Validare poprire. Decizia nr. 962/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 962/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 962/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 962/2015

Ședința publică de la 26 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. A.

JUDECĂTOR: S. I. Ț.

GREFIER: I. B.

Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul S. N. împotriva încheierii de ședință din data de 27.11.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind T. C., având ca obiect „pretenții + SECHESTRU JUDICIAR + VALIDARE POPRIRE”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul - reclamant, lipsă fiind intimatul - pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a primit la dosar prin registratura instanței întâmpinarea formulată de intimat. De asemenea, învederează că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 50 lei, aferentă cererii de apel.

În temeiul disp. art. 219 C.p.c. se procedează la verificarea identității apelantului S. N. legitimat cu CI ., nr._, CNP -_.

Apelantul învederează că dosarul de fond a fost atașat la prezenta cauză, însă ulterior s-a solicitat restituirea acestuia la Judecătoria Pitești. Apreciază că se impune ca instanța de control judiciar să solicite dosarul de la instanța de fond.

Tribunalul respinge cererea formulată de apelant, având în vedere că la dosarul cauzei au fost atașate copii din de pe înscrisurile din dosarul de fond.

Totodată, interpelează apelantul cu privire la taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, aferentă cererii de apel.

Apelantul învederează că nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 50 lei.

Tribunalul, față de aspectele precizate de apelant, invocă din oficiu excepția de netimbrare a apelului și acordă cuvântul asupra acesteia.

Apelantul învederează că instanța de fond nu a soluționat obiectul principal al acțiunii, respectiv obligarea pârâtului la restituirea sumei împrumutate, motiv pentru care solicită să se dispună restituirea dosarului la instanța de fond pentru a soluționa acest capăt de cerere.

În ceea ce privește excepția invocată de instanță, lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra excepției netimbrării apelului, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 27.11.2014,Judecătoria Pitești a admis cererea formulată de reclamantul S. C N. în contradictoriu cu pârâtul T. C.,a dispus înființarea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani urmaribile datorate debitorului de Banca de Credite Cooperatista Piatra Craiului Campulung până la concurența sumei de_ lei,stabilind în sarcina reclamantului plata unei cauțiuni de 1300 lei și fixând un termen de 10 de zile de la comunicare pentru plata acestei cauțiuni.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamantul,motivat prin aceea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiectului principal al cererii de chemare în judecată constând în obligarea pârâtului la restituirea sumei de_ lei acordată cu titlu de împrumut ,majorată cu dobânda bancară și cu rata inflației ,așa cum s-a obligat prin contractul de împrumut. Prin nepronunțarea asupra acestei cereri ,instanța a creat posibilitatea pârâtului de a renunța la calitatea de angajat al Băncii de Credite Cooperatistă Piatra Craiului Câmpulung,acesta nemaifiind în prezent salariatul acestei unități bancare,măsura popririi rămânând fără obiect.

Cererea de apel a fost întemeiată pe disp. art. 466 NCPC.

Analizând cu prioritate,potrivit art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția netimbrării apelului ,tribunalul reține următoarele:

Conform art. 470 alin. 2 C.pr.civ.,la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru .

În temeiul acestei prevederi și a celor cuprinse în art.23 alin. 1 lit. a) rap. la art. 11 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013,apelantul S. C N. a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei,sub sancțiunea anulării apelului. Acesta nu și-a îndeplinit obligația învederată de instanță,motiv pentru care ,în temeiul art. 197 C.pr. civ. care prevede în mod expres că dovada achitării taxelor datorate trebuie atașată cererii,iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii,tribunalul va admite excepția netimbrării apelului și pe cale de consecință va anula apelul declarat de reclamantul S. C N.,ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării.

Anulează apelul declarat de apelantul S. N. împotriva încheierii de ședință din data de 27.11.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind T. C., ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.03.2015.

Președinte,

A. A.

Judecător,

S. I. Ț.

Grefier,

I. B.

Red. Ț.S.I./Ex. 4/15.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 962/2015. Tribunalul ARGEŞ