Pretenţii. Decizia nr. 438/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 438/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 438/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 438/2015

Ședința publică de la 21 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. D. B.

JUDECĂTOR: A. D.

JUDECĂTOR: S. I. Ț.

GREFIER: I. B.

S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de recurentul B. M. I. împotriva Sentinței civile nr._/17.11.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._, intimați fiind . - SUCURSALA CENTRALA - PRIN SUCURSALA P., V. M., . ca obiect „pretenții + CERERE DE AJUTOR PUBLIC JUDICIAR”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul - reclamant a depus la dosar prin registratura instanței o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.

Tribunalul, față de actele de la dosar și împrejurarea că recurentul a solicitat judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționarea recursului.

TRIBUNALUL :

Asupra recursului civil de față, deliberând constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11.09.2013 cu nr._ pe rolul Judecătoriei Pitești, reclamantul B. M. I. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții . - SUCURSALA CENTRALA - PRIN SUCURSALA P., intervenienții forțați V. M. și . hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 28.773,94 lei reprezentând ½ din contravaloarea reparațiilor rezultate în urma avariilor produse la autoturismul marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_, ca urmare a accidentului rutier din data de 20.04.2013, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 20.04.2013, autoturismul proprietate personală marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_ a fost implicat într-un accident rutier fără victime, însă cu daune însemnate.

A mai arătat reclamantul că în urma evenimentului rutier, părțile implicate s-au înțeles, încheind în acest sens o constatare amiabilă de accident. Astfel, au fost deschise două dosare de daună pentru fiecare conducător auto, reclamantul fiind asigurat la EUROINS SA, iar intervenientul V. M. era asigurat la ..

Susține reclamantul că, în urma analizei documentelor depuse la dosarul de daună, a declarațiilor ambilor conducători auto, a constatării amiabile și a fotografiilor realizate, societatea de asigurare EUROINS SA a ajuns la concluzia că ambii conducători se fac vinovați de producerea accidentului rutier, iar cazul se încadrează la culpă comună, sens în care a despăgubit pe intervenient cu jumătate din contravaloarea reparațiilor.

A mai arătat reclamantul că, pârâta i-a respins cererea de despăgubire ce face obiectul dosarului de daună nr. RA0768AG13/20.04.2013, întrucât s-a apreciat că vinovăția îi aparține în totalitate.

Reclamantul consideră că este îndreptățit să primească jumătate din această contravaloare, întrucât culpa în producerea accidentului rutier aparține ambilor conducători auto implicați.

În drept se invocă Legea nr. 136/1995, art. 115 C.pr.civ.

Se solicită proba cu înscrisuri.

La data de 05.11.2014 reclamantul a formulat cerere prin care renunță la dreptul dedus judecății ce formează acest dosar, motivat de faptul că la data de 10.10.2013 și-a însușit oferta de despăgubire întocmită de pârâtă și înregistrată sub nr._/10.10.2013, în baza căreia pârâta i-a achitat la data de 18.10.2013, suma de 13.787 lei prin OP nr. 7307/18.10.2013.

Instanța a fixat termen pentru judecarea cererii de renunțare la data de 17.11.2014, cu citare părți.

În urma probatoriului administrat în cauză si tinând seama de solicitarea reclamantului, Judecătoria P. prin sentinta civilă nr._/17 noiembrie 2014 a luat act de renuntarea reclamantului la dreptul pretins si a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată de pârâta . – Sucursala Centrală. Prin aceeasi sentintă a fost obligat reclamantul să plătească către stat suma de 2.018 ,19 lei reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat – reprezentând taxă timbru.

Pentru a pronunta această solutie prima instantă a retinut că potrivit art 408 C.pr.civ „Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului. (2) În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată. (3) Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în încheiere, cât și prin înscris autentic.”

Constatând ca reclamantul a renunțat la însuși dreptul pretins ce face obiectul prezentului dosar, instanța a respins cererea de chemare în judecată.

S-a mai retinut că prin încheierea din data de 10.02.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ /a1 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul B. Mundică-I. și s-a dispus în temeiul art. 6 lit. d rap. l aart. 8 alin. 3 din OUG 51/2008, scutirea petentului de plata taxei de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, în cuantum de 2.018,19 lei.

Având în vedere cererea de renunțare la însuși dreptul pretins formulată de reclamant, instanța a dispus ca reclamantul sa plătească către stat, suma de 2.018,19 lei reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat - reprezentant taxa timbru.

Împotriva sentintei civile sus mentionate a declarat recurs reclamantul B. Mundică I. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

A arătat recurentul după reluarea situatiei de fapt că în mod gresit instanta de fond a dispus obligarea acestuia la suportarea taxei judiciare de timbru de care a fost scutit prin admiterea cererii de ajutor public judiciar întrucât, potrivit alin.1 art. 19 din OG nr. 51/2008 dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretentii, cheltuielile procesuale avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Prin urmare, a arătat recurentul, la data de 17.11.2014 instanta de fond a luat act de cererea acestuia de renuntare la dreptul pretins iar obligarea la plata sumei avansate de stat cu titlu de ajutor public judiciar este neîntemeiată.

S-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă recurată prin prisma criticilor formulate de recurent tribunalul constată că recursul acestuia este fondat.

Astfel, prin actul de învestire a instantei reclamantul B. M. I. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții . - SUCURSALA CENTRALA - PRIN SUCURSALA P., intervenienții forțați V. M. și . hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 28.773,94 lei reprezentând ½ din contravaloarea reparațiilor rezultate în urma avariilor produse la autoturismul marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_, ca urmare a accidentului rutier din data de 20.04.2013, cu cheltuieli de judecată.

La data de 05.11.2014 reclamantul a formulat cerere prin care a arătat că renunță la dreptul dedus judecății ce formează acest dosar, motivat de faptul că la data de 10.10.2013 și-a însușit oferta de despăgubire întocmită de pârâtă și înregistrată sub nr._/10.10.2013, în baza căreia pârâta i-a achitat la data de 18.10.2013, suma de 13.787 lei prin OP nr. 7307/18.10.2013.

Potrivit prevederilor art. 408 C.pr.civ „Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului. (2) În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată. (3) Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în încheiere, cât și prin înscris autentic.”

Tot astfel, potrivit prevederilor art. 19 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, (1) Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

(2) Instanța poate dispune însă, odată cu soluționarea cauzei, obligarea părții care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărâre judecătorească s-a constatat că acțiunea a fost exercitată abuziv.

De aceea tribunalul, în raport de considerentele arătate si retinând că potrivit art. 19 alin.1 din OUG nr. 51/2008 reclamantul, care a renuntat la dreptul pretins si care a beneficiat de ajutor public judiciar nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată, retinând de asemenea că în spetă nu se conturează cerintele alin.2 ale art. 19 din acelasi act normativ va constata că, potrivit legii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia asa încât, în temeiul art. 408 si 410 NCPC va admite recursul, va modifica sentinta în sensul că va înlătura mentiunea obligării reclamantului la cheltuieli, reprezentând ajutor public judiciar în cuantum de 2018,19 lei aceste cheltuieli rămânând în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de recurentul B. M. I. domiciliat în . ., jud. Argeș, împotriva Sentinței civile nr._/17.11.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._, intimați fiind . - SUCURSALA CENTRALA - PRIN SUCURSALA P., cu sediul în P., .. 7 parter, jud. Argeș V. M., domiciliat în C., ., jud. D. si . sediul în C., ., jud. D..

Modifica sentinta în sensul că înlătură mentiunea obligării reclamantului la cheltuieli reprezentând ajutor public judiciar în cuantum de 2018,19 lei, aceste cheltuieli rămânând în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 21 Mai 2015 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.

Președinte,

M. D. B.

Judecător,

A. D.

Judecător,

S. I. Ț.

Grefier,

I. B.

Red. AD/4 ex/22.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 438/2015. Tribunalul ARGEŞ