Fond funciar. Decizia nr. 901/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 901/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 1555/271/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR O.
-SECȚIA I CIVILĂ-
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 901/R/2013
Ședința publică din 08 octombrie 2013.
INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTECECILIA R.
JUDECĂTOR M. S.
JUDECĂTOR A. C.
GREFIER O. I.
Pe rol fiind pentru azi pronunțarea recursurilor civile formulate de recurenții reclamanți S. E. și S. M. și recurenții pârâți K. L., K. P. și F. L. în contradictoriu cu intimații C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII 18/1991 și C. L. O. DE APLICARE A LEGII 18/1991 împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria O. având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 01 octombrie 2013 când părțile prezente au pus concluzii în recurs, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceea data, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra recursului de față constată că prin sentința civilă nr._ din data de 2 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria O. au fost respinse excepțiile autorității de lucru judecat, lipsei de interes, inadmisibilitate și tardivitate a plângerii, invocate de către intervenienții în interesul pârâtelor, au fost respinse ca nefondate atât plângerea împotriva Hotărârii nr. 420/C/2006 a Comisiei Județene pentru aplicarea legii 18/1991 Bihor cât și celelelate pretenții din plângerea-acțiune formulată și precizată de către reclamanții S. E. și S. M. în contradictoriu cu pârâtele C. L. pentru aplicarea legii 18/1991 O. și C. Județeană pentru aplicarea legii 18/1991 Bihor, a fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtelor formulată de către intervenienții K. L., K. P. și F. L. în contradictoriu cu părțile mai sus amintite, au fost obligați în solidar reclamanții să plătească intervenientului K. L. suma de 1706 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut cu privire la excepția autorității de lucru judecat că s-a pronunțat instanța de recurs, statuând că în speță nu există autoritate de lucru judecat, neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză. Dezlegarea de drept dată de instanța de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului, conform art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, fiind singurul considerent pentru care instanța nu s-a oprit asupra acestei excepții.
Excepția tardivității a fost respinsă de către prima instanță, întrucât Hotărârea nr. 420/C/2006 a Comisiei Județeane pentru aplicarea legii 18/1991 Bihor a fost comunicată cu reclamanții în data de 18.10.2006, prin poștă, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 4 verso din dosarul de fond în primul ciclu procesual și raportat la data de 18.10.2006, plângerea reclamanților a fost înregistrată în termenul legal în data de 13.11.2006.
Excepția lipsei de interes a fost respinsă de către instanța de fond, întrucât este evident că în situația Hotărârea nr. 420/C/2006 a Comisiei Județeane pentru aplicarea legii 18/1991 Bihor și admiterii celorlalte pretenții ale reclamanților, aceștia ar avea un folos material respectiv ar dobândi dreptul de proprietate asupra unor terenuri.
Excepția inadmisibilității a fost respinsă e către prima instanță, întrucât primul capăt de cerere nu trebuie privit izolat ci în ansamblul solicitărilor iar privită în ansamblu, plângerea-acțiune formulată de către reclamanți este o acțiune în realizare de drepturi.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 4768/2001 a Judecătoriei O., Decizia civilă nr. 495/2002 a Tribunalului Bihor și Decizia civilă nr. 1062/R/2002 a Curții de apel O., s-a statuat în mod irevocabil faptul că singurii moștenitori acceptanți ai lui B. I. și Ladislau sunt K. L. și soția acestuia, nu și B. E., motiv pentru care a și fost anulat titlul de proprietate 2403/1995 emis în favoarea lui B. E., în prezenta cauză nu s-a produs vreo dovadă contrară aspectelor mai sus arătate.
Prin urmare, chiar dacă reclamanții sunt moștenitori ai lui B. E., aceasta din urmă nu este moștenitoarea vechilor proprietari deposedați la momentul cooperativizării, respectiv B. I. și Ladislau, astfel, în mod legal pârâtele au refuzat să reconstituie dreptul de proprietate reclamanților conform cererii formulate în baza legii 247/2005, întrucât reclamanții nu sunt moștenitori ai vechilor proprietari deposedați la momentul cooperativizării, respectiv B. I. și Ladislau. Moștenitorii acestor persoane sunt K. L. și soția acestuia, care la rândul lor au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
În speță, prima instanță a apreciat că soluția privind cererea de revizuire a deciziei civile nr. 165/R/2009 a Tribunalului Bihor nu înlătură constatarea faptului că singurii moștenitori acceptanți ai lui B. I. și Ladislau sunt K. L. și soția acestuia, nu și B. E., de altfel, hotărârile judecătorești despre care se afirma că vin în contradicție cu decizia amintită se referă la dobândirea dreptului de proprietate de către reclamanți asupra unor imobile în baza unui contract de vânzare-cumpărare din anul 1996 și nicidecum în calitate de moștenitori ai lui B. I. și Ladislau sau de moștenitori ai lui B. E., care ar fi moștenit pe B. I. și Ladislau.
În pofida susținerilor contrare ale reclamanților prin nici o hotărâre judecătorească nu s-a reținut faptul că B. E. ar fi moștenit pe B. I. și Ladislau, reclamanții nedepunând la dosarul cauzei o asemenea hotărâre.
Întrucât toate capetele de cerere formulate de către reclamanți prin plângerea-acțiune se întemeiază pe pretinsa calitate de moștenitoare a lui B. E. în urma defuncților B. I. și Ladislau, ceea ce contravine realității, așa cum s-a reținut mai sus, instanța de fond a respins ca nefondată atât plângerea împotriva Hotărârii nr. 420/C/2006 a Comisiei Județene pentru aplicarea legii 18/1991 Bihor cât și celelelate pretenții din acțiunea formulată și precizată de către reclamanții și întrucât apărările intervenienților în interesul pârâtelor au profitat acestora din urmă, a fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtelor formulată de către intervenienții K. L., K. P. și F. L..
Fiind în culpă procesuală, reclamanții au fost obligați să plătească intervenientului K. L. suma de 1706 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanțelor 786/2010-714 lei, 129/2011-620 lei, 253/2011-248 lei și 680/2012-124 lei, de remarcat fiind faptul că la dosarul cauzei chitanța nr. 786/2010-714 lei a fost depusă de două ori, însă a fost luată în considerare de către instanță o singură dată, astfel că totalul cheltuielilor de judecată este 1706 lei și nu 2420 lei, cum a fost consemnat pe înscrisul depus la dosar de către reprezentanta intervenienților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții S. E. și S. M. solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare, în subsidiar modificarea ei și admiterea plângerii astfel cum a fost formulată respectiv să li se recunoască dreptul de proprietate în calitate de succesori ai defunctei B. E. – singura moștenitoare legală după defuncții B. Iulianna și Ladislau Ș. – cu privire la întregile suprafețe de teren ce au aparținut acestora, să se desființeze hotărârile emise de cele două pârâte – în ceea ce-i privește pe ei – față de cererea lor înaintată în baza Legii 247/2005 – să fie obligate pârâtele de rândul 1 și 2 să întocmească documentația necesară și apoi să emită în favoarea reclamanților - titlul de proprietate în temeiul Legii 18/1991 – republicată cu modificările și completările ulterioare – cu privire la toate terenurile ce se cuvin defunctei B. E. în calitate de unică moștenitoare după autorii B. Iulianna și Ladislau Ș. pe vechile amplasamente – respectiv pentru suprafața de 19,87 ha și să se respingă cererea de intervenție în interesul pârâtelor formulate de intervenienții K. L. junior, K. P. și F. L..
În motivarea recursului au arătat că instanța în rejudecare nu s-a pronunțat pe fondul cauzei și raportat la limitele casării cu trimitere din primul ciclu procesual prin decizia de casare cu trimitere nr. 894/R/2009 din 17.11.2009 a Tribunalului Bihor și de asemenea le-a încălcat dreptul la apărare, cât și dispozițiile art. 315 aliniat 1 Cod procedură civilă.
Instanța nu a stabilit cine este autorul terenurilor în suprafață de 19,87 ha – care face obiectul dosarului – cine le-a adus în CAP, nu a observat că intervenienții K. au depus cerere doar pentru suprafața de 5,31 ha iar diferența până la 19,87 ha li se cuvenea lor.
Instanța nu a ținut cont de considerentele deciziei de casare cu trimitere – în care s-a arătat clar că instanța va trebui, în rejudecare, să țină cont de decizia nr. 165/R/2009 a Tribunalului Bihor, de faptul că atât contestația în anulare formulată împotriva ei cât și cererea de revizuire au fost respinse.
Astfel, prin decizia sus arătată dar și prin deciziile pronunțate în căile extraordinare de atac s-a reținut că doar ei au calitatea de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra tuturor terenurilor în suprafață de 19,87 ha solicitate numai de ei – intervenienții nefiind îndreptățiți în baza testamentului 6364/1.10.1970 decât la casa care a aparținut defuncților B. I. și B. Ladislau și terenul aferent de 800 mp – atât cât mai poseda prima la data decesului său.
Sub aspectul fondului cauzei au arătat că instanța a ignorat principiile reprezentării succesorale în sensul că este de netăgăduit că numita B. E. (antecesoarea reclamanților ca testator universal) este rudă de gradul IV cu B. L. și B. Iulianna, ca atare în virtutea art. 664 cod civil și a instituției reprezentării succesorale hotărârile pârâtelor – Comisii de aplicare a fondului funciar – inclusiv 430/C/2006 a Comisiei Județene de fond funciar Bihor trebuiau anulate și emis un titlu de proprietate comun pentru întreaga suprafață de 19,87 ha – pentru reclamanți și intervenienți sau cel puțin pe diferența dintre 19,87 ha și 5,31 ha ce a făcut obiectul titlului de proprietate 1403/1995 sau cea rămasă de reconstituit – chiar dacă s-ar eluda celelalte hotărâri judecătorești favorabile lor – inclusiv 165/R/2009 a Tribunalului și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs și recurenții K. L., K. P. și F. L. – solicitând modificarea ei în parte – în sensul acordării cheltuielilor de judecată în primă fază procesuală, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea judecătorească s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – art. 274 aliniat 1 Cod procedură civilă – deoarece, deși instanța de fond în rejudecare a respins acțiunea petenților, i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată doar în faza procesuală de rejudecare în primă instanță. Acestea, cu toate că în decizia de casare a Tribunalului Bihor pronunțată în dosar_/271/2006 se prevede faptul că acestea trebuiau avute de instanță în vedere cu ocazia rejudecării cauzei iar practica și doctrina sunt unitare în acest sens.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9, art. 312 aliniat 3 teza I, art. 274 aliniat 1 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Conform actelor de stare civilă depuse la dosar, a arborelui genealogic necontestat de părți – numitul B. Ș. căsătorit cu numita B. I. au avut ca fii pe numiții B. L. și B. G. – toți aceștia fiind în prezenți decedați.
Defunctul B. Ladislau decedat la data de 15.06.1952 a fost căsătorit cu defuncta B. I. năcută N. decedată ulterior în anul 1977.
B. G. senior l-a avut ca fiu pe numitul B. G. junior iar acesta din urmă ca fiică – pe numita B. E., și aceștia sunt în prezent decedați.
Prin decizia civilă 495/A/2002 a Tribunalului Bihor s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 2403/21.11.1995 emis în favoarea defunctei B. E..
În considerentele hotărârii s-a arătat că acest titlu a fost emis pentru suprafața de 5 ha și 3400 mp – numiții S. E. și S. M. fiind moștenitori testamentari ai numitei B. E..
S-a reținut că – în conformitate cu extrasele de carte funciară defuncții B. Ladislau și soția acestuia I. au fost proprietari tabulari ai terenului în litigiu – teren cu care s-au înscris în CAP iar singura moștenitoare acceptantă în urma defunctului B. L. a fost soția acestuia B. Iulianna – care la rândul său a testat întreaga avere mobilă și imobilă în favoarea pârâtului K. L. și soției acestuia.
În concluzie – instanța a reținut că numita B. E. nu este îndreptățită la moștenire nici după defunctul B. L. și nici după defuncta B. I..
Prin decizia civilă 1062/2002/R a Curții de Apel O. a fost respins ca nefondat recursul formulat de intimații S. E. și S. M. împotriva acestei decizii.
Prin decizia civilă 276/A/2005 a Tribunalului Bihor a fost respinsă acțiunea precizată – formulată de reclamanta B. E. și continuată de moștenitorii acesteia S. E. și S. M. împotriva pârâților K. L. și pârâta K. P. având ca obiect anularea testamentului autentic 6564/1.10.1970 întocmit de defuncta B. I. în favoarea soților K..
Această decizie a fost menținută prin decizia civilă 490/2006/R a Curții de Apel O. – menținându-se prin aceasta și sentința civilă_/14.12.2001 a Judecătoriei O. – instanțele reținând că defuncta B. E. nu are vocație succesorală după defuncta B. I. și nici calitate de moștenitoare a defunctului B. Ladislau.
Obiectul litigiului îl constituie terenurile înscrise în CF 558 Oșorhei unde sub B 19 apare înscris B. L., la B 22 se menționează că B. L. este căsătorit cu N. Iulianna, iar la B 23 se înscrie dreptul soției lui B. L. născută N. Iulianna, în CF 1815 Oșorhei unde sub B 3 apare înscris dreptul de proprietate a lui B. I. născută N., în CF 750 Oșorhei sub B 1, 2 unde apare înscris dreptul de proprietate a lui B. L. și soția N. I. – în CF 2428 Oșorhei unde sub B 1, 2 se înscrie dreptul de proprietate al lui B. L. și soția N. Iulianna, în CF 2429 Oșorhei unde sub B 1 apare înscris dreptul de proprietate al lui B. L., în CF 2430 Oșorhei unde apare înscris sub B 1, 2 dreptul de proprietate al lui B. L. și soția N. Iulianna, în CF 2431 Oșorhei unde sub B 1 apare înscris dreptul de proprietate al lui B. L..
Așadar, proprietari tabulari asupra imobilelor înainte de cooperativizare au fost B. L. și soția Iulianna născută N., aceasta din urmă intrând cu terenurile în CAP.
Dezbaterea succesiunii după B. Ladislau a avut loc prin certificatul de moștenitor 1881/1968 al notariatului de Stat Bihor – prin care s-a stabilit că numita B. I. este succesoarea numitului B. Ladislau în calitate de soție supraviețuitoare.
Prin certificatul de calitate de moștenitor 2/1997 întocmit de BNP D. și V. s-a stabilit calitatea de moștenitori ai intimaților K. după defuncta B. I..
Toate aceste aspecte au fost analizate de instanțe prin hotărârile judecătorești susmenționate, considerentele acestora intrând în puterea lucrului judecat.
Din actele aflate la dosar rezultă că intimații au formulat cerere pentru terenurile în suprafață de 19,76 ha aparținând defunctei B. I. atât în baza Legii 18/1991 cât și în baza Legii 247/2005.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat anularea hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Legii 18/1991 prin care li s-a respins contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei Locale; în motivarea cererii aceștia invocând faptul că ei sunt moștenitori ai numiților B. I. și Ladislau – care au fost moșteniți anterior de numita B. E. – antecesoarea lor.
Cu adresa nr._/3.01.2007 Primăria Municipiului O. – C. de aplicare a Legii fondului funciar – comunică instanței că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamanții S. E. și S. M. prin care aceștia solicită reconstituirea dreptului de proprietate asupra 19,60 ha – teren care a aparținut numiților B. L. și I. a fost respinsă față de considerentele hotărârilor judecătorești mai sus menționate.
Așadar, Comisiile în concordanță cu hotărârile judecătorești arătate, au reținut faptul că petenții S. E. și S. M. nu au calitatea nu au calitatea de moștenitori după defuncții B. Ladislau și I., ca atare, nu sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor solicitate.
Este evident că – în această situație – așa cum de altfel au reținut și comisiile, calitatea de moștenitori după defuncții mai sus menționați le revine numiților K. L. și soția P. – care, de asemenea, au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate după aceeași autori.
În ceea ce privește decizia civilă nr. 165/R/2009 a Tribunalului Bihor invocată în motivele de recurs prin aceasta s-a admis excepția autorității de lucru judecat, a lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamanților recurenți din acel dosar, intimații K. din prezenta cauză, într-o cauză având ca obiect anularea unei vânzări care la rândul ei a avut ca obiect parte din terenurile care fac obiectul prezentului litigiu – vânzare încheiată între defuncta B. E. și recurenții S. E. și S. M. – decizie care nu afectează cele cuprinse în hotărârile judecătorești prin care s-a constatat neîndreptățirea recurenților de a moșteni după defuncta B. I.. În acest sens se mai reține că Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziei nr. 1139 din 1.03.2012 pronunțate în dosar_, având ca obiect revizuire a reținut că soluțiile diferite au fost date în cauze doar asemănătoare dar distincte în privința obiectului dedus judecății, neavând autoritate de lucru judecat asupra altei pricini similare, apreciind că dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă nu-și găsesc aplicare. S-a mai reținut că identitatea de obiect este dată de limitele investirii instanței prin cererea de chemare în judecată și nu de considerentele chiar tangențiale din alte cauze referitoare la scopul urmărit de părți.
Astfel indiferent că solicită 19,87 ha ori diferența de la 5,31 ha, recurenții neavând vocație succesorală după foștii proprietari tabulari – nu pot solicita reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar.
Nu are relevanță nici faptul invocat în recurs că prin contractul de vânzare cumpărare defuncta B. E. ar fi vândut intimaților K. doar casa și terenul aferent de 800 mp înscrisă în CF 558 Oșorhei top 2139/3 și 2142/10 – deoarece la aceea vreme legile în vigoare interziceau înstrăinarea unei suprafețe mai mari de teren prin acte între vii.
Față de cele de mai sus se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică sub aspectul celor relevate, instanța de fond conformându-se atât celor cuprinse în decizia de casare dar ținând cont și de celelalte hotărâri judecătorești pronunțate de-a lungul timpului între părți conform celor mai sus arătate, motivele de recurs neîncadrându-se în prevederile art. 304 Cod procedură civilă – motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursul formulat de S. E. și S. M. ca neîntemeiat.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenții K. L., K. P. și F. L. instanța constată că acesta este întemeiat față de prevederile art. 274 Cod procedură civilă – conform căruia partea care cade în pretenții – va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată, motiv pentru care acesta va fi admis dispunându-se obligarea reclamanților să plătească pârâților K. L., K. P. și F. L. 1428 lei cheltuieli de judecată – reprezentând onorariu avocațial în faza de judecată în primă instanță.
În baza aceluiași text legal – art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a intimaților S. îi va obliga pe aceștia să plătească în favoarea recurenților K. și F. 1488 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, justificate prin chitanțele de plată depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții S. E. și S. M..
Admite ca fondat recursul civil formulat de recurenții K. L., K. P., F. L. toți cu dom. ales în O., Podgoria, nr. 7, jud. Bihor în contradictoriu cu intimații S. E. și S. M. ambii cu dom. în Fughiu, nr. 247, jud. Bihor, C. L. O. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, C. Județeană Bihor pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 împotriva sentinței civile nr._ din 2.10.2012 pronunțată de Judecătoria O. pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă reclamanții să achite pârâților K. și F. cu titlu cheltuieli de judecată și suma de 1428 lei.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă intimații S. la cheltuieli de judecată în cuantum de 1488 lei în favoarea recurenților K. și F..
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 octombrie 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
C. R. M. S. A. C. O. I.
Red. jud. C.A.
Red. jud. fond B.A.
Tehnored. I.O.
2 ex/30.10.2013
| ← Evacuare. Decizia nr. 285/2013. Tribunalul BIHOR | Anulare act. Decizia nr. 898/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
