Pretenţii. Hotărâre din 30-09-2015, Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 702/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 702/2015
Ședința publică de la 30 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. D. N.
Judecător R. V.
Judecător A. M.
Grefier E. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă C. M. împotriva sentinței civile nr._/17.12.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. D. și D. V., prin curator D. D., având ca obiect pretenții contractuale.
Dezbaterile și lucrările dosarului au fost consemnate în încheierea de ședință publică din 23 septembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 alin.1 Cod Procedură Civilă, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi când a deliberat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată că, la data de 01.02.2013, a fost depusă cerere de chemare în judecată de către reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâții D. D. și D. V., prin care s-a solicitat instanței ca, pe baza probelor ce vor fi administrate, sa dispună, în echitate, următoarele: obligarea pârâților la plata sumei de 2.782,5 euro în echivalent în lei la data plații, reprezentând prețul suprafeței de 2.750 mp. din imobilul teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4277/11.10.2004, cu privire la care Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr. 8708/10.12.2009 rămasă irevocabilă prin decizia Tribunalului Argeș nr. 1757/R/ 03.11.2010 a constatat nulitatea absolută parțială a contractului pentru suprafața de 2.750 mp. teren neproductiv intravilan situat în com. Moșoaia, .; obligarea pârâților la restituirea contravalorii cheltuielilor judiciare suportate de reclamantă cu ocazia apărării dreptului său de proprietate asupra terenului în cuantum de 2.750 mp., cheltuieli constând în taxele de timbru achitate, totalizând 3.442 Ron, în temeiul garanției convenționale asumate de pârâți prin contractul nr. 4277/2004, cu cheltuieli de judecată pe care le va face cu ocazia acestui proces.
În motivarea cererii s-a arătat: Sentința civila nr. 8708/10.12.2009 rămasa irevocabila prin Decizia Tribunalului Argeș nr. 1757/R/ 03.11.2010 a constatat nulitatea absoluta parțiala a contractului de vanzare - cumparare nr. 4277/2004 incheiat intre petentă si parați pentru suprafața de 2750 mp teren neproductiv intravilan situat in corn. Mosoaia, ., acest lucru conducând la desființarea retroactiva a raportului juridic, cu consecința repunerii pârtilor in situația anterioara, ceea ce inseamna ca tot ce s-a executat de către reclamantă trebuie restituit; pentru partea de pret corespunzătoare nulității, reprezentând 26,5 %, are dreptul, proporțional, la restituirea sumei de 2782,5 euro, prețul contractual fiind exprimat in euro.
În drept, au fost invocate dispozițiile din Codul civil vechi sub imperiul căruia s-au derulat raporturile juridice - cele referitoare la principiul restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum) și, implicit, la principiul retroactivității efectelor nulității.
P. sentinta civila nr._/17.12.2014, Judecatoria P. a respins cererea formulata de reclamanta C. M., in contradictoriu cu paratii D..
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a observat ca, din înscrisurile depuse de către reclamantă, se reține că pârâții au transmis dreptul de proprietate asupra unui teren de 3.777 mp. și a unuia de 2.950 mp. către reclamantă, sens în care s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4277/11.10.2004 la B.N.P. M. V. (fila 11).
S-a observat din conținutul acestui act că a fost menționată de către vânzători posibilitatea ca o suprafață de 2.750 mp. din cele înstrăinate să fie pierdută în urma unei acțiuni în justiție promovată de un terț, numitul M. C., iar părțile au menționat expres că datorită acestei situații au convenit diminuarea prețului de la suma inițială de 27.500 euro (conform antecontractului) la suma de 10.500 euro, dar și faptul că, în cazul în care se va pierde dreptul de către cumpărătoare, pârâții urmează să achite suma de 1.500 euro și contravaloarea cheltuielilor de judecată din respectivul litigiu (fila 11 verso).
Astfel, în mod evident reclamanta a fost informată corect și complet de către pârâți asupra posibilei viitoare evicțiuni rezultată din fapta unui terț; chiar s-a precizat numele acestuia, titlul său și suprapunerea acestuia cu cel al vânzătorilor. În mod clar informațiile prezentate de către pârâți au fost cuprinzătoare.
În urma unui litigiu cu terțul de mai sus reclamanta a pierdut dreptul său de proprietate (a fost evinsă) asupra unei suprafețe de 2.750 mp. – sentința civilă nr. 8708/10.12.2009 a Judecătoriei Pitești (filele 14-18). Nici una dintre părți nu a infirmat evicțiunea.
În ceea ce privește invocarea de către petentă a repunerii în situația anterioară, instanța a constată că, chiar prin convenția părților, acestea au stabilit de comun acord întinderea acestei repuneri (prejudiciul), respectiv s-a redus prețul plătit de cumpărătoare substanțial (de la 27.500 euro la 10.500 euro), cât și stabilirea unei clauze penale (1.500 euro în cazul în care nu se va transmite dreptul pentru terenul în litigiu).
Astfel, există un acord anterior al părților clar și neechivoc în ceea ce privește întinderea prejudiciului pe care l-ar suferi vânzătoarea (reclamantă în cauză) în cazul în care s-ar pierde dreptul.
În fapt, reclamanta nu dorește decât să se modifice contractul încheiat de către părți, cu violarea acordului de voință al acestora și cu atragerea instanței în această activitate a sa (cu concursul instanței).
Aceasta a cumpărat pe riscul său și părțile au evaluat anterior care ar fi cuantumul prejudiciului ce ar putea fi suferit de petenta de astăzi, acord și evaluare ce îi sunt opozabile și acesteia raportat la disp. art. 969 din C.civ. de la 1864 și în special prevederile art. 970, alin. 2 din același cod („Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa.”).
Evident pretenția reclamantei nu este întemeiată.
În cazul în care aceasta va înțelege să invoce și o evicțiune (pe parcursul cauzei s-a invocat și faptul că prețul prevăzut în convenție nu este cel real – susținere ce va fi analizată mai jos), ca temei al pretențiilor sale, instanța o reține ca fiind atât neîntemeiată, cât și formulată cu rea-credință evidentă.
Raportat la data încheierii convenției, se constată că obligația de garanție a unui vânzător, față de cumpărător, este activată numai dacă sunt îndeplinite trei condiții: cauza evicțiunii să fi fost anterioară vânzării (îndeplinită în cauză); să fie vorba de o tulburare de drept (s-a obținut anularea convenției în instanță, iar nu o simplă ocupare a terenului – îndeplinită); cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător (neîndeplinită).
După cum s-a analizat mai sus, în mod evident și fără de putință de tăgadă reclamanta a cunoscut cauza evicțiunii aceasta fiind exprimată de vânzători chiar prin contractul de vânzare – cumpărare, iar aceștia din urmă au fost de acord (conform aceleași convenții) să reducă prețul bunului, cât și să plătească o penalitate (clauză penală) în cazul în care se va produce evicțiunea.
În consecință, petenta, cunoscând cauza evicțiunii, a acceptat riscul, iar răspunderea vânzătorului nu se mai pune, convenția părților având caracter aleatoriu.
Pârâții în mod evident au acționat cu bună-credință la încheierea convenției.
În sprijinul concluziilor de mai sus s-au reținut și disp. art. 1340 din C.civ. de la 1864, respectiv: „Stipulația prin care vânzătorul se descarcă de răspunderea pentru evicțiune, nu-l scutește de a restitui prețul, în caz de evicțiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut, la facerea vânzării, pericolul evicțiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie.”.
Reaua–credință a petentei rezultă și din susținerea acesteia (inclusiv a apărătorului în concluziile orale) cum că altul ar fi fost prețul plătit față de cel trecut în contract, acțiune întreprinsă pentru a se diminua taxele ce trebuiau achitate la stat.
În mod evident printr-o astfel de susținere nu se face decât să se probeze reaua-credință a petentei. Aceasta a eludat o prevedere legală, iar acum își invocă propria culpă în a obține protecția unui așa-zis drept.
În privința unei asemenea susțineri este incident principiul de drept civil nemo auditur propriam turpitudinem allegans, respectiv nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obține protecția unui drept. Acest principiu este o garanție a moralei, a „bunelor moravuri”.
În consecință instanța nu a dat eficiență susținerilor petentei, acestea fiind atât neîntemeiate, cât și formulate cu rea-credință.
În mod evident nu se mai impunea efectuarea unei expertize de evaluarea a bunului pentru care a intervenit nulitatea/evicțiunea atât timp cât nu se putea admite incidența unei astfel de instituții în prezenta cauză, evitându-se astfel efectuarea de cheltuieli inutile și prelungirea soluționării cauzei.
Mai mult, părțile deja evaluaseră convențional pierderea ce ar fi putut să o sufere vânzătoarea.
Se reține și că, petenta deja dispune de un titlu executoriu în ceea ce privește suma de 1.500 euro (clauza penală), contractului de vânzare – cumpărare aplicându-i-se disp. art. 100 din Lg. 36/1995 („Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.”).
Instanța nu poate admite cererea reclamantei pentru această sumă deoarece s-ar deține de către aceasta două titluri executorii (contractul și hotărârea judecătorească) pentru aceeași creanță.
De asemenea, nu este întemeiată nici solicitarea de plată a cheltuielilor de judecată din cauza anterioară (în care s-a produs evicțiunea), raportat la renunțarea la acestea de către reclamantul din acel dosar prin declarația autentificată sub nr. 380/17.09.2012 la B.N.P. C. M. (fila 49).
Astfel, lipsește un prejudiciu al petentei rezultat din cauza anterioară.
Mai mult decât atât, în privința acestei pretenții ar fi fost incidente disp. art. 1341 din C.civ. de la 1864 numai în cazul în care „vânzătorul este răspunzător de evicțiune”, ceea ce nu s-a reținut în prezenta cauză.
În privința cheltuielilor efectuate cu taxele judiciare de timbru în cauza anterioară, se observă că acestea au fost achitate în susținerea unei cereri reconvenționale a petentei, iar nu pentru apărarea față de acțiunea terțului.
Pentru aceste considerente, în baza disp. citate mai sus, cât și cele ale art. 1136 și urm. din C.civ. de la 1864, a fost respinsa acțiunea.
Impotriva sentintei Judecatoriei P. a declarat recurs, in termen legal, reclamanta C. M., invocand, in esenta, urmatoarele motive de nelegalitate si netemeinicie, raportat la disp. art.304 pct.7, 8, 9 C.pr.civ.:
Constatarea nulitatii nu creeaza noi drepturi si obligatii intre parti, ci conduce la desfiintarea retroactiva a raportului juridic, cu consecinta repunerii in situatia anterioara, ceea ce inseamna ca tot ce s-a executat trebuie restituit, in virtutea principiului imbagatirii fara justa cauza. Nu se poate vorbi de evictiune pentru ca aceasta ar presupune existenta unui contract valabil incheiat.
Obiectul cererii a constat in restituirea sumei de bani reprezentand pretul pentru suprafata de 2750 mp, cu privire la care s-a constatat nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare-cumparare nr.4277/11.10.2004, prin sentinta civila nr.8708/2009 a Judecatorei P., fiind in prezenta consecintelor nulitatii absolute, iar nu a evictiunii. Aceasta din urma institutie nu poate opera atata vreme cat contractul a fost declarat nul, impunandu-se repunerea in situatia anterioara.
Instanta de fond a fost in eroare cu privire la care dintre cele doua institutii sa se raporteze. De altfel, fata de considerente sentintei civile nr.8708/2009, nici nu se mai putea invoca obligatia de garantie pentru evictiune, vanzatorii urmand doar sa suporte consecintele declararii nulitatii contractului, in sensul repunerii in situatia anterioara si a restituirii pretului.
S-a apreciat ca se impune casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unui raport de expertiza tehnica avand ca scop cuantificarea valorica a suprafetei de 2750 mp.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul, raportat la criticile invocate, vazand disp. si disp. art.3041 C.pr.civ., considera recursul fondat, dupa cum urmeaza:
Astfel, actiunea reclamantei cuprinde doua capete de cerere: unul priveste restituirea pretului terenului cu privire la care s-a retinut, prin sentinta judecatoreasca irevocabila, nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare-cumparare incheiat intre partile de fata; cel de-al doilea se refera la restituirea cheltuielilor judiciare suportate de reclamanta cu ocazia apararilor dreptului, respectiv taxe judiciare de timbru, in temeiul garantiei conventionale asumate de parati prin contractul de vanzare-cumparare nr.4277/2004.
Cauza juridica a cererii de restituire a pretului terenului consta in principiul restabilirii situatiei anterioare, ca urmare a constatarii nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare.
In legatura cu aceasta pretentie, este important a se constata ca, in cauza nr._, reclamanta C. M. a formulat cerere reconventionala, incercand sa contracareze pretentiile reclamantului din acea cauza, formuland in subsidiar si o cerere de chemare in garantie a vanzatorilor D., prin care s-a invocat evictiunea si s-a solicitat plata unei despagubiri in raport de pretul de circulatie pentru suprafata evinsa.
Or, cu privire la cererea de evicțiune, instanța a constatat in sentinta amintita că „părțile au avut în vedere situația de fapt a terenului, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr.4277/11.10.2004, stabilind o diminuare a prețului întregului imobil. Mai mult în cuprinsul aceluiași contract părțile au căzut de acord și asupra unei clauze de garanție convențională contra evicțiunii, stipulând expres că în situația în care cumpărătoarea va fi evinsă în dreptul de proprietate de către numitul M. C. prin sentința judecătorească irevocabilă, vânzătorii se obliga să restituie cumpărătoarei suma de 1500 euro plus cheltuielile judiciare suportate de aceasta pe care le poate dovedi cu acte. S-a mai precizat că, daca în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței vânzătorii nu plătesc, cumpărătoarea este în drept să solicite penalități de 1% /zi de întârziere percepute la suma de 1500 euro (fil. 5-6).
Se constată că pârâta- reclamantă are împotriva pârâților un titlu executoriu, conform dispozițiilor art. 66 din Lg. 136/1995 și, ca urmare, obligarea acestora la plata unor despăgubiri subsecvent admiterii acțiunii principale (respectiv constatarea consumării evicțiunii ) ar reprezenta constituirea unui al doilea titlu executoriu”.
Or, hotararea judecatoreasca, devenita irevocabila prin respingerea recursului, a intrat in puterea lucrului judecat, cuprinzand dezlegari care se impun partilor de fata. Pe de o parte, se constata ca o actiune in garantie pentru evictiune a fost deja utilizata de reclamanta, cererea fiind respinsa. In aceste conditii, recurenta-reclamanta C. a invocat principiul restabilirii situatiei anterioare incheierii contractului de vanzare, a carui nulitate absoluta partiala s-a constatat. Desi nulitatea contractului de vanzare-cumparare reprezinta o cauza particulara de evingere a cumparatorului, obligatia de garantie pentru evictiune a vanzatorului constand tocmai in restituirea pretului primit in temeiul actului juridic desfiintat, in cazul de fata nu se mai pune problema evictiunii, raportat la cele retinute de instante in litigiul anterior, si anume faptul ca recurenta-cumparator a cunoscut situatia de fapt a terenului si a inteles sa cumpere pe riscul sau, si la disp. art. 1340 vechiul C.civ., “Stipulația prin care vânzătorul se descarcă de răspunderea pentru evicțiune, nu-l scutește de a restitui prețul, în caz de evicțiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut, la facerea vânzării, pericolul evicțiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie.”
P. urmare, desi concluziile primei instante sunt legale si temeinice, nu se mai impunea a se analiza daca sunt indeplinite conditiile de activare a obligatiei de garantie pentru evictiune, ci doar in ce masura se impune restituirea pretului vanzarii desfiintate.
Or, Judecatoria P. a retinut in sentinta nr.8708/2009 ca partile au stabilit conventional intinderea garantiei pentru „evictiune”, respectiv pentru pierderea terenului cu privire la care existau, la momentul contractarii, neclaritati sub aspectul valabilitatii dreptului de proprietate, reclamanta-cumparator nefiind indreptatita sa solicite o alta despagubire pentru pierderea terenului. Modalitatea de reparare a prejudiciului pe care cumparatoarea urma a-l suferi ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 2750 mp a fost stabilita de comun acord de partile contractante, vanzatorii urmand a restitui suma de 1500 euro, precum si cheltuielile judiciare suportate de cumparatoare. Pe de alta parte, pretul convenit initial pentru intreaga suprafata de teren instrainata -7300 mp a fost diminuat, ca urmare a incertitudinii dreptului de proprietate al vanzatorilor, de la 27.500 euro, conform antecontractului, la 10.500 euro.
Asadar, restabilirea situatiei anterioare incheierii contractului a fost déjà transata irevocabil de instante in litigiul anterior, cele retinute impunandu-se cu putere de lucru judecat in cauza de fata, instanta de fond retinand in mod just ca exista o clauza contractuala privind obligatiile partilor in caz de desfiintare a contractului, nemaiimpunandu-se efetuarea unei expertize. Principiul libertatii contractuale permite partilor sa insereze in contract clauze prin care sa stabileasca intinderea obligatilor in anumite situatii, astfel incat, fata de disp. art.969 C.civ., reclamanta este tinuta de clauza pe care a acceptat-o, nemaiputatand solicita pretul terenului pierdut prin desfiintarea contractului.
Pentru aceste considerente, tribunalul considera ca solutia de respingere a primului capat de cerere este legala si temeinica.
Cat priveste cel de-al doilea capat de cerere, asa cum a sustine si reclamanta, exista o clauza contractuala privind restituirea cheltuielilor judiciare avansate de cumparatoare in litigiul cu tertul care invoca un drept de propreitate asupra terenului, cheltuieli ce urmau a fi dovedite cu acte.
Contractul nu cuprinde alte mentiuni privind aceasta obligatie de plata, sub acest aspect el neconstituind titlu executoriu, in sensul art.66 din Legea nr.136/1995, prin urmare demersul reclamantei are la baza interesul nascut si actual de a dobandi un titlu exeuctoriu si pentru restituirea acestor cheltuieli.
Cat priveste sumele ce se include in aceste “cheltuieli judiciare”, instanta de fond a considerat ca este vorba doar de cheltuielile de judecata la care reclamanta a fost obligata in litigiul anterior, ca si parte cazuta in pretentii.
Or, cererea dedusa judecatii in dosarul de fata nu priveste astfel de cheltuieli, ci vorbeste expres despre taxele de timbru pe care reclamanta le-a achitat in sustinerea cererilor prin care a vizat apararea dreptului sau. In acest sens se observa din dosarul nr._ ca reclamanta C. a contestat actul juridic in temeiul caruia tertul M. C. a dovandit dreptul de propretate asupra terenului de 2750 mp, formuland cerere receonventionala ce se timbreaza la valoare, potrivit disp. Legii nr.146/1997. Intrucat in contract nu se precizeaza exact ce inseamna “cheltuieli judiciare suportate de aceasta”, tribunalul considera ca acestea se refera la toate cheltuielile de judecata pe care reclamanta le-a efectuat in acel litigiu pentru a respinge pretentiile adversarului, prin urmare si cheltuielile de judecata aferente cererii reconventionale formulata impotriva tertului.
Analizand actele dosarului nr._, tribunalul constata ca recurenta a achitat, pentru cererea de constatare a nulitatii contractului de vanzare-cumparare nr.3099/_, o taxa judiciara de timbru in cuantum total de 3432 lei (prima instanta si recurs) si timbru judiciar in valoare de 5,1 lei, rezultand ca cel de-al doilea capat de cerere este intemeiat in limita sumei de 3437,1 lei, la care paratii urmeaza a fi obligati.
In consecinta, fata de cele aratate, in temeiul art.312 rap. la art.304 pct.8,9 si 3041 C.pr.civ., recursul va fi admis, iar sentinta modificata in parte, respectiv in sensul admiterii in parte a actiunii si a obligarii paratilor la plata daunelor contractuale in cuantum de 3437,1 lei.
Celelalte dispozitii ale instantei vor fi mentinute. Sub acest aspect, se impune a se observa ca, desi pretentiile reclamantei vor fi admise partial, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata avansate la fond de parati va fi mentinuta, pe de o parte, pentru ca nu au fost aduse critici de recurenta sub aspectul dovedirii lor, iar, pe de alta parte, raportat la disp. art.276 C.pr.civ. si imprejurarea ca onorariul de avocat are un caracter unitar.
Data fiind solutia ce se va pronunta, tribunalul va face aplicarea art.274 si 276 C.pr.civ., obligand paratii la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata constand in taxa judiciara de timbru aferenta pretentiilor admise, la fond si in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă C. M., domiciliată în com. Moșoaia, ., jud. Argeș, împotriva sentinței civile nr._/17.12.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. D. și D. V., prin curator D. D., ambii domiciliați în mun. Pitești, ., ., ...
Modifică în parte sentința, în sensul că admite, în parte, acțiunea.
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 3437 lei, daune contractuale.
Menține în rest sentința.
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 428,94 lei, cheltuieli de judecată la fond și recurs, proporțional cu admiterea pretențiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2015.
Președinte, G. D. N. | Judecător, R. V. | Judecător, A. M. |
Grefier, E. N. |
Red., tehnored. AM
01.10.2015/4 ex.
Jud. fond M. S.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 2812/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 324/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
