Revendicare imobiliară. Decizia nr. 478/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 478/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 478/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 478/2015
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător G. D. N.
Judecător R. V.
Grefier E. N.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul Orașul M. reprezentat prin primar G. I., în contradictoriu cu pârâți . și . SRL, având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile și lucrările dosarului au fost consemnate în încheierea de ședință publică din 27 mai 2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 alin.1 Cod Procedură Civilă, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a deliberat.
TRIBUNALUL
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 29.04.2011 sub nr._ reclamanta Primăria Orașului M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei ..R.L. să îi lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 112 mp situată în orașul M., Piața Big, jud. Argeș, obligarea la ridicarea de pe terenul în litigiu a construcției proprietatea sa, în caz de refuz urmând să efectueze reclamanta această operațiune pe cheltuiala pârâtei, obligarea la plata sumei de 108.771 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului ocupat, calculată începând cu luna aprilie 2007 și până la rămânerea definită și irevocabilă a sentinței ce se va pronunța în cauză, ca și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului de față.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul cu nr. 1/02.02.1995, având ca obiect închirierea către pârâta a unei suprafețe de teren de 112 mp, durata contractului fiind de doi ani. La împlinirea termenului pârâta avea obligația de a preda terenul liber, obligație pe care nu a îndeplinit-o nici până în prezent. Pe terenul în litigiu pârâta deține o construcție pentru care solicita să se dispună ridicarea, în situația în care va refuza urmând să efectueze reclamanta respectiva lucrare.
Se menționează că în cauza se datorează și lipsa de folosința a terenului revendicat, întrucât prin ocuparea abuzivă creează reclamantei prejudicii materiale care trebuie suportate de pârâta, motivat de faptul că în ciuda demersurilor multiple întreprinse aceasta nu s-a conformat obligațiilor ce îi revin.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480, 998 și 1075 C.civ.
La 23.09.2011 s-a formulat o precizare a acțiunii indicându-se denumirea corecta a reclamantului ca fiind Orașul M., cu menționarea vecinătăților terenului revendicat, respectiv, N,S, E- ., procedându-se totodată la evaluarea terenului în mod provizoriu la suma de 5000 lei (fila 11).
Ulterior reclamantul a modificat acțiunea solicitând introducerea în cauza în calitate de pârâta a . S.R.L. pentru a fi obligata aceasta să lase liber terenul revendicat cu motivarea că, în cursul litigiului a aflat că posesia asupra terenului este exercitată de aceasta din urmă societate.
Pârâta ..R.L. a formulat cerere reconvențională depusă la dosar la 27.01.2012 prin care a solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata contravalorii construcției evaluata provizoriu la suma de 20.000 lei, ca și plata cheltuielilor de judecată pe care le va avansa pe parcursul derulării procesului.
În motivarea cererii reclamanta-pârâtă a arătat că este proprietara unei construcții în suprafața de aproximativ 112 mp, aflată pe terenul obiect al închirierii, dobândită prin contract autentic de vânzare-cumpărare, în prezent cedând folosința spațiului către . S.R.L.
Se pretinde că aceasta construcție nu a fost edificată de pârâta reclamantă, ci a fost construită prin anii 1976, cu fundament de beton fix, aparținând inițial ICS Metalo-Chimice, respectiv statului, la momentul încheierii contractului de închiriere reclamantul având cunoștință de situația acestei construcții în sensul că ea exista, neregăsindu-se ipoteza constructorului de rea-credința când se poate solicita ridicarea acesteia. Apreciază că în speța sunt incidente regulile pentru accesiunea imobiliară, solicitând ca pe cale de consecință reclamantul să fie obligat la plata contravalorii imobilului.
În drept cererea reconvențională a fost întemeiata pe dispozițiile art. 493 C.civ.
La 02.03.2012 reclamantul a depus o nouă precizare a acțiunii înțelegând să se judece numai cu privire la capătul de cerere în revendicare, la cel privind obligația de a se ridica de pe terenul în litigiu construcția proprietatea ..R.L. ca și a solicitării de acordare a cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civilă nr. 1379 din data de 14.02.2014 pronunțată de Judecatoria P. a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul ORAȘUL M. - prin PRIMAR, în contradictoriu cu pârâtele ..R.L. și . S.R.L. .
Au fost obligate pârâtele să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 116 mp, situat în orașul M., lângă Piața Big, județul Argeș, identificat de către expertul D. F. în schița anexă la raportul de expertiză aflată la fila 216 a dosarului cu culoare roșie ( teren de sub construcț.)
A fost admisă în parte cererea reconvențională precizată formulată de pârâta-reclamantă . în contradictoriu cu reclamantul-pârât Orașul M..
A fost obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtei –reclamante . suma de_ lei reprezentând contravaloarea construcției edificate în anul 1980, amplasată pe terenul mai sus identificat.
Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată avansate de părți.
Prin decizia civila nr.2695/26.11.2014, Tribunalul Arges a respins ca nefondat recursul formulat de pârâtele ..R.L. și . S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1379 din data de 14.02.2014 pronunțată de Judecatoria P. în dosarul nr._, si a admis recursul formulat de reclamantul ORAȘUL M. - prin PRIMAR, casand în parte sentința și reținand cauza spre rejudecare în ceea ce privește capătul doi al acțiunii principale, având ca obiect ridicarea construcției, și cererea reconvențională.
S-a dispus menținerea în rest a sentinței.
In rejudecarea cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea constructii, pentru a fi identificată construcția ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr._/13.04.1993 încheiat între.. și ..R.L., denumită baraca din lemn, construită din pal melaminat cu acoperiș din tabla ondulată, în suprafață de 53 m.p., din totalul imobilului construcție de 108 m.p., identificat de expertul în specialitatea construcții D. I. în raportul de expertiză aflat la filele 195-204 din dosarul de fond, pentru a se stabili valoarea tehnică reactualizată a acestei construcții de 53 m.p., pentru a se identifica restul construcției, realizată ulterior de către pârâte, prin extinderea celei inițiale, cu întocmirea unei schițe în care aceste lucrări de extindere să fie individualizate, în mod distinct.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine urmatoarele:
Astfel, raportat la dispozitiile deciziei de casare trebuie subliniat ca cererea in revendicare formulata de reclamantul Orasul M. a fost irevocabil solutionata, in sensul aprecierii ei ca intemeiata, pentru argumentele expuse in hotararea din 26.11.2014, solutia pronuntata de Judecatoria P. fiind mentinuta ca legala si temeinica sub acest aspect.
Prin urmare, aceasta cerere nu mai face obiectul analizei in acest moment, insa, pentru o solutionare unitara a tuturor cererilor, urmeaza a se relua in dispozitivul prezentei decizii si solutia deja pronuntata de judecatorie si care priveste revendicarea.
Cat priveste constructiile, trebuie subliniat ca regimul juridic al acestora a fost stabilit irevocabil prin aceeasi decizie intermediara. Astfel, tribunalul a retinut că „pârâtele sunt constructori de rea-credință în ceea ce privește lucrările de modificare și extindere a construcției în suprafață de 53 m.p., intitulată baraca din lemn în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr._/13.04.1993 încheiat între .. și ..R.L. (fila 35 din dosarul de fond).
Astfel, potrivit acestuia, pârâta ..R.L. a cumpărat de la .>o baraca din lemn din pal melaminat cu acoperiș din tabla ondulată situata în Piața Big-Platforma de autoturisme, în suprafața de 53 mp, având ca vecinătăți la: N-cale acces cantină, E- cale acces fabrica pâine, S-cale acces Piața Big, V- piață, și un chioșc tip presă executat din pal melaminat și tablă, în suprafața de 6 mp, în schimbul sumei totale de 14 milioane lei, vânzarea realizându-se prin intermediul licitației publice organizate de .>
Expertul în specialitatea construcții D. I., răspunzând obiectivelor stabilite în sarcina sa, a identificat pe terenul revendicat o construcție ușoară, fixă, din profile metalice sudate cu celelalte elemente metalice ale structurii, stâlpii fiind ancorați în platformă de beton, în suprafață construită de 108 m.p., având regim de înălțime parter, având pereți din placaj, pvc și tablă, cu strat suport pardoseală din beton, pardoseală din pvc, tavan din osb, ferestre din metal, șarpantă metalică și învelitoare din tală cutanată zincată, și o altă construcție, denumită „Chioșc”, în suprafață de 9,56 m.p., anexat raportului de expertiză fiind depuse și planșele fotografice care imortalizează imobilele descrise (filele 195-204 din dosar).
Raportat la conținutul titlului de proprietate cu privire la imobilul construcție intitulat baraca din lemn prezentat de către pârâte, este evident că acesta a suferit modificări constructive în timp, în condițiile în care atât suprafața acestuia, cât și materialele din care este construită în prezent, sunt vădit diferite față de cele menționate în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel, construcția a avut anterior o suprafață de doar 53 de m.p., față de 108 m.p., cât măsura la momentul efectuării raportului de expertiză în specialitatea construcții, iar aceasta era o baraca din lemn din pal melaminat, pe când, în prezent, este o construcție din profile metalice sudate, cu stâlpii ancorați în platformă de beton, având pereți din placaj, pvc și tablă, cu strat suport pardoseală din beton, pardoseală din pvc și tavan din osb.
Contrar celor reținute de expertul în specialitatea construcții, imobilul astfel identificat de acesta nu putea fi identic cu cel edificat în anul 1980, aspect probat atât prin împrejurarea că acesta este construit din materiale diferite de cele menționate în cuprinsul contractului translativ de proprietate (profile metalice, beton, pereți din pvc, tablă, pardoseală din pvc), cât și din faptul că unele dintre acestea nu erau utilizate în domeniul construcțiilor din acea vreme (de exemplu, pvc-ul, fiind folosit în vremurile actuale).
Faptul că, deși pârâta ..R.L., și, ulterior, succesoarea sa în drepturi, cunoșteau că terenul este proprietatea reclamantului, cu care a înțeles să încheie contracte de închiriere a acestuia, având calitatea de detentori precari, au înțeles să efectueze modificări constructive cu privire la baraca pe care o dețineau în proprietate, extinzând-o și ca suprafață, fără a face dovada deținerii vreunei autorizații de construire în acest sens și acordului proprietarului terenului, demonstrează că acestea erau constructori de rea-credință, astfel încât criticile recurentului reclamant sub acest aspect sunt fondate.
Însă, tribunalul reține că această calitate a pârâtelor se justifică doar pentru lucrările executate în plus față de cele menționate în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr._/13.04.1993 încheiat între .. și ..R.L., ca formând baraca din lemn în suprafață de 53 m.p., cu privire la care acestea dețin titlu de proprietate.”
F. de aceste constatari, expertul desemnta in rejudecarea cauzei a avut ca si obiectiv identificarea constructiei-baraca de lemn dobandita prin contractul de vanzare-cumparare si evaluarea acesteia, corelativ cu identificarea constructiei ce depaseste suprafata de 53 mp mentionata in contract. Acesta a fost si argumentul pentru care obiectiunile formulate de parata la raportul de expertiza si care priveau criteriile de identificare a lucrarilor noi, fata de baraca cumparata, au fost respinse, problema invocata nefacand obiectul analizei in rejudecare.
Prin urmare, raportat la cele statuate irevocabil cu privire la calitatea paratelor de constructori de rea-credinta pentru lucrarile de extindere a baracii in suprafata de 53 mp, cererea reclamantului privind ridicarea constructiilor apare ca fiind partial intemeiata, urmand a se dispune, in temeiul art.494 alin.1 C.civ. de la 1864, ridicarea constructiei- baraca C2 in suprafata de 38,10 mp, situata pe terenul revendicat, identificata de expertul C. C. prin culoarea verde in schita anexa la raportul de expertiza specialitatea constructii civile-fila 76 dosar recurs.
Cat priveste constructiile dobandite de parata ..R.L., respectiv baraca din lemn C1, identificata de expert C. prin culoarea galbena, și chioșcul identificat prin contur de culoare roz (schita-fila 76 dosar recurs), ridicarea acestora nu se justifica, facand obiectul dreptului de proprietate al paratelor, dobandit de la . anul 1993, prin contract necontestat de reclamant.
Sub aspectul cererii reconventionale formulata de parata ., raportat la obiectiunile formulate de aparatorul acesteia si concluziile puse pe fondul cauzei, tribunalul apreciaza ca se impune stabilirea limitelor investirii stabilite prin aceasta.
Astfel, se constata ca s-a solicitat obligarea reclamantului, in temeiul art.480, 969, 970 C.civ., la plata contravalorii constructiei construita in 1976, „cu fundament din beton fix”, potrivit cererii, apreciindu-se totodata ca sunt incidente regulile prevazute la accesiune.
Expertul desemnat de Judecatoria P. a identificat in teren atat constructia ancorata in platforma betonata-A, cat si chiscul dobandit prin acelasi contract de vanzare-cumparare incheiat in anul 1993, chiosc insa neamintit de parata in cererea reconventionala, stabilind valoarea constructiei A la_ lei.
Potrivit incheierii de sedinta din data de 11.10.2013, paratele nu au formulat obiectiuni la acest raport de expertiza, ci doar a adus la cunostinta erori ale expertului in privinta modului de calcul a valorii constructiei A.
Nicaieri din actele dosarului nu reiese ca parata I. C. si-a modificat cererea reconventionala, formuland pretentii si cu privire la constructia-chiosc, constructie de sine statatoare, diferita de cea identificata de expertul D. I. sub litera A. Nici recursul declarat de parate nu a vizat in vreun fel aceasta constructie, ci doar pe cea cu fundament de beton.
In aceste conditii, solicitarile paratelor, de identificare si evaluare a constructiei-chioșc, depasesc cadrul procesual stabilit prin chiar cererea reconventionala, aceste pretentii, formulate pentru prima data in rejudecarea cauzei in recurs, fiind inadmisibile, raportat la disp. art.316 rap. la art.294 C.pr.civ.
Revenind la constructia-baraca in suprafata de 53 mp, tribunalul constata ca cererea de obligare a reclamantului la plata contravalorii acesteia nu poate fi primita, raportat la cauza juridica invocata.
Astfel, in cerere au fost mentionate disp. art.480, 969, 970 C.civ., dar si regulile accesiunii.
Or, art.480 C.civ. exclude aplicarea regulilor accesiunii imobiliare, intrucat calitatea de constructor, de buna sau rea-credinta, nu poate coexista celei de proprietar al constructiilor. Asa cum a retinut deja tribunalul, parata I. a dobandit prin contractul amintit dreptul de proprietate asupra celor doua constructii, ceea ce impiedica atat ridicarea constructiilor, dar si dezdaunarea paratei potrivit regulilor de la accesiune. Pe de alta parte, art.494 C.civ. indreptateste constructorul sa solicite proprietarului terenului valoarea materialelor și prețul muncii sau, in cazul constructorului de buna-credinta, o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului, neexistand norme care sa justifice plata contravalorii constructiei, cum doreste parata.
Cat priveste invocarea art.969, 970 C.civ., tribunalul constata ca aceste norme nu au incidenta in cauza, intre parti neexistand niciun raport contractual avand ca obiect plata contravalorii constructiei. Desigur, nu este exclusa incheierea unei astfel de conventii, pentru stingerea situatiei conflictuale, nascuta din coexistenta a doua drepturi de proprietate, insa in acest moment o astfel de conventie nu exista.
Prin urmare, situatia de fapt si cauza juridica a cererii reconventionale conduc la concluzia netemeiniciei acesteia, urmand a se dispune respingerea ei.
F. de solutia ce va fi pronuntata, vazand disp. art.274 C.pr.civ. si cheltuielile de judecata efectuate de parti atat la fond, cat si in recurs, tribunalul apreciaza ca se impune admiterea, în parte, a cererii reclamantei privind cheltuielile de judecata si obligarea paratelor la plata catre reclamanta a sumei de_ lei, cheltuieli de judecata fond si recurs (onorariu avocat, onorariu experti, taxa judiciara de timbru). In acest sens, tribunalul considera ca onorariul de avocat in cuantum de 5000 lei, achitat pentru sustinerea cauzei in recurs, este mult prea mare raportat la activitatile desfasurate de avocat si problemele ramase in discutie dupa casarea cu retinere a cauzei, urmand a reduce cuantumul ce va fi suportat de paratele cazute in pretentii la suma de 2500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Rejudecand cauza:
Admite, in parte, actiunea principala, astfel cum a fost modificata si precizata, formulată de reclamantul ORAȘUL M. - prin PRIMAR, cu sediul în orașul M., ., jud. Argeș, în contradictoriu cu pârâtele ..R.L. cu sediul în mun. Pitești, ., ., jud. Argeș, și . S.R.L., cu sediul în mun. Pitești, ., ., .
Obliga paratele sa lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 116 mp, situat în orașul M., lângă Piața Big, județul Argeș, identificat de către expertul D. F. în schița anexă la raportul de expertiză aflată la fila 216 a dosarului de fond cu culoare roșie (teren de sub construcție).
Obliga paratele sa ridice constructia –baraca C2 in suprafata de 38,10 mp, situata pe terenul revendicat, identificata de expertul C. C. prin culoarea verde in schita anexa la raportul de expertiza specialitatea constructii civile-fila 76 dosar recurs
Respinge cererea reconventionala formulata de pârâta ..R.L., ca neintemeiata.
Admite, în parte, cererea reclamantei privind cheltuielile de judecata si obliga paratele la plata catre reclamanta a sumei de_ lei, cheltuieli de judecata fond si recurs.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 03.06.2015.
Președinte, A. M. | Judecător, G. D. N. | Judecător, R. V. |
Grefier, E. N. |
red.A.M./12.06.2015
dact.C.E.C./3 exp.
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 165/2015. Tribunalul ARGEŞ | Anulare act. Sentința nr. 166/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|