Contestaţie la executare. Decizia nr. 2573/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 2573/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 2573/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2573/2015

Ședința publică de la 16 Septembrie 2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE R. V.

Judecător D. D. A.

Grefier A. M. S. P.

Pe rol soluționarea apelului formulat apelanta-intimată DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ împotriva sentinței civile nr. 439/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul - contestator

I. V. având ca obiect-contestație la executare dosar de executare nr._/_ /_.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul - contestator I. V., personal, lipsă fiind apelanta-intimată DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează stadiul procesual ca fiind primul termen de judecată; din partea intimatului-contestator s-au depus la data de 01.09.2015 concluzii scrise și un certificat constatator cu privire la datele persoanei fizice I. I V. PF.

Tribunalul procedează la legitimarea intimatului-contestator I. V., aceasta având CI, . nr._, CNP_.

Intimatul - contestator arată că nu are cereri prealabile de formulat și că înțelege să se folosească de înscrisul depus la dosar, respectiv certificatul constatator.

Tribunalul constată că apelanta-intimată nu a solicitat probe prin cererea de apel .

În ceea ce privește proba cu înscrisuri solicitată de intimatul – contestator, tribunalul apreciază că această este concludentă, pertinentă și utilă soluționării procesului, astfel încât o va încuviința, în conformitate cu dispozițiile art.479 alin 2 C. pr. civ.

Tribunalul față de împrejurarea ca nu mai sunt alte cereri de formulat și acordă cuvântul asupra apelului.

Intimatul - contestator, având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Câmpulung, pentru motivele arătate în întâmpinare. Depune la dosar concluzii.

În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr. civ., tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat de apelanta-intimată DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ împotriva sentinței civile nr. 439/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul_ .

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față, deliberând:

Constată că prin cererea înregistrată la data de 02.12.2014 sub nr._, contestatorul I. V. a chemat în judecată pe intimatul. M.F.P.- A.N.A.F. - A.J.F.P. ARGEȘ - SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC MIOVENI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea titlul executoriu și somația de plată emise la data de 07.11.2014 în dosarul de executare nr._/3/_ /_.

În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că în mod nelegal este obligat sa plătească asigurări de sănătate din anul 2012, în situația în care nu a beneficiat de servicii medicale niciodată si nu are dreptul sa beneficieze de servicii medicale, deoarece este casnic, întreținut, fără serviciu, fără pensie si fără alte venituri încă din anul 2010.

În drept cererea nu a fost întemeiată.

În susținerea cererii sale, contestatorul a depus înscrisuri justificative, respectiv: titlul executoriu și somația, adresa nr._/22.05.2014 și copia actului de identitate.

Prin rezoluția din data de 05.12.2014, instanța după ce contestatorul a complinit lipsurile cererii de chemare în judecată, a dispus comunicarea cererii către intimat, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

La data de 06.01.2015, intimatul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației și menținerea ca temeinice și legale a actelor de executare emise, întrucât contestația trebuia să se întemeieze pe invocarea unor nereguli cu privire la actele de executare, la îndeplinirea condițiilor de formă obligatorii emiterii lor și nu cu privire la existența titlului executoriu, aceste aspecte neputând fi invocate pe calea contestației la executare.

La data de 12.01.2015, constatând că intimatul a depus întâmpinare, instanța a dispus comunicarea acesteia către contestator, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare și de a achita taxa de timbru în cuantum de 98 lei, fixând totodată termen de judecată la data de 03.02.2015 cu citarea părților.

La data de 22.01.2015 contestatorul a depus dovada achitării taxei de timbru și răspuns la întâmpinare prin care a menționat că de 5 ani firma înființata nu mai funcționează și în consecință, nu realizează venituri din această activitate, atașând în acest sens adresa nr._/22.05.2014 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Prin sentința civilă nr. 439/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpulung a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul I. V., în contradictoriu cu intimatulM.F.P.- A.N.A.F. - A.J.F.P. ARGEȘ - SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC MIOVENI.

A fost anulat titlul executoriu și somația de plată emise la data de 07.11.2014 în dosarul de executare nr._/3/_ /_

În considerentele sentinței se rețin următoarele:

Prin titlul executoriu nr._/07.11.2014 aferent dosarului de executare nr._/_ /_ Agenția Națională de Administrare Fiscală – Serviciul Fiscal Orășenesc Mioveni i-a adus la cunoștință contestatorului I. I. V. faptul că în temeiul art. 141 din OG nr. 92/2003 a fost emis titlul executoriu, întrucât a expirat scadența/ termenul de plată al obligațiilor fiscale reprezentând impozitul pe venituri din activități independente, la care se adaugă și diferențele de impozit și contribuțiile la asigurările sociale de sănătate. Totodată, Agenția Națională de Administrare Fiscală – Serviciul Fiscal Orășenesc Mioveni a emis și somația nr._/07.11.2015.

Contestatorul a formulat prezenta contestația criticând executarea silită despre care afirmă că a fost demarată fără respectarea dispozițiilor legale ce reglementează materia executării silite în materie fiscală, menționând că este obligat să plătească asigurări de sănătate din anul 2012 deși nu a beneficiat de servicii medicale niciodată și nu are dreptul de a beneficia de aceste servicii, fiind casnic, întreținut, fără serviciu, fără pensie și fără venituri încă din anul 2010.

Din adresa nr._/22.05.2014 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș (fila 24 dosar ), instanța constată că firma PF I. I. V., cu sediul social în Comuna Stâlpeni, ., județul Argeș, nr. Reg. Comerțului F_ /06.02.2004, CUI :_ a fost radiată la data de 14.07.2010 pe motiv de neexercitare a dreptului de opțiune în una din formele prevăzute de OUG nr. 44/2008.

Mai mult, conform dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, opozabilitatea titlului executoriu este condiționată de comunicarea titlului de creanță către contribuabil, acesta luând astfel cunoștință de existența obligației în sarcina sa precum și de data scadentă a acesteia. În lipsa comunicării titlului de creanță organul fiscal nu poate pretinde aducerea la îndeplinirea obligației de plată și cu atât mai mult nu poate proceda la emiterea titlului executoriu și executarea silită a acestuia.

În condițiile în care procedura executării silite s-a efectuat fără existența unor titluri de creanță și care nu au fost comunicate contestatorului potrivit dispozițiilor legale, se constată de instanță că executarea silită este lovită de nulitate, iar aceste acte au fost anulate în totalitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINAȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINAȚELOR PUBLICE ARGEȘ, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii contestației la executare și menținerii actelor de executare, ca fiind legale și temeinice.

În motivarea apelului declarat, aceasta a arătat că în mod greșit, a fost admisă contestația la executare, întrucât, deși se solicită anularea titlului executoriu și a somației, motivele acțiunii formulate de contestator vizează deciziile de calcul accesorii emise de Casea de Asigurări de Sănătate Argeș și de intimată, a căror nelegalitate nu poate fi invocată decât pe calea contenciosului administrativ, iar prin intermediul contestației la executare, întrucât pe această cale nu se pot invoca neregularități cu privire la cuantumul sumelor cuprinse în acestea sau cu privire la existența titlului executoriu, o asemenea acțiune fiind inadmisibilă.

Precizează că debitorul contestator nu a invocat nici un motiv de nelegalitate cu privire la executarea silită, acesta având obligația legală de a plăti contribuția de sănătate și majorările prevăzute de Legea nr.95/2006.

Analizând sentința civilă apelată, în raport de criticile formulate, având în vedere efectul devolutiv al apelului stabilit prin art. 476 C.pr.civ.,tribunalul apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente :

Contrar celor susținute de apelantă prin cererea de declarare a căii de atac, tribunalul reține că prima instanță a procedat la anularea actelor de executare nu pe considerentul că firma PF I. I. V., cu sediul social în Comuna Stâlpeni, ., județul Argeș, nr. Reg. Comerțului F_ /06.02.2004, CUI :_ a fost radiată la data de 14.07.2010 pe motiv de neexercitare a dreptului de opțiune în una din formele prevăzute de OUG nr. 44/2008, împrejurare față de care nu ar datora sumele stabilite în sarcina sa, ci pentru inexistența titlurilor de creanță, care nu au fost comunicate contestatorului potrivit dispozițiilor legale.

Ori, având în vedere că prin motivele de apel formulate, intimata nu a înțeles să conteste dezlegarea dată de prima instanță sub acest aspect, aceasta a căpătat autoritate de lucru judecat, astfel încât caracterul inadmisibil sau nu al afirmațiilor contestatorului privind inexistența debitului nu mai prezintă relevanță în prezentul litigiu, prioritate având analizarea existenței titlului executoriu, critica formulată fiind nefondată.

Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, împrejurare față de care, față de considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.1 Cod pr.civilă, se impune respingerea apelului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul formulat apelanta-intimată DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINAȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINAȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr. 439/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul – contestator I. V., domiciliat în comuna Stâlpeni, ., județul Argeș, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2015.

Președinte,

R. V.

Judecător,

D. D. A.

Grefier,

A. M. S. P.

red.R.V.

dact. R.V./4 exp. – 09.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 2573/2015. Tribunalul ARGEŞ