Obligaţie de a face. Hotărâre din 27-05-2015, Tribunalul ARGEŞ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 8867/280/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1789/2015

Ședința publică de la 27 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE IOANA PARVU

Judecător M. B.

Grefier F. G.

S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile declarate de reclamanta N. V. și de pârâta P. C. C. împotriva sentinței civile nr. 5401/30.05.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru termenele din data de 20.05.2015 și 27.05.2015.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 25.04.2013 sub nr._ reclamanta N. V. a solicitat instanței să oblige pârâta P. C. C. să-și dea consimțământul pentru schimbarea destinației apartamentului proprietatea reclamantei situat în Pitești, Calea București nr. 11, ., parter, . din spațiu de locuit în spațiu comercial. Reclamanta a mai solicitat ca instanța să suplinească acordul pârâtei în caz de refuz al acesteia la schimbarea destinației imobilului.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP C. G. sub nr. 111 din 06.07.2010 a cumpărat apartamentul situat în Pitești, Calea București nr. 11, ., parter ..

Reclamanta a menționat că intenția sa a fost să renoveze apartamentul achiziționat în scopul schimbării destinației din spațiu de locuit în spațiu comercial, respectiv sediu birouri firmă.

În vederea transformării apartamentului a obținut toate aprobările necesare pentru efectuarea modificărilor interioare, inclusiv Decizia Comitetului Executiv al Asociației Proprietarilor care a fost de acord cu lucrările respective. De asemenea în vederea schimbării destinației imobilului din spațiu de locuit în spațiu comercial, a obținut Certificatul de Urbanism și acordul notarial al vecinilor proprietari ai apartamentelor cu nr. 1 și 3 cu care se învecinează pe orizontală.

Reclamanta a mai arătat că în baza art. 555 din C.civ. are dreptul de a folosi bunul imobil conform propriilor necesități ceea ce implică în cazul său dreptul de a pretinde și de a obține acordul notarial pentru schimbarea destinației apartamentului din spațiu de locuit în spațiu comercial, după cum și pârâta are dreptul de a se folosi de propriul apartament și nu poate fi constrânsă în folosința pe care i-o conferă propriul drept, dar în ambele cazuri cu respectarea legii și a dreptului de proprietate al celuilalt.

Reclamanta a mai arătat că refuzul pârâtei îmbracă forma unui abuz de drept așa cum a fost reglementat de disp art. 15 din C.civ pentru că spațiul comercial va avea destinația de sediu de birouri firma așa încât spațiul locativ al pârâtei, confortul, odihna acesteia nu vor fi afectate în nicio modalitate.

În susținerea cererii reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori.

La data de 19.12.2013 pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării pârâta a menționat că toate actele administrative invocate și depuse în cază de către reclamantă nu-i sunt opozabile, fiind emise fără știrea și acordul pârâtei. Pârâta a mai menționat că nici anterior formulării acțiunii și nici în prezent nu a fost și nu este de acord ca reclamanta să schimbe destinația apartamentului său din locuință în spațiu comercial. Pârâta a mai menționat că prin schimbarea destinației reclamanta urmărește un interes mercantil, în sensul de a realiza importante venituri dintr-o activitate speculativ-comercială, în detrimentul liniștii sale și a familiei sale, compusă din soț, fiică de numai 6 ani și mama sa, profesoara N. M., profesor emerit și grav bolnavă. Pârâta consideră că prin acțiunea sa reclamanta tinde să-i afecteze dreptul de proprietate, consfințit prin Constituția României, asupra apartamentului său situat deasupra apartamentului reclamantei.

Pârâta a mai arătată că nu există garanții că reclamanta ori succesorii săi în drepturi asupra apartamentului nu vor schimba destinația apartamentului din spațiu firmă în restaurant sau orice altă destinație.

Prin sentința civilă nr. 5401/2014 a Judecătoriei Pitești au fost respinse excepțiile și s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus suplinirea acordului pârâtei pentru schimbarea destinației imobilului situat în Pitești, ce aparține reclamantei în sensul că reclamanta poate folosi respectivul imobil doar pentru a desfășura personal servicii de contabilitate și/sau ca sediu de societate comercială.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, instanța constată că nu mai este necesar a se pronunța deoarece reclamanta a renunțat la acest capăt de cerere.

În ceea ce privește excepția inadmisiblității cu privire la capătul 2 de cerere, instanța constată ce este neîntemeiată pentru următoarele motive.

Pârâta a precizat că situația în prezenta cauză este totalmente diferită de cauzele ce au ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Aceste cauze au ca situație premisă un antecontract de vânzare-cumpărare. În acele cauze, consimțământul a fost deja exprimat în antecontract. Instanța nu exprimă un consimțământ în locul pârâtului și nici nu îl obligă să și-l dea, pentru că și l-a dat deja. Instanța sancționează comportamentul abuziv al pârâtului care, deși și-a manifestat consimțământul la vânzare - prin antecontract – refuză să vină și să semneze contractul de vânzare-cumpărare.

Instanța constată că disp. art. 42 din Legea 230/2007 prevăd că schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință față de destinația inițială, conform proiectului inițial al clădirii cu locuințe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării.

În situația în care unul dintre proprietarii direct afectați, în mod abuziv și nejustificat nu își dă acordul pentru schimbarea destinației locuințelor, este lesne de înțeles că instanțele pot, în temeiul art. 21 din Constituție, să cenzureze atitudinea abuzivă a persoanei respective.

Având în vedere cele de mai sus instanța respinge va excepția inadmisibilității invocată de pârâtă.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes invocat de pârâtă instanța constată că este neintemeiată pentru următoarele considerente.

Dispozițiile art. 33 din C. prevăd că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Pârâta a susținut în motivarea excepției că reclamanta nu are un interes personal în promovarea acțiunii.

Din actele depuse la dosar rezultă că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 111 din 16.07.2010 autentificat de BNP C. G. reclamanta a cumpărat de la I. T. L. apartamentul cu nr. 2 situat în mun. Pitești, Calea București, nr. 11, ., parter, jud. Argeș.

Prin urmare, din moment ce reclamanta este proprietara apartamentului rezultă cu evidență că justifică un interes personal pentru a formula prezenta acțiune.

Scopul pentru care reclamanta dorește să schimbe destinația imobilului în discuție va fi analizat de instanță atunci când va cerceta fondul cauzei și când va stabili dacă raportat la scopul urmărit de reclamantă, refuzul pârâtei este sau nu justificat.

Având în vedere cele de mai sus instanța va respinge excepția lipsei de interes invocată de pârâtă

Analizând fondul cauzei instanța constată că reclamanta este proprietara imobilului apartament cu nr. 2 situat în mun. Pitești, Calea București, nr. 11, ., parter, jud. Argeș.

Dispozițiile art. 42 din Legea 230/2007 prevăd că schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință față de destinația inițială, conform proiectului inițial al clădirii cu locuințe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că proprietarii apartamentelor cu nr. 1 și nr. 3 sunt de acord cu schimbarea destinației imobilului în discuție. De asemenea din înscrisul de la fila 83 rezultă că există și avizul comitetului executiv.

Raportat la cererea de chemare în judecată și la răspunsul la întrebarea numărul 1 din interogatoriu instanța constată că reclamanta dorește, ca după schimbarea destinației imobilului, să desfășoare personal în acel apartament servicii de contabilitate sau/și să-l folosească ca sediu de societate comercială.

Dreptul de proprietate se exercită potrivit dispozițiilor art. 555 cod civil în limitele determinate de lege.

Modurile în care reclamanta dorește să folosească apartamentului nu sunt de natură a afecta dreptul de proprietate al pârâtei, astfel încât refuzul pârâtei este unul abuziv.

Faptul că apartamentului nu a avut destinație comercială încă de la data construcției condominiului nu poate fi un argument pentru respingerea cererii de chemare în judecată deoarece destinația inițială a locuințelor se poate schimba în condițiile legii.

Instanța constată că motivele invocate de pârâtă ce vizează tulburarea liniștii, disconfort și alte asemenea, se sancționează la data producerii unor astfel de evenimente și nu pot constitui ipoteze incidente pentru a aduce limitări titularului dreptului de proprietate.

Având în vedere aceste aspecte instanța va suplini acordul pârâtei, urmând ca reclamanta să poată folosi apartamentul în cauză doar pentru a desfășura personal servicii de contabilitate și/sau ca sediu de societate comercială.

Instanța atrage atenția reclamantei că suplinirea acordului pârâtei are loc doar pentru a folosi imobilul în modalitățile menționate mai sus, nu și în alte modalități ce nu au fost analizate de instanță, deoarece doar raportat modalitățile menționate mai sus instanța a constatat că refuzul pârâtei este abuziv.

Împotriva sentinței civile nr.5401/30.05.2014 a Judecătoriei Pitești au formulat apeluri părțile.

Reclamanta critică sentința de fond arătând că instanța i-a limitat dreptul de proprietate în sensul că poate folosi apartamentul doar reclamanta în scopuri profesionale.

Solicită schimbarea sentinței în sensul de a-i permite să folosească apartamentul și pentru închirierea unei societăți comerciale.

Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2832,97 lei acestea nu au fost acordate.

Împotriva sentinței civile nr. 5401/2014 a Judecătoriei Pitești a formulat apel pârâta criticând-o pentru următoarele motive:

Instanța de fond a respins excepția privind inadmisibilitatea acțiunii reclamantului și aceea privind lipsa de interes.

În cauză sunt incidente disp.art. 42 din Legea nr. 230/2007.

În cauză nu s-a făcut dovada că activitatea desfășurată de reclamantă nu ar fi nocivă.

Se solicită admiterea apelului

Analizând apelul pârâtei tribunalul constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În cauză sunt incidente disp. art.42 din Legea nr.230/2007 – dispoziții care stabilesc drepturile și obligațiile părților, în speță și ale pârâtei în calitate de proprietar direct afectat al cărui consimțământ nu poate fi suplinit de nimeni, nici de către instanță, întrucât este o manifestare de voință, instanța putând sancționa numai atunci când intervine nerespectarea obligației de a face pentru care consimțământul a fost deja manifestat.

Este cazul în care instanța este învestită cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, în situația în care există consimțământul deja exprimat în antecontract, după care există refuzul încheierii actului.

În speța de față nu există un astfel de consimțământ al proprietarului direct afectat, art.42 din Legea nr. 230/2007 prevede acceptul proprietarului și avizul Asociației de Proprietari .

Din conținutul celor de mai sus rezultă că reclamanta nu are în virtutea dreptului de proprietate posibilitatea schimbării necondiționate a destinației bunului, dreptul său este limitat de lege prin condiționarea obținerii acceptului pârâtei și avizului Asociației de Proprietari.

De altfel, instanța de fond nu a făcut probe din care să rezulte activitatea de comerciant a reclamantei întemeindu-și hotărârea doar pe niște presupuneri.

De asemenea reclamanta nu a făcut dovada dobândirii unor drepturi care să-i fie obstrucționată abuziv, în concluzie acțiunea formulată în temeiul art.555 C.civ care precizează că „ proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv în limitele stabilite de lege.

În speță, legea care se aplică se referă la incidența art.42 din Legea nr. 230/2007.

Apreciind că instanța nu poate cenzura refuzul pârâtei cu privire la acordul, schimbarea, destinației apartamentului reclamantei în spațiul comercial, tribunalul în temeiul art.480 NCPC va admite apelul, schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea.

Pentru aceleași considerente va respinge apelul reclamantei ca nefondat.

În temeiul art. 451 NCPC obligă reclamanta la 2000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul reclamantei reclamanta N. V. P., L. B., nr. 2, ., ..

Admite apelul pârâtei P. C. C. P., Calea Bucuresti, nr. 11, ., ..

împotriva sentinței civile nr. 5401/30.05.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._,

Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea.

Obligă reclamanta la 2000 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2015.

Președinte,

I. P.

Judecător,

M. B.

Grefier,

F. G.

Red. M.B

Dact. NE/ 4 ex

11.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Hotărâre din 27-05-2015, Tribunalul ARGEŞ