Pretenţii. Decizia nr. 472/2013. Tribunalul BACĂU

Decizia nr. 472/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 3343/110/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 472/2013

Ședința publică de la 17 Aprilie 2013

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE C. L. F.

Judecător O. A. D.

Judecător G. A.

Grefier P. D.

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii O. A., O. C., O. G., O. I.,împotriva deciziei civile nr. 657/2012 din 2.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul V. I., având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat contestatoarea O. A. legitimată cu C.I. . nr._, asistată de apărător ales av. B. C.,care îi reprezintă și pe ceilalți contestatori, lipsind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de grefier, evidențiind părțile, obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata precum și mențiuni referitoare la modul de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea învederează instanței faptul că intimatul Vârlanaș I. a depus la dosar o cerere de acordare termen în vederea angajării unui apărător,prin registratura instanței la data de 16.04.2013(f.25).

Avocat B. C. depune taxa judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 1,50 lei.

Instanța pune în discuție cererea de amânare formulată de intimatul Vârlanaș I..

Avocat B. C. solicită respingerea cererii dată fiind perioada scursă din momentul înregistrării acțiunii până la primul termen de judecată și dat fiind că suntem deja la al doilea termen de judecată.

Având în vedere data primirii citației - 08.06.2013, faptul că suntem la al doilea termen de judecată, instanța respinge cererea de acordare a unui termen formulată de intimatul Vârlanaș I..

Avocat B. C. arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația în anulare.

Avocat B. C. solicită admiterea contestației cum a fost formulată. Învederează lipsa de pregătire a contestatorilor, nefiind rea-voință din partea acestora, nu au fost asistați de avocat, nu au știut unde și când să plătească taxa judiciară de timbru, s-au prezentat la sfârșitul ședinței de judecată insă nu au știut cum să depună chitanța și au depus dovada prin registratură. Arată de asemenea că la momentul pronunțării hotărârii taxa de timbru era deja achitată –f.29 dosar recurs.

Pe motivele arătate solicită admiterea contestației în anulare și acordarea unui nou termen pentru judecarea recursului. Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, instanța trecând la deliberare.

TRIBUNALUL

- Deliberând -

Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4608/26.05.2011 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul V. I. în contradictoriu cu pârâții O. A., O. C., O. G., O. I. și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1006, 16 lei.

Împotriva sentinței civile de mai sus au declarat recurs pârâții considerând sentința recurată netemeinică și nelegală.

Prin decizia civilă nr. 657/2012 din 2.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ a fost admisă excepția netimbrării, și în consecință a fost anulat recursul ca netimbrat.

Pentru a pronunța decizia civilă de mai sus instanța de recurs, având în vedere dispozițiile art. 137 Cod de procedură civilă, a analizat cu prioritate excepția netimbrării, față de care a reținut următoarele:

„Prin rezoluția judecătorului a fost stabilită în sarcina recurenților, în solidar, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 45 lei și timbru judiciar de 3 lei, fiind citată cu această mențiune.

Deși recurenții au fost legal citați pentru termenul de judecată din data de 02.05.2012 cu mențiunea de a timbra cererea de recurs cu 45 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar, acesta nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță.

La termenul din data de 22.02.2012, recurenții nu a făcut dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Potrivit art. 20 (1)din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar în al.(2) se arata că, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În al.(3) se prevede ca neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbru judiciar, în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru .”

Împotriva deciziei civile nr. 657/2012 din 2.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ a formulat contestație în anulare recurenții O. A., O. C., O. G., O. I. solicitând admiterea contestației și judecarea pe fond a recursului formulat.

În motivarea contestației în anulare se arată că deși taxa judiciară de timbru a fost achitată recursul a fost anulat ca netimbrat, iar la primul termen de judecată, și de asemenea la primul termen de judecată au solicitat amânarea cauzei pentru angajare apărător întrucât nu au cunoștințe juridice.

Deși nu a fost încadrată în drept, din motivarea în fapt a contestației în anulare rezultă că s-a invocat incidența dispozițiilor art.318 teza I Cod de procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 318 Cod de procedură civilă:

„ Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 și art. 318 Cod de procedură civilă. Motivele contestației în anulare au un caracter limitativ și de strictă interpretare.

Noțiunea de greșeală materială la care face referire art.318 Cod procedură civilă nu are în vedere erori de judecată, de interpretare a faptelor și de apreciere a probelor de către instanță. Contestația în anulare constituie o cale de excepție ,în care, pentru situații restrânse la aspecte formale ale judecății, se pot îndrepta anumite erori legate de procedură care au dus la pronunțarea unei soluții greșite .

Or, în speța de față instanța de recurs a pronunțat decizia raportat la actele pe care le-a avut în dosar, înscrisuri depuse de părți până în momentul închiderii dezbaterilor. Instanța nu poate reține că decizia pronunțată de instanța de recurs a fost dată ca urmare a unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor legale de mai sus, întrucât taxa judiciară de timbru a fost depusă de către recurenta O. A. după închiderea dezbaterilor și pronunțării deciziei, conform vizelor puse pe cererea de la fila 28 dosar recurs.

Iar prin cel de-al doilea motiv de contestație, cel referitor la respingerea cererii de amânare de către instanța de recurs, reprezintă o eventuală eroare de judecată.

Față de cele mai sus arătate și având în vedere că în cauză nu sunt întrunite prevederile 318 teza I Cod procedură civilă, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii O. A., O. C., O. G., O. I., toți cu domiciliul în comuna Orbeni, ., împotriva deciziei civile nr. 657/2012 din 2.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul V. I., cu domiciliul în comuna Orbeni, ., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2013.

Președinte,

C. L. F.

Judecător,

O. A. D.

Judecător,

G. A.

Grefier,

P. D.

Red. sent.P. B.,

Red. dec.recurs F. L.C.,

Red.Tehnored. dec. cont.în anulare F. C.L.,21.05.2013

P.D., 04.06._, ex.2

(P.D. 19 Aprilie 2013)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 472/2013. Tribunalul BACĂU