Contestaţie la executare. Decizia nr. 2425/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 2425/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 8487/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2425/2015
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE IOANA PARVU
Judecător M. B.
Grefier F. G.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de intimata D. G. Regionala a Finantelor Publice Ploiesti reprezentata de Administratia Judeteana a Finantelor Publice Argeș-ANAF împotriva sentinței civile nr. 8650/22.09.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind contestatorul C. N. și având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată.
Constatând că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă și socotindu-se lămurit, tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față ;
Constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.04.2013 sub nr._, contestatorul C. N. în contradictoriu cu intimat D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI REPREZENTATA DE ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE ARGEȘ-ANAF a formulat contestație la executare, împotriva executării silite declanșate împotriva sa, pentru suma de 116,739 lei, solicitându-se anularea tuturor actelor de executare efectuate ca fiind nelegale.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că nu cunoaște numărul dosarului de executare,nici numărul somației, nici Titlu executoriu în baza cărora s-a trecut la executare silită împotriva sa, potrivit Codului de procedură fiscală.
A mai arătat că din conținutul adresei nr.629/_/26.03.2013, singura care i-a fost comunicată societății la care este angajat cu CIM, și anume . SRL a aflat că, este înființată poprirea asupra sumelor de bani datorate de această societate, iar el are calitatea de debitor urmărit,că în cazul în care, nu achită, se va proceda la continuarea măsurilor de executare silite.
A relevat,că în temeiul art. 145 din OG 92/2003 privind C.pr. fiscală, republicat cu modificările ulterioare, practic i s-a adus la cunoștință că figurează debitor în evidențele fiscale cu sumele, trecute în Decizia de angajare răspunderii solidare nr._/18.09.2012, că s-a început executarea silită împotriva sa ,în temeiul titlului executoriu menționat, emis de intimată, al cărui conținut îi este necunoscut, pentru că ,nu i-a fost comunicat la adresa de domiciliu, că s-a adresat intimatei pentru a-i comunica această sursă ,dar a primit răspuns că debitul provine din neplata unor impozite salariale.
Relevă contestatorul, că la baza titlului executoriu menționat și a somațiilor emise în baza acestuia, stă practic Decizia de angajare răspunderii solidare, nr._/18.09.2012, decizie care nu i-a fost comunicată până la data emiterii somațiilor și a titlului executoriu, cea ce îl prejudiciază.
A susținut că impunerea stabilită, este nelegală, că s-a reținut în mod eronat că ar avea calitatea de administrator în . SRL,încă din 2009 nemaiavând această calitate, conform Hotărârii A. NR.1, când s-a cesionat părți sociale către S. M. și C. D. N., prin contractul de părți sociale nr.408/17.04.2009, pierzând și calitatea de asociat.
S-a reliefat,că în contextul prezentat mai sus, și Tribunalul București prin încheierea nr._/05.11.2009 pronunțată în dos. Nr._ a admis modificările în actul constitutiv al . SRL ,a respectivelor operațiuni corespunzătoare s-a publicat în Monitorul Oficial al României din 17.04.2009,iar cesionarii au publicat drepturile și obligațiile..
Intimata, Direcției Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiesti,-ANAF legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în principal ca inadmisibilă ,excepția de netimbrare și în ceea ce privește fondul respingerea.
Astfel a solicitat să se respingă contestația la executare împotriva Adresei de înființare a popririi nr. 6.29/78.415/26.03.2013 instituită asupra sumelor reprezentând venituri și disponibilități în lei și valută, deținute sau datorate cu orice titlu de către S.C. DOLO TRANS OLIMPIC S.R.L. formulată de contestator, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată, și să mențineți ca legale și temeinice actele de executare întocmite în cauză.
S-a solicitat să i-a act de subrogarea în drepturile și obligațiile fostei
Administrații a Finanțelor Publice Municipiul Pitești, citată în prezenta cauză în calitate de intimată, a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, potrivit art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, „Art. 11.-
... (3) Pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată. Agenția și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se subrogă în toate drepturile si obligațiile Autorității Naționale a Vămilor și ale direcțiilor generale ale finanțelor publice, după caz, și dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1). De la aceeași dată, în litigiile în care direcțiile generale ale finanțelor publice județene au fost mandatate să asigure reprezentarea structurilor ierarhic superioare, calitatea de reprezentant al acestora se transmite către direcția generală regională a finanțelor publice care a preluat activitatea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene respective."
Totodată, art. 13 din H.G. nr. 520/24.07.2013 privind organizarea și funcționarea
Agentei Naționale de Administrare Fiscală menționează:^
„ ART. 13
(1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică. ... (3) în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică:
a)direcții regionale vamale;
b)administrații județene ale finanțelor publice;
c) servicii fiscale municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale;
d)birouri vamale de interior și de frontieră."
Intimata a susținut, în ceea ce privește Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș,că această instituție poate face oficiul de a reprezenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești numai în baza unei împuterniciri cu caracter de mandat special, dată de către aceasta din urmă, respectiv Delegația de reprezentare nr. 82/AG/15.01.2014.
Excepția de netimbrare a fost respinsă de instanță în situația în care acțiunea a fost timbrată de contestator, vă solicităm să puneți în vedere contestatorului timbrarea acesteia, conform prevederilorLG.146/1997, privind taxele de timbru,fiind introdusă înainte de apariția O.U.G. nr. 80/2013 .
Având în vedere faptul că petentul în cuprinsul contestației solicită, până la soluționarea contestației ca instanța să dispună suspendarea executării, a solicitat să se pună în vedere contestatorului ca, în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată și modificată, coroborat cu prevederile art. 403 (1) Cod procedură civilă, să depună cauțiune în cuantum de 20% din suma stabilita prin valoarea obiectului cererii.
Or contestatorul nu a solicitat și suspendarea executării,susținerile fiind neântemeiate .
Prin sentința civilă nr. 8650/22.09.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești s-a respins excepția de inadmisibilitate invocata de intimata, iar pe fond s-a admis contestația formulată de contestatorul C. N. și pe intimatul D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI REPREZENTATA DE ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE ARGEȘ-ANAF .
S-a dispus anularea tuturor formelor de executare silita, din dosarul de executare silita nr 629/_/26 03 2013, întocmit de intimata DGPFP Ploiești –reprezentata de AJFP Argeș -ANAF.
Sentința sus menționată a fost apelată de intimata Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice Ploiești reprezentata de Administrația Județeana a Finanțelor Publice Argeș - ANAF care a considerat-o nelegală și netemeinică motivat de faptul că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legale respectiv art. 44 alin.2 din OG 92/2003 ,deoarece actul administrativ fiscal a fost comunicat cu confirmare de primire la data de 25.09.2012 de către soția destinatarului,respectiv C. M. .
Ca urmare, se apreciază că, acesta cunoștea conținutul titlului executoriu iar insolvabilitatea datorată lipsei veniturilor urmăribile și a bunurilor din patrimoniul societății debitoare ,nu-l exonerează de plata debitului.
Analizând sentința apelată în raport de critica formulată, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și de drept ,deoarece petentul își pierduse calitatea de administrator la . SRL încă din 2009 ,cesionând părțile sociale către persoanele reținute în considerentele sentinței, astfel că decizia de impunere nu a fost comunicată până la data emiterii somațiilor.
De asemenea, se constată că instanța de fond a analizat în raport de probele administrate susținerile și apărările părților ,raportat la dispozițiile legale,respectiv art.27 alin.2 lit. c și d din OG nr. 92/2003 ,astfel cum se regăsesc redate și în considerentele sentinței, motiv pentru care creanța arătată în titlul executoriu nu se regăsește în activele imobilizate ,deoarece noii asociați au preluat potrivit actului de cesiune atât activul ,cât și pasivul societății .
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 480 C.pr.civ. tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimata D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI REPREZENTATA DE ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE ARGEȘ-ANAF cu sediul procesual ales în Pitești,., jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 8650/22.09.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind contestatorul C. N. domiciliat în orașul Mioveni,..P17,.,..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2015.
Președinte, I. P. | Judecător, M. B. | |
Grefier, F. G. |
Red I.P.
Tehn D.T. 4 ex.
15.09.2015
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 2433/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|