Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 14-04-2015, Tribunalul ARGEŞ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 1154/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1154/2015

Ședința publică de la 14 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. A.

Judecător M. V.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de pârâtul Ș. C., împotriva sentinței civile nr.313/2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta S.C. C. DISTRIBUȚIE S.A. REPREZENTATĂ PRIN MANDATAR COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L., apelant Ș. C., având ca obiect actiune în raspundere delictuala.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța, constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, iar prin cererea de apel de la fila 4 s-a solicitat proba cu înscrisuri în cadrul căreia s-a solicitat emiterea unei adrese către intimată pentru ca aceasta să facă dovada calității de reprezentare a COFACE ROMÂNIA CREDIT și să fie pus la dispoziția instanței, în original, contractul de furnizare a energiei electrice pentru a se vedea care sunt părțile contractante.

Tribunalul, în raport de cele solicitate de apelant prin cererea de la fila 4, cu privire la calitatea de reprezentare a COFACE ROMÂNIA CREDIT, constată că la filele 63-65 la dosarul de fond se află mandatul dat de C. către COFACE. Referitor la depunerea contractului, constată că potrivit notei de constatare de la fila 35 din dosar este vorba de răspundere civilă delictuală, acesta fiind și obiectul cu care a fost investită instanța de fond, iar nu de o răspundere civilă contractuală, motiv pentru care răspunde solicitările apelantului și rămâne în pronunțare asupra apelului.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față:

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.08.2013 sub nr.dosar_ /06.08.2012, reclamanta S.C. C. VÂNZARE S.A., prin mandatar COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L a chemat în judecată pe pârâtul Ș. C., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 8.368,01 lei reprezentând energie electrică consumată, precum și a dobânzii legale aferente; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că în urma verificării instalației electrice de alimentare și măsurare de locul de consum aparținând pârâtului Ș. C., situat în localitatea Albeștii de Argeș, .. Argeș, inspectorii din cadrul societății au constatat că pârâtul a consumat energie electrică fără ca aceasta să fie înregistrată de aparatul de măsură/contorul electric, fapt evidențiat și în procesul verbal de constatare menționat. S-a mai arătat că pârâtul Ș. C. a semnat acest proces verbal de constatare și nu a avut obiecțiuni iar în aceste condiții s-a procedat cu acordul pârâtului, la inventarierea aparatelor de consum energie electrică în conformitate cu art.142 alin.4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori din data de 25.06.2004, aprobat prin HG 1007/2004 potrivit căruia în cazul consumului fraudulos, perioada de recalculare va fi de 1 an pentru consumatorii casnici și de 6 luni pentru ceilalți consumatori, acest consum fiind evidențiat în nota de calcul. Reclamanta a arătat că a emis și facturi reprezentând recuperare energie electrică, facturi care au fost acceptate de pârât întrucât nu au fost contestate în termen de 15 zile conform disp. art.156 din Regulament,iar valoarea prejudiciului cauzat din vina exclusivă a pârâtului este de 8.368,01 lei, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 112 C.pr.civ., art.1516 și art.1521 C.civ., art.142 alin.4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin HG nr.1007/2004 ,Legea nr.13/2007.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului. La cerere au fost atașate fotocopii de pe înscrisuri (filele 7-59).

Deși legal citat cu mențiunea personal la interogatoriu, pârâtul Ș. C. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la instanță pentru a-și formula apărările în cauză.

Prin sentința civilă nr. 313/2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta ..A. prin mandatar COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ș. C..

A fost obligat pârâtul Ș. C. să plătească reclamantei ..A. suma de 8.368,01 lei reprezentând contravaloare energie electrică consumată, precum și la plata dobânzii legale până la data achitării integrale a debitului .

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma totală de 523,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 19.09.2011 a fost efectuat un control de către angajați ai S.C. C. ROMANIA S.R.L. – Departament NTL, la domiciliu pârâtului Ș. C., situat în localitatea Albeștii de Argeș, .. Argeș cu privire la modalitatea în care pârâtul consuma energie electrică, fiind întocmită cu această ocazie Nota de constatare NTL nr._/16.09.2011 (f.35). S-a menționat în această notă de constatare că „la inspecția vizuală a contorului acesta prezintă intervenție neautorizată asupra metrologiei”. Indexul contorului de energie electrică a fost de 13.366 kwh la data controlului. ( fil.35,36).

Pentru recuperarea valorii energiei electrice consumată de pârât reclamanta S.C. C. DISTRIBUȚIE S.A. a emis pe numele pârâtei facturile nr._/30.09.2011 și nr._/30.09.2011,în valoare totală de 8.368,01 lei ( fil.40,41).

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art.998 și art.999 din C.civ.din anul 1864( aplicabil în cauză), care constituie temeiul pentru stabilirea condițiilor generale ale răspunderii. Astfel, potrivit art.998 C.civ. „ orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”, omul fiind responsabil, conform disp. art. 999 C.civ. „ nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa ”.

Din prevederile legale menționate rezulta ca pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul și existența unei legături de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul cauzat.

În cauza dedusă judecății, din înscrisurile depuse la dosar coroborat cu neprezentarea pârâtului la interogatoriu care potrivit art.358 C.pr.civ. constituie o recunoaștere a pretențiilor deduse judecății,instanța reține că sunt întrunite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Astfel, fapta ilicită a pârâtului constă în consumul de energie electrică fără acordul furnizorului, vinovăția acestuia fiind sub forma intenției. În ceea ce privește prejudiciul, instanța a reținut că potrivit disp.art.142 alin.4 HG 1007/2004 în cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de un an pentru consumatorii casnici și de 6 luni pentru ceilalți consumatori, iar potrivit dispozițiilor art. 156 alin.1 din același act normativ, pârâtul avea posibilitatea să conteste facturile emise în termen de 15 zile de la primirea ei.

Întrucât pârâtul nu a contestat facturile nr._/30.09.2011 și nr._/30.09.2011 în termen de 15 zile, instanța a reținut că prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită îndeplinește condiția de a fi cert, fiind în cuantum de 8.368,01 lei ( fil.40,41).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Ș. C., care susține în esență, următoarele:

Prima instanță a pronunțat o hotărâre fără să verifice calitatea procesuală activă a reclamantei.

Acțiunea trebuia să aibă ca potențial reclamant pe . și nu pe ., motiv pentru care invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în promovarea acțiunii.

Reclamanta nu a făcut nici dovada modului în care în proces este reprezentată de COFAGE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, astfel că apelantul invocă și excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei.

În mod nelegal a fost obligat la plata presupusului debit de 8368,01 lei plus dobânda legală precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul nu este întemeiat.

În ceea ce privește excepțiile invocate, tribunalul constată netemeinicia acestora.

Astfel, cu privire la excepția lipsei calității procesuale a reclamantei la instanța de fond, tribunalul constată că aceasta nu poate fi primită, având în vedere faptul că potrivit Legii nr. 13/2007 a energiei electrice, în situațiile de consum fraudulos, energia consumată în mod suplimentar de consumator reprezintă un consum direct pentru ., aceasta fiind îndreptățită să calculeze și să factureze acest consum.

Excepția lipsei calității de reprezentant a . MANAGEMENT SERVICES SRL, este de asemenea nefondată.

Astfel la dosarul cauzei a fost depusă procura specială prin care reclamanta a mandatat această societate ca în numele și pe seama acesteia, să efectueze demersurile necesare recuperării pe cale judiciară a sumelor datorate și neachitate de debitori, printre care și debitorul Ș. C..

În ceea ce privește soluția dată pe fondul cauzei, tribunalul reține că aceasta este temeinică și legală.

Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că la data de 16.09.2011, în urma controlului efectuat de echipa intimatei reclamante la locul de consum, s-a constatat că la contorul electric seria_ a fost efectuată o intervenție neautorizată, afișajul contorului fiind blocat la momentul citării iar sigiliile metrologice prezentau urme de intervenție.

S-a constatat că energie electrică neînregistrată a fost furnizată apelantului pârât, care este obligat să acopere prejudiciul cauzat astfel prin consum fraudulos, sens în care pentru recuperarea valorii energiei electrice consumată de pârât, reclamanta S.C. C. DISTRIBUȚIE S.A. a emis în mod corect pe numele acestuia, facturile nr._/30.09.2011 și nr._/30.09.2011, în valoare totală de 8.368,01 lei.

În egală măsură pentru evaluarea prejudiciul solicitat de reclamantă, instanța de fond a reținut corect că potrivit disp.art.142 alin.4 HG 1007/2004, în cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de un an pentru consumatorii casnici și de 6 luni pentru ceilalți consumatori, iar potrivit dispozițiilor art. 156 alin.1 din același act normativ, pârâtul avea posibilitatea să conteste facturile emise în termen de 15 zile de la primirea ei, însă nu a procedat în acest mod, în acord cu dispozițiile exprese ale legii.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin.1 NCPC, tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de pârâtul Ș. C., împotriva sentinței civile nr.313/2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta S ..A. prin mandatar COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâtul Ș. C., domiciliat în ., .. 339, jud. Argeș, împotriva sentinței civile nr.313/2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta S.C C. DISTRIBUȚIE S.A. prin mandatar COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 39, .> Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14.04.2015.

Președinte,

E. A.

Judecător,

M. V.

Grefier,

E. R.

red.M.V.

dact.C.E.C./4 exp.

14.05.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 14-04-2015, Tribunalul ARGEŞ