Pretenţii. Sentința nr. 19/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 25801/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 19/2015
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. V.
Grefier G. G.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții D. C. și D. R. și pe pârâtele B. C. R. SA și B. C. R. - SUCURSALA ARGES, având ca obiect „alte cereri (legea 193/2000), obligatia de a face, pretentii- declinare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: avocat G. A. pentru reclamanti și avocat R. T. pentru pârâte.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut refartul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Avocat G. A. depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare juridică a reclamanților.
Avocat R. T. arată că reprezintă pârâtele BCR SA, în baza împuternicirii avocațiale depusă în fata instanței de fond (f. 48 dosar fond) și a contractului de asistență juridică valabil față de declinare, și că își menține domiciliul procesual ales, indicat prin întâmpinare.
Tribunalul retine procedura de citare ca fiind legal îndeplinită cu ambele părti față de prezenta părtilor prin avocați, la acest termen de judecată, deși pârâta BCR SA, nu a fost citată la domiciliul procesual ales (f.25 dosar fond), iar citația emisă reclamanților a fost primită de numitul L. D., fără a se menționa calitatea acestuia.
Tribunalul pune în discuție valoarea estimativa a capătului I din cerere și a capătului III din cerere.
Avocatul reclamantilor arată la interpelarea instanței, că în ceea ce priveste capătul I de cerere, acesta nu poate fi estimat întrucât solicită constarea abuzivă a respectivei clauze, iar prin capătul II de cerere solicită restituirea diferenței de dobândă, astfel că, în ce priveste capătul II al cererii, acesta este accesoriu capătului I al cererii de chemare în judecată și a evaluat capătul II al cerere la suma de 1000 lei. De asemenea capatul IV din cerere este accesoriu capătului III din cerere și că a evaluat acest capăt de cerere la suma de 1500 lei.
Avocatul pârâtelor față de aceasta împrejurare, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș, solicitând admiterea acestei excepții și declinarea competenței de solutionare a cauzei la Judecatoria P., întrucât toate capetele de cerere ale actiunii sunt evaluabile în bani, motiv pentru care competența se va stabili prin raportare la art.94 lit.j și art.101 din Codul de procedură civilă. Cum valoarea dedusă judecății constă în suma de 1000 lei și respectiv suma de 1500 lei, solicită admiterea excepției de necompetență materială a Tribunalului Argeș.
Avocatul reclamantilor arată că lasă la aprecierea instanței solutionarea excepției.
Tribunalul retine cauza spre solutionarea excepției necompetentei materiale a Tribunalului Argeș, invocată de către pârâte la acest termen de judecată, conform art.248 Cod procedură civilă.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 29.11.2013 sub nr._, reclamanții D. C., D. R., în contradictoriu cu pârâtele B. C. R. SA, B. C. R. - SUCURSALA ARGES, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la punctul 5 al contractului de credit bancar nr. P7366/2007, să fie obligată pârâta să calculeze dobânda prin aplicarea marjei fixe din contract de 1,5 la indicatorul de pe piața interbancară de euro și fără a fi avută în vedere dobânda afișată la sediul băncii, să se constate abuzivă clauza prev. la punctul 9 lit. c din contractul de credit potrivit căreia banca percepe un comision de administrare lunar, comision ce este în fapt un comision de administrare riscuri, să fie obligată pârâta să restituie acest comision plătit nelegal, iar în subsidiar să se constate clauza abuzivă sub aspectul modalității de calcul al comisionului. Au solicitat reclamanții ca procentul de 0,05% să fie calculat la valoarea soldului și nu la creditul inițial.
În motivarea în fapt, reclamanții au arătat că în anul 2007 au încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. P7366, obținând un împrumut de la pârâtă în sumă de_ Euro. La punctul 5 al convenției se prevede o dobândă fixă în primele 12 luni urmând ca ulterior să fie calculată prin aplicarea unui procent de 1,50 la dobânda care se afișează la sediul BCR. Au invocat că această dobândă de referință variabilă afișată de societatea pârâtă în funcție de care este stabilită dobânda lunară nu este prevăzută într-un mod transparent, banca neprezentând în contract o modalitate concretă de calcul. Au apreciat că doar prin raportare la indicele de referință se impunea a fi stabilită dobânda fără a avea în vedere criteriul pur subiectiv reprezentat de dobânda afișată la sediul băncii.
Au mai învederat reclamanții că clauza prevăzută la punctul 5 al convenției este abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Comisionul de administrare prevăzut de art. 9 lit. c din convenție este perceput în mod nelegal, fiind o clauză abuzivă, acesta fiind de fapt un comision de administrare de riscuri, iar perceperea unor sume cu acest titlu contravine cerințelor legale.
În drept, au invocat Legea 193/2000, Legea 296/2004, OG 13/2001.
În probațiune au depus înscrisuri.
La data de 21.05.2014 pârâta B. Comercială Română SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția prescripției, și a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În susținerea întâmpinării a depus înscrisuri.
Reclamanții nu au formulat răspuns la întâmpinare.
Prin sentința civilă nr._/10.11.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe, invocată din oficiu, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din analiza dispozițiilor art. 94 coroborate cu cele ale art. 95 din C.pr.civ. reiese că actuala reglementare atribuie către tribunal, spre soluționare în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, în timp ce judecătoria soluționează doar cererile care îi sunt expres încredințate spre competentă soluționare.
Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea 193/2000 în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. De asemenea, conform alin. 3 asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 30 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive, pentru ca alin. 4 să prevadă că dispozițiile alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.
Instanța a constatat astfel că, în cazul în care acțiunea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de adeziune este formulată de organele de control sau de asociațiile pentru protecția consumatorului, competența aparține tribunalului în primă instanță, textul de lege neprevăzând nimic în legătură cu situația în care consumatorul este titularul acțiunii. În această situație, se reține în primul rând că nu există niciun raționament pentru care legea ar face distincția ca în funcție de titularul acțiunii, competența să aparțină tribunalului sau judecătoriei, iar în al doilea rând, astfel cum s-a menționat anterior, tribunalul este instanța de drept comun conform noului cod de procedură civilă.
Mai mult decât atât, analizând dispozițiile art. 94 C.pr.civ., instanța a constatat că printre cauzele enumerate nu se numără și acțiunile formulate de un consumator în temeiul Legii 193/2000, astfel că, având în vedere considerentele mai sus expuse, a apreciat că nu este competentă material să soluționeze prezenta cauză.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș-Secția Civilă la data de 28.11.2014, sub același număr de dosar.
În ședința publică de astăzi, apărătorul pârâtelor a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș, prin raportare la dispozițiile art.94 lit.j și art.101 din Codul de procedură civilă, excepție pe care tribunalul urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din analiza prevederilor art. 12 alin. 1 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (text legal invocat de Judecătoria Pitești în argumentarea soluției sale), competența de soluționare a unui litigiu având ca obiect protecția drepturilor consumatorilor aparține tribunalului doar în ipoteza în care reclamantul are calitatea de subiect calificat, respectiv de organ de control, în sensul art.8 din același act normativ (reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și de specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice, potrivit competențelor).
În situația în care acțiunea introductivă este formulată de consumator (cum este cazul în speța de față), devin incidente dispozițiile art.12 alin.4 din Legea 193/2000, potrivit cărora dispozițiile alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.
Având în vedere principiul de drept potrivit căruia ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, raportat la prevederile legale mai sus menționate, se impune a se analiza competența de soluționare a litigiului raportat la dispozițiile Codului de procedură civilă (determinat și potrivit normei de trimitere conținute în art.12 alin.4 din Legea 193/2000), ca drept comun în materie, în condițiile în care legea specială nu conține prevederi derogatorii sub acest aspect.
Din analiza cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată, instanța constată că aceasta cuprinde mai multe capete de cerere, din care două sunt principale (cele privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la pct.5 și pct.9 lit.c din Contractul de credit bancar nr.P7366/2007), două au caracter accesoriu (cele vizând calcularea dobânzii prin aplicarea marjei fixe din contract de 1,5 la indicatorul de pe piața interbancară de euro și obligarea pârâtei să restituie acest comisionul plătit nelegal), iar unul este subsidiar (cel privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei prevăzute la pct.9 lit.c din Contractul de credit bancar nr.P7366/2007 sub aspectul modalității de calcul al comisionului).
Pentru a se determina competența de soluționare a cauzei, tribunalul reține că se impune verificarea caracterului patrimonial sau nepatrimonial al litigiului, prin raportare la dispozițiile art.94 pct.1 lit.j C.pr.civ. și art.101 alin.1 și 2 C.pr.civ., avându-se în vedere și considerentele reținute în Decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție un recurs în interesul legii.
Față de împrejurarea că potrivit deciziei mai sus menționate, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect (…) constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare, pentru determinarea competenței materiale după valoare, și implicit, a căilor de atac, avându-se în vedere natura dreptului care fundamentează acțiunea, particularizând-o și transferându-i din caracterele sale, cum finalitatea acțiunii promovate de reclamant, ca urmare a anulării clauzelor ca fiind abuzive, în sensul derulării în continuare a contractului cu un cuantum al dobânzii nemajorat și obligării pârâtelor la efectuarea mai multor plăți, imprimă acțiunii un caracter patrimonial, competența de soluționare a litigiului se va stabili prin raportare la dispozițiile art.94 pct.1 lit.j C.pr.civ. și art.101 alin.1 și 2 C.pr.civ.
Potrivit art.94 alin.1 pct.1 lit.j C.pr.civ., judecătoria judecă în primă instanță „orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști”.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art.99 alin.1, prima teză C.pr.civ. când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte, iar art.101 alin.2 C.pr.civ. stabilește că valoarea obiectului dedus judecății va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară (...)
Având în vedere valorile indicate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, cât și precizările orale ale acestuia din ședința publică de astăzi, instanța constată că obiectul niciunui capăt de cerere nu depășește de 200.000 lei, motiv pentru care, față de dispozițiile art.130 alin.(2) C.proc.civ. și în conformitate cu dispozițiile art.132 alin.(3) C.proc.civ., va admite excepția de necompetență materială a tribunalului și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
În temeiul art. 133 pct.2 C.proc.civ. instanța reține că atât Judecătoria Pitești, cât și Tribunalul Argeș s-au declarat necompetente de a judeca această pricină, astfel încât va constata ivit un conflictul negativ de competență și pe cale de consecință va dispune ca dosarul să fie înaintat la Curtea de Apel Pitești-Secția Civilă în vederea pronunțării unui regulator de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de pârâte.
Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamanții D. C. și D. R., domiciliați în comuna Poiana Lacului, .. Argeș, în contradictoriu cu pârâtele B. Comercială Română SA, cu sediul procesual ales la SCA N. N. D. KINGSTON PETERSEN din București, Bucharest Business Park, ..1A, ., sector 1, și B. C. R. - SUCURSALA ARGES, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, în favoarea Judecătoriei Pitești.
Constată ivit conflictul negativ de competență.
Înaintează cauza Curții de Apel Pitești-Secția Civilă în vederea soluționării acestuia.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 21.01.2015.
Președinte, R. V. | ||
Grefier, G. G. |
Red: V.R/Th.red: V.R/2EX /20.02.2015
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 59/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 75/2015.... → |
|---|
