Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 544/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 544/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 13146/280/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 544/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ELENA ANTON
Judecător A. D.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de contestatoarea ., împotriva sentinței civile nr.6652/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind . SOLUTIONS SRL, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic N. I.-G. pentru apelanta-contestatoare, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Consilier juridic N. I.-G., pentru apelanta-contestatoare, depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
În raport de această împrejurare, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic N. I.-G., pentru apelanta-contestatoare, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat pentru motivele menționate în scris și susținute în ședință publică. Depune la dosar înscrisuri, reprezentând practică judiciară.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 27.06.2013 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, sub nr._, contestatoarea . a chemat în judecată pe intimata . SOLUTIONS SRL, a formulat contestație la executare împotriva încheierii nr.1/17.05.2013 emisă de B. M. C. C. în dosarul de executare silită nr.277/2013 și, totodată, suspendarea executării cheltuielilor de executare până la soluționarea prezentei contestații.
În motivarea cererii, contestatoarea arată că în fapt, urmare a cererii de executare silită formulată de creditoare, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr.410/27.04.2012 a fost deschis dosarul de executare nr.277/2013 în cadrul B. M. C. C.. Susține contestatoarea că ulterior deschiderii dosarului de executare între părți a intervenit o tranzacție, la data de 20.05.2013, reprezentând o înțelegere amiabilă cu privire la toate dosarele execuționale înregistrate la B. M. C. C. respectiv de la nr.276/2013 la nr.295/2013 deci inclusiv dosarul de executare nr.277/2013 prin care cele două părți conveneau ca după încasarea în conturile creditoarei a sumei de 107.548 lei se vor face demersuri către executorul judecătoresc pentru ridicarea popririi de pe conturile bancare ale debitoarei și suspendarea executării silite, demersuri efectuate de către creditoare și prin adresele nr.400/20.06.2013, nr.402/20.06.2013, 403/20.06.2013, nr.404/20.06.2013 și nr.23/21.06.2013. Arată contestatoarea că prin încheierea nr.1/17.05.2013 emisă de B. M. C. C., în temeiul art.669 alin.3 N.C.pr.civ. au fost stabilite următoarele cheltuieli de executare: 107,80lei - taxe poștale, 20,60 lei - taxe judiciare de timbru si timbru judiciar; 1lei- înregistrare dosare, 10lei- formare dosar, 100lei redactare adrese, 30,00 lei – arhivare dosar, 200,00 lei - consultații intocmire acte executionale; 80lei – emitere adrese poprire pentru fiecare terț poprit, 20lei emitere somație, 5.108,63lei - onorariu executor judecătoresc, rezultând un total cheltuieli: 5.678,03lei. Contestatoarea a precizat că executorul a stabilit onorariu maxim, solicitând, în temeiul disp.art. 669 alin.4 NCPC, cenzurarea cheltuielilor de executare.
Prin sentința civilă nr. 6652/2014, Judecătoria Pitești a respins contestația, cu motivarea că împotriva contestatoarei intimata a început executarea silită în baza titlului executoriu contract de leasing financiar nr. 410/27.04.2012 pentru suma de 53.621,07 lei. S-a format dosarul de executare nr. 277/2013 al B. M. C. C..
La data de 17.05.2013 executorul a emis încheiere prin care a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 5.678,03leilei din care 569,4lei reprezentând contravaloare taxe, iar 5.108,63lei onorariu executor. În prezenta cauză se contestă cuantumul cheltuielilor de executare.
Analizând cheltuielile indicate în încheierea din data de 17.05.2013 prin raportare la Ordinul 2550/2006 actualizat, instanța a reținut că potrivit pct. 3 lit. b din anexa la ordinul arătat pentru creanțele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul minim este de 1.175 lei plus un plus un procent de 2% din suma care depășește 50.000 lei din valoarea creanței care face obiectul executării silite, iar onorarul maxim este de 5000 lei plus un procent de 3% din suma care depășește 50.000lei din valoarea creanței care face obiectul executării silite.
A constatat instanța că valoarea creanței ce se execută este de 53.621,07, onorariul maxim prevăzut în actul normativ indicat fiind de 5.108,63 lei, exact cât a fost stabilit și în dosarul de executare nr. 295/2013 al B. M. C. C..
A mai reținut instanța că s-a făcut dovada efectuării următoarelor cheltuieli 107,80lei - taxe poștale, 20,60 lei - taxe judiciare de timbru si timbru judiciar; 1lei- înregistrare dosare, 10lei- formare dosar, 100lei redactare adrese, 30,00 lei – arhivare dosar, 200,00 lei - consultații intocmire acte executionale; 80lei – emitere adrese poprire pentru fiecare terț poprit, 20lei emitere somație. Ca urmare, s-a constatat că în dosarul nr. 277/2013 al B. M. C. C. cheltuielile de executare au fost corect stabilite încadrându-se în limitele prevăzute de Ordinul 2550/2006 actualizat
Pentru a reține astfel instanța a avut în vedere faptul că executorul a efectuat următoarele acte de executare: a solicitat încuviințarea executării silite, a emis somație, adresa de înființare a popririi, înștiințare poprire, acte de executare ce au fost comunicate părților. Prin cererea formulată la 20.06.2013 creditoarea a solicitat suspendarea executării raportat la debitul solicitat și continuarea executării în vederea recuperării cheltuielilor de executare (fila 32). Prin încheierea emisă la 20.06.2013 executorul a admis cererea formulată de creditoare și a dispus suspendarea executării silite raportat la debitul principal și a dispus continuarea executării în vederea recuperării cheltuielilor de executare. Prin adresa emisă la 25.06.2013 executorul a comunicat terțului poprit diminuarea popririi până la concurența cheltuielilor de executare (fila 31). La data de 05.08.2013 executorul a comunicat contestatoarei faptul că a insistat creditoarea în vederea continuării executării raportat la cheltuielile de executare.
Solicitările adresate de creditoare executorului au avut la baza tranzacția încheiata de părți cu privire la modalitatea și termenele în care contestatoarea urma să-și execute obligațiile fața de intimată, tranzacție încheiata la data de 20.05.2013 (fil.22-27)
Instanța nu a reținut apărările contestatoarei, în sensul că debitul solicitat nu a fost executat de către executorul judecătoresc pentru că în cauză executarea silita a fost declanșata din culpa contestatoarei ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale, iar tranzacția a fost încheiată între părți ulterior înregistrării dosarului la executorul judecătoresc. Din momentul înregistrării cererii de executare, 26.04.2013, și până în momentul încheierii tranzacției și înștiințării executorului s-au efectuat actele de executare enumerate anterior. Creditoarea nu a renunțat la executare, ci doar a solicitat executorului suspendarea executării raportat la debitul principal. În condițiile menționate, potrivit art. 669 alin 2 C.pr.civ., debitorul este ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.
Contestatoarea a susținut faptul că este mult prea mare cuantumul cheltuielilor de executare în raport de actele de executare efectuate, însă nu a depus la dosar dovezi în sensul executării integrale a obligației. Mai mult, executarea silită a fost suspendată în ceea ce privește debitul urmărit, la solicitarea creditoarei, ceea ce nu echivalează cu o cerere de renunțare la executare, sau de încetare a executării silite.
A mai reținut instanța că prin chiar tranzacția încheiată între părți, astfel cum a fost completată prin actul adițional nr. 1/11.07.2013, contestatoarea s-a obligat să nu conteste în instanță și/sau să nu se opună indisponibilizării și virării sumelor deja indisponibilizate în dosarele de executare nr. 276-295/2013. De asemenea, părțile au stipulat că executarea silită va fi reluată în condițiile în care debitorul nu-și respectă, chiar și la un nivel parțial, oricare dintre obligațiile (tranșele) de plată asumate prin prezentul act adițional. După plata integrală a tuturor ratelor, creditoarea s-a obligat să renunțe la executarea silită, deja suspendată.
Ca urmare, constatând că în dosarul nr. 277/2013 al B. M. C. C., contestatoarea datorează cheltuielile de executare până la data realizării integrale a obligației stabilite prin titlul executoriu, în baza art. 711 NCPC, instanța a respins contestația la executare ca neîntemeiată, iar, cererea de suspendare a executării, ca fiind lipsită de obiect având în vedere soluția pronunțata în cadrul contestației la executare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea pe care a criticat-o pentru următoarele: prima instanță nu a avut în vedere faptul că onorariul trebuie acordat proporțional cu activitatea depusă de către executorul judecătoresc; onorariul maximal perceput este disproporționat; suma de 200 lei, reprezentând consultații întocmire acte execuționale nu are nicio justificare; instanța de fond nu a ținut cont de prezentarea argumentelor contestatoarei, per ansamblu.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și în raport de prevederile art. 477 Ncpc, tribunalul reține următoarele:
În baza titlului executoriu, contractul de leasing financiar nr. 410/27.04.2012, creditoarea . Solution SRL a procedat la declanșarea procedurii execuționale împotriva debitoarei – apelante pentru recuperarea sumei de 53.621,07 lei. Astfel, pe rolul B. M. C. C. s-a constituit dosarul de executare nr.277/2013, în cadrul căruia a fost înființată poprirea și a fost emisă somație debitoarei, iar la data de 20.06.2013 creditoarea a solicitat suspendarea executării silite, urmând ca aceasta să continue pentru cheltuielile de executare (f. 7, dosar fond).
Prin încheierea nr.1/17.05.2013 (f. 5, dosar fond), executorul judecătoresc a precizat cuantumul cheltuielilor de executare, astfel: 107, 80 lei taxe poștale, 20,60 lei – taxe judiciare de timbru și timbru judiciar, 1 leu, înregistrare dosar, 10 lei – formare dosar, 100 lei – redactare adresă, 30 lei arhivare dosar, 200 lei - consultații întocmire acte execuționale, 80 lei – emitere adresă pentru fiecare terț poprit, 20 lei – emitere somație și 5108, 63 lei - onorariu executor.
În legătură cu aceste cheltuieli, tribunalul reține că potrivit art.39 alin.1 lit. b din Legea 188/2000 R, executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat la onorarii minimale și maximale, stabilite de Ministrul Justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești; în cazul executării silite pentru creanțele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Conform Ordinului Ministrului Justiției nr.2550/2006, pentru poprire, se prevede în Anexa 1 pct.4 lit. b, că onorariu minimal este în cuantum de 1175 lei plus 2% din suma ce depășește 50.000 lei, iar, onorariu maximal, suma de 5000 lei plus un procent de până la 3% din suma ce depășește 50.000 lei.
În cauză, se constată că, pe rolul aceluiași B., au fost înregistrate mai multe dosare de executare silită la solicitarea aceluiași creditor, împotriva aceluiași debitor, dosare care sunt identice din punct de vedere al complexității și în care se ridică aceeași problematică. Pe de altă parte, mai reține că executarea silită, pentru recuperarea creanței, s-a suspendat, la cererea creditoarei, în baza tranzacției din data de 20.05.2013, încheiate cu debitoarea (f. 6, dosar fond), executarea în prezentul dosar, 277/2013, continuând doar pentru cheltuielile executorului judecătoresc.
Totodată, din cuprinsul încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, reiese că numărul actelor de executare întocmite în acest dosar este redus, situație în care, cu respectarea art.669 alin.2 Cod pr.civilă, se apreciază că un onorariu redus la jumătate cu respectarea, însă, a prevederilor art. 4 lit. b din anexa la Ordinul 2550/2006, respectiv, în sumă de 2554, 315 lei, este justificat de activitatea desfășurată.
De asemenea, tribunalul apreciază că suma de 100 lei ce apare sub titulatura – redactare adresă este nejustificat de mare, considerând că suma de 20 lei este suficientă pentru această activitate, iar, în ceea ce privește suma de 200 lei necesară pentru consultații întocmire acte execuționale nu își găsește corespondent în practică la acest nivel, suma de 100 lei fiind mai mult decât suficientă.
Față de considerentele expuse, în baza art.480 coroborat cu art.669 Cod pr.civilă, tribunalul va admite apelul, va schimba în parte sentința, în sensul că va admite contestația la executare și va reduce cheltuielile de executare la suma de 2943, 715 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către ., cu sediul în Pitești, . parter, jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 6652/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în prezenta cauză, intimată fiind . SOLUTIONS SRL, cu sediul în București, ., sector 1.
Schimbă în parte sentința, în sensul că admite în parte contestația.
Îndreaptă actele de executare emise în dosarul nr.277/2013 al B. M. C.-C., urmând a se efectua executarea pentru suma de 2943,715 lei, cheltuieli de executare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2015.
Președinte, E. A. | Judecător, A. D. | |
Grefier, E. R. |
E.A. 03 martie 2015/4 ex
Jud. fond: R. C. B.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 575/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 446/2015.... → |
---|