Revendicare imobiliară. Decizia nr. 472/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 472/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 578/109/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 472/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE MIHAELA BADEA
Judecător I. P.
Judecător D. D. A.
Grefier F. G.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de revizuire formulată de revizuenții R. I. și R. I. împotriva deciziei nr. 843/02.04.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ *, intimați fiind B. A., S.C. T. CO S. S.R.L., A.N.C.P.I. Argeș prin Biroul de Carte Funciară Câmpulung, S. S. și S.C. T. M. International S.R.L., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru revizuenții R. I. și R. I., avocat I. D., cu împuternicire avocațială aflată la fila 4 din dosar, și pentru intimata B. A., avocat N. C., care depune, în ședință publică, delegație de substituire atașată la dosar la fila 31, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, atașarea dosarului nr._ *, întâmpinarea depusă de intimata B. A. și de intimata . SRL și chitanța reprezentând onorariu avocat, depusă de intimata B. A..
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind excepții de invocat, cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul asupra revizuirii.
Apărătorul revizuenților R. I. și R. I. solicită admiterea revizuirii formulată împotriva deciziei, în temeiul art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă, întrucât prin pronunțarea deciziei, s-a modificat limita proprietății terenului revizuentului R. I. și albia râului, care este în proprietate publică, cu încălcarea dreptului Statului, fiind obligat la modificarea limitelor proprietății și, astfel, deposedat de o suprafață de aproape 2000 mp, toate acestea pentru ca reclamantei din dosar, vecină la nord cu terenul revizuentului, să-i fie cedată o porțiune din terenul de la limita de nord a revizuentului.
Arată că, în dosar, expertul topograf nu a respectat Ord. nr. 326/2007 al Ministerului Mediului, iar în raportul de expertiză nu a respectat determinarea limitelor alibiei minore a râului, proprietate publică, potrivit normativelor tehnice din ordinul menționat.
Apărătorul intimatei B. A. solicită respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, având în vedere motivele expuse în întâmpinare, întrucât motivele invocate în cererea de revizuire reprezintă obiecțiuni la raportul de expertiză.
Socotindu-se lămurit, tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra revizuirii.
TRIBUNALUL
Constată că prin cererea de revizuire formulată la data de 04.02.2015 revizuenții R. I. și R. I. au solicitat în temeiul art.322 pct.1 C.pr.civilă revizuirea deciziei civile nr. 843/2014 a Tribunalului Argeș .
În motivarea cererii de revizuire se arată că prin decizia civilă nr. 843 a Tribunalului Argeș revizuientul a fost obligat la modificarea limitelor proprietății conform raportului de expertiză D. F. fiind deposedat de suprafața de 2000 m.p.
Având în vedere această modificare se presupune mutarea limitei peste albia minoră a râului Argeșel.
Se solicită admiterea cererii de revizuire.
Analizând cererea de revizuire tribunalul constată următoarele:
Prin cererea formulată se arată printre altele că se încalcă dreptul Statului Român, apărare nouă și pe care o invocă față de o persoană care nu a fost parte în proces, situație în care cererea de revizuire este inadmisibilă.
Cu privire la celelalte aspecte invocate se referă la apărări de fond care de asemenea sunt inadmisibile pe calea unei cereri în revizuire, prin calea de retractare și care se invocă aspecte limitativ prevăzute de lege astfel s-ar dat posibilitatea părților să formuleze recurs la recurs.
Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 322 C.pr.civilă tribunalul va respinge cererea de revizuire.
În temeiul art. 274 C.pr.civilă obligă pe revizuienți la 1000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții R. I. și R. I. împotriva deciziei nr. 843/02.04.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ *, intimați fiind B. A., S.C. T. CO S. S.R.L., A.N.C.P.I. Argeș prin Biroul de Carte Funciară Câmpulung, S. S. și S.C. T. M. International S.R.L
Obligă revizuenții la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2015.
Președinte, M. B. | Judecător, I. P. | Judecător, D. D. A. |
Grefier, F. G. |
Red. M.B
Dact. NE/ 2 ex
09.07.2015
← Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 26-05-2015,... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 449/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|