Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 1326/205/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2607/2015
Ședința publică de la 16 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D. A.
Judecător R. V.
Grefier A. M. S. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta-pârâtă T. R. MOBILE COMUNICATIONS S.A. împotriva sentinței civile nr. 2313/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. G., având ca obiect revendicare imobiliară obligația de a face, lipsă folosință și pretenții
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dezbaterile asupra apelului au avut în ședința publică de la data de 09.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra apelului la data de azi, 16.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Constată că la data de 13 mai 2014 s-a înregistrat la Judecătoria Câmpulung cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. M., prin care a solicitat obligarea pârâtei Cosmote Romanian Mobile Telecomunications SA București să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 10 m.p. teren curți-construcții și pădure situată în extravilanul comunei Rucăr, județul Argeș, în punctul „Pleașa-Arșiță” învecinată pe toate laturile cu restul proprietății reclamantului, având număr cadastral nr._ și carte funciară nr._, al cărei titlu de proprietate este reprezentat de contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub numerele 2146/2010 și 2298/2009, obligarea pârâtei să ridice de pe terenul reclamantului individualizat în petitul 1 cele patru construcții – incinte tehnice, anume o cameră tehnică și trei construcții exterioare din structură metalică sau să fie autorizat reclamantul să le ridice pe cheltuiala pârâtei și să fie obligată pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei al sumei de 4140 Euro la cursul de schimb valutar de la data plății, sumă reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului ocupat de cele patru construcții, prin raportare la valoarea de piață a chiriei potrivit destinației actuale a terenului (avându-se în vedere modul de folosire efectiv a terenului) de la 18.06.2012 și până în prezent.
A solicitat, de asemenea, acordarea cheltuielilor de judecată.
S-a arătat de către reclamant că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul cererii de chemare în judecată prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2146/2010 și nr. 2248/2009, prin care a cumpărat suprafețele de 346 m.p., respectiv 200 m.p., care au primit număr cadastral și care au carte funciară.
De asemenea, în aceeași zonă, reclamantul deține și suprafața de 2154 m.p. teren pădure dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2147/2010.
S-a menționat faptul că pârâta a edificat pe terenul reclamantului patru construcții - incinte tehnice, ce ocupă circa 10 m.p. și pentru care a depus planșă foto, atașată cererii de chemare în judecată. Pentru o suprafață de 96 m.p. din terenul total al reclamantului a deținut la un moment dat certificat de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0132 Societatea Națională de Radiocomunicații SA, care a închiriat pârâtei terenul de 10 m.p. pentru plata unei chirii de 18 euro/m.p. lunar (180/lunar). Certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 96 m.p. a fost anulat prin sentința civilă nr. 223/F-C./16 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, definitivă prin decizia nr. 558/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar urmare a pronunțării sentinței Curții de apel s-a realizat notificarea pârâtei la 18 iunie 2012, punându-i-se în vedere să-și ridice echipamentele instalate pe terenul reclamantului și să lase liber respectivul teren. Pârâta și-a menținut însă construcțiile pe teren, reclamantul apreciind că, în acest mod, pârâta este un posesor de rea credință, dar și un constructor de rea credință, întrucât nu are certificat de urbanism și autorizație de construire și avea cunoștință, în momentul executării lucrărilor, că terenul nu îi aparține.
Invocând prevederile art. 561 alin. 1 și art. 550 C.civ., reclamantul a solicitat acordarea lipsei de folosință a terenului pretins ocupat de reclamantă, în raport de chiria pe care pârâta o plătea . Radiocomunicații SA, criteriul fiind reprezentat de valoarea de piață a chiriei potrivit destinației actuale a terenului, care este chiar chiria pe care pârâta o plătea pentru suprafața ocupată.
S-a invocat de asemenea ca precedent judiciar sentința civilă nr. 2089/2012 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă prin decizia civilă nr. 1764/2013 a Tribunalului Argeș, prin care instanțele au avut în vedere la stabilirea lipsei de folosință modul de folosire a terenului.
Invocând reaua credință a pârâtei de la momentul primirii de către aceasta a notificării realizate de reclamant, s-a solicitat așadar contravaloarea lipsei de folosință de la data de 18 iunie 2012, aferent întregii perioade care s-a scurs de la data respectivă până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești în prezenta cauză.
În drept, au fost invocate prevederile art. 563, art. 550, art. 582, 948, 1457, art. 1257 și art. 1528 C.civ.
Prin sentința civilă nr. 2313/2014 Judecătoria Câmpulung a respins excepția, s-a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul M. G..
A obligat pârâta să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului suprafața de 12,84 mp identificată în Anexa 1 la raportul de expertiză D. G. ca fiind suma suprafețelor ocupate de construcțiile C3 (8,5 mp), C5 (0,16 mp), C6 (0,10 mp), C7 (1,7 mp), C8 (0,78 mp) și C9 (1,6 mp).
A obligat pârâta să ridice de pe proprietatea reclamantului construcțiile C3, C5, C6, C7, C8 și C9, iar în caz contrar autorizează pe reclamant să ridice el însuși construcțiile, pe cheltuiala pârâtei.
A obligat pârâta să plătească reclamantului cu titlu de lipsă de folosință contravaloarea în lei a sumei de 6471 EUR la cursul de schimb valutar al BNR la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 3637 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut urmptoarele:
Cererea astfel formulată a fost însoțită de înscrisuri, conținând certificat de atestare fiscală, adeverință de rol, contracte de vânzare-cumpărare, încheieri de intabulare a dreptului de proprietate, decizia nr. 563 din 21 iulie 2011, avizul nr. 317 din 5.07.2011 al OCPI Argeș, extras de carte funciară, notificare, raport de expertiză tehnică M. F. C., hotărâri judecătorești, certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0132, planșă foto, contract de închiriere nr. S15-R01.
Prin întâmpinarea depusă în cauză la 18 iunie 2014, pârâta Cosmote Romanian Mobile Telecommunications SA București a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive, cu consecința respingerii primului capăt al cererii de chemare în judecată ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă și a respingerii celorlalte capete de cerere ca neîntemeiate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
S-a arătat că pârâtei îi lipsește calitatea procesuală pasivă întrucât aceasta avea încheiat din data de 18.09.2007 contractul de închiriere spații tehnice și suporți antene nr. S13 – R04 cu SNR SA (Radiocom), prin care a primit dreptul să utilizeze în calitate de locatar, spațiile tehnice și/sau suporți antene, situate în imobilele și pe amplasamentele deținute de către Radiocom, în schimbul tarifelor agreate prin respectivul contract, adică în . menționată la nr. 33 din anexa nr. 1 la actul adițional nr. 2 al contractului de închiriere. Respectivul contract de închiriere a fost modificat prin actul adițional nr. 2 și actul adițional nr. 3, prin care s-a prelungit durata contractului.
În condițiile în care pârâta este titulara unui drept de folosință asupra terenului, izvorând dintr-un act juridic încheiat cu bună credință cu proprietarul de la acel moment al terenului, iar acțiunea în revendicare este un mijloc de apărare al dreptului real de proprietate prin care se solicită restituirea bunului imobil de la cel care îl deține fără temei juridic, a apreciat pârâta că nu are calitate procesuală pasivă, aceasta fiind un simplu detentor precar, care nu deține bunul pentru sine, ci pentru proprietarul de la care a fost primit în folosință bunul, invocată fiind doctrina pe această problemă juridică.
Cu privire la punerea în întârziere invocată de reclamant, pârâta s-a apărat subliniind că a aflat despre pretențiile promovate împotriva sa la data comunicării cererii de chemare în judecată.
Prin raportare la calitatea de locatar a pârâtei decurgând din contractul de închiriere încheiat cu Radiocom, a solicitat aceasta admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, precum și respingerea cererilor prin care s-a solicitat obligarea să-și ridice construcțiile și să plătească lipsa de folosință, întrucât contractul de închiriere încheiat cu Radiocom este în continuare în vigoare, chiar dacă echipamentele pârâtei aflate pe teren nu mai sunt în funcțiune, deoarece nu au mai fost asigurate de către locator condițiile necesare utilizării acestora; această împrejurare determină consecința nedatorării chiriei pentru spațiul ce a făcut obiectul contractului.
Din alt punct de vedere, a arătat pârâta că sentința Curții de Apel Pitești, de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu face parte din categoria hotărârilor executorii de drept, iar în materie de strămutare de hotare, desființare de construcții sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, execuția vremelnică nu se poate încuviința potrivit art. 279 alin. 2 C.pr.civ.
În aceste condiții, sentința nr. 223/F-C./2012 a Curții de Apel Pitești a devenit executorie la data de 6.02.2014.
A învederat faptul că nu poate fi angajată răspunderea sa contractuală întrucât între aceasta și reclamant nu s-au derulat relații contractuale, iar pe tărâmul răspunderii civile delictuale trebuie făcută dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 1357 C.civ. de către reclamantul însuși, care are sarcina probei potrivit art. 249 C.pr.civ.
Întâmpinarea a fost însoțită, la rândul său, de înscrisuri, între care contractul de închiriere spații tehnice și suporți antene nr. S13-R04 din 18.09.2007, anexele la contract, actele adiționale.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că prin prisma prevederilor art. 563 C.civ., acțiunea în revendicare poate fi intentată atât împotriva posesorului, cât și împotriva altei persoane care stăpânește bunul revendicat fără drept, cum ar fi detentorul precar.
De asemenea, a precizat că nu îi este opozabil contractul de închiriere invocat de pârâtă, iar prin desființarea titlului locatorului SN Radiocomunicații SA s-a desființat de drept și contractul de închiriere, întrucât locatorul nu a mai fost în măsură să asigure locatarului folosința lucrului.
A arătat că a pus în întârziere pe pârâtă cu respectarea prevederilor art. 1522 C.civ., prin notificarea realizată la 18 iunie 2012, prin care a adus la cunoștința pârâtei faptul anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate a SN Radiocomunicații SA, precum și faptul că terenul aparține reclamantului, aceasta din urmă fiind invitată să-și ridice echipamentele instalate pe suprafața respectivă.
S-a apărat și subliniind momentul dobândirii dreptului de proprietate și respectiv opozabilitatea acestui drept față de terți, prin intabularea dreptului în cartea funciară nr._, UAT Rucăr.
Printre altele, a fost amintită și împrejurarea că reclamantul a purtat corespondență cu reprezentanții pârâtei și la data de 3.07.2013 a permis acesteia accesul la teren, astfel încât aceasta și-a dezinstalat o parte din echipamente, însă nu a eliberat efectiv spațiul, deoarece a lăsat pe poziție camerele tehnice.
A invocat faptul că pe teren alți operatori de telefonie mobilă au deținut camere tehnice și echipamente, însă după notificarea lor respectivii operatori și-au ridicat bunurile, cu excepția operatorului ., față de care s-a impus promovarea unei acțiuni în justiție.
La punctul 3 din răspunsul la întâmpinare, reclamantul și-a mărit câtimea pretențiilor promovate prin intermediul petitului 3 al cererii de chemare în judecată, în sensul că a solicitat lipsa de folosință a terenului în raport de valoarea de piață a chiriei potrivit destinației actuale a terenului, începând cu 18 iunie 2012 și până la pronunțarea hotărârii.
La data de 8.10.2014 pârâta a depus certificatul de înregistrare mențiuni emis de ORC de pe lângă Tribunalul București din care rezultă că s-au adus modificări privind actul constitutiv al pârâtei și s-au înregistrat respectivele modificări, în sensul că denumirea actuală a societății este T. R. Mobile Communications SA (fila 172), împrejurare despre care instanța a luat act prin încheierea de ședință din 8.10.2014.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii S. S. și C. F. E. (f. 240-242) și proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie.
Instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, unită cu fondul cauzei prin încheierea de ședință din 8.10.2014, cu privire la care reține că într-o acțiune în revendicare calitatea procesuală activă aparține proprietarului, iar calitatea procesuală pasivă revine celui care stăpânește, ca posesor sau chiar ca detentor, bunul revendicat.
Cu alte cuvinte, acțiunea în revendicare presupune că dreptul de proprietate asupra bunului revendicat nu a ieșit din patrimoniul reclamantului prin nici unul din modurile de transmitere a proprietății, deci că reclamantul a pierdut numai stăpânirea materială a bunului respectiv (în acest sens a se vedea C. de drept civil – Drepturi reale principale – G. B. și alții, Editura Hamangiu 2013, fila 101-102).
Acțiunea în revendicare este acea acțiune în justiție prin care reclamantul, care pretinde că este proprietarul unui bun individual determinat, cu privire la care a pierdut posesia, solicită obligarea pârâtului care stăpânește bunul respectiv să-i recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie bunul.
Acțiunea în revendicare este o acțiune reală, putând fi exercitată împotriva oricărei persoane care deține bunul, acțiunea urmărește bunul, iar nu o anumită persoană. Prin intermediul acțiunii în revendicare se urmărește însăși apărarea unui drept real, mai exact acțiunea în revendicare tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului.
Pentru cele arătate, excepția lipsei calității procesuale pasive va fi respinsă.
Pe fondul cauzei, sub aspectul îndeplinirii condițiilor pentru admisibilitatea unei acțiuni în revendicare, reclamantul trebuie să facă dovada că bunul nu se află în posesia sa, precum și dovada proprietății asupra imobilului, întrucât, așa cum s-a arătat, scopul acțiunii în revendicare constă în restituirea bunului.
În cauza dedusă judecății, instanța reține că numai reclamantul invocă un drept de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.
În situația în care numai una dintre părțile în litigiu are titlu, dovedind astfel un mod de dobândire a proprietății, iar această parte are poziția procesuală de reclamant, acțiunea în revendicare imobiliară este admisibilă.
Regula generală instituită de art. 565 C.civ., este aceea că proba dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în cartea funciară se va face cu extrasul de carte funciară.
Dacă însă dreptul de proprietate a fost dobândit printr-un mod derivat (spre exemplu printr-un act juridic translativ de proprietate), dovada acestui drept implică producerea înscrisului constatator al actului juridic respectiv.
Prin titlu în materia acțiunii în revendicare se înțelege actul juridic translativ, constitutiv ori declarativ de proprietate care generează o prezumție de proprietatea în favoarea persoanei care îl invocă.
În această noțiune se include și contractul de vânzare-cumpărare, așa cum este cazul și în prezenta cauză, reclamantul susținându-și pretențiile pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2298/18.09.2009 de BNP C. S. B. (filele 12, 13), prin care a dobândit proprietatea privind suprafața de 200 m.p. situată în extravilanul comunei Rucăr, punctul „Pleașă” categoria de folosință fânețe, județul Argeș, cu număr cadastral_, intabulat în cartea funciară nr._ a comunei Rucăr, județul Argeș, respectiv pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2146 din 21 iulie 2010 de BNP C. S. B., prin care a dobândit proprietatea unei alte suprafețe de teren, anume 346 m.p. teren categoria de folosință pădure, situat în extravilanul comunei Rucăr UP III, UA5B, punctul „Arșiță”, județul Argeș (filele 19, 20). Și dreptul de proprietate asupra acestui teren a fost intabulat la BCPI Câmpulung, așa cum rezultă din încheierea nr. 8280/22.07.2010 (fila 21 dosar).
În același punct, „Arșiță”, din extravilanul comunei Dâmbovicioara, reclamantul M. G. a mai dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2154 m.p. teren categoria de folosință pădure, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 21.07.2010 de BNP C. S. B. (filele 23, 24) și intabulat în cartea funciară_ UAT Dâmbovicioara (încheiere nr. 8278 din 22.07.2010 a BCPI Câmpulung – fila 25).
La rândul său, pârâta, care se numea la acel moment . Telecommunications SA, încheiase cu Societatea Națională de Radiocomunicații SA, contract prin care a primit dreptul de a utiliza spațiile tehnice și/sau suporți antene situate în imobilele și pe amplasamentele deținute de către Radiocom, prevăzute în anexa 1 la contract, contra tarifelor aferente folosirii spațiilor menționate în anexa 1 la contract; prin actul adițional nr. 2 la contractul de închiriere, anexa 1 la contrat a fost înlocuită cu anexa 1 la actul adițional, astfel că locația închiriată de pârâtă de la Radiocom apare la poziția nr. 33 din anexa 1 la actul adițional nr. 2 (fila 208), adică în .>
Ulterior s-a încheiat actul adițional nr. 3, la data de 1.11.2010, prin care s-a prelungit durata contractului până la 31.08.2014.
Contractul de închiriere încheiat de pârâtă cu Radiocom a avut la bază certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0132, care atesta proprietatea exclusivă în favoarea SN Radiocomunicații SA asupra terenului de 96 m.p. identificat în anexa 2 și planurile topografice cuprinse în anexele nr. 4 și 5 din documentația de stabilire și evaluare a terenurilor, însă respectivul certificat a fost anulat de către Curtea de Apel Pitești prin sentința nr. 223/F-C. din 16 mai 2012 (filele 40-43), definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 558 din 6.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal, (certificat fila 44).
Pârâta însăși a acceptat prin întâmpinarea depusă că nu mai datorează chiria stipulată prin contractul încheiat cu Radiocom, deoarece aceasta din urmă nu a mai asigurat condițiile necesare utilizării echipamentelor, echipamentele nemaifiind în funcțiune, așadar contractul de închiriere invocat este desființat de drept, cât timp părțile nu își mai îndeplinesc obligațiile contractuale corelative.
În situația dată, instanța reține că nu se ajunge la compararea de titluri întrucât doar reclamantul se prevalează de un mod derivat de dobândire a dreptului de proprietate, pârâta nepretinzându-se proprietar al bunului în litigiu.
Expertul topograf D. G. a transpus în teren titlurile de proprietate invocate de reclamant, iar prin raportul de expertiză tehnică judiciară a concluzionat că reclamantul deține în proprietate imobilul în suprafață totală de 2700 m.p., învecinat la Nord cu Ocolul Silvic Rucăr, la Sud cu Ocolul Silvic Rucăr și M. V. C., la Est cu Ocolul Silvic Rucăr și la Vest cu Ocolul Silvic Rucăr, pe acest teren fiind amplasate 6 echipamente identificate cu indicativele C3, C5, C6, C7, C8 și C9, reprezentând cameră tehnică, panouri electrice, echipamente tehnice și pat cabluri, care ocupă în total suprafața de 12,84 m.p.
La data de 10.12.2014 reclamantul și-a mărit cuantumul obiectului acțiunii, solicitând revendicarea suprafeței de 12,84 m.p. și obligarea pârâtei să ridice construcțiile identificate de expertul cauzei sub indicativele C3, C5, C6, C7, C8 și C9, dar și obligarea pârâtei la plata sumei de 6471 Euro, fără TVA, reprezentând lipsa de folosință a terenului ocupat în funcție de concluziile raportului de expertiză care a stabilit că lipsa de folosință a suprafeței de 12,84 m.p., pe o perioadă calculată de la 18 iunie 2012 până la data efectuării expertizei, este de 18 Euro/m.p. x 28 luni.
Potrivit art. 555 C.civ., proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. În condițiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalități și dezmembrăminte, după caz, iar potrivit art. 563 C.civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.
Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel.
Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut.
Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile Codului de procedură civilă.
De asemenea, potrivit art. 565 C.civ., în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.
Văzând prevederile legale anterior invocate, precum și considerentele expuse în precedent, instanța apreciază întemeiat primul capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, sens în care va obliga pe pârâtă să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 12,84 m.p. teren, parte din proprietatea reclamantului, suprafață ocupată de pârâtă prin amplasarea construcțiilor C3 – cameră tehnică, ce ocupă suprafața de 8,5 m.p., C5 – panou electric, ce ocupă suprafața de 0,16 m.p., C6 – panou electric, ce ocupă suprafața de 0,10 m.p., C7 – echipament tehnic, ce ocupă suprafața de 1,7 m.p., C8 – echipament tehnic, ce ocupă suprafața de 0,78 m.p. și C9 – pat cabluri, ce ocupă suprafața de 1,6 m.p., în total 12,84 m.p.
Cu privire la cel de-al doilea petit de cerere prin care s-a solicitat ca pârâta să fie obligată să-și ridice construcțiile edificate în mod abuziv pe suprafața de 12,84 m.p., respectiv construcțiile C3, C5, C6, C7, C8 și C9, iar în subsidiar să fie autorizat să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei, instanța îl va admite pentru considerentele ce vor fi prezentate:
Din apărarea promovată constant de pârâtă, dar și din raportul de expertiză întocmit de ing. D. G. se reține că pârâta are amplasate construcțiile C3, C5, C6, C7, C8 și C9 pe terenul revendicat de reclamant.
Instanța apreciază că trebuie avute din nou în vedere prevederile art.555 C.civ., anterior citate; de asemenea potrivit art. 566 C.civ., unul din efectele acțiunii în revendicare este restituirea fructelor produse de bun.
Văzând și prevederile art. 948 C.civ., instanța reține că posesorul încetează a mai fi de bună credință atunci când este chemat în judecată de reclamant, dată la care el trebuie să se întrebe privitor la validitatea deținerii bunului, în cauză la momentul primirii notificării pârâtei.
S-a dovedit prin înscrisul denumit „notificare” aflat la fila 28 a dosarului că la data de 18 iunie 2012 pârâta a fost înștiințată privitor la faptul că s-a dispus anularea certificatului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0132 emis de Agenția Națională pentru Comunicații și Informatică și i s-a pus în vedere să-și ridice echipamentele instalate pe piloni și în interiorul suprafeței de 96 m.p. din extravilanul comunei Rucăr, județul Argeș, M. Pleașa cu numărul cadastral_, întrucât respectiva suprafață este proprietatea reclamantului.
Potrivit art. 582 C.civ., în cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de rea-credință, proprietarul imobilului are dreptul:
a) să ceară instanței să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, cu plata, la alegerea sa, către autorul lucrării, a jumătate din valoarea materialelor și a manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului; sau
b) să ceară obligarea autorului lucrării la desființarea acesteia; sau
c) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.
Desființarea lucrării se face, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, pe cheltuiala autorului acesteia, care este ținut totodată să repare orice prejudicii cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosință.
Prin constructor de bună credință se înțelege acea persoană care ridică o construcție, face o plantație sau altă lucrare pe un teren, având convingerea fermă, dar eronată, că acel teren se află în proprietatea sa.
Prin constructor de rea credință se înțelege acea persoană care ridică o construcție, face o plantație sau altă lucrare pe un teren, cunoscând că terenul în cauză nu-i aparține, ci este proprietatea altuia.
În această situație, proprietarul terenului are, potrivit art. 494 alin. 1 - 3 C.civ., dreptul de a opta pentru posibilitatea de a invoca accesiunea, devenind proprietar al construcției cu obligația de a plăti constructorului de rea credință valoarea materialelor și prețul muncii, fie să-l oblige pe constructorul de rea credință să procedeze la desființarea sau ridicarea construcției, plantației sau lucrării respective, pe propria lui cheltuială și de a pretinde daune interese, dacă a suferit un prejudiciu în condițiile răspunderii civile delictuale.
În prezenta cauză instanța reține că cele 6 construcții au fost realizate de pârâtă cu rea credință pe terenul ce este proprietatea reclamantului, avându-se în vedere că pârâții trebuiau să respecte o anumită documentație și un anumit amplasament în timpul execuției, ori acest aspect nu s-a putut verifica în lipsa înscrisurilor reprezentate de autorizațiile de construire.
De altfel, așa cum s-a arătat deja, reaua credință rezultă în mod cert nu numai din notificarea realizată la 18 iunie 2012, dar și din celelalte înscrisuri ale cauzei, precum și din proba testimonială, care a relevat faptul că, deși formal pârâta a acceptat să-și ridice construcțiile, în realitate demersurile erau sortite a nu conduce la ridicarea construcțiilor, cât timp pârâta a înțeles să aloce pentru această operațiune mijloace de transport și disponibil uman insuficient pentru ridicarea echipamentelor.
Totodată, trebuie reținut faptul că, deși pârâta susține la nivel de intenție, disponibilitatea de a ridica echipamentele tehnice, care se lovesc însă de refuzul reclamantului, în realitate această susținere este neconformă adevărului în raport de întreaga poziție procesuală exprimată în cauză și de concluziile formulate pe fondul cauzei privind respingerea cererii de ridicare a echipamentelor tehnice.
În atare condiții, instanța va obliga pârâta să ridice construcțiile C3, C5, C6, C7, C8 și C9, iar în caz contrar va autoriza reclamantul să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.
Cu privire la solicitarea de acordare a contravalorii lipsei de folosință, instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 948 C.civ., posesorul de bună-credință dobândește dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat.
Posesorul trebuie să fie de bună-credință la data perceperii fructelor. Fructele civile percepute anticipat revin posesorului în măsura în care buna sa credință se menține la data scadenței acestora.
În cazul fructelor produse de imobile înscrise în cartea funciară, buna-credință se apreciază în raport cu condițiile cerute terților dobânditori pentru a respinge acțiunea în rectificare.
În celelalte cazuri, posesorul este de bună-credință atunci când are convingerea că este proprietarul bunului în temeiul unui act translativ de proprietate ale cărui cauze de ineficacitate nu le cunoaște și nici nu ar trebui, după împrejurări, să le cunoască. Buna-credință încetează din momentul în care cauzele de ineficacitate îi sunt cunoscute.
Posesorul de rea-credință trebuie să restituie fructele percepute, precum și contravaloarea acelora pe care a omis să le perceapă.
Efectele acțiunii în revendicare vizează în afară de restituirea lucrului și restituirea productelor și fructelor produse de lucrul revendicat în intervalul de timp în care proprietarul a fost lipsit de stăpânirea acestuia.
Pârâtul, indiferent că a fost posesor de bună credință sau de rea credință, trebuie să fie obligat să restituie fructele produse de bunul revendicat în perioada în care proprietarul a fost lipsit de stăpânirea acestui bun, în funcție de buna sau reaua credință a posesorului sau detentorului precar.
După cum a arătat instanța anterior, a considerat pârâta ca fiind de rea credință, așadar în temeiul art. 566 alin. 2 C.civ., aceasta este ținută să restituie în natură toate fructele produse de bun sau echivalentul valoric al acestora.
Într-o cauză similară, instanța de control judiciar a reținut cu putere de lucru judecat că lipsa de folosință a terenului trebuie calculată prin raportare la modul de folosire a terenului revendicat. Având în vedere că părțile se află într-o situație similară, este necesar ca pentru identitate de raționament să se ajungă la aceeași soluție.
În cauză, terenul revendicat a folosit la realizarea unor servicii de comunicații, așa cum rezultă din conținutul contractului de închiriere spații tehnice și suporți antene, pentru care s-a achitat chirie în sumele prevăzute în anexa 2 la contractul cadru, anexa 3 și anexa 4, adică suma de 18 Euro/m.p. lunar.
Pârâta a fost notificată și este considerată de rea credință de la data de 18 iunie 2012, moment de la care datorează fructe pentru bunul ocupat abuziv.
În aceste condiții, instanța își însușește concluziile raportului de expertiză D. G., așadar va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 6471 Euro - în lei la cursul de schimb valutar al BNR ce va fi stabilit la data plății efective.
Constatând că pârâta a căzut în pretenții, instanța o va obliga pe aceasta în temeiul art. 453 C.pr.civ. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3637 lei.
Astfel, reclamantul a ocazionat plata următoarelor sume pentru susținerea prezentei cauze: 1020 lei taxă de timbru inițială (fila 6), 1000 lei onorariu pentru expertiză, 1000 lei contravaloare onorariu avocat rezultată din chitanța nr. 44 din 10.12.2014 și 617 lei diferență de taxă de timbru datorată urmare a măririi câtimii pretențiilor.
Potrivit art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experților judiciari și a specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3).
Nu vor putea fi însă micșorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1).
Împotriva sentinței civile a formulat apel apelanta – pârâtă criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta a solicitat admiterea apelului, anularea în parte a sentinței civile nr. 2313/17.12.2014 iar drept consecință să se dispună admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate în raport cu primul capăt al cererii de chemare în judecată urmând ca acțiunea să fie respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și rejudecarea de către instanța de apel a celui de al treilea capăt al cererii de chemare în judecată prin care a fost obligată la plata sumei de 6.471 euro cu titlu de lipsă de folosință a terenului și respingerea acestuia ca neîntemeiat, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În susținerea primului motiv de apel apelanta a reluat susținerile din întâmpinarea depusă în dosarul de fond susținând în esență că aceasta a fost titulara unui drept de folosință asupra spațiului, drept ce izvorăște dintr-un act juridic încheiat cu bună-credință cu proprietarul terenului de la acea dată al spațiului . apelanta nu a înțeles să se comporte niciodată ca un proprietar în raport de spațiul revendicat, neinvocând vreun titlu de proprietate, aceasta solicitând să i se permită accesul pentru dezinstalarea echipamentelor.
În susținerea celui de al doilea motiv de apel s-a arătat că instanța de fond, în mod eronat, a reținut reaua sa credință în calitate de constructor pe terenul proprietatea altuia în condițiile în care nu s-a pus în discuția părților în niciun moment al procesului valabilitatea contractului de închiriere și actele adiționale la acesta.
Buna credință trebuie raportată la momentul ridicării construcțiilor și în raport de proprietarul de la acel moment, condiții pe care apelanta le îndeplinea.
În mod concret apelanta a fost împiedicată de intimatul-reclamant să își ridice construcțiile deși i-a solicitat aceasta în mod oficial.
Instanța de fond, în mod eronat a respins obiecțiunile apelantei la raportul de expertiză, apelanta solicitând efectuarea evaluării lipsei de folosință de către un expert evaluator de specialitate întrucât expertul desemnat în cauză nu avea acea specialitate.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, la data de 11.05.2015 solicitând, în esență, respingerea apelului formulat și menținerea sentinței apăelate.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și a disp.art.477 și următoarele C.pr.civilă, tribunalul apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de apel tribunalul reține că acțiunea în revendicare este o acțiune reală, petitorie și imprescriptibilă. Caracterul real al acțiunii în revendicare rezultă din faptul că ea poate fi introdusă împotriva oricărei persoane care încalcă dreptul respectiv, spre deosebire de acțiunile personale care se îndreaptă numai împotriva debitorului.
Acțiunea în revendicare poate fi introdusă împotriva oricărei persoane care deține bunul fără drept, indiferent că acesta este posesorul bunului sau un simplu detentor precar care deține bunul pentru posesor sau chiar proprietar și refuză, la expirarea termenului prevăzut în contract, să îl restituie proprietarului. Esențial, este ca, în momentul introducerii acțiunii în revendicare, cel care deține bunul să nu aibă niciun drept care să îi legitimeze deținerea acestuia și care să îi fie opozabil proprietarului.
Se află în această situație și detentorul care deține bunul în baza unui contract încheiat cu posesorul bunului dar care nu poate fi opus proprietarului. Prin urmare, când legiuitorul s-a referit la „o altă persoană care îl deține fără drept” a avut în vedere raporturile acelei persoane cu proprietarul iar nu cu posesorul bunului.
Jurisprudența în materie a interpretat dispozițiile art. 563 alin.1 din noul cod civil că proprietarul unui bun poate intenta acțiunea în revendicare atât împotriva posesorului cât și împotriva unei alte persoane care stăpânește bunul revendicat și că el are dreptul dacă este cazul, la despăgubiri.
În cauza de față ne aflăm în situația în care intimatul-reclamant are un drept de proprietate necontestat de apelanta-pârâtă însă aceasta deține suprafața revendicată în temeiul unui contract de închiriere de la Societatea Națională de Radiocomunicații SA, contract de închiriere ce a avut la bază certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0132.Certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 96 m.p. a fost anulat prin sentința civilă nr. 223/F-C./16 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, definitivă prin decizia nr. 558/2014 în această suprafață fiind inclusă și aceea de 12,84 mp revendicată în prezenta cauză.
Așadar, apelanta-pârâtă are calitatea de detentor precar, calitate care îi permite să fie chemată în judecată față de cele considerentele menționate, situație în care se constată că instanța de fond în mod legal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.
În ceea ce privește motivul doi de apel tribunalul va constata în primul rând că prin apelul formulat apelanta nu a înțeles să formuleze apel împotriva sentinței civile nr. 2313/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung sub aspectul obligării sale de a ridica de pe proprietatea reclamantului construcțiile C3, C5, C6, C7, C8 și C9, iar în caz contrar autorizează pe reclamant să ridice el însuși construcțiile, pe cheltuiala pârâtei, dezlegarea instanței de fond cu privire la acest aspect a intrat în puterea de lucru judecat.
Se constată că, în această situație nu se mai poate analiza buna sau reaua credință a apelantei cu privire la construcțiile menționate în dispozitivul sentinței apelate.
În ceea ce privește efectuarea evaluării lipsei de folosință de către un expert evaluator de specialitate întrucât expertul desemnat în cauză nu avea acea specialitate tribunalul reține în primul rând că o astfel de probă i-a fost respinsă apelantei la termenul din 9.09.2015, când s-a considerat că în raport de materialul probator administrat nu se impune admiterea acestei probe.
Pe de altă parte se va avea în vedere că apelanta la momentul în care a fost numit expertul cauzei nu a făcut nicio obiecțiune cu privire la numirea acestuia, fiind admisă solicitarea acesteia să se ia în calcul lipsa de folosință începând cu luna februarie 2014.
Apelanta a solicitat și a obținut încuviințarea unui expert consilier în persoana domnului V. D. conform înscrisului de la fila 189 la dosar neexistând punctul de vedere al acestuia.
Analizând modul de calcul efectuat de către expert, tribunalul consideră că în mod corect expertul a avut în vedere la stabilirea lipsei de folosinta anexa nr. 1 la actul adițional nr. 2 la contractul S13 R 04 încheiat între SN Radiocomunicații SA și . Telecomunications SA pentru locațiile Cosmote (anexa 3 la raport) și Anexa 2 la contractul cadru de închiriere spații tehnice și suporți antene nr. S15-R01, încheiat între SN Radiocomunicații SA și . (anexa 4 la raport) din care rezultă un tarif de închiriere de 18 euro/m.p./lună, expertul având în vedere modul de folosire a terenului revendicat.
Conform art.948 cod civil alin.5 „Posesorul de rea-credință trebuie să restituie fructele percepute, precum și contravaloarea acelora pe care a omis să le perceapă.”
Cum reaua credință a apelantei-pârâte a fost reținută cu autoritate de lucru judecat iar aceasta a devenit de rea credință de la momentul primirii notificării de la reclamant, respectiv 18 iunie 2012, notificare prin care i se aducea la cunoștință faptul anulării titlului persoanei de la care închiriase precum și calitatea de proprietar a intimatului-reclamant din acel moment aceasta a devenit de rea credință deoarece in mod expres s-a contestat titlul sau de proprietate si i se aducea la cunoștință calitatea de proprietar a reclamantului, tot de la această dată este datorată lipsa de folosință pentru terenul revendicat.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, împrejurare față de care, în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge apelul declarat de pârâtă ca nefondat.
Față de soluția pronunțată, în conformitate cu dispozițiile art.453 alin.1 C.pr.civ., va dispune obligarea apelantei la plata către intimat a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în fața instanței de apel cu titlu de onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul ca nefondat formulat de apelanta-pârâtă T. R. MOBILE COMUNICATIONS S.A. cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 319G, Clădirea Atrium House, Sema Parc, etaj 1 și 2, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 2313/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. G., domiciliat în Câmpulung .. A11, ., județul Argeș.
Obligă apelanta la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, cu titlu de onorariu avocațial, către intimatul-reclamant . Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2015.
Președinte, D. D. A. | Judecător, R. V. | |
Grefier, A. M. S. P. |
Red./dact. D.D.A.
4 ex./1.10.2015
| ← Fond funciar. Hotărâre din 23-09-2015, Tribunalul ARGEŞ | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
