Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 2433/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 2433/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 6229/280/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2433/2015

Ședința publică de la 09 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE IOANA PARVU

Judecător M. B.

Grefier F. G.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr. 5623/04.06.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâta N. D. și având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Constatând că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă și socotindu-se lămurit, tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față ;

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2014, reclamanta . a solicitat instanței obligarea pârâtului M. I. la plata sumei de 221,26 și a sumei de 243,90 lei reprezentând venituri accesorii și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență, că în calitate de furnizor a furnizat pârâtului energie electrică, în baza contractului încheiat de părți. În baza relațiilor comerciale reclamanta a emis mai multe facturi ce nu au fost achitate de pârâtă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025-1032 din C.p.c, privind procedura specială referitoare la cererile cu valoare redusă.

Pârâtul nu a trimis instanței formularul de răspuns completat, potrivit prevederilor art. 1029 alin. 4 Cod procedură civilă, deși acesta i-a fost comunicat, însoțit de o copie a formularului de cerere și înscrisurile anexate acestuia.

Prin sentința civilă nr. 5623/04.06.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești s-a respins cererea formulată de reclamanta ..

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, reclamanta a depus la dosarul cauzei mai multe facturi emise de ., facturi ce nu sunt semnate de pârâtul M. I..

Reclamanta nu a făcut dovada că facturile au fost emise în baza unui contract încheiat cu pârâtul.

Instanța a constatat că atât timp cât facturile nu au fost însușite de pârât și nici nu au fost emise în baza unui contract semnat de pârât, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 221,26și a sumei de 243,90 lei reprezentând venituri accesorii.

Sentința sus menționată a fost apelată de reclamanta . care a considerat-o nelegală și netemeinică motivat de faptul că, instanța de fond a stabilit în mod eronat situația de fapt și de drept fără a avea în vedere că, pârâtul este singurul vinovat de producerea prejudiciului executându-și obligația contractuală cu întârziere .

Se apreciază de apelant că, în raport de disp.art. 6 din Legea 82/1991 factura fiscală este un document justificativ care stă la baza înregistrărilor în contabilitatea pârâtului, fiind un mijloc de probă cu privire la operațiunea facturată și reprezintă un contract comercial consensual.

De asemenea, se mai arată că, pârâtul nu a solicitat rezilierea contractului și nu a contestat facturile, iar în ceea ce privește penalitățile se apreciază că acestea se datorează ca urmare ca neexecutării contractului.

În ceea ce privește taxa de debranșare se arată că aceasta se datorează de către pârât potrivit art. 200 pct.5 din regulamentul de furnizare a energiei electrice,deoarece acesta a fost legal debranșat .

Analizând sentința apelată în raport de critica formulată, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, în raport de probele administrate în cauză, de apărările și susținerile părților se constată că, instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și de drept și cu toate că au fost depuse facturi nu s-a evidențiat și nu a fost depus contractul încheiat cu pârâtul ,obligația pe care reclamantul nu și-a îndeplinit-o atât la momentul soluționării litigiului de către instanța de fond cât și în apel.

Ca urmare, atâta timp cât nu a fost stabilit raportul obligațional între părți prin încheierea unui contract, iar facturile nu au fost însușite de către pârât nu incumbă în sarcina acestuia achitarea sumelor solicitate de către reclamant.

Față de cele reținute și în raport de disp.art. 480 C.pr.civ. tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta . cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 39,împotriva sentinței civile nr. 5623/04.06.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâta N. D. domiciliată în Pitești, G. ,.. M5B, ., jud. Argeș

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2015.

Președinte,

I. P.

Judecător,

M. B.

Grefier,

F. G.

Red. I.P.

Tehn D.T 4 ex.

15.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 2433/2015. Tribunalul ARGEŞ