Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1781/2013. Tribunalul BACĂU

Sentința nr. 1781/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 678/110/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1781/2013

Ședința publică de la 13 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. R.

Grefier P. D.

Pe rol fiind soluționarea sesizării din oficiu a repunerii pe rol în vederea perimării acțiunii civile formulată de reclamantul VEȘCĂ I. M.,în contradictoriu cu pârâtul S. R. - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect „despăgubiri Legea nr.221/2009”.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat c.j. Raduly E. din partea pârâtului,lipsind celelalte părți.

Cauza a fost luată fără procuror.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de grefier, evidențiind părțile, obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata precum și mențiuni referitoare la modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța constată că a fost sesizată din oficiu cu privire la repunerea pe rol a cauzei în vederea perimării.

În temeiul art. 245 Cod pr.civiă, dispune repunerea pe rol a cauzei și acordă cuvântul pe perimarea judecății.

C.j. Raduly E. solicită a se constata perimată judecata cauzei.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, la ora 13,oo, pentru prezenta procurorului.

La reluarea cauzei la a doua strigare cu participare procuror U. N., instanța acordă cuvântul procurorului pe sesizarea de perimare a judecății cauzei.

Reprezentantul Parchetului solicita admiterea sesizării și a se constata intervenită perimarea judecății.

S-au declarat dezbaterile închise instanța trecând la deliberare.

TRIBUNALUL

Asupra sesizării de perimare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 8.02.2012, sub nr._, reclamantul VEȘCĂ I. M. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului S. R. - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata de daune morale în cuantum de 100.000 Euro.

Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Bacău la data de 21.09.2012 (f.69), s-a dispus suspendarea judecății cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 1551 C.proc.civ..

La data de 13.02.2013, reclamantul a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 22.03.2013, reținându-se că reclamantul nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite de instanță în sarcina lor.

Deliberând asupra sesizării de față, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin.1 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Din economia dispozițiilor legale mai sus enunțate rezultă că ,în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței -vreme îndelungată - în judecată.

În cauză, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură în cauză a fost îndeplinit la data de 21.09.2012, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 1551 C.pr.civ.

Instanța apreciază că cererea de repunere pe rol formulată la data de 13.02.2013 nu a avut efect întreruptiv al termenului de perimare prevăzut de art. 249 c.pr.civ., atâta timp cât a fost respinsă prin încheiere irevocabilă (reclamantul nu a promovat recurs împotriva acestei încheieri). Astfel, întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina lor de instanță, tribunalul apreciază că simpla formulare a cererii de repunere pe rol nu poate fi considerată a fi făcută cu intenția de a continua judecata, ci doar în scopul obținerii întreruperii, ceea ce poate constitui un abuz procesual (art.723 al. 1 c.pr.civ.)

Întrucât de la 21.09.2012 și până la termenul de față a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă reclamantului și, având în vedere că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 249 – 251 C.pr.civ.), instanța apreciază că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.248 C.pr.civ.

Pe cale de consecință, având în vedere și art.252 alin.1 teza I C.pr.civ., urmează a se admite sesizarea și a se constata perimată judecata cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea.

Constată perimată judecata cauzei formulată de reclamantul VEȘCĂ I. M., cu domiciliul ales la cabinet avocat I. P., cu sediul în Bacău, .. 11,.,., în contradictoriu cu pârâtul S. R. - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, Sector 5, ..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Decembrie 2013.

Președinte,

C. M. R.

Grefier,

P. D.

Red.Thred.sent.R. C.M., 8.01.2014

P.D., 14 ianuarie 2014, ex. 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1781/2013. Tribunalul BACĂU