicitat.

Este adevărat că, prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanța și prin întrebările pe care a înțeles să le formuleze cu ocazia administrării interogatoriului, apelantul – reclamant a făcut mențiune cu privire la această din urmă sumă, însă, tribunalul constată că suma acordată de către instanța de fond este cea la care este îndreptățit reclamantul, sumă rezultată din ansamblul probator administrat.

Astfel, suma din chitanța ce reprezintă contractul de împrumut de la fila 4, dosar fond, este în cuantum de 3000 de euro. Totodată, aceasta este și suma recunoscută de către pârât ca fiind de achitat, cu ocazia formulării întâmpinării de la fila 11, dosar fond, astfel că diferența de 200 de euro solicitată în plus nu reiese din actele dosarului, faptul că pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu necoroborându-se cu alt mijloc de probă pentru a justifica această diferență.

În consecință, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică, în baza art. 480 Ncpc, apelul reclamantului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca insuficient timbrat apelul declarat de JANȚĂ C. C., domiciliat în Pitești, .. 3, ., jud. Argeș.

Respinge apelul declarat de JANȚĂ C., domiciliat în Pitești, G. 3, .. 7, ., . împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în prezenta cauză, intimați fiind JANȚĂ C. C. ȘI JANȚĂ M., domiciliată în Moșoaia, ., jud. Argeș, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015.

Președinte,

E. A.

Judecător,

M. V.

Grefier,

E. R.

E.A. 29 Iunie 2015/5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1898/2015. Tribunalul ARGEŞ