Pretenţii. Decizia nr. 473/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 473/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 9294/280/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 473/2015

Ședința publică de la 17 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. D.

Judecător E. M. C.

Grefier C. M. C.

S-a luat în examinare pentru soluționare apelul declarat de către reclamanta . - PRIN MANDATAR COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL împotriva sentinței civile nr 2702/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul_ al Judecătoriei Pitești, intimată fiind pârâta II D. C M. COMERT, având ca obiect pretenții delictuale.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Dezbaterile și cuvântul pe cererea de apel au avut loc la data de 10.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă din prezenta decizie când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 17.02.2015 când a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față:

Constată că, prin cererea înregistrată la data de 07.05.2013 pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._, reclamanta . - PRIN MANDATAR COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta II D. C M. COMERT, obligarea acesteia la plata sumei de_,31 lei reprezentând contravaloarea energie electrică agenți economici/casnici, obligarea la plata dobânzii legale până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma verificării instalației electrice de alimentare si măsurare la locul de consum aparținând paratei, inspectorii din cadrul societății au întocmit procesul verbal de constatare/nota de constatare, privind neregulile observate la fața locului. Procesul - verbal de constatare/nota de constatare a fost întocmit/ă în prezența pârâtului si a fost adus/ă la cunoștința acestuia, fiind semnat de pârât, însă pârâtul nu a formulat obiectiuni, nu a contestat înscrisul; ca urmare, s-a constatat că pârâtul consumă energie electrică fără ca aceasta să fie înregistrată de aparatul de masură/contorul electric, fapt evidențiat în procesul verbal de constatare/nota de constatare. Ulterior, s-a procedat, cu acordul pârâtului, la inventarierea aparatelor de consum energie electrică, urmând a se stabili consumul in conformitate cu art. 142 alin. 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori din data de 25.06.2004, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 potrivit căruia în cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de 1 an pentru consumatorii casnici si de 6 luni pentru ceilalți consumatori.

S-a susținut că, în ceea ce privește expedierea facturilor reprezentând recuperare energie electrică agenți economici, respectiv verificare și constatare consum neînregistrat, aceasta se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale și care se află în proprietatea statului roman, instituția menționata fiind furnizor unic al acestui serviciu universal in orice punct de pe teritoriul României.

Facturile au fost acceptate la plata de parat, având în vedere că acestea nu au fost contestate, conform art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004 care stabilește ca debitorul/pârâtul avea obligația ca în cazul în care contestă valoarea facturii să comunice acest fapt furnizorului în termen de 15 zile de la primirea facturii.

A mai arătat că valoarea prejudiciul cauzat petentei, exclusiv din culpa paratului, este în suma de_,31 lei pentru care s-au emis facturile cuprinse în fisa de client, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: existența unui prejudiciu, existența faptei ilicite, existența raportului de cauzalitate între fapta și prejudiciu și exista vinovăția paratului constând în consumul de energie electrică fără ca aceasta să fie înregistrată de aparatul de masură/contorul electric, vinovăție recunoscută de pârât prin semnarea procesului verbal de constatare/notei de constatare, precum si prin faptul că acesta nu a formulat obiectiuni/nu a contestat înscrisul în discuție.

Precizează că pârâtul a fost pus în întârziere cu privire la plata debitului restant.

În drept, au fost invocate disp. art.194 și urm.C.pr.civ., art.1357 și urm.C.civ., art.1.516 și art. 1.521 C.civ., art.142 alin.4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori din 25.06.2004, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Legea nr.13/2007.

S-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Anexat acțiunii s-a depus un set de înscrisuri (filele 5-21).

Pârâta nu a depus în termenul legal întâmpinare.

Prin rezoluția din data de 30.12.2013 a fost fixat primul termen de judecată la data de 07.02.2014, cu citarea părților.

La data de 08.01.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare (filele 28-29), prin care a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că nu se face vinovată de neregularitatea contorului electric, iar în zona respectivă sunt dese pene de curent; la momentul controlului, în priză era o singură vitrină, însă aceasta nu funcționa din cauza faptului că energia electrică era întreruptă. A fost invocată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pe motiv că nu i-a fost prezentat un mandat din partea . Management Services SRL, ci s-au prezentat ca fiind inspectori ai ., iar nota de constatare poartă antetul celei din urmă.

A solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 și urm.C.pr.civ.

Prin sentința civilă nr. 2702/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a admis excepția lipsei calității procesuale active și s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În considerentele sentinței se rețin următoarele:

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitatea procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală pasivă). Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea civilă, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată.

Din motivarea acțiunii, s-a reținut că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a consumului fraudulos de energie electrică, reclamanta invocând în susținerea cererii sale întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

Astfel, în prezenta cauză reclamantei îi revine obligația de a face dovada faptului că în patrimoniul său a fost produs un prejudiciu, ceea ce impune demonstrarea dreptului său de proprietatea asupra energiei electrice consumate fraudulos.

Față de obiectul acțiunii, în lipsa unui contract între părți, instanța a analizat calitatea procesuală a reclamantei în baza dispozițiilor legale aplicabile.

Prin art.2 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin HG nr. 1007/2004 se determină domeniul de aplicare cu arătarea subiectelor de drept implicate și anume: furnizorul, consumatorul și operatorul de rețea.

În continuare, prin art. 4 pct. 20 și 30-31, se face distincție între activitatea de furnizare de energie electrică (prin care se înțelege activitatea de comercializare a energiei electrice la consumator, reprezentând un pachet de servicii care include și facturarea energiei electrice - lit.d) și operatorul de rețea, acesta fiind operatorul de transport și de sistem sau operatorul de distribuție, acesta din urmă fiind definit drept persoana juridică, titulară a unei licențe de distribuție, care deține, exploatează, întreține, modernizează și dezvoltă o rețea electrică de distribuție (similar, distribuitor) – pct. 30

Cu privire la facturarea și plata energiei electrice, se stabilesc raporturi contractuale între furnizor și consumator – art. 33 (furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul) și art. 34 (contractul de furnizare stabilește raporturile dintre un furnizor și un consumator cu privire la furnizarea energiei electrice, inclusiv facturarea și plata energiei electrice), încheierea contractului fiind supusă condiției prealabile a încheierii de către furnizor și, în mod excepțional de către consumator, a unui contract de distribuție și/sau de transport cu operatorul de rețea care deservește locul de consum – art. 40 Regulament.

Facturarea consumului de energie electrică, inclusiv pentru situația consumului fraudulos, se face exclusiv de către furnizorul de energie electrică. În acest sens, art. 128 alin. 1 din Regulament prevede că furnizorul emite factură unui consumator pentru energia electrică furnizată, pe baza înregistrărilor grupurilor de măsurare. Prin excepție, pentru situațiile în care se constată că înregistrările grupurilor de măsurare nu corespund consumului real (grup de măsurare defect sau cu erori mai mari decât permit reglementările în vigoare, consum fraudulos etc), facturarea se face corespunzător valorilor estimate prin aplicarea metodologiilor specifice propuse de furnizor și aprobate de autoritatea competentă.

De asemenea, și Legea nr. 123/2012 face distincția între furnizorul de energie electrică – art.3 pct. 26 (furnizor - persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie) și operatorul de distribuție/operatorul de transport și de sistem – art.3 pct. 39 (operator de distribuție - orice persoană fizică sau juridică ce deține, sub orice titlu, o rețea electrică de distribuție și care răspunde de exploatarea, de întreținerea și, dacă este necesar, de dezvoltarea rețelei de distribuție într-o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor acesteia cu alte sisteme, precum și de asigurarea capacității pe termen lung a rețelei de a satisface un nivel rezonabil al cererii de distribuție de energie electrică), art.3 pct.40 (operator de transport și de sistem - orice persoană juridică ce deține, sub orice titlu, o rețea electrică de transport și care răspunde de operarea, asigurarea întreținerii și, dacă este necesar, de dezvoltarea rețelei de transport într-o anumită zonă și, acolo unde este aplicabilă, interconectarea acesteia cu alte sisteme electroenergetice, precum și de asigurarea capacității pe termen lung a rețelei de transport de a acoperi cererile rezonabile pentru transportul energiei electrice).

Prin furnizare de energie electrică se înțelege activitatea de vânzare de energie electrică către clienți, precum și alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aflate în proprietatea furnizorului (art.3 pct.25).

Distribuția de energie electrică presupune transportul energiei electrice prin rețele de distribuție de înaltă tensiune, medie tensiune și joasă tensiune, cu tensiune de linie nominală de până la 110 kV inclusiv, în vederea livrării acesteia către clienți, fără a include furnizarea (art.3 pct.22).

Conform art.52 alin.2, energia electrică furnizată clientului se facturează de către furnizor, conform reglementărilor ANRE și prevederilor legale în vigoare.

Prin același act normativ la art.61, se stabilește obligația consumatorului de a răspunde pentru daunele cauzate furnizorului/operatorului de rețea din culpa sa, în condițiile stabilite prin contractul de furnizare, iar în cazul intervențiilor asupra instalațiilor electrice de către persoane neautorizate, operatorul de rețea este îndreptățit să întrerupă alimentarea cu energie electrică, în conformitate cu reglementările specifice ale ANRE.

Art. 142 alin. 4 din Regulament, invocat de reclamantă ca temei al cererii stabilește doar modul de recalculare în cazul consumului fraudulos. Această dispoziție trebuie corelată cu art.128 alin.1, în sensul că facturarea consumului fraudulos se face de către furnizorul de energie electrică.

Totodată art.156 din Regulamentul aprobat prin H.G.nr.1007/2004 reglementează procedura contestării facturilor emise de furnizor, fără să rezulte calitatea operatorului de distribuție în facturarea consumului de energie electrică.

Obligația consumatorului de a plăti despăgubiri furnizorului sau operatorului de rețea subzistă, în baza art.191 alin.1 din Regulament, pentru pagubele dovedite, produse operatorului de rețea sau altor consumatori, ca urmare a funcționării necorespunzătoare a echipamentelor sau a instalațiilor proprii ori a acțiunii personalului propriu. Însă, pe de-o parte, consumul fraudulos de energie electrică nu reprezintă o pagubă în patrimoniul operatorului de rețea, iar pe de altă parte, pentru situația particulară a consumului fraudulos sunt aplicabile dispozițiile art. 128 alin.1.

În cauză reclamanta . are calitatea de operator de distribuție.

Consumatorul de energie electrică este în raport contractual cu furnizorul de energie electrică, . contractual născut în baza contractului de furnizare a energiei electrice, ca și contract de adeziune reglementat și aprobat de ANRE, ca autoritate de reglementare, prin Decizia nr. 57/1999.

Reclamanta, în calitate de operator de distribuție, nu are raport juridic decât cu furnizorul, în baza contractului de distribuției încheiat cu acesta, fără ca între consumatorul contractual al . și operatorul de rețea, ., să existe vreun raport, fie de natură contractuală, fie legală.

Prin dispozițiile legale mai sus menționate se reglementează expres raportul juridic dintre consumatorul de energie electrică și furnizor, în ceea ce privește măsurarea și facturarea energiei electrice, nefiind inclus în acest raport și operatorul de distribuție, care, deși deține în proprietate contorul electric, nu are ca atribuții facturarea consumului de energie (fie și fraudulos), energia electrică facturându-se de către furnizor.

În conformitate cu prevederile art. 126 alin.1, art. 128 alin.1 și art.141 din HG 1007/2004, în situația în care se constată defectarea echipamentului de măsurare sau că s-a consumat fraudulos energie electrică, recalcularea energiei electrice trebuie realizată doar de furnizorul de energie electrică în baza unei proceduri de recalculare care obligatoriu trebuie supusă aprobării ANRE.

Din probele administrare, instanța a reținut că între părțile din prezenta cauză nu există un contract, și nici nu a intervenit un fapt juridic sau vreo dispoziție legală care să dea naștere unui raport juridic obligațional.

Prin urmare, în lipsa dovedirii de către reclamantă a calității sale de furnizor implicit, care să-i permită să efectueze atât activitatea de distribuție, cât și activitatea de furnizare, nu se justifică, în baza dispozițiilor legale enunțate, calitatea sa de proprietar al energie electrice și, astfel, de persoană în patrimoniul căreia s-a realizat prejudiciul ca urmare a consumului fraudulos de energie electrică invocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta pe care a criticat-o pentru considerentul că, în mod greșit, s-a apreciat lipsa calității sale procesuale, în contextul în care din reglementările legale în materie rezultă contrariul, în situațiile de consum fraudulos, energia consumată în mod suplimentar, respectiv diferența dintre energia consumată în mod real și cea înregistrată de contor reprezintă un consum direct pentru C. Distribuție SA din instalațiile electrice de distribuție aflate în proprietatea sa.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, funcție de probele administrate în cauză, tribunalul apreciază apelul ca fondat.

Prima instanță a fost învestită cu o acțiune în pretenții civile rezultate dintr-o faptă delictuală, respectiv consumul fraudulos de energie electrică din rețeaua electrică aparținând ..

Făcând apel la legislația în materie, judecătorul fondului a ajuns la concluzia că recurenta – reclamantă nu are calitatea procesuală în cauză, întrucât nu această instituție este furnizor de energie electrică.

Verificând, însă, protocolul nr. RO10 – 1868/16.01.2012, încheiat între . și ., reiese, într-adevăr, că prima societate are obligația să factureze energia electrică, însă, doar pe cea măsurată de către a doua societate, în caz contrar, energia nemăsurată de un grup de măsură urmând a fi facturată de către ..

În speță, potrivit notei de constatare, la controlul efectuat la locul de consum al intimatei – pârâte, reprezentanții . au constatat că, aparatul de măsurat respectiv contorul nu afișează nimic fiind suspectat de intervenție ulterioară.

Așadar, suntem chiar în situația statuată prin Protocolul din 16.01.2012, la care s-a făcut referire mai sus, când energia nemăsurată trebuie facturată de către operatorul de distribuție, adică de ..

În consecință, există identitate între această persoană juridică și titularul dreptului dedus judecății, în situația constatării, cu certitudine, a consumului fraudulos de energie electrică, . fiind îndreptățită la recuperarea sumei reprezentând prejudiciul cauzat.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.480 Cod pr.civilă, admite apelul, anulează sentința și stabilește termen pentru soluționarea cauzei pe fond la data de 24.03.2015, pentru când vor fi citate părțile

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul declarat de către reclamanta . - prin mandatar COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L., cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 39, . civile nr 2702/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul_ al Judecătoriei Pitești, intimată fiind pârâta II D. C M. COMERȚ, cu sediul în orașul Ștefănești, Șoseaua București, nr. 25, jud. Argeș

Anulează sentința și stabilește termen pentru soluționarea cauzei pe fond la data de 24.03.2015, pentru când vor fi citate părțile.

Definitiva

Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2015

Președinte,

A. D.

Judecător,

E. M. C.

Grefier,

C. M. C.

red.E.M.C.

dact.C.E.C./6 exp.

02.03.2015.

jud.fond A.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 473/2015. Tribunalul ARGEŞ