Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 26-05-2015, Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 1398/280/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1733/2015
Ședința publică de la 26 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE MARIANA VÂRGĂ
Judecător E. A.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de reclamantul C. N., împotriva sentinței civile nr.1607/2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind O. B. ROMANIA SA, O. B. ROMANIA SA - SUCURSALA P., având ca obiect ordonanță președințială SUSPENDARE PLATA.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, a răspuns apelantul-reclamant asistat de avocat D. A. F., lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătorul apelantului-reclamant solicită lăsarea dosarului la a II-a strigare, pentru a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Instanța, lasă dosarul la a II-a strigare, pentru a da posibilitatea apelantului să depună la dosar taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a II-a strigare, a răspuns apelantul-reclamant asistat de avocat D. A. F., lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătorul apelantului-reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
În raport de această împrejurare, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul apelantului-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, pentru motivele invocate în scris și susținute în ședință publică, modificarea în tot a sentinței de fond în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA,
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 27.01.2015, sub nr._, reclamantul C. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele O. B. ROMANIA SA și O. B. ROMANIA SA - SUCURSALA P., ca instanța, pe calea ordonanței președințiale, să dispună suspendarea plății tuturor ratelor lunare către pârâtă, până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în dosarul de fond privind denominarea.
În motivarea cererii, s-a arătat că între părți s-a încheiat contractul de credit nr. C_, prin care i-a fost acordată suma de_ CHF, moment la care valoarea unui CHF era de 2,2609 lei.
Consideră reclamantul că s-a ajuns la o situație inadmisibilă în care, din cauza contextului economic(dublarea valorii francului) și al diminuării veniturilor sale, rata lunară devine excesiv de oneroasă, riscând să fie supus executării silite, ceea ce ar însemna pierderea proprietății în care locuiește împreună cu familia sa.
Apreciază reclamantul că plata ratelor la un curs de schimb diferit de cel din ziua acordării împrumutului reprezintă o clauză abuzivă, înțelegând să invoce jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv cauza Aziz contra Spaniei și Banco Espanol de Credito.
Arată reclamantul că în aceste cauze s-a concluzionat că principiul efectivității protecției consumatorului impune, în orice caz, ca judecătorul sesizat cu acțiunea în realizare să aibă posibilitatea de a dispune suspendarea(provizorie) a procedurii de executare, pentru a opri executarea silită până la examinarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale și a împiedica astfel apariția ca urmare a procedurii de executare a unor situații de fapt iremediabile în detrimentul consumatorului.
Concluzionează reclamantul că, CJUE impune, așadar, contrat legislației noastre, dreptul consumatorului la o contestație la executare și suspendare provizorie a executării, mai ales în cazul în care imobilul supus executării este locuința debitorului.
Se mai arată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, astfel cum sunt prevăzute de disp.art. 996 alin.1 NCPC.
S-a depus dovada acțiunii de fond, respectiv dosarul nr._ (fil.28-30).
Pârâtele, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare, nu s-au prezentat în fața instanței și nu au propus probe în apărare.
Prin sentința civilă nr. 1607/2015 pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă cererea.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C2204/2700/660 (fil.8-15), prin care reclamantul a beneficiat de un împrumut în valoare de_ CHF, pe o perioadă de 180 luni.
Din cuprinsul ordinelor de plată și al tranzacțiilor de schimb valutar rezultă că în luna noiembrie valoarea ratei a fost de 1097,42 lei, la un curs de schimb RON-CHF de 3,7712 lei; în luna decembrie 2014, valoarea ratei a fost de 1001,61 lei, la un curs valutar de 3,8084, iar în luna ianuarie 2015 cursul de schimb era de 4,588 lei/CHF.
Din cuprinsul adeverinței de venit nr. 628/20.01.2015(fila 16) reiese că reclamantul a realizat în ultimele 3 luni un venit(comision) net de 1019 lei.
Potrivit disp.art. 996 alin.1 NCPC, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Așadar, pentru emiterea unei ordonanțe președințiale, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții: aparența de drept în favoarea reclamantului, urgența și vremelnicia măsurii ce se solicită a se dispune.
În ceea ce privește aparența de drept, instanța a constatat că nu se poate stabili că aceasta operează în favoarea reclamantului, atât timp cât între părți s-a încheiat un contract sinalagmatic, cu drepturi și obligații corelative pentru ambele părți, iar reclamantul nu a făcut dovada unei încălcări a contractului de către ambele părți.
Faptul că executarea obligațiilor asumate de către reclamant a devenit excesiv de oneroasă, aduce în discuție problema suportării riscului contractului și eventual a aplicării teoriei impreviziunii, în condițiile vechiului cod civil, discuții ce nu se pot face în prezenta cauză, întrucât s-ar antama chiar fondul dreptului.
Nici condiția urgenței nu este îndeplinită în cauză, dat fiind faptul că reclamantul a formulat prezenta cerere, dar și acțiunea de drept comun la aceeași dată, 27.01.2015, în condițiile în care devalorizarea leului în raport cu francul elvețian s-a produs în timp, această problemă punându-se mai pregnant de mai bine de un an, timp în care reclamantul a rămas în pasivitate, cel puțin în ceea ce privește intentarea cererii principale.
Reținând, așadar, că numai condiția vremelniciei ar fi întrunită în cauză, întrucât se urmărește luarea acestei măsuri numai până la soluționarea fondului cauzei, respectiv a cauzei cu nr._, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele cumulative impuse de disp.art. 996 NCPC.
În privința jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene citată de către reclamant, instanța a constatat că aceasta a fost dezvoltată în cauze în care executarea silită imobiliară era deja începută asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului de ipotecă și viza suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea fondului cauzei, respectiv analizarea clauzelor abuzive dintr-un contract de credit, iar nu suspendarea obligațiilor împrumutatului, în cazul unui contract de credit aflat în derulare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. N., care susține în esență, următoarele:
Soluția instanței de fond este nelegală, deoarece sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, astfel cum sunt prevăzute de art.996 alin.1 Cod de procedură civilă.
Arată apelantul, că în prezent valoarea francului elvețian s-a dublat, astfel că rata către bancă a devenit extrem de împovărătoare, fiind practic în imposibilitatea de a achita ratele lunare devenite excesiv de oneroase.
Apelantul susține că plata ratelor la un curs de schimb diferit de cel din ziua în care s-a acordat împrumutul, poate fi considerată o clauză abuzivă motiv pentru care a solicitat instanței să se pronunțe asupra clauzelor abuzive din contract și asupra denominării în cadrul dosarului nr.1402/_, care se află în procedura de regularizare.
În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.470, coroborat cu art.999 Cod de procedură civilă.
La data de 14.04.2015, pârâta O. B. ROMANIA SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Apelul nu este întemeiat.
Obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamantului C. N., care a solicitat pe cale de ordonanță președințială, suspendarea plății tuturor ratelor lunare către pârâtă, până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în dosarul de fond privind denominarea și anularea clauzelor abuzive cu nr._ .
Pe considerentul că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 996 alin.1 NCPC, instanța de fond a respins acțiunea, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.
Așa cum corect a reținut prima instanță, nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții de admisibilitate a cererii pe calea specială a ordonanței președințiale, nefiind stabilit în mod cert că aparența dreptului operează în favoarea reclamantului, iar urgența nu este de asemenea constatată.
Astfel nu există argumente pentru a susține că acțiunea este urgentă, în condițiile în care se solicită suspendarea unor relații comerciale asumate în anul 2006, în baza cărora apelantul reclamant a achitat constant ratele lunare, fără a le contesta, iar imposibilitatea de plată a ratelor din partea apelantului, nu poate fi reținută în favoarea suspendării efectelor contractului de credit nr.C_ .
Cu privire la solicitarea apelantului în sensul ca instanța să se pronunțe asupra clauzelor abuzive din contract și asupra denominării în cadrul dosarului nr.1402/_, tribunalul reține că nu se poate da curs acestei solicitări în procedura sumară a ordonanței președințiale, situație care ar aduce atingere fondului dreptului, respectiv acțiunii introduse pe calea dreptului comun.
În consecință, tribunalul reține că nu se poate dispune pe calea ordonanței președințiale, suspendarea efectelor unui contract încheiat între părți, fără a se încălca drepturile părților contractante.
Ca atare, tribunalul, în temeiul art. 480 alin.1 NCPC, va respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul C. N., împotriva sentinței civile nr.1607/2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind O. B. ROMANIA SA și O. B. ROMANIA SA - SUCURSALA P..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul C. N., domiciliat în Ștefănești, ., județul Argeș împotriva sentinței civile nr.1607/2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind O. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, .-68, sector 1 și O. B. ROMANIA SA - SUCURSALA P., cu sediul în Pitești, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2015
Președinte, M. V. | Judecător, E. A. | |
Grefier, E. R. |
red.M.V.
dact.C.E.C./4 exp.
← Obligaţie de a face. Hotărâre din 27-05-2015, Tribunalul ARGEŞ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 472/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|