Acţiune în constatare. Decizia nr. 155/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 155/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 3954/187/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 155/A/2013
Ședința publică de la 23 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător F. M.
Grefier M. N.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de către apelanta reclamantă P. O. SFÂNTUL D. POCOLA, REPREZENTATĂ PRIN PREOT PAROH A. G. V. în contradictoriu cu apelantele-reclamante P. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. POCOLA și E. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. ORADEA împotriva sentinței civile 1449 pronunțată la data de 16 octombrie 2012, având ca obiect acțiune în constatare ( reexaminare taxă de timbru).
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura completă prin necitarea părților.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 16 aprilie 2013 când părțile prezente au pus concluzii în apel, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra apelului de față constată că prin sentința civilă nr. 1449 pronunțată la data de 16 octombrie 2012 de Judecătoria Beiuș a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtele reclamante reconvenționale E. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. ORADEA și P. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. POCOLA, ca nefondată .
S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiunea formulată de pârâta reclamantă reconvențională E. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. ORADEA și de P. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. POCOLA ca nefondată .
S-a respins acțiunea formulată de către reclamanta P. O. SFÂNTUL D. POCOLA împotriva pârâtelor P. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. POCOLA și E. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. ORADEA.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională E. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. ORADEA și de P. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. POCOLA împotriva reclamantei –pârâte reconvenționale P. O. SFÂNTUL D. POCOLA ca nefondată.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei sub aspect material, invocată de către pârâtele –reclamante reconvenționale prin precizarea depusă la data de 19.06.2012 (fila 220), s-a reținut că:
Potrivit articolul 137 din Codul de Procedură Civilă, „ instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. „, astfel încât instanța a analizat cu prioritate excepția de fond mai sus enunțată.
În analizarea acestei excepții, instanța a pornit de la cererea cu care a fost investită de către reclamantă, aceasta solicitând prin acțiunea introductivă și prin precizarea ulterioară, să se stabilească că din anul 1949, mai cu seamă în perioada 1985-2000, a executat lucrări de consolidare, edificare și îmbunătățiri la clădirea reprezentând lăcaș de cult din localitatea Pocola, situată pe numerele topografice 51 și 52/2 înscrise în cartea funciară 92 Pocola. Așadar reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtelor la plata contravalorii acestor lucrări, ci doar la constatarea lor, motiv pentru care ținând seama și de principiul disponibilității, instanța a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile articolului 1 din Decretul-Lege nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, potrivit căruia: „ Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege .” coroborat cu prevederile articolului 3 din același act normativ: „ Termenul prescripției este de trei ani .”, respingând astfel excepția ca nefondată.
II. În ceea ce privește acțiunea introductivă, instanța a reținut în fapt următoarele:
- Din cartea funciară nr. 92 Pocola (fila 72-75), instanța a reținut că numărul topografic 51 ce în natură reprezintă casă, curte, biserică în intravilan în suprafață de 315 stânjeni este înscris în foaia de avere sub A11, iar numărul topografic 52 ce în natură reprezintă grădină în intravilan în suprafață de 190 stânjeni, figurează sub A 12, proprietar fiind Eparhia G. –Catolică din Oradea, cu titlu de cumpărare și schimb, potrivit încheierilor nr. 1842/06.03.1902, de sub B1 și nr._/28.12.1908, de sub B3 .
- din Decretul nr. 358 din 2 decembrie 1948 pentru stabilirea situatiei de drept a fostului cult greco-catolic, publicat in buletinul oficial nr. 281 din 2 decembrie 1948, intrat in vigoare la 2 decembrie 1948 și abrogat de Legea nr. 9/1989 la data de 31 decembrie 1989, instanța a reținut prevederile articolului 1: „ In urma revenirii comunitatilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox roman si in conformitate cu art. 13 din decretul Nr. 177 din 1948, organizatiile centrale si statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociatiunile, cum si orice alte institutii si organizatiuni, sub orice denumire, inceteaza de a mai exista. „, și ale articolului 2: „ Averea mobila si imobila apartinand organizatiilor si institutiilor aratate la art. 1 din prezentul decret, cu exceptia expresa a averii fostelor parohii, revine Statului R., care le va lua in primire imediat. O comisiune interdepartamentala compusa din delegati ai Ministerelor: cultelor, Finantelor, Afacerilor Interne, Agriculturii si Domeniilor si Invatamantului Public, va hotari destinatia acestor averi, putand atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Romane, sau diferitelor ei parti componente.
- prin articolul 37 din Decretul Nr. 177 din 4 august 1948 pentru regimul general al cultelor religioase, publicat in: monitorul oficial nr. 178 din 4 august 1948, intrată in vigoare la 4 august 1948 și abrogată de art.51 din Legea 489/2006 la data de 11 ianuarie 2007, s-a stabilit:
„ Daca cel putin 10% din numarul credinciosilor comunitatii locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locala religioasa a cultului parasit, pierde de drept o parte din patrimoniul sau, proportionala cu numarul credinciosilor care au parasit-o si aceasta parte proportionala se stramuta tot de drept in patrimoniul comunitatii locale a cultului adoptat de noii credinciosi.
Daca cei care parasesc comunitatea locala alcatuiesc majoritatea, biserica (locasul de inchinaciune, casa de rugaciuni), cum si edificiile anexe, apartin de drept comunitatii locale a cultului nou adoptat, cealalta avere cuvenindu-se celor doua comunitati locale in proportia aratata la alineatul precedent.
Daca cei trecuti de la un cult la altul reprezinta cel putin 75% din numarul credinciosilor comunitatii locale a cultului parasit, intreaga avere se stramuta de drept in patrimoniul comunitatii locale a cultului adoptat, cu drept de despagubire pentru comunitatea locala parasita, proportional cu numarul celor ramasi fara a se socoti biserica (locasul de inchinaciune, casa de rugaciuni) si edificiile anexe; aceasta despagubire va fi platita in termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei.”
- Din cartea de judecată civilă nr. 36/09.02. 1949 pronunțată de Judecătoria Populară Mixtă Beiuș ( fila 28-29 ) se reține că din . de la cultul greco-catolic la cultul ortodox un număr de 172 membrii capi de familie din numărul total de 186 membrii capi de familie, deci un procent de 92, 37. S-a constatat totodată că în baza articolului 37 din Decretul 177/1948 combinat cu articolul 1 și2 din Decretul nr. 358/1948, întreaga avere a fostului cult greco-catolic se strămută de drept în patrimoniul cultului ortodox.
-A reținut instanța prevederile articolului 488 Vechiului cod civil (raportat la data introducerii acțiunii): „Tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarul lucrului.” . Așadar accesiunea presupune lucruri/bunuri cu proprietari diferiți, proprietarul bunului mai important, considerat principal, devine și proprietar al bunului accesoriu. De asemenea vom reține prevederile articolului 492: „ orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră.”, precum și ale articolul 494 din Vechiul Cod Civil care reglementează accesiunea construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări făcute de o persoană cu materialele sale pe un teren aflat în proprietatea altuia. Reclamanta a invocat aceste texte de lege în susținerea cererilor privind stabilirea unui drept de proprietate asupra unor lucrări de consolidare, îmbunătățire a bisericii din litigiu, dar aceste texte de lege se referă la construcții (bun de sine stătător), și nu la lucrări de îmbunătățire, conservare, administrare a unor edificate existente, lucrări care se încorporează în imobil. Reclamanta ar putea justifica un drept de creanță privind lucrările efectuate de-a lungul anilor cu privire la biserica din litigiu, dar nicidecum nu se poate reține existența unui drept de proprietate asupra unor lucrări necesare bunei folosințe a imobilului din cauză.
În acest sens instanța a reținut și prevederile articolului 17 din Legea nr. 7/1996 , potrivit căruia: „
(1) publicitatea imobiliara întemeiata pe sistemul de evidenta a cadastrului general are ca obiect înscrierea in cartea funciara a actelor si faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeasi unitate administrativ-teritoriala, in scopul transmiterii sau constituirii de drepturi reale imobiliare ori, dupa caz, al opozabilitatii fata de terti a acestor inscrieri.”, ori lucrările de îmbunătățire nu pot fi calificate ca imobile, așadar nu pot face obiectul înscrierii în cartea funciară. În funcție de natura lor și de calificarea dată prin lege, bunurile sunt mobile și imobile, lucrările de consolidare, îmbunătățire invocate de către reclamantă nu fac parte din categoria imobilelor prin natura lor, prin obiectul la care se aplică sau prin destinație, nefiind astfel supuse publicității imobiliare.
Așadar reclamanta justifică un drept de creanță, și nu de proprietate, motiv pentru care s-ar putea reține și prevederile articolului 111 din Codul de Procedură Civilă:”Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatare a exeistenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. „.
Pentru ansamblul acestor argumente instanța a respins în întregime cererea introductivă formulată de către reclamanta P. O. SFÂNTUL D. POCOLA, împotriva pârâtelor P. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. POCOLA, și E. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. ORADEA
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a făcut trimitere la textele de lege reținute în paragrafele anterioare ( mai puțin cele referitoare la accesiune), observând totodată următoarele:
- Prin Decretul Lege 357 și 177/1948, averea mobilă și imobilă aparținând cultului greco-catolic a revenit Statului Român, respectiv comunității locale a cultului nou adoptat, astfel încât reclamanta a dobândit atributul posesiei asupra imobilului din litigiu, și în această calitate a dobândit în proprietate fructele bunului . Folosind cu bună –credință imobilul din litigiu, și în baza unui titlul, reclamantei i se cuvin fructele bunului, cererea privind obligare ei la plata echivalentului lipsei de folosință pentru perioada 1981-2008, fiind nefondată.
Pentru aceste argumente, instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională E. G. Catolică Unită Cu R. Oradea și de P. G. Catolică Unită Cu R. Pocola, împotriva reclamantei –pârâte reconvenționale P. O. Sfântul D. Pocola, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelantele P. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. POCOLA și E. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. ORADEA solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii reconvenționale precizate – dispunând obligarea pârâtei reconvenționale P. O. „SFÂNTUL D.” POCOLA la plata către ei, a sumei de 200.000 lei reprezentând echivalentul folosului de tras nerealizat pe perioada 1981- oct. 2008 – data ieșirii din posesie a pârâtei reconvenționale din imobilul cu destinație locaș de cult – înscris în CF 92 Pocola, top 51 – cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit prevederile Decretului 177/1948, preluarea locașului de cult al Episcopiei – care face obiectul litigiului – fiind efectuată în mod abuziv și tolerată ca atare de autorități fără a exista un act juridic justificativ sau un proces al comisiei interdepartamentale așa cum prevedea Decretul și cum a argumentat instanța sau vreun decret al fostului consiliu de stat sau act de custodie sau predare spre folosință Cultului Ortodox din Pocola.
Prin urmare P. O. „Sf.D.” Pocola nu justifică decât calitatea de detentor precar neputând invoca buna credință.
Statul Român nu putea prelua niciodată biserica și terenul aferent de sub B1 și B3 din CF 92 Pocola – deoarece în regim de carte funciară transferul proprietății nu se putea face decât prin act notarial autentificat sau act administrativ al puterii centrale sau locale de la acea vreme – fapt ce nu poate fi demonstrat – astfel că imobilul fiind folosit de parohia ortodoxă obținând beneficii în urma folosinței așa cum rezultă din expertiză efectuată.
Împotriva aceleași hotărâri a declarat apel recurenta P. O. „Sf. D.” Pocola solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea – considerând că ea ar putea reclama doar un drept de creanță cu privire la lucrările indicate în acțiune și nu stabilirea unui drept de proprietate cu titlu de construire astfel cum a solicitat și cum este îndreptățită – deoarece imobilul a intrat în proprietatea sa – ca efect al legii în urma căreia majoritatea covârșitoare a credincioșilor a hotărât să treacă la cultul ortodox.
A folosit imobilul cu bună credință păstrând destinația pentru care credincioșii au ridicat construcția efectuând lucrări de consolidare, îmbunătățire și reedificare a unor părți din acesta.
Chiar dacă nu a fost înscris în cartea funciară dreptul său de proprietate, ea a devenit proprietară tabulară extrafunciară – și fiind proprietară de bună credință a efectuate toate lucrările pe care ler-a arătat în acțiune astfel încât considera că este îndreptățită să solicite stabilirea unui drept de proprietate asupra acestora.
Deoarece nu li s-a permis accesul în locașul de cult sunt nevoiți a solicita dreptul de accesiune asupra lucrărilor pe care le-a realizat și de asemenea să solicite înscrierea dreptului lor de proprietate în CF.
Examinând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă astfel cum a fost precizată – reclamanta P. G. Catolică Unită cu R. – Pocola a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească că în perioada 1949-2000 a executat o . lucrări de consolidare, edificare și îmbunătățiri la clădirea reprezentând lăcașul de cult (biserica) din localitatea Pocola – pe nr. top 51-52/2 – înscris în CF 92 Pocola, să se stabilească în favoarea reclamantei un drept de proprietate asupra acestora – cu titlu de drept de construire și intabularea acestuia în cartea funciară.
În ceea ce privește starea de drept – instanța constată că în temeiul Decretelor 358/1948 și ale D.177/1948, art. 13 – conform cărții de judecată civile 36/09.02.1949 – imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului fiind preluat de biserica ortodoxă, cultul greco-catolic fiind desființat.
Ulterior prin Decretul Lege 126/24 aprilie 1990 a fost abrogat D.3581/1948 locașul de cult (Biserica) reintrând în patrimoniul pârâtei – reclamantă reconvențională – P. Unită cu R. G. Catolică Pocola.
În CF 92 Pocola nu a fost intabulat niciodată dreptul de proprietate al reclamantei – dreptul de proprietate al pârâtei fiind înscrisă și în prezent.
Așadar reclamanta nu poate invoca un drept de proprietate în favoarea sa asupra imobilului în litigiu.
Având în vedere că proprietatea aparține Episcopiei G.-Catolice Oradea (conform înscrisului de sub B2) cererea reclamantei privind constatarea dobândirii dreptului său de proprietate este neîntemeiată.
Este adevărat că reclamanta a dovedit că în perioada anilor arătați a efectuat o . lucrări de îmbunătățire la imobilul în litigiu – astfel cum rezultă acestea din copiile chitanțelor și facturilor depuse la dosar și din declarațiile martorilor audiați – evaluate conform raportului de expertiză efectuat în cauză la suma de 154.735 lei – dar pentru acest considerent aceasta nu poate pretinde constatarea dobândirii unui drept de proprietate asupra acestora, a unui drept de creanță, și cu atât mai puțin constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra întreg imobilului în litigiu – practica judecătorească fiind constantă în a aprecia că numai în situația în care ca urmare a efectuării lucrărilor rezultă un nou imobil a cărei valoare o depășește pe cea a construcției inițiale s-ar putea discuta de dobândirea unui drept de proprietate – ceea ce evident nu este cazul în speță.
Se constată însă că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtelor la plata acestor lucrări.
Reclamanta a invocat buna sa credință ca temei al admiterii acțiunii – dar pe de o parte aceasta nu este un mod de dobândire a proprietății, fiind totodată evident că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, iar enoriașii constrânși de împrejurări să abandoneze cultul greco-catolic, acesta fiind scos în afara legii, și să treacă la cel ortodox.
Față de cele de mai sus, apreciind că în mod corect a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta P. O. „Sf.D.” Pocola se va respinge și apelul formulat de aceasta ca neîntemeiat.
Cât privește apelul formulat de apelanta E. Română Unită cu R. G. Catolică Oradea instanța constată că aceasta a solicitat contravaloarea folosului de tras nerealizat pentru perioada 1981-octombrie 2008 – fără însă a arăta în ce constă acesta – nici instanța nu a pus în discuția părților acest aspect – expertul fiind cel care a calculat o anumită sumă folosind un criteriu pe care l-a considerat el cel mai adecvat - posibilele venituri raportate la cheltuielile efectuate, criteriu aleatoriu pe o perioada de 60 de ani, tot acesta arătând că ar fi putut folosi și altele – chirie biserică și chirie teren aferent.
Pe de altă parte instanța apreciază că Biserica ortodoxă nu are culpă în folosirea locașului de cult în perioada arătată, imobilul fiind preluat abuziv de stat – credincioșii folosind oricum locașul chiar dacă prin participarea la slujbe ortodoxe și nu greco-catolice.
Față de cele de mai sus se va respinge și acest apel ca nefiind întemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelurile civile introduse de apelantele P. O. SFÂNTUL D. POCOLA, cu sediul în Pocola nr. 112 jud.Bihor, P. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. POCOLA cu sediul în Pocola nr. 112 jud.Bihor și E. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. ORADEA cu sediul în Oradea, ., nr.4, jud. Bihor, împotriva sentinței civile 1449 din data de 16 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Beiuș pe care o păstrează în totalitate.
Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică 23.04. 2013.
P. JUDECATOR GREFIER
A. C. F. M. M. N.
Red.hot.fond M. C.
Red.dec.apel C. A.
Tehnored. N. M.
5 ex./ 13.05.2013
-3 comunicări . 2013
-P. O. SFÂNTUL D. POCOLA, cu sediul în Pocola nr. 112 jud.Bihor
-P. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. POCOLA cu sediul în Pocola nr. 112 jud.Bihor
-E. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. ORADEA cu sediul în Oradea, ., nr.4, jud. Bihor,
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
MINUTA DECIZIEI CIVILE Nr. 155/A/2013
Respinge ca nefondat apelurile civile introduse de apelantele P. O. SFÂNTUL D. POCOLA, cu sediul în Pocola nr. 112 jud.Bihor, P. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. POCOLA cu sediul în Pocola nr. 112 jud.Bihor și E. G. CATOLICĂ UNITĂ CU R. ORADEA cu sediul în Oradea, ., nr.4, jud. Bihor, împotriva sentinței civile 1449 din data de 16 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Beiuș pe care o păstrează în totalitate.
Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică 23.04. 2013.
P. JUDECATOR
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 479/2013. Tribunalul BIHOR | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 389/2013.... → |
|---|
